ședința din 31 august 2022 · Inițiator: Primarul Municipiului Baia Mare

HCL 356/2022 Baia Mare adoptată

Hotărâre privind identificarea cadastrală a unui tronson din strada Nisiparilor, în suprafață de 5551 mp, cuprins în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Baia Mare

Denumire
Hotărârea nr. 356 din 2022 a Consiliului Local Baia Mare
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
356 / 2022
Data
31 august 2022
Ședința
31 august 2022
Inițiator
Primarul Municipiului Baia Mare
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă identificarea cadastrală a unui tronson de stradă Nisiparilor în suprafața de 5551 mp, care va fi înscris în inventarul bunurilor domeniului public al Municipiului Baia Mare. În practică înseamnă desemnarea exactă a terenului ca proprietate a orașului și includerea lui în registrul oficial al domeniului public. Pentru locuitori, implicațiile țin de clarificarea spațiului afectat pentru administrație, investiții sau intervenții viitoare (fără deservire imediată) și consolidarea bazei legale pentru gestionarea terenului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se confirmă identitatea dintre imobilul din planul de amplasament și delimitare ce constituie Anexa 1 la prezenta hotărâre, în natură teren, în suprafață de 5551mp, identificat cu nr. topo 1010/2/2/2/2/2/2/6/2/2/4 înscris in C.F 101866 Baia Mare si nr. topo. 165/1/4/2 înscris în C.F. 2800 Baia Mare și cel evidențiat la nr. crt. 1 „ Străzi asfaltate – Municipiul Baia Mare lungime 182.375 km” și nr. crt. 5 ”Trotuare asfaltate – Municipiul Baia Mare lungime 158.571 km„ în inventarul centralizat al bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al municipiului Baia Mare, însușit prin Hotararea…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR.356/2022 privind identificarea cadastrală a unui tronson din strada Nisiparilor, în suprafață de 5551 mp, cuprins în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Baia Mare CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, MIERCURI 31 AUGUST 2022 Examinând: • Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 398/2022; • Referatul de aprobare al primarului Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr.398/2022; • Raportul de specialitate nr.1345/2022, promovat de Serviciul Patrimoniu, privind identificarea cadastrală a unui tronson de drum aferent străzii Nisiparilor, în suprafață de 5551mp, cuprins în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Baia Mare, imobil înregistrat la poziția nr. 1 și 5 din Anexa nr. 2 aprobată prin H.G. nr. 934/2002, privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Baia Mare, modificată și completată prin Anexa nr. 1 la H.G. 656/2010 și Anexa nr. 1 la H.G. 767/2011 ; • HCL nr. 310 din 16.07.2001, privind inventarul domeniului public al Municipiului Baia Mare, modificată ; • Planul de amplasament și delimitare, Anexa 1, întocmit de topograf autorizat ing. Buzdugan Dănuț Vasile ; • Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Baia Mare, Anexa nr. 2 la H.G. nr. 934/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Având în vedere : • Art. 2 alin. 3 din Ordonața nr. 43/1997,privind regimul drumurilor cu modificările și completările ulterioare; • Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare republicată, cu modificările şi completările ulterioare; • Legea 18/1991 a fondului funciar, republicată cu modificările și completările ulterioare ; • Regulamentul de avizare, receptie si înscriere în evidentele de cadastru și carte funciară, cu modificările şi completările ulterioare aprobat prin Ordinul Directorului General al Agenției Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 700 / 09.07.2014 ; • Art. 858 - 865 , din Codul Civil; • Art. 108, art. 129 alin. (2) lit.c), alin. 14, art. 286 și art.287, lit.b din OUG nr. 57/20 19 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; • Avizul favorabil al comisiei de specialitate II din cadrul Consiliului Local Baia Mare; • Avizul secretarului general al Municipiului Baia Mare; În temeiul prevederilor: • Art. 133 alin. 1 , art. 139, art. 196 alin. 1 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificări și completări; 6 ex. / N.M. / 14.09.2022 2 HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Se confirmă identitatea dintre imobilul din planul de amplasament și delimitare ce constituie Anexa 1 la prezenta hotărâre, în natură teren, în suprafață de 5551mp, identificat cu nr. topo 1010/2/2/2/2/2/2/6/2/2/4 înscris in C.F 101866 Baia Mare si nr. topo. 165/1/4/2 înscris în C.F. 2800 Baia Mare și cel evidențiat la nr. crt. 1 „ Străzi asfaltate – Municipiul Baia Mare lungime 182.375 km” și nr. crt. 5 ”Trotuare asfaltate – Municipiul Baia Mare lungime 158.571 km„ în inventarul centralizat al bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al municipiului Baia Mare, însușit prin Hotararea Consiliului Local al municipiului Baia Mare nr. 310/2001, cu modificările și completările ulterioare și atestat potrivit Anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 934/2002 privind atestarea domeniului public al județului Maramureș precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Maramureș, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:  Tronson din strada Nisiparilor - teren cu suprafața de 5551mp conform Plan de amplasament și delimitare, Anexa nr. 1 parte componentă a prezentei hotărâri. Art. 2 Se însușește documentația cadastrală prevăzute la art. 1 la O.C.P.I Maramureș, în vederea atribuirii de număr cadastral, actualizării datelor imobilului și intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate publică a Municipiului Baia Mare, asupra terenului descris la art.1 al prezentei. Art. 3 Se aprobă depunerea documentației cadastrale prevăzute la art. 1 la O.C.P.I . Maramureș, în vederea atribuirii de număr cadastral, actualizării datelor imobilului și intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate publică a Municipiului Baia Mare, asupra terenului descris la art.1 al prezentei. Art. 4 Se modifică și se completează în mod corespunzător Anexa nr. 1 la HCL nr. 310/2001, privind inventarul domeniului public al Municipiului Baia Mare cu modificările ulterioare, cu imobilul identificat la art. 1 din prezenta hotărâre. Art. 5 Prezenta hotãrâre se comunicã la: • Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş; • Primarul Municipiului Baia Mare; • Direcția Patrimoniu; • Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobilară Maramureș - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobilară Baia Mare prin Serviciul Patrimoniu; • Serviciul Administraţie Publică Locală Marincaș Ioana Contrasemnat pentru legalitate Preşedinte de şedinţă Jur. Lia Augustina Mureşan Secretar General al Municipiului Baia Mare Total consilieri 23 Prezenţi 22 Pentru 22 Impotrivă - Abţineri - 6 ex. / N.M. / 14.09.2022

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință