Pe scurtSe aprobă partea de documentație tehnico-economică în faza SF a obiectivului de investiții „Centru Social Anti-Drog”, pregătind finanțarea prin Programul Operațional Regional. Asta înseamnă că se stabilesc principalele costuri, termene și modul de implementare, ca să poată fi depus proiectul spre finanțare (din fonduri publice), iar bugetul local trebuie să suporte aceste cheltuieli în etapele următoare. Pentru localnici, rezultatul este că acest centru poate primi finanțare și se poate dezvolta în comunitate, cu impact asupra ocupației, serviciilor sociale și spațiilor din zonă, urmând pașii proiectului conform documentației aprobate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Str. Gheorghe Şincai 37
430311, Baia Mare, România
Telefon: +40 262 213 824
Fax: +40 262 212 332
www.baiamare.ro
HOTĂRÂREA NR.
343/2021
aprobarea documentaţiei tehnico-economice, faza S.F. a obiectivului de investiții „Centru Social
Anti-Drog"
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ,
VINERI 5 NOIEMBRIE 2021
Examinând:
• Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr.
423/2021;
• Referatul de aprobare al primarului Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr.
423/2021;
• Raportul de specialitate nr.10024A/19.10.2021, promovat de Direcţia Proiecte, Serviciul
Managementul Proiectelor, prin care se propune aprobarea indicatorilor tehnico -economici
actualizaţi pentru obiectivul de investiţii „Centru Social Anti-Drog", propus spre finanțare în
cadrul Programului Operațional Regional, Apel de proiecte POR/722/9/1/1/Reducerea
numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, prin măsuri integrate .
Având în vedere :
• Prevederile art. 44 alin.(4) din Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, cu privire la
aprobarea proiectelor de investiţii publice locale, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
• Hotărârea Guvernului nr. 907 din 29 noiembrie 2016 privind etapele de elaborare și conţinutul
– cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții
finanțate din fonduri publice;
• Documentația faza S.F. a obiectivului de investiții "Centru SocialAnti -Drog", elaborată de către
S.C. CUBICON S.R.L.;
• Art.129, alin. 1, alin. 2, litera b), alin. 4, alin. 14 din Ordonanţa de Urgenţă
57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificări și completări;
• Avizul favorabil al comisiei de specialitate I din cadrul Consiliului Local Baia Mare;
• Avizul secretarului general al Municipiului Baia Mare;
În temeiul prevederilor:
• Art. 133 alin. 1 , art. 139, art. 196 alin. 1 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019
privind Codul administrativ, cu modificări și completări;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Se aprobă documentația tehnică, faza S.F. pentru obiectivul de investiții „Centru Social Anti-Drog", cu
următorii indicatori tehnico-economici:
a) Valoarea totală actualizată a investiţiei: 6.037.132,85 lei (inclusiv TVA), din care
C+M: 4.138.279,09 lei (inclusiv TVA),
b) Capacități (indicatori tehnici )
9 ex. / N.M. / 23.11.2021
2
Obiect 1. Clădire Centru Anti-Drog
- suprafața construită: 554,60 mp;
- regim de înălțime: P+E
Obiect 2. Amenajare incintă
- foișor:- suprafața construită: 119,50 mp;
- regim de înălțime: P;
- loc recreere copii: -suprafața 277,49 mp;
- platforma auto: - suprafața 226,25 mp;
- alei pietonale: - 605,70 mp;
- spații verzi: - suprafața 2 638,23 mp;
Obiect 3. Împrejmuire: - lungime 157,55 ml
c) Durata de execuție a lucrărilor: 15 luni.
Art. 2. Cu ducere la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează:
• Direcţia Proiecte-Serviciul Managementul Proiectelor;
• Direcţia Generală Dezvoltare Publică- Direcţia Investiţii -Biroul Implementare Investiții;
• Direcţia Economică.
Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică la:
• Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş;
• Primarul Municipiului Baia Mare;
• Direcţia Proiecte-Serviciul Managementul Proiectelor;
• Direcţia Investiţii - Biroul Implementare Investiții;
• Direcţia Economică;
• Direcţia Juridică;
• Direcția de Asistență Socială;
• Serviciul Administrație Publică Locală.
Crișan Romeo Contrasemnat pentru legalitate
Preşedinte de şedinţă Jur. Lia Augustina Mureşan
Secretar General al Municipiului Baia Mare
Total consilieri 23
Prezenţi 19
Pentru 19
Impotrivă -
Abţineri -
9 ex. / N.M. / 23.11.2021
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.