ședința din 5 noiembrie 2021 · Inițiator: Primarul Municipiului Baia Mare

HCL 324/2021 Baia Mare adoptată

Hotărâre privind încheierea unui Acord de Parteneriat între U.A.T. Municipiul Baia Mare și U.A.T Județul Maramureș, prin Consiliul Județean Maramureș în vederea realizării în comun a obiectivului de investiții „Realizare Pasaj Clubul Văcarilor (Baia Mare-Recea)” prin Programul național de finanțare „Anghel Saligny”

Denumire
Hotărârea nr. 324 din 2021 a Consiliului Local Baia Mare
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
324 / 2021
Data
5 noiembrie 2021
Ședința
5 noiembrie 2021
Inițiator
Primarul Municipiului Baia Mare
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă încheierea unui Acord de Parteneriat între Municipiul Baia Mare și Județul Maramureș (prin Consiliul Județean Maramureș) pentru realizarea în comun a obiectivului de investiții „Realizare Pasaj Clubul Văcarilor (Baia Mare-Recea)” finanțat prin programul Anghel Saligny. Decizia înseamnă că autoritățile locale vor colabora și vor împărți responsabilitățile pentru acest pasaj, folosind fonduri naționale, ceea ce poate însemna acces la finanțare, termene de execuție și eventuale impacturi asupra traficului sau zonelor vizate în Baia Mare și Recea. Detaliile privind termenele, costurile și zonele afectate vor fi stabilite ulterior în cadrul acordului oficial.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR.324/2021 privind încheierea unui Acord de Parteneriat între U.A.T. Municipiul Baia Mare și U.A.T Județul Maramureș, prin Consiliul Județean Maramureș în vederea realizării în comun a obiectivului de investiții „Realizare Pasaj Clubul Văcarilor (Baia Mare-Recea)” prin Programul național de finanțare „Anghel Saligny” CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, VINERI 5 NOIEMBRIE 2021 Examinând: • Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 460/2021; • Referatul de aprobare al primarului Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 460/2021; • Raportul de specialitate al Direcţiei Proiecte nr. 10094/2021 Având în vedere :  OUG 95/2021, pentru aprobarea Programului National de Investitii „Anghel Saligny”  Art. 1 alin (3) și art. 6 alin (1) din NORME METODOLOGICE din 21 septembrie 2021 pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii „Anghel Saligny";  Art. 35 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale care stabilesc că autoritățile deliberative pot aproba colaborarea sau asocierea pentru realizarea unor lucrări și servicii publice locale;  Art. 89, alin. 8, art.129 , alin. 1, alin. 2, lit b) și lit.e, alin. 7, lit. k), lit. m), alin. 9, lit. c), art. 136 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,  Avizul favorabil al comisiilor de specialitate I și III din cadrul Consiliului Local Baia Mare;  Avizul secretarului general al Municipiului Baia Mare; În temeiul prevederilor: • Art. 133 alin. 1 , art. 139, art. 196 alin. 1 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificări și completări; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă încheierea unui Acord de Parteneriat între U.A.T. Municipiul Baia Mare și U.A.T Județul Maramureș, prin Consiliul Județean Maramureș, în vederea realizării în comun a obiectivului de investiții: „Realizare Pasaj Clubul Văcarilor (Baia Mare-Recea)”, prin Programul național de finanțare „Anghel Saligny”, conform OUG nr. 95 din 2021, având forma prevăzută în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Se mandateaza Primarul Municipiului Baia Mare, să semneze toate documentele în vederea punerii în aplicare a prezentei hotărâri, respectiv a Acordului de Parteneriat, prevăzut în Anexa la prezenta. Art.3. Prezenta hotărâre se comunică la: 11 ex. / N.M. / 23.11.2021 2  Instituţia Prefectului Judeţului Maramureș;  Primarul Municipiului Baia Mare  Direcția Generale de Dezvoltare Publica;  Direcția Patrimoniu;  Arhitect Șef;  Direcţia Juridice;  Direcţia Economice;  Direcția Investiții;  U.A.T. Judetul Maramures;  Serviciul Administraţie Publică Locală; Crișan Romeo Contrasemnat pentru legalitate Preşedinte de şedinţă Jur. Lia Augustina Mureşan Secretar General al Municipiului Baia Mare Total consilieri 23 Prezenţi 20 Pentru 20 Impotrivă - Abţineri - 11 ex. / N.M. / 23.11.2021

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință