Privind aprobarea menţinerii garajului situat pe str.Grănicerilor, nr. 75, realizat cu depăşirea suprafeţei aprobate iniţial, beneficiar Şandor Gelu, conform planului de amplasament şi delimitare întocmit de topograf Aga Victor Pompiliu.
ROMÂNIA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE
STR GHEORGHE ŞINCAI 37, 430311 BAIA MARE, ROMÂNIA,
tel. +40-262-213824, fax: +40-262-212332,
www.baiamare.ro, e-mail:
[email protected]
H O T Ă R Â R E A NR.312/ 2013
Privind aprobarea menţinerii garajului situat pe str.Grănicerilor, nr. 75, realizat cu depăşirea suprafeţei
aprobate iniţial, beneficiar Şandor Gelu, conform planului de amplasament şi delimitare întocmit de topograf
Aga Victor Pompiliu.
Consiliul Local al Municipiului Baia Mare, întrunit în şedinţă ordinară , joi 29 august 2013
Examinând:
-proiectul de hotărâre iniţiat de primarul Municipiului Baia Mare;
-raportul de specialitate nr. 397/2013 întocmit de Arhitectul Şef prin care se propune menţinerea garajului
situat pe str. Grănicerilor nr. 75, realizat cu depăşirea suprafeţei aprobate iniţial, beneficiar Şandor Gelu , conform
planului de amplasament şi delimitare întocmit de topograf Aga Victor Pompiliu.
Având în vedere:
- solicitarea d-lui Şandor Gelu, de analizare a cererii înregistrate sub nr. 16376 / 13.06.2013.
- faptul că nu au fost respectate prevederile Autorizaţiei de Construire nr.339 /1996, fiind depaşită
suprafaţa concesionată iniţial cu 4,00 mp .
-H.C.L. nr. 192/2013 privind stabilirea condiţiilor de închiriere/prelungire a contractelor de
concesionare/închiriere pentru terenurile ocupate de garaje şi parcări acoperite, edificate până la data
prezentei.
- raportul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local, Baia Mare
În conformitate cu prevederile Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de
construcţii – republicată, cu modificările şi completările ulterioare ,art.15 lit.(e).
Avizul secretarului Municipiului Baia Mare
Potrivit competenţelor conferite de art. 10, art. 36 alin.2 lit.c , alin.5 lit. b si art. 115 alin.1, lit.b
din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală , republicată, cu modificările şi completările
ulterioare
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă menţinerea garajului situat pe str. Grănicerilor nr. 75, realizat cu depăşirea
suprafeţei aprobate iniţial, beneficiar Şandor Gelu, conform planului de amplasament şi delimitare
întocmit de topograf Aga Victor Pompiliu.
Art.2. Se aprobă suplimentarea suprafeţei concesionate prin contractul de concesiune
nr.484/25/01.07.1996 cu încă 4,00 mp aferentă depăşirii suprafeţei iniţiale, necesară intrării în legalitate,
pe o perioadă egală cu durata concesiunii anterioare, în favoarea proprietarului garajului – ŞANDOR
GELU.
Art.3 Redevenţa pentru terenul care depăşeşte suprafaţa iniţială va fi de 2 ori suma stabilită prin
HCL nr.192/2013, iar Serviciul Disciplină Contractuală din str. Crişan, nr. 2, va întocmi actul adiţional la
Contractul de concesiune, ţinând seama de prevederile HCL nr.192/2013.
Art.4 Beneficiarul se va îngriji de întocmirea planului de amplasament şi delimitare a terenului
afectat de garaj şi se va prezenta în termen de cel mult 90 zile la Direcţia Venituri - Serviciul Disciplină
Contractuală pentru încheierea contractului de concesiune.
Art.5 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul
Disciplină Contractuală şi Arhitectul Şef.
Art.6 Prezenta hotărâre se comunică la :
Primarul Municipiului Baia Mare
Arhitectul Şef
Beneficiar
Direcţia de Venituri - Serviciul Disciplină Contractuală
Compartimentul Pregătire, Elaborare Documente
Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNAT
MICLE IOAN RADU SECRETAR
TODORAN AURICA
Total consilieri 23
Prezenţi 16
Pentru 16
Impotrivă -
Abţineri -