ședința din 21 iulie 2016

HCL 274/2016 Baia Mare adoptată

Hotărâre privind însușirea documentațiilor cadastrale și atestarea apartenenţei la domeniul privat al Municipiului Baia Mare, a unor terenuri aferente unor accese la spații comerciale, situate în Baia Mare, B-dul Unirii, nr. 12, în vederea concesionării în favoarea CEC Bank, Sucursala Baia Mare

Denumire
Hotărârea nr. 274 din 2016 a Consiliului Local Baia Mare
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
274 / 2016
Data
21 iulie 2016
Ședința
21 iulie 2016
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă însușirea documentațiilor cadastrale și confirmarea că terenurile, în suprafață totală de 4 mp, 6 mp și 8 mp situate pe B-dul Unirii nr. 12 din Baia Mare, aparțin domeniului privat al municipiului, pentru a putea concesiona acest spațiu CEC Bank, Sucursala Baia Mare, în vederea amplasării unui bancomat. Practic, locuitorii vor vedea că acest mic teren va fi închiriat/concesionat băncii pentru bani — termenii efectivi de plată sau perioadele de concesiune vor fi stabiliți ulterior în contractul de concesiune. Decizia deschide astfel posibilitatea accesării unui punct bancar direct în zonă, în interes privat, cu impact asupra zonei Unirii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se însușește documentaţia cadastrală - Plan de amplasament şi delimitare - Anexa nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, având ca obiect dezlipirea terenului identificat prin CF nr.10454 Baia Mare, nr. topo 2737/4580, în suprafață de 143 ha, 9086 mp, situat în B-dul Unirii, nr. 12, după cum urmează

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR. 274/2016 privind însușirea documentațiilor cadastrale și atestarea apartenenţei la domeniul privat al Municipiului Baia Mare, a unor terenuri aferente unor accese la spații comerciale, situate în Baia Mare, B-dul Unirii, nr. 12, în vederea concesionării în favoarea CEC Bank, Sucursala Baia Mare CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, JOI 21 IULIE 2016 Examinând: • Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, prin Viceprimar desemnat, înregistrat cu nr. 401/2016; • Raportul de specialitate nr. 1107/2016, promovat de Serviciul Patrimoniu, prin care se propune • însușirea documentațiilor cadastrale și atestarea apartenenţei la domeniul privat al Municipiului Baia Mare, a trei parcele de teren în suprafaţă de 4 mp, 6 mp, respectiv 8 mp situate în Baia Mare, B-dul Unirii, nr. 12, în vederea concesionării acestora în favoarea CEC Bank, Sucursala Baia Mare; • Adresa înregistrată la Primăria Baia Mare, sub nr. 20455/18.05.2016, prin care CEC Bank, Sucursala Baia Mare, cu sediul în Baia Mare, B-dul Unirii, nr. 12, solicită emiterea unei hotărâri de consiliu privind parcelarea terenului în vederea concesionării unui teren în suprafață de 4 mp necesari amplasării unui bancomat; • Certificatul de Urbanism nr. 29/12.01.2016 - potrivit căruia se poate amenaja o lacație pentru amplasarea unui bancomat; • Adresa CEC Bank, Sucursala Baia Mare, înregistrată la Primăria Baia Mare sub nr. 26272/05.07.2016, prin care depune, în completare, documentațiile cadastrale pentru două accese la sediu, în vederea intrării în legalitate; • Planurile de amplasament și delimitare, întocmite de topograf autorizat ing. Iuga Vasile Radu. Având în vedere : • Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare republicată, cu modificările şi completările ulterioare; • Ordinul Directorului General al Agenției Naţionale de Cadastru şi P ublicitate Imobiliară nr. 700/09.07.2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară; • Art.36 alin (1), din Legea 18/1991 a fondului funciar, republicată cu modificările și completările ulterioare; • Adresa Comisiei locale de aplicare a prevederilor Legii nr.10/2001, înregistrată cu nr. 1106/2016, din cadrul Primăriei Baia Mare, prin care se face cunoscut faptul că terenu rile nu fac obiectul unei notificări depuse în baza Legii nr. 10/2001, nesolutiona tă; • Hotărârea Consiliului Local nr. 212/2016 privind desemnarea unui viceprimar al Municipiului Baia Mare, pentru a exercita atribuțiile ce îi sunt conferite prin lege primarului, pe durata suspendării mandatului de Primar al Municipiului Baia Mare, al dom nului Cătălin Cherecheș; • Hotărârea Consiliului Local nr. 225/2016 privind desemnarea unui viceprimar al Municipiului Baia Mare, pentru a exercita atribuţiile ce îi sunt conferite prin lege primarului, pe durata 7ex. / C.A. / 09.08.2016 2 suspendării de drept a mandatului de Primar al Municipiului Baia Mare, al domnului Cătălin Cherecheş; • Art. 10, art. 36 alin.2 lit.c şi art. 121, din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, republicată,cu completările şi modificările ulterioare; • Avizul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Baia Mare; • Avizul secretarului Municipiului Baia Mare. În temeiul prevederilor: • Art. 45 şi art.115 alin. 1 lit. b, din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Se însușește documentaţia cadastrală - Plan de amplasament şi delimitare - Anexa nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, având ca obiect dezlipirea terenului identificat prin CF nr.10454 Baia Mare, nr. topo 2737/4580, în suprafață de 143 ha, 9086 mp, situat în B-dul Unirii, nr. 12, după cum urmează: CF nr. 10454 Baia Mare - nr topo. 2737/4581 în suprafață de 4 mp; - nr topo. 2737/4582 în suprafață de 143 ha, 9082 mp. Art. 2 Se însușește documentaţia cadastrală - Plan de amplasament şi delimitare - Anexa nr.2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, având ca obiect dezlip irea terenului identificat prin CF nr. 10454 Baia Mare, nr. topo 2737/4596, în suprafață de 143 ha, 8966 mp, situat în B-dul Unirii, nr. 12, după cum urmează: CF nr. 10454 Baia Mare nr topo. 2737/4597 în suprafață de 6 mp; nr topo. 2737/4598 în suprafață de 143 ha, 8960 mp; și alipirea următoarelor parcele de teren în vederea atribuirii de nr. cadastral: CF nr. 10454 Baia Mare - nr topo. 2737/4581 în suprafață de 4 mp; - nr topo. 2737/4597 în suprafață de 6 mp. Art. 3 Se atestă apartenenţa la domeniul privat al municipiului Baia Mare a terenului situat în Baia Mare, B-ul Unirii, nr. 12, identificat prin CF nr. 10454 Baia Mare, nr topo. 2737/4597, în suprafață de 6 mp și nr. topo. 2737/4581 în suprafață de 4 mp, conform Anexei 2 la prezenta hotărâre, aferent treptelor de acces și pentru amplasarea unui bancomat . Art. 4 Se însușește documentaţia cadastrală - Plan de amplasament şi delimitare - Anexa nr.3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, având ca obiect dezlip irea terenului identificat prin CF nr. 10454 Baia Mare, nr. topo 2737/4598, în suprafață de 143 ha, 8960 mp, situat în B-dul Unirii, nr. 12, după cum urmează: CF nr. 10454 Baia Mare - nr topo. 2737/4599 în suprafață de 8 mp; - nr topo. 2737/4600 în suprafață de 143 ha, 8952 mp. Art. 5 Se atestă apartenenţa la domeniul privat al municipiului Baia Mare a terenului situat în Baia Mare, B-dul Unirii, nr. 12, identificat prin CF nr. 10454 Baia Mare, nr topo. 2737/4599, în suprafață de 8 mp, conform Anexei 3 la prezenta hotărâre, aferent treptelor de acces . 7 ex. / C.A. / 09.08.2016 3 Art. 6 Prezenta hotărâre se comunică la: • Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş; • Primarul Municipiului Baia Mare – prin viceprimar desemnat; • Serviciul Patrimoniu; • CEC Bank Sucursala Baia Mare, Baia Mare, B-ul Unirii, nr. 12; • Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Maramureş , prin Serviciul Patrimoniu; • Compartimentul Elaborare Documente, Arhivă. Lupșa Ștefan Contrasemna Preşedinte de şedinţă Lia Augustina Mureşan Secretar Total consilieri 21 Prezenţi 19 Pentru 19 Impotrivă - Abţineri - 7 ex. / C.A. / 09.08.2016

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință