Pe scurtSe aprobă Ghidul solicitanților pentru acordarea finanțărilor nerambursabile din bugetul local, conform Legii nr. 350/2005, în domeniul culturii, pentru finanțări destinate activităților nonprofit cu interes general. Pentru locuitori înseamnă că organizațiile din domeniul cultural pot depune proiecte pentru a primi bani de la municipalitate, urmând un set clar de reguli și termene, iar criteriile de selecție și bugetul vor fi aplicate în mod transparent. Vor exista eventual termene de depunere, condiții de eligibilitate și rapoarte de evaluare, precum și o adresă clară pentru solicitări și comunicare din partea municipiului Baia Mare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Str. Gheorghe Şincai 37
430311, Baia Mare, România
Telefon: +40 262 213 824
Fax: +40 262 212 332
www.baiamare.ro
HOTĂRÂREA NR.
119/2019
privind aprobarea Ghidului solicitanților pentru acordarea de finanţări nerambursabile de la
bugetul local în baza Legii nr. 350/2005 privind finanţările nerambursabile din fonduri publice
alocate pentru activităţi nonprofit de interes general în domeniul cultură
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ,
VINERI 19 APRILIE 2019
Examinând:
• Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr.
162
/2019;
• Raportul Direcției Comunicare, Cultură, Sport, Tineret - Serviciul Finanţări Locale înregistrat
cu nr. 25/ 25.03.2019, prin care se propune aprobarea Ghidului solicitanţilor pentru acordarea
de finanţări nerambursabile de la bugetul local în baza Legii nr. 350/2005 privind finanţările
nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de inte res general în
domeniul cultură;
•
H.C.L. nr. 150/2018 privind aprobarea Ghidului solicitanţilor pentru acordarea de finanţări
nerambursabile de la bugetul local în baza Legii nr. 350/2005 privind finanţările
nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general în
domeniul cultural.
Având în vedere :
• Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate
pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare;
• O.G. nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi
acţiunilor culturale, cu modificările şi completările ulterioare;
• Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale cu modificările şi completările ulterioare ;
• Art. 7 alin. 13 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia locală,
cu modificările şi completările ulterioare;
• Art. 10, art. 36 alin. (1), alin. (4), lit. a), alin. (6), lit. a), pct. 4, din Legea nr. 215/2001 a
administraţiei publice locale republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
• Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Baia Mare;
• Amendamentul comisiei pentru activităţi social culturale, învăţământ, sănătate şi familie,
muncă şi protecţie socială, juridică şi de disciplină;
• Amendamentul adus în plenul şedinţei;
• Avizul secretarului Municipiului Baia Mare;
În temeiul prevederilor:
• Art.39 alin.1, art. 45 şi art.115 alin. 1 lit. b, din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice
locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
6 ex. / I.M. / 24.04.2019
2
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Se aprobă Ghidul solicitanţilor pentru acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul local
în baza Legii nr. 350/2005 privind finanţările nerambursabile din fonduri publice alocate pentru
activităţi nonprofit de interes general în domeniul cultură, prevăzut în Anexa 1 la prezenta
hotărâre.
Art. 2 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri îşi încetează aplicabilitatea
H.C.L. nr. 150/2018
privind aprobarea Ghidului solicitanţilor pentru acordarea de finanţări nerambursabile de la
bugetul local în baza Legii nr. 350/2005 privind finanţările nerambursabile din fonduri publice
alocate pentru activităţi nonprofit de interes general în domeniul cultural .
Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia
Economică și Direcția Comunicare, Cultură, Sport, Tineret - Serviciul Finanţări Locale.
Art. 4 Prezenta hotărâre se comunică :
• Instituţiei Prefectului Judeţului Maramureş;
• Primarului Municipiului Baia Mare;
• Direcţiei Economice;
• Direcției Comunicare, Cultură, Sport, Tineret - Serviciul Finanţări Locale;
• Serviciului Administrație Publică Locală.
Pop Viorel Contrasemnat
Preşedinte de şedinţă jur. Lia Augustina Mureşan
Secretar al Municipiului Baia Mare
Total consilieri 23
Prezenţi 20
Pentru 20
Impotrivă -
Abţineri -
6 ex. / I.M. / 24.04.2019
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.