ședința din 30 martie 2018 · Inițiator: Primarul Municipiului Baia Mare

HCL 150/2018 Baia Mare adoptată

Hotărâre privind aprobarea GHIDULUI SOLICITANŢILOR pentru acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul local în baza Legii nr. 350/2005 privind finanţările nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general în domeniul cultural

Denumire
Hotărârea nr. 150 din 2018 a Consiliului Local Baia Mare
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
150 / 2018
Data
30 martie 2018
Ședința
30 martie 2018
Inițiator
Primarul Municipiului Baia Mare
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă ghidul prin care locuitorii pot solicita finanțări nerambursabile din bugetul local pentru activități nonprofit de interes general în domeniul cultural, în baza Legii nr. 350/2005. Asta înseamnă că entități kulture vor putea depune cereri pentru finanțare, pe baza unor criterii clare, termene stabilite și alocări bugetare de la autoritatea locală. Decizia afectează transparența și condițiile de acordare a fondurilor, precum și modul în care sunt comunicate rezultatele și termenele către cetățeni.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă GHIDUL SOLICITANŢILOR pentru acordarea de fin anţări nerambursabile de la bugetul local în baza Legii nr. 350/2005 privind finanţările nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general în domeniul cultural, prevăzut în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR. 150/2018 privind aprobarea GHIDULUI SOLICITANŢILOR pentru acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul local în baza Legii nr. 350/2005 privind finanţările nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general în domeniul cultural CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, VINERI 30 MARTIE 2018 Examinând: • Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 239 /2018; • Raportul Direcţiei Comunicare, Cultură, Sport, Tineret - Serviciul Finanţări Locale înregistrat cu nr. 5/2018, prin care se propune aprobarea GHIDULUI SOLICITANŢILOR pentru acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul local în baza Legii nr. 350/2005 privind finanţările nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general în domeniul cultural; Având în vedere : • H.C.L. nr. 206/2017 privind aprobarea Ghidului solicitanţilor pentru acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul local în baza Legii nr. 350/2005 privind finanţările nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general în domeniul cultural; • Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare; • Ordonanţa nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a progra melor, proiectelor şi acţiunilor culturale, cu modificările şi completările ulterioare; • Ordonanţa nr. 48/2016 privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul culturii; • Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale cu modificările şi completările ulterioare; • Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia locală, cu modificările şi completările ulterioare; • Art. 10, art. 36 alin. (1), alin. (4), lit. a), alin. (6), lit. a), pct. 4, din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale republicată, cu modificările şi completările ulterioare. • Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Baia Mare; • Amendamentele aduse în plenul ședinței; • Avizul secretarului Municipiului Baia Mare; În temeiul prevederilor: • Art.39 alin.1, art. 45 şi art.115 alin. 1 lit. b, din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art.1 Se aprobă GHIDUL SOLICITANŢILOR pentru acordarea de fin anţări nerambursabile de la bugetul local în baza Legii nr. 350/2005 privind finanţările nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general în domeniul cultural, prevăzut în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre. 6 ex. / I.M. / 13.04.2018 2 Art.2 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri îşi încetează aplicabilitatea H.C.L. nr. 206/2017 privind aprobarea Ghidului solicitanţilor pentru acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul local în baza Legii nr. 350/2005 privind finanţările n erambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general în domeniul cultural. Art.3 Cu ducerea la îndeplinire a acestei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică şi Direcţia Comunicare, Cultură, Sport, Tineret - Serviciul Finanţări Locale. Art.4 Prezenta hotărâre se comunică: • Instituţiei Prefectului Judeţului Maramureş; • Primarului Municipiului Baia Mare; • Direcţiei Economice; • Direcţiei Comunicare, Cultură, Sport, Tineret - Serviciul Finanţări Locale; • Serviciului Administrație Publică Locală. Ardelean Radu Contrasemnat Preşedinte de şedinţă Lia Augustina Mureşan Secretar Total consilieri 23 Prezenţi 23 Pentru 22 Impotrivă - Abţineri 1 6 ex. / I.M. / 13.04.2018

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință