ședința din 27 aprilie 2023

HCL 115/2023 Baia Mare adoptată

Atribuirea a două autorizaţii taxi pentru autoturisme electrice

Pe scurt

Se atribuie municipal două autorizații taxi pentru autoturisme electrice. Asta înseamnă că două companii sau persoane pot opera taxiuri electrice în Baia Mare, folosind autorizații emise de primărie; impactul pentru locuitori e că vor apărea taxiuri electrice, contribuind la reducerea emisiilor, iar termenii și zonele exacte vor fi stabiliți în documentele de atribuire. Decizia vine în contextul prioritizării transportului ecologic și a dezvoltării infrastructurii de încărcare, în concordanță cu strategiile locale de energie durabilă.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă atribuirea de către Municipiul Baia Mare a unei autorizaţii taxi, cu numărul de ordine 869, pentru autoturismul electric marca Opel Mokka, număr de înmatriculare MM90ULD, an fabricaţie 2022, deţinut de GALANT REMUS SRL, în conformitate cu procedura de atribuire prevăzută de Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere şi a normelor de aplicare aprobate prin Ordinul nr. 356/2007

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Poate schimba trasee, tarife sau locuri de parcare pe care le folosești.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Transport și parcări” în Baia Mare

Denumire
Hotărârea nr. 115 din 2023 a Consiliului Local Baia Mare
Titlu oficial
Hotărâre privind atribuirea a două autorizaţii taxi pentru autoturisme electrice
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
115 / 2023
Data
27 aprilie 2023
Ședința
27 aprilie 2023
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Locuri citate
Gheorghe Sincai 37 430311 (hartă)
Teme
Transport și parcări

Documente

Text

Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR.115/2023 privind atribuirea a două autorizaţii taxi pentru autoturisme electrice CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, JOI 27 APRILIE 2023 Examinând: • Proiectul de hotărâre iniţiat de către domnul Cătălin Cherecheş, Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr.150/2023; • Referatul de aprobare al domnului Cătălin Cherecheş, Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr.150/2023; • Raportul de specialitate nr. 115/2023, promovat de Biroul Transport Public şi Protecţie Civilă din cadrul Direcţiei Dezvoltare Publică, privind aprobarea atribuirii a două autorizaţii taxi pentru autoturisme electrice. Având în vedere :  Prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare;  Prevederile Ordinului nr. 356/2007 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere;  Prevederile Legii nr. 37/2018 privind promovarea transportului ecologic ;  HCL 459/2019 privind aprobarea reglementării transportului public local de persoane şi bunuri/mărfuri în regim de taxi în Municipiul Baia Mare;  HCL 13/2020 privind aprobarea atribuirii de către Municipiul Baia Mare a unui număr de 22 autorizaţii taxi noi, exclusiv pentru autoturisme Electrice, de tip Hybrid Plug -In şi Hydrogen;  HCL nr. 289 /2011 privind aprobarea Planului de Acţiune pentru Energie Durabilă al Municipiului Baia Mare în conformitate cu cerinţele Convenţiei Primarilor ;  HCL nr. 8/2019 privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice, în faza Studiu de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii “Dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice în Municipiul Baia Mare”;  HCL nr. 202/2019 privind aprobarea proiectului şi angajarea cheltuielilor de la bugetul local pentru proiectul “Cross-border green transport network - Rețea ecologică de transport transfrontalier, HUSKROUA /1702/7.1/0063”;  Art. 129 alin. 1, alin. 2 lit. d), alin. 7 lit. n) şi lit. s) din OUG nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificări și completări;  Avizul favorabil al comisiilor de specialitate I, II și III din cadrul Consiliului Local Baia Mare;  Avizul secretarului general al Municipiului Baia Mare; În temeiul prevederilor: • Art. 133 alin. 1 , art. 139, art. 196 alin. 1 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificări și completări; 6 ex. / N.M. / 08.05.2023 2 HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Se aprobă atribuirea de către Municipiul Baia Mare a unei autorizaţii taxi, cu numărul de ordine 869, pentru autoturismul electric marca Opel Mokka, număr de înmatriculare MM90ULD, an fabricaţie 2022, deţinut de GALANT REMUS SRL, în conformitate cu procedura de atribuire prevăzută de Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere şi a normelor de aplicare aprobate prin Ordinul nr. 356/2007. Art. 2 Se aprobă atribuirea de către Municipiul Baia Mare a unei autorizaţii taxi, cu numărul de ordine 870, pentru autoturismul electric marca Dacia Spring, număr de înmatriculare B115VWA, an fabricaţie 2022, deţinut de …., în conformitate cu procedura de atribuire prevăzută de Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere şi a normelor de aplicare aprobate prin Ordinul nr. 356/2007. Art. 3 Cu ducere la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Direcţi a Dezvoltare Publică. Art. 4 Prezenta hotărâre se comunică la:  Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş,  Domnul Cătălin Cherecheş, Primarul Municipiului Baia Mare,  Direcţia Dezvoltare Publică,  GALANT REMUS SRL,  .....,  Seviciul Administraţie Publică Locală. Pap Zsolt Istvan Contrasemnat pentru legalitate Preşedinte de şedinţă Jur. Lia Augustina Mureşan Secretar General al Municipiului Baia Mare Total consilieri 23 Prezenţi 19 Pentru 18 Impotrivă - Abţineri 1 6 ex. / N.M. / 08.05.2023

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala