ședința din 27 februarie 2018 · Inițiator: Primarul Municipiului Baia Mare

HCL 101/2018 Baia Mare adoptată

Aprobarea documentaţiei tehnico-economice – faza DALI şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie: Creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe în Municipiul Baia Mare – CF6, pentru…

Pe scurt

Se aprobă documentația tehnico-economică în faza DALI și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiție: Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Baia Mare – CF6, la imobilul din Baia Mare, str. Ion Luca Caragiale nr. 11. Aceasta înseamnă că se aprobă planul detaliat și bugetul estimat pentru proiect, iar localitatea poate accesa fonduri din POR și să avanseze către execuție; termenele, costurile și zonele afectate sunt stabilite în documentația DALI. Cetățenii pot vedea eventuale lucrări de intervenție în zona respectivă și posibilele impacturi pe termen scurt în oraș.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii şi indicatorii tehnico -economici pentru obiectivul de investiţie Creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe în Municipiul Baia Mare – CF6, pentru imobilul situat în Baia Mare str. Ion Luca Caragiale nr. 11, după cum urmează

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Ion Luca Caragiale.
  • O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Ion Luca Caragiale” în Baia Mare

Denumire
Hotărârea nr. 101 din 2018 a Consiliului Local Baia Mare
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice – faza DALI şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie: Creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe în Municipiul Baia Mare – CF6, pentru imobilul situat în Baia Mare str. Ion Luca Caragiale, nr. 11
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
101 / 2018
Data
27 februarie 2018
Ședința
27 februarie 2018
Inițiator
Primarul Municipiului Baia Mare
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Locuri citate
Ion Luca Caragiale nr. 11 (hartă) · Ion Luca Caragiale (hartă) · Gheorghe Sincai 37 430311 (hartă)
Teme
Investiții și fonduri europene

Documente

Text

Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR. 101/2018 privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice – faza DALI şi a indicatorilor tehnico- economici pentru obiectivul de investiţie: Creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe în Municipiul Baia Mare – CF6, pentru imobilul situat în Baia Mare str. Ion Luca Caragiale, nr. 11 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ EXTRAORDINARĂ, MARȚI 27 FEBRUARIE 2018 Examinând: • Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 150/2018; • Raportul de specialitate nr. 4945/23.02.2018 al Serviciului Programe, Proiecte, Strategii privind fundamentarea proiectului de hotărâre prin care se propune aprobarea documentaţiei tehnico-economice şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie: Creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe în Municipiul Baia Mare – CF6, pentru imobilul situat în Baia Mare str. Ion Luca Caragiale, judeţul Maramure; • Documentaţia faza DALI pentru obiectivul de investiţii: Creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe în Municipiul Baia Mare – CF6, str. Ion Luca Caragiale nr. 11, Baia Mare; Având în vedere : • Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 3 - Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1 - Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, şi în sector ul locuinţelor, Operaţiunea A Clădiri rezidenţiale; • Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; • Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conținutului-cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții cu modificările și completările ulterioare; • Hotărârea nr. 907 din 29 noiembrie 2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor /proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, art. 15, litera b); • Art.10, art. 36 alin. 2 litera d), alin.4 litera d), alin.6 lit.a) pct.14, din L egea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificarile si completarile ulterioare; • Avizul comisiei Tehnico-economice pentru Documentaţia faza DALI pentru obiectivul de investiţii: Creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe în Municipiul Baia Mare – CF6, pentru imobilul situat în Baia Mare, strada Ion Luca Caragiale nr. 11; • Avizul secretarului Municipiului Baia Mare; În temeiul prevederilor: • Art. 39 alin. 2, art.44, art. 45 şi art.115 alin. 1 lit. b, din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, 6 ex. / C.A. / 13.03.2018 2 HOTĂRĂŞTE: Art.1 Se aprobă Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii şi indicatorii tehnico -economici pentru obiectivul de investiţie Creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe în Municipiul Baia Mare – CF6, pentru imobilul situat în Baia Mare str. Ion Luca Caragiale nr. 11, după cum urmează: a. Valoarea totală a investiţiei: 2.117,93652 mii lei/ 462,99766 mii euro (cu TVA); b. Din care C+M: 1.632,69309 mii lei/ 356,91962 mii euro (cu TVA); (1 euro = 4,5744 lei, curs inforeuro aferent lunii iulie 2017. Art.2 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Proiecte şi Direcţia Investiţii, Programe, din cadrul Primăriei Municipiului Baia Mare. Art.3 Prezenta hotărâre se comunică la: • Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş; • Primarul Municipiului Baia Mare; • Direcţia Proiecte; • Direcţia Investiţii, Programe; • Serviciul Administrație Publică Locală.. Pop Mariana Contrasemnat Preşedinte de şedinţă Lia Augustina Mureşan Secretar Total consilieri 23 Prezenţi 16 Pentru 16 Impotrivă - Abţineri - 6 ex. / C.A. / 13.03.2018

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala