29 mai 2020

HCL 98/2020 Bacău adoptată

Hotărâre privind îndreptarea erorii materiale strecurată în HCL nr. 79/2019 prin care s-a aprobat documentația tehnico-economică faza DALI pentru obiectivul de investiții ”MODERNIZARE PT 33, str. Aviatorilor, cu destinația de Club al Pensionarilor”

Denumire
Hotărârea nr. 98 din 2020 a Consiliului Local Bacău
Emitent
Consiliul Local Bacău
Număr
98 / 2020
Data
29 mai 2020
Localitate
Bacău, județul Bacău
Stare
adoptată
Pe scurt

S-a decis corectarea unei erori materiale din Hotărârea nr. 79/2019, referitoare la aprobarea documentației tehnico-economice în faza DALI pentru obiectivul de investiții „Modernizare PT 33, str. Aviatorilor, cu destinația de Club al Pensionarilor”. Practic, locuitorii vor avea clarificarea denumirii scopului investiției aprobate și a procedurii aferente, fără a modifica conținutul tehnico-economic existent, iar efectul financiar sau de execuție rămâne cel prevăzut în hotărârea inițială. Nu se indică schimbări de termene sau de zone afectate în textul disponibil; se tratează doar rectificarea denumirii pentru transparență și exactitate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

> 3 - „Ji (oprit zerce orei PA Merecire opir/irl Za ad (cpu, Berea ZA rr HOTĂRÂREA NR. 98 DIN 29.05.2020 privind îndreptarea erorii materiale strecurată în H.C.L. nr. 79/2019 prin care s-a aprobat documentaţia tehnico-economică faza DALI pentru obiectivul de investiţii "MODERNIZARE PT 33, str. Aviatorilor, cu destinația de Club al Pensionarilor” Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în ședință ordinară la data de 29.05.2020, potrivit art.133(1) din Ordonanţa de Urgenţă nr.57/2019 privind Codul administrativ, Având în vedere: -Referatul nr. 3596/ 07.05.2020 înaintat de Direcţia Tehnică, Serviciul Tehnic - Investiţii prin care se propune îndreptarea unei erori materiale cuprinsă în denumirea HCL nr. 79/ 2019; -Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău înregistrată cu nr. 3632/08.05.2020; -Raportul Direcţiei Juridice şi Administraţie Locală înregistrat cu nr. 3633/1/08.05.2020; -Raportul Serviciului Tehnic - Investiţii înregistrat cu nr. 3633/2/08.05.2020; -Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 535/28.05.2020 al Comisiei de specialitate nr. 1, nr. 536/28.05.2020 al Comisiei de specialitate nr. 2, nr. 537/28.05.2020 al Comisiei de specialitate nr. 4 și nr. 538/28.05.2020 al Comisiei de specialitate nr. $; -Prevederile HCL nr. 79/ 2019 privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiţii "Modernizare PT. 33, strada Aviatorilor, cu destinaţia de Club al Pensionarilor”; -Prevederile art. 44 (1) din Legea nr. 273/ 2006 privind finanțele publice locale, modificată și completată; -Prevederile art. 5 alin. (1) lit. ”b” alin . (i) și art. 9 din H.G. nr. 907/ 2016 privind etapele de elaborare şi conținutul cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanţate din fonduri publice, modificată şi completată ; -Prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative; -Prevederile art. 140 alin. (1) și (3), ale art. 196 alin. (1) lit. ”a”, ale art. 197 (1), ale art. 243 alin. (1) lit. "a” şi ” b” din OUG nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ; În baza dispoziţiilor art. 129 alin. (2) lit. ”b” și alin. (4) lit. "d” şi art. 139 alin. 3 lit.”a” şi alin. 5 din OUG nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ, HOTĂRĂȘTE: Art.l. -Se aprobă îndreptarea erorii materiale strecurată în titlul HCL nr. 79/ 2019 şi în titlul Anexei acesteia, în sensul că s-a trecut în mod eronat denumirea obiectivului de investiţii, cel corect fiind "Reabilitare PT.33, strada Aviatorilor, cu destinaţia de Club al Pensionarilor”. Art.2. -Celelalte prevederi ale H.C.L. nr. 79/ 2019 sunt și rămân în vigoare. Art.3. -Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Direcţia Tehnică, Serviciul Tehnic Investiţii. Art.4. -Prezenta hotărâre se comunică Primarului Municipiului Bacău, Direcţiei Tehnice şi Serviciului Tehnic de Investiţii. Art.5. -Prin griia-Şecretarului General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen legăi Instveuţiei Prefectului - Judeţul Bacău pentru verificarea legalității. STA eneșeoiafăp SeDbriă CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE CAT IN- BOI) AD CREŢU | SECRETARUL (/ENERAL AL MUN. BACĂU iN XA: | NICOLA - OVIDIU POPOVICI N i Era A 34 5 FN i „rr CGF./B.S/D OR.AJEX.I/ D$Ş.I-A-2

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: fisiere.municipiulbacau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă