29 mai 2020

HCL 88/2020 Bacău adoptată

Hotărâre privind aprobarea Metodologiei privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă.

Denumire
Hotărârea nr. 88 din 2020 a Consiliului Local Bacău
Emitent
Consiliul Local Bacău
Număr
88 / 2020
Data
29 mai 2020
Localitate
Bacău, județul Bacău
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local al Municipiului Bacău aprobă Metodologia prin care familiile pot primi un ajutor financiar pentru plata serviciilor oferite de bonă. Ajutorul se acordă conform criteriilor din metodologie, iar impactul pentru locuitori înseamnă posibilitatea de a primi sprijin financiar pentru serviciile de bonă, în condiții stabilite, cu termene și prevederi clare în Anexa. Decizia este aplicabilă în municipiu, iar primarul va implementa prevederile hotărârii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Metodologia privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

“PEVOTEI 23 4 Orar o AI, frf erectie Conirliul Loca! a! O 4 (70 sarcrpicraluat Barecire HOTARAREA NR. 88 DIN 29.05.2020 privind aprobarea Metodologiei privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în ședință ordinară la data de 29.05.2020, potrivit art.133(1) din Ordonanţa de Urgenţă nr.57/2019 privind Codul administrativ, Având în vedere: -Referatul nr. 7684 din 19.05.2020 înaintat de Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Bacău, prin care se propune aprobarea Metodologiei privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă; -Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău înregistrată cu nr. 7685/19.05.2020; -Raportul Direcţiei Juridice și Administraţie Locală înregistrat cu nr. 3996/1/21.05.2020; -Raportul Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Bacău înregistrat cu nr. 3996/2/21.05.2020; -Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 482/28.05.2020 al Comisiei de specialitate nr. 1, nr. 483/28.05.2020 al Comisiei de specialitate nr. 4 și nr. 484/28.05.2020 al Comisiei de specialitate nr. 5; -Prevederile art. 39, 67, 73 alin. (2) şi (3) şi ale art. 112 alin. (1) din Legea nr. 292/2011 a asistenţei sociale, cu modificările şi completările ulterioare; -Prevederile art. 16, art. 17 şi art. 18 din Legea nr. 35/ 2020 privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă; -Prevederile Legii nr. 167/2014 privind exercitarea profesiei de bone; -Prevederile HG nr. 652/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 167/2014 privind exercitarea profesiei de bonă; -Prevederile art. 140 alin. (1) şi (3), ale art. 154 alin. (1), ale art. 196 alin. (1) lit. Pa”, ale art. 197 (1) şi ale art. 243 alin. (1) lit. ”a” şi ”b” din OUG nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ; -Amendament formulat de doamna Consilier lonela -Cristina Breahnă-Pravăţ, amendament ce a fost adoptat; În baza dispoziţiilor art. 129 alin. (2) lit. “d” şi alin. (7) lit. “b” și art. 139 alin. 3 lit. ”a” şi alin. 5 din OUG nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ, HOTĂRĂŞTE: Art 1. Se aprobă Metodologia privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art 2. Primarul Municipiului Bacău va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Bacău. Art 3. Hotărârea va fi comunicată Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Bacău. Art 4. Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău, prezenta hotărâre se comunică în termen legal Insţituţiei-Prefectului Judeţului Bacău pentru verificarea legalității. o fe DA e Pe sp j , PREȘEDINȚE/DE ȘEDII Ă CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE CĂTĂLIN = BOGHANNRETU SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU 33) NICOLAE — QVIDIU POPOVICI CG.F/LA/O.R.A EX. I/DS.L-A-2 ROMANIA ANEXA LA HOTARAREA JUDETUL BACAU NR. 88 DIN 29.05.2020 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BACAU ematan eee eee ete eeoete ate eetette 000000 0000004000099n 9000 tR Pee de tea pp paeeeea socaaaoaeene seca sane sean ao ce deee 00oe co seee ne 0oee seeaeeneanee oseaneasaeasee METODOLOGIA privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă Prezenta Metodologie stabilește în acord cu prevederile Legii nr. 35/2020 privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă şi în funcţie de specificul local, modalitatea de acordare a ajutorului financiar pentru plata bonelor familiilor cu domiciliul pe raza municipiului Bacău. Cap. 1. Cadrul General. Art. 1. Pot beneficia de ajutorul financiar pentru plata serviciilor oferite de bonă, astfel cum este prevăzut de Legea nr. 35/2020 (denumit în continuare ajutor financiar), în limita fondurilor bugetare anuale aprobate cu această destinație, persoanele care au în întreținere copii de vârstă preșcolară, ale căror venituri sunt de până la 3.500 lei net pe membru de familie şi care se află în una dintre următoarele situații: a) este părintele la care copilul locuiește în mod statornic; b) are calitatea de reprezentant legal al copilului şi se ocupă de creşterea şi îngrijirea acestuia; c) este persoana desemnată de părinte pentru întreţinerea copilului, pe perioada absenței părinților, conform prevederilor art.104 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copiluiui, republicată, cu modificările şi compietările ulterioare. Cap. II Dispoziţii generale Art. 2. (1) Ajutorul financiar se acordă pentru fiecare copil de vârstă preşcolară, în funcție de nivelul veniturilor nete lunare pe membru de familie, după cum urmează: a) până la 2.100 lei- 710 lei; b) de ia 2.101 lei până la 2.500 lei - 550 lei; c) de la 2.501 lei până la 3.000 lei - 390 lei; d) de la 3.001 lei până la 3.500 lei - 250 lei. (2) Ajutorul financiar se acordă lunar, pentru fiecare copil de vârstă preşcolară. (3) La determinarea venitului net lunar se ia în considerare media veniturilor nete realizate de beneficiar în ultimele 6 luni anterioare solicitării dreptului la ajutorul financiar, în condiţiile ar. 8 alin.(1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare. Art.3. (1) Pentru a beneficia de ajutorul financiar, persoanele prevăzute la art.! trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: a) să fie cetăţean român cu domiciliul în municipiul Bacău, cetățean al altui stat sau apatrid, cu domiciliul în România, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare; b) sunt angajate cu contract individual de muncă ori În baza unui raport de serviciu, desfăşoară activități independente, obţin venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole, silvicultură sau piscicultură ori exercită o funcţie de demnitate publică sau asimilată. pag. 1 (2) Pot beneficia de ajutorul financiar şi persoanele care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1) hit. b) dacă îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiţii: a) sunt şomeri indemnizaţi sau sunt înregistrate în evidențele agenţiei pentru ocuparea forței de muncă judeţene, la data solicitării, ca persoană în căutarea unui loc de muncă, b) nu au refuzat maximum două oferte de muncă din partea agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă judeţene. (3) Acordarea ajutorului financiar se efectuează numai pentru copilul care nu este înscris la creşă/erădiniță acreditată ( publică/privată) sau pentru care solicitantul nu a refuzat un loc la creşă/erădiniță acreditată ( publică/privată) de pe raza municipiului ori nu a retras copilul de la creşă/grădiniță acreditată (publică/privată). Art. 4. Nu pot beneficia de ajutorul financiar persoanele prevăzute la art. | care se află în una sau mar multe dintre următoarele situaţii: 1) este asistent matemal profesionist în conformitate cu legislaţia în vigoare; b) copilul/copiii este/sunt în întreţinerea acestor persoane, în temeiul art. 59 fit. b) din Legea ar.272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; c) este asistentul personal al copilului sau beneficiază de indemnizaţia prevăzută la art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: d) se atlă în perioada de concediu pentru creşterea copiilor în conformitate cu prevederile urt. 2 sau 3 [din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/20i1, cu modificările şi completările ulterioare; e) nu şi-au achitat impozitele şi taxele față de bugetul local pentru bunurile pe care le deţin în proprietate, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. cu modificările şi completările ulterioare. Cap. III Acordarea dreptului la ajutorul financiar Art. 5. Autorul financiar se acordă pe bază de cerere (confmm anexei) şi documente doveditoare care atestă îndeplinirea condiţiilor prevăzute prezenta metodologie privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă. Art. 6. (1) Cererea şi documentele doveditoare se depun şi se înregistrează la Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Bacău. (2) Documentele doveditoare sunt: a) copie după documentul de identitate al persoanei prevăzute la art. |; b) copie după certificatul de naştere al copilului/copiilor pentru care se solicită ajutorul; c) copia documentului prin care se atestă calitatea de reprezentat legal al copilului/copiilor; «) adeverinţe privind veniturile nete realizate în ultimele 6 luni de membrii familiei. eliberate. după caz, de angajator sau entitatea asimilată acestuia ori de organul fiscal, sau. în cazul persoanelor care desfăşoară activităţi independente, obţin venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri ln activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, declaraţia fiscală prevăzută de leve, pentru 'atevorile de venituri prevăzute la art. 3. pentru care legea im. 2272015. cu modificările și sompletările ulterioare. nu prevede emiterea unei decizii de impunere din partea organului fiscal central; =) cupia documentuliu în baza căruia se desfăşoară activitatea de bonă în condițiile art 7 cin a nr 1672014. £) angajament de plată la solicitarea dreptului de ajutor financiar. cum că aceste sume pot fi recuperate. şi din alte drepturi plătite de agenţia pentru plăţi şi inspecţie socială a judeţului Bacău. 8) declarație pe proprie răspundere că copilul nu csie înscris la creşă/orădiniţă acreditată tpublică/privată) şi că solicitantul nu a refuzat un loc la cr şă/grădiniţă acreditată (publică/priv ată) de pe raza municipiului ori nu a retras copilul de la creşă/grădiniță acreditată (publică/pris ată). (3) Pentru persoanele prevăzute la art. 3 alin. (2) cererea este însoţită de următoarele documente: a) documentele doveditoare prevăzute la alin. (2) lit a)-c) şi lit. ea), b) alte documente eliberate de Agenţia Pentru Ocuparea Forţei de Muncă a Judeţului Bacău. Art. 7. (1) Biroul Beneficii Sociale din cadrul DAS Bacău va veritica condiţiile de acordare sau de respingere a cererii dreptului la ajutor financiar pentru plata bonelor. va analiza fiecare dosar depus şi va ce propuneri în consecinţă. (2) Biroul Bencticii Sociale din cadrul DAS Bacâu. va întocmi referatele justificative cu propunerile de acordare/respingere a dreptului în vederea emiterii dispoziţici primarului de aprobarea/respingerea CCrern, (3) Verificarea cererilor însoţite de documentele justificative sc analizează în ordinca înregistrării acestora. (4) Verificarea îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate sc realizează în baza: a) documentelor depuse de solicitant: b) intormaţiilor existente în bazele de date ale autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale: c) altor documente, în funcţie de situaţia în care se află solicitantul, (5) În cazul în care condiţiile de acordare nu sunt îndeplinite. respinverea dreptului se realizează prin dispoziţie a primarului. Art, 3. (1) În vederea urmăririi respectării condiţiilor de acordare a ajutorului financiar. solicitantul are oblivaţia de a depune la DAS Bacău. din 6 în 6 luni. o declarație pe propria răspundere privind menţinerea condiţiilor de acordare a ajutorului. (2) Neindeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (1) în termen de maximum 30 de zile de la implinirea termenului de 6 luni conduce la încetarea dreptului. (3) Un nou drept poate fi stabilit după depunerea unei noi cereri şi a documentelor doveditoare. Art. 9. Acordarea dreptului sau respingerea cererii se realizează în termen de maximum 60 de zile de la depunerea cererii. Art. 10. Dispoziţia primarului se comunică în termen de 10 zile lucrătoare de la emitere Art. IL. Ajutorul pentru plata bonclor se acordă începând cu luna următoare depunerii cererii. dar nu mai devreme de data la care bona își începe activitatea. rezultată din documentele justificative prezentate Cap. IV. Modificarea cuantumului dispoziţiei de acordare a dreptului la ajutor financiar pentru plata bonelor Art. 12. (1) Dacă după acordarea dreptul la ajutor financiar pentru plata bonelor. apar schimbări în situaţia sociocconomică a persoanei prevăzute la ati. 1. în componenţa familiei acesteia sau referitoare la copii. aceasta arc obligaţia ca în termen de maximum 10 zile să le comunice în scris. cu prezentarea documentelor justificative necesare Direcţiei de Asistenţă Socială a Muniepiului Bacău. (2) Verificarea modificărilor prevăzute la alin. (1) sc va face după parcurgerea aceloraşi proceduri ca şi în cazul acordării dreptului la ajutor financiar pentru plata bonelor. (3) În situaţia în care modificările prevăzure la alin. (1) conduc la modificarea cuantumului ajutorului financiar. acesta se va stabili prin dispoziţia primarului de modificare a cuantumului şi se va comunica beneficiarului în termenul prevăzut la art. 10 Cap. VII Suspendarea plății ajutorului financiar Art. 13. (1) Sumele acordate cu titlu de ajutor financiar pentru plata bonelor se vor plăti lunar. prin transfer bancar, sau prin mandat poştal. în funcţie de opțiunea solicitantului. (2)Suspendarea plăţii ajutorului financiar poate interveni în una dintre următoarele situaţii: a) se înregistrează 33 mandate poştale returnate consecutiv: b) în caz de suspiciune sau sesizare privind modificarea condiţiilor de acordare a dreptului la ajutor financiar. (3) În simaţia prevăzută la alin. (1) lit. b) primarul dispune reverificarea îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate, (4) În urma verificărilor efectuate, dacă sc constată modificarea condiţiilor care au: stat la baza acordării dreptului la ajutor financiar, primarul dispune. după caz modificarea. (sau) încetarea dreptului şi recuperarea sumelor încasate necuvenit. (5) În situaţia în care în urma verificărilor se constată că se menţin condiţiile de acordare. plata ajutorului financiar se reia. inclusiv pentru perioada de suspendare. Cap. VIIL. Încetarea dreptului la ajutor financiar pentru plata bonelor Art, 14. (1) Încetarea dreptului intervine: a) la data împlinirii de către copil a vârstei de 6 ani: b) la data decesului copilului: c) la data la care copilul intră în sistemul de creşă/orădiniţă sau părintele refuză un loc de creşă/grădiniţă (publică/privată); i d) la data încetării contractului de prestări servicii prevăzut la art 6 alin.2 lit. e; e) la data schimbării domiciliului în altă localitate; £) la cererea titularului; $) se înregistrează situaţia prevăzută la art. 3 din prezenta metodologic: h) ncîndeplinirii condiţiilor de acordare; (2) Încetarea dreptului la ajutorul pentru plata bonelor sc face prin dispoziţia primarului. Cap. lX. Dispoziţii finale Art. 15. Sumele încasate nccuvenit cu titiu de ajutor financiar pentru plata bonelor se recuperează conform legii. Art. 16. Ajutorul financiar pentru plata bonelor se va acorda în limita fondurilor bugetare anuale tprobate cu această destinaţie în bugetul DAS Bacău. PRIMĂRIA Anexă MUNICIPIULUI BACĂU CÂTRE, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BACĂU Domnule Primar, DI reprezenta legal cu domiciliul/reşedinţa stabil în Subsemmiul al minorului județul „Jocaliatea. ........ „ap... telefon , legitimat cu C. L7BI, Seria Pena en CNP pana ae ari prezenta solicit ajutorul financiar pentru plata bonelor în conformitate cu prevederile Legi m. 35/202% acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata seriiciilor oferite de bonă şi prezentei următoarele documente : O copie după documentul de identitate; opie după certificatul de naștere al copilului/copiilor pentru care solicit ajutorul; O copia documentului prin care atest calitatea mea de reprezentat legal al copilului/copiilor: a a ae neam ae > O adeverinţe privind veniturile nete realizate în ultimele 6 luni de membrii famile: O declarațe pe proprie răspundere că copilul nu este înscris la creșă/grădiniță acredirată ( publică/privată) şi că solicitantul nu a refuzat un loc la creşă/erădiniță acreditată (publică/privată) de pe raza municipiului ori nu a șetras copilul de la creşă/urâdiniţă acreditată (publică/privată); O declaraţie pe proprie râspundere că nu au refuzat maximum două oferte de muncă din partea agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, O copia documentului în baza căruia se îşi desfăşoară activitatea de bonă dna/dt . în condițiile art. 7 din Legca nr.167/2014; 0 COCUMENE eee O Solicit ca ajutorui financiar să-mi fie acordat prin mandai postal/Cont virament NDAN nea Banca aaa O Prin prezenia solicit comunicarea răspunsului pe următomea adresă de e-mail: ................ O Îmi exprim consimțământul ca Primăria Municipiului Bacău să comunice orice informaţii, date personale, clarificări şi completări pe adresa de e-mail indicată mai sus O Am luat la cunoştinţă faptul că în cazul nefuncţionării serverului de e-mail comunicat sau în cazul adresei greșite de e-mail, Municipiul Bacău nu poate fi tras la răspundere pentru acest lucru. E INTOCMIT. NICOLAJ-OVIDIU POPIVICI OFICIUL JURIDIC IULIAN PA) ai

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: fisiere.municipiulbacau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă