28 noiembrie 2023

HCL 509/2023 Bacău adoptată

Hotărâre privind actualizarea H.C.L. nr.157/2018 prin care s-a aprobat insusirea inventarului bunurilor care apartin domeniului privat al Municipiului Bacau

Denumire
Hotărârea nr. 509 din 2023 a Consiliului Local Bacău
Emitent
Consiliul Local Bacău
Număr
509 / 2023
Data
28 noiembrie 2023
Localitate
Bacău, județul Bacău
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă actualizarea HCL 157/2018 privind însușirea inventarului bunurilor din domeniul privat al Municipiului Bacău. Practic, se reevaluează ce bunuri private aparțin orașului și se modifică lista lor pentru a reflecta corect proprietatea; pentru locuitori înseamnă că pot exista schimbări în evidențe (inventar) și eventual impact financiar sau administrativ legat de folosirea sau administrarea acestor bunuri, conform noilor annexe și termene prevăzute. Decizia vizează corectarea și actualizarea evidențelor de patrimoniu privat al municipiului, conform documentelor și rapoartelor prezentate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se actualizează inventarul bunurilor care aparţin domeniului privat al Municipiului Bacău, însuşit prin H.C.L. nr. 157/ 2018, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează: (a) Se modifică poziţia nr. 1498, coloana 3 şi va avea următorul cuprins: ,,S=25 m.p., str. Miron Costin, nr.4, sc. C, ap.4, din care:- SI=19 m.p., destinaţia: extindere farmacie, S2=6 m.p., destinaţia

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

.. 1,Ż\ (flł(ĆE((ĺ (.)]4171( ť/ĺ q3ç(( (((1 ( ::Ć; ĺ(ĺĺ ĺĺ壿urť/łťť/ĺ(łr ą(ťľă,ł HOTĂRÂREA NR. 509 DIN 28.11.2023 privind actualizarea HCL nr. 157/ 2018 prin care s-a aprobat însuşirea inventarului bunurilor care aparţin domeniului privat al Municipiului Bacău Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în şedinţă ordinară la data de 28.11.2023 potrivit art. 133 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Având în vedere: -Referatul nr. 197958/ 10.11.2023 înaintat de Compartimentul Evidenţă şi Inventar Domeniul Public şi Privat prin care se propune actualizarea H.C.L. nr. 157/ 2018 prin care s-a aprobat însuşirea inventarului bunurilor care aparţin domeniului privat al Municipiului Bacău, cu modificările şi completările ulterioare; -Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău înregistrată cu nr. 199039/14.11.2023; -Raportul Direcţiei Juridice înregistrat cu nr. 199040/1 din 14.11.2023; -Raportul Direcţiei Patrimoniu înregistrat cu nr. 199040/2 din 14.11.2023; -Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 555/27.11.2023 al Comisiei de specialitate nr. 1, nr. 550/27.1 1.2023 al Comisiei de specialitate nr. 2, nr. 330/27.11.2023 aI Comisiei de specialitate nr. 3, nr. 351/27.11.2023 al Comisiei de specialitate nr, 4 şi nr. 650/27.11.2023 al Comisiei de specialitate nr. 5; -Procesul Verbal nr. 197943/10.11.2023 al Comisiei Speciale pentru inventarierea bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al Municipiului Bacău; -Prevederile H.C.L. nr. 157/2018 prin care s-a aprobat însuşirea inventarului bunurilor care aparţin domeniului privat al Municipiului Bacău cu modificările şi completările ulterioare; -Prevederile art.7 alin. (2), art. 552, ale art. 553 alin. (1) şi alin. (4) şi ale art. 557 alin. (2) din Legea nr. 287/ 2009 privind Codul Civil, modificată ş i completată; -Prevederile art, 4 şi art. 6 alin. (1) din Hotărârea de Guvern nr. 392/14.05.2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat; -Prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică Iegis1ativă pentru elaborarea actelor normative, modificată şi completată; -Prevederile art. 354, ale art. 355 şi ale art. 357 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; -Prevederile art. 140 alin. (1) şi alin. ( 3), ale art. 196 alin. (1) lit. a), ale art. 197 alin. (1) şi art. 243 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modiftcările şi completările ulterioare; In temeiul art. 129 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) şi art. 139 alin. (2) şi alin. (5) din O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se actualizează inventarul bunurilor care aparţin domeniului privat al Municipiului Bacău, însuşit prin H.C.L. nr. 157/ 2018, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează: (a) Se modifică poziţia nr. 1498, coloana 3 şi va avea următorul cuprins: ,,S=25 m.p., str. Miron Costin, nr.4, sc. C, ap.4, din care:- SI=19 m.p., destinaţia: extindere farmacie, S2=6 m.p., destinaţia: - alee + scări acces, nr. cadastral 75460, coloana 5 va avea următorul cuprins: ,,27.569, coloana 6 va avea următorul cuprins: ,,Domeniul privat al Municipiului Bacău, CF 75460, conform Anexa 1, ca urmare a modificării planului de situaţie Anexa 3, în vederea actualizării informaţiilor cadastrale în - evidenţele de cadastru şi carte funciară. (b) După poziţia nr. 6012 se introduce o nouă poziţie, poziţia nr. 6013 în vederea intabulării/ înscrierii cu caracter defmitiv a dreptului de proprietate a Municipiului Bacău, în evidenţele de cadastru - şi carte funciară şi ulterior a valorificării acesteia conform Anexei 2, cu datele de identificare menţionate în Anexa 2 şi delimitate conform planului de situaţie Anexa 4. - Art.2 Anexele nr. 1- 4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3. Celelalte prevederi ale H.C.L. nr. 157/2018 cu modificările şi completările ulterioare sunt şi rămân în vigoare. Art.4 Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Compartimentul Evidenţă şi ĺnventar Domeniul Public şi Privat. Art.5 Hotărârea va fi comunicată Primarului Municipiului Bacău, Direcţiei Economice Impozite si - Taxe Locale şi Direcţiei Patrimoniu Compartiment Evidenţă şi Inventar Domeniu Public şi Privat. - Art.6 Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen legal Instituţiei Prefectului Judeţul Bacău pentru verificarea legalităţii. - ) PREŞEDINTE DEEDiN CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE ĺ LAUR ŞOV:. Uţ SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂ .( NICOLAE OVIDIU POPOVICI \ \ » - \ /rO .__Ż ! ľ N.O.P.,C.S./O.R.A./EX. 1/DS.I-A-1 ROMANIA ANEXA NR. 1 LA HOTĂRÂREA NR. 509 DIN 28.11.2023 JUDETUL BACAU CONSILIUL LOCAL BACAU Modificari de suprafaţă i valoare de inventar ale unui teren, ca urmare a actualizării a planului de situaţie, inclus în inventarul domeniului privat al Municipiului Bacău, însuit prin HCL 157/2018 DIRECTOR EXECUTIV, CRISTARDAŞU [ ť 7f iľ PRESED TE ES CONTRASEMNEAZA PENTRU LEGALITATE LAUR AŢI SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACAU NICOLAE-OVIDIU POPOVICI \\\ _/ ,,,1 ĺą modifIcare de suprafaţă şi valoare de inventar ale unui teren, ca urmare a actuałizării a płanului de situaţie, inclus în inventarul domeniului privat al Municipiului Bacău, însuit prin HCL 157/2018 Nt. Cod Denumirea Elemente de identificare Anul Valoare Situatia Crt. de bunului dobândi a juridicä HCL clasif rii sau de actuală (actul 157! leare după inventar juridic prin 2018 caz, al care bunul dării în respectiv a fost folosinţă dobândit în proprietatea __________ _________ privată) __ 1 2 3 4 5 6 S=25mp, str.Miron Costin, nr.4, sc.C, ap.4, Đomeniul Teren din care: 27.569 privat aI 1498 - concesionat -S 1=19 mp, destinaţia: extindere farmacie 2000 murncipiului -S2=6 mp, destinatia: alee + scări acces. Bacau nr. cadastral 75460 CF 75460 DIRECTOR EXECUTIV Bristina Compartiment Evidenţă i Inventar J Domeniu Public şi Privat Roxana Băncił. ROMANIA ANEXA NR. 2 LA HOTĂRÂREA NR. 509 DIN 28.11.2023 JIJDETUL BACAU CONSILIUL LOCAL BACAU Completarea inventarului domeniului privat al Municipiului Bacău însuşit prin HCL 157/2018, cu bunuri incluse in domeniul privat DIRECTOR EXECUTIV, CRIS?ÄÇARDAU ľ ĺ)OI J; 7JIN(fl. î)\ ĺ ( !ţ . ,j j ; SEDINTE i E ł j j CONTRASEMNEAZA PENTRU LEGALITATE LAUR c SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACAU NICOLAE-OVIDIU POPOVICI 1 ANEXA NR.2 pentru completarea inventarului domeniului privat al Municipiului Bacău însuşit prin HCL 157/2018, cu bunuri incluse in domeniul privat: Nr. Cod de Denumirea Elemente de identificare Anul Valoarea Situaţia juridică Crt. clasific bunului dobândirii de actuală (actul HCL are sau după inventar juridic prin care 157/ caz, al bunul respeetiv a 2018 dăriiîn fost dobânditîn folosiuţă proprietatea ______________________________________ ___________ __________ privată) O i 2 3 4 5 6 Teren curţi S=42 mp, str. 9 Mai f.n. Domeniul privat 5013 - constructii 2023 46.315 al miniicipiului _______ ______ Bacău DIRECTOR EXECUTIV BCristina Compartiment Evidenţă şi Inventar Domeniu Public i Privat oxanaănc ROMANIA ANEXA NR 3 LA HOTĂRÂREA NR. 509 DIN 28.11.2023 JUDET BACAU CONSILIIJI LOCt Anexa nr, 16 I PLAN DEA PLASAMENT SI DELIMITARE A I OBILULUI (scara 1:200) Nr. cadastralI Suprafaţa măsurată I Adresa Imobilulul I I a imobilului (mp.) I I 75460 I 25.00 I Municipiul Bacau, str. Miron Costin, nr. 4. judetul Bacau I Cartea Funciară nr. UnItatea Administrativ teritorială UAT 75460 BACÁU o o ce 64320 .-- AML 1• 1? ĘCC w 1 \ A PENTRU C ____________ Proiectie I đ OYICI _______ baicoane etaj e (•) W.1 • I I S3mp - , 564300 o 1- A, Date referitoare Ia teren Menţluni Teren intravilan aferent constnictiei constructiei CI si roiectiei balcoanelor de Ia eta Teren intravilan alee + scan acces - 8. Date referitoare Ia construc i Suprafaţa construltă Ia aol (mp) Suprafaţa totală măsurată a ImobIlulul S = 25,00 mp. Surafadlnact 5= 25 öom.. Executant: sc GEO POINT EXPERT SRL Inapector Certillcat de autorizare Seria RO-B--J, Nr. 1689 Conflrm atribuirea numărului cadastral si introducerea PF Autonlzata Ing. LAURENTILI SUJDEA imobilului In sistemul integrat de cadastru si carte funciara CertifIcat de autorizare Seria RO-BC-F, Nr. 0185 Confirm executarea măsurătorllor Ia teren, corectitudinea Tntocmirii Semnătura documentaţiei cadastrale şi corespondenţa acesteia cu realitatea din teren. semnătura Laurentiu Lau;entusujdea Sujdea 2023.1101 15:27:17+0200 Data: Octombrie 2023 ROMANIA ANEXA NR, 4 LA HOTĂRÂREA NR 509 DIN 28.11.2023 JUDETUL BACAU CONSILIUL LOCAL BACAU Ć PRESEDED71Đ I 565000 565000 LÄURŞď (Ý U\ f i ( ĺ I q -Ć -7.- - /, Stem de proiectie X Y STEREO ZO N $ stem de referinta ahimetnarea Meagra 7$ \ /Ą CONTRASEMNEAZA PENTRU LEGALITATE SECRETARUL GENERAL AL MIJN.BACAU IE6 066 NICOLAE-OVIDIU IOPOVI I ç 0 16112 o 161.07 3 trOtuar pavele 160.4 .109 Parcare Pata centraa (asfhlt) o o2 0) 16130 564980 16103 564980 IE69786 INVENTAR DE COORDONATE Pci Nord(X) Est(Y) 1 564987.569 646945.113 2 564982.330 646947.001 [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: fisiere.municipiulbacau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă