31 octombrie 2022

HCL 469/2022 Bacău adoptată

Hotărâre privind analiza stadiului de înscriere a datelor in Registrul agricol al Municipiului Bacău si stabilirea unor masuri pentru eficientizarea acestei activități

Denumire
Hotărârea nr. 469 din 2022 a Consiliului Local Bacău
Emitent
Consiliul Local Bacău
Număr
469 / 2022
Data
31 octombrie 2022
Localitate
Bacău, județul Bacău
Stare
adoptată
Pe scurt

Se ia act de stadiul actual al înscrierii datelor în Registrul Agricol al Municipiului Bacău, conform anexei 1 a hotărârii. Se aprobă un Program de măsuri pentru eficientizarea activității de înscriere, adică vor fi termene, acțiuni și eventuale măsuri pentru a face procesul mai rapid și mai clar pentru oameni. Pentru locuitori înseamnă eventual mai puține vizite sau timp redus la ghișeu, cu o organizare mai bună a evidențelor și indicatori de progres.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se ia act de stadiul de înscriere a datelor in Registrul Agricol al Municipiului Bacău, aşa cum este prevăzut în anexa 1, care face parte integranta din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR. 469 DIN 31.10.2022 privind analiza stadiului de înscriere a datelor in Registrul Agricol al Municipiului Bacău si stabilirea unor masuri pentru eficientizarea acestei activităţi Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în şedinţă ordinară la data de 31.10.2022 potrivit art. 133 alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Având în vedere: -Referatul nr. 192654/24.10.2022 al Serviciului Administraţie Publică Locală, prin care se propune analiza stadiului de înscriere a datelor in Registrul Agricol al Municipiului Bacău si stabilirea unor măsuri pentru eficientizarea acestei activităţi; -Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău înregistrată cu nr. 186949 din 07.10.2022; -Raportul Direcţiei Juridice înregistrat cu nr. 186951/1 din 07.10.2022; -Raportul Serviciului Administraţie Publică Locală înregistrat cu nr. 186951/2 din 07.10.2022; -Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 503/28.10.2022 al Comisiei de specialitate nr.2 şi nr. 620/28.10.2022 al Comisiei de specialitate nr. 5; -Prevederile OG nr. 28/2008 privind registrul agricol, cu modificările si completările ulterioare; -Prevederile H.G nr. 985/2019 privind registrul agricol pentru perioada 2020-2024; -Prevederile art. 7 alin. ( 4) din Normele tehnice privind modul de completare a registrului agricol pentru perioadă 2020-2024, aprobate prin Ordinul comun nr. 25/l.382/37/l.642/14.297/746/2020 pentru aprobarea Normelor tehnice privind modul de completare a registrului agricol pentru perioada 2020-2024; -Prevederile art. 140 alin. ( 1) şi (3 ), ale art. 196 alin. ( 1) lit. a), ale art. 197 alin.( 1), şi ale art. 243 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art.129 alin.(1) şi art.139 alin. (1) şi alin.(5) din Ordonanţa de Urgenţă nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se ia act de stadiul de înscriere a datelor in Registrul Agricol al Municipiului Bacău, aşa cum este prevăzut în anexa 1, care face parte integranta din prezenta hotărâre. Art. 2. Se aproba Programul de masuri pentru eficientizarea activităţii de înscriere a datelor in Registrul Agricol al Municipiului Bacău, conform anexei nr.2, care face parte integranta din prezenta hotărâre. Art.3 Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Serviciul Administraţie Publică Locală - Compartiment Registrul Agricol şi Arhivă . Art.4. Hotărârea va fi comunicată Serviciul Administraţie Publică Locală - Compartiment Registrul Agricol şi Arhivă. Art.5. Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău, prezenta hotărâre se comunică, în termen legal, Instituţiei prefectului Judeţului Bacău, pentru verificarea legalităţii. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE FELICIA CIOBANU SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU NICOLAE - OVIDIU POPOVICI ~ .?;~ ~ - I I •' - ,-.. I I N.O.P .. ,R.F.T .. /M.T./EX.l/DS.I-A-1 ROMÂNIA JUDETUL BACĂU ANEXANR.1 CONSiLIUL LOCAL BACĂU LA HOTĂRÂREA NR. 469 DIN 31.10.2022 ANALIZA 11/2022 a stadiului de înscriere a datelor în Registrul Agricol În conformitate cu prevederile Normelor tehnice privind modul de completare a registrului agricol pentru perioada 2020-2024 aprobate prin Ordinul comun nr.25/1.382/37/1.642/14.297/746/20/2020, emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Finanţelor Publice, Institutul Naţional de Statistică, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor şi a O.G. nr. 28/2008 privind registrul agricol, cu modificările şi completările ulterioare, prezint Consiliului Local Bacău informarea privind stadiul de înscriere a datelor în registrul agricol pentru perioada 15.03.2022 - 20.10.2022. Prin HCLnr.249/29.06.2017 s-a stabilit modul de întocmire a registrului agricol în sensul că începând cu 01.01.2018, la nivelul UAT Bacău, registrul agricol se întocmeşte în format electronic iar acesta va fi interconectat cu Registrul Agricol Naţional (RAN), care este implementat, dezvoltat şi administrat de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în vederea raportării unitare către instituţiile interesate a datelor gestionate de către acestea. În perioada de referinţă activitatea realizată de către salariaţii din cadrul Serviciului Administraţie Publică Locală şi Registrul Agricol cu atribuţii specifice de registru agricol şi care au fost împuterniciţi special în acest sens, s-a concretizat în: A. 60 poziţii de rol noi au fost completate, din care: - 40 poziţii de rol pentru persoane fizice cu domiciliul în municipiul Bacău; - 17 poziţii de rol pentru persoane fizice cu domiciliul în alte localităţi ( străinaşi); 2 poziţii de rol pentru persoane juridice cu sediul în municipiul Bacău; 1 poziţie de rol pentru persoane juridice cu sediul în altă localitate. B. 193 poziţii de rol au fost modificate sau completate, din care: - 169 poziţii de rol pentru persoane fizice cu domiciliul în municipiul Bacău; - 21 poziţii de rol pentru persoane fizice cu domiciliul în alte localităţi ( străinaşi); 3 poziţii de rol pentru persoane juridice cu sediul în alte localităţi. Tot în această,perioadă au fost înregistrate un număr de 96 contracte de arendă noi pentru 120 parcele. De asemen9a, în baza art.5 alin.4 din OG nr.28/2008, privind registrul agricol, cu modificările şi completările ulterioare, s-a procedat la închiderea unui număr de 836 poziţii de rol care au fost identificate ca având numai teren curţi-clădiri sau care au înstrăinat proprietăţile din care: 830 de poziţii de rol pentru persoane fizice; 6 poziţii de rol pentru persoane juridice. În ceea ce priveşte expottul datelor în RAN se menţin probleme majore datorate în principal aplicaţiei RAN -ANCPI. S-a solicitat din nou sprijinul Compartimentului IT cate face demersuri pentru găsirea unei soluţii viabile. La nivelul serviciului există o preocupare continuă şi o monitorizare a activităţilor, astfel încât completarea datelor în registrul agricol se realizează sistematic cu documentele care se depun de persoanele îndreptăţite sau c~ a vizitării exploataţiilor agricole de către salariaţii desemnaţi în vederea completării registtulni agricol. PRESEDINTE , . DE ,SEDINTĂ , CONTRASEMNEAZĂ P TRU LEGALITATE FELICIA CIO A U SECRETARUL GE f\L AL MUN. BACĂU NICOLAE......,ftn....,,"" POPOVJCI Intocmit, Şef Serviciu Rodica-F1'1~~BA ROMÂNIA JUDETUL BACĂU ANEXANR.2 CONSiLIUL LOCAL BACĂU LA HOTĂRÂREA NR. 469 DIN 31.10.2022 Programul de măsuri pentru eficientizarea activităţii de înscriere a datelor in Registrul Agricol PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE FELJCIA CJOBANU SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU NICOLAE-OVIDIU POPOVICI I \ Întocmit, Şef Serviciu Rodica-Fl=,;AMBA Nr. Activitate Termene Salariaţii care realizează sau.sunt crt. responsabili de realizarea activitălii 1. Se va face verificarea în teren a 1.ln fiecare zi de l .Anchidin Georgeta şi Turculeţ corectitudinii înscrierii datelor pe marţi din săptămânile Cornelia baza declaraţiei dată de către 1 şi 3 din lună între capul gospodăriei sau de către orele 14-16,30 şi reprezentantul legal al unităţilor între orele 10-12,30 cu personalitate juridica. în săptămânile 2 şi 4 din lună Se vor face verificări la 2. In fiecare zi de 2. Turculeţ Cornelia şi Olaru Elena gospodăriile pentru care miercuri din persoanele care au dreptul şi săptămânile 1 şi 3 obligaţia de a face declaraţii în , din lună între orele legătură cu partida de . rol: 14-16,30 şi între respectivă, pentru actualizarea orele 10-12,30 în datelor nu s-au mai prezentat la săptămânile 2 şi 4 din Compartimentul Registrul lună Agricol şi Arhivă de o perioadă mai mare de timp. •l --~-~-----+--,-------------------- · 3.În fiecare zi de joi 3.Olaru Elena şi Anchidin Georgeta din săptămânile 1 şi 3 din lună între orele 1n perioada in care unul din salariaţi 14-16,30 şi între este in concediu (nu este la serviciu orele 10-12,30 în din diferite motive) verificarea in săptămânile 2 şi 4 din teren se va face numai in ziua de lună miercuri a respectivei săptămâni de către salariaţii care sunt la serviciu; În cazul in care doi salariaţi sunt in concediu .(nu sunt la serviciu din diferite motive) nu se va merge in teren in săi>IAmâna resoectivă. 2. Continuarea verificării săptămânal 1.Anchidin Georgeta concordanţei dintre registrul 2.Olaru Elena agricol în format electronic si 3.Turculeţ Cornelia datele existente la Direcţia Economică - Impozite şi Taxe locale 3. Datele instrumentate la nivelul permanent I .Arhitect Şef Direcţiei Economice - Impozite 2.Director executiv adjunct Impozite ş1 Taxe locale si Direcţiei şi Taxe Locale Urbanism care fac obiectul înscrierii in registrul agricol, se comunica Compartimentului Registrul Agricol şi Arhivă in termen de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării lor, prin grija Arhitectului şef şi respectiv Directorului executiv adjunct al direcţiei 4. Efectuarea demersurilor necesare -Se află în lucru , Direcţia Tehnică -Compartiment IT pentru găsirea unei soluţii până la soluţionare, eficiente de exportare a datelor maxim sfârşitul din Registrul Agricol electronic anului 2022 înRAN.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: fisiere.municipiulbacau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă