Pe scurtSe aprobă completarea hotărârii anterioare (HCL 337/2022) cu lista finală a proiectelor/programelor care vor primi finanțări nerambursabile din bugetul local al Municipiului Bacău pentru activități nonprofit de interes general în anul 2022. Se includ modificările rezultate din evaluări și contestații, conform procedurilor legale ale Legii nr. 350/2005, precum avizele și raporturile necesare. Pentru locuitori înseamnă că anumite ONG-uri vor primi bani de la bugetul local pentru proiecte de interes general, iar finanțarea se acordă în cadru legislativ specific, cu termene și criterii stabilite, conform listei oficiale actualizate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA NR. 438 DIN 21.10.2022
privind completarea
HCL nr. 337/ 2022 prin care s-a aprobat Lista finală a proiectelor/
programelor care vor primi finanţări nerambursabile de la bugetul local al Municipiului Bacău,
pentru activităţi nonprofit de interes general, în baza Legii nr. 350/ 2005 aferente anului 2022
Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în şedinţă extraordinară la data de 21.10.2022 potrivit
art. 133 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările şi completările ulterioare,
Având în vedere:
-Procesul - Verbal de evaluare nr. 19770/ 06.10.2022 al Comisiei Sociale de evaluare a proiectelor
/programelor depuse în baza Legii nr. 350/2005;
-Procesul - Verbal nr. 19061 l / 17.10.2022 al Comisiei pentru Soluţionarea Contestaţiilor;
-Nota internă nr. 20594/18.10.2022 prin care se înaintează Procesul Verbal Final nr. 20593/ 18.07.2022
al Comisiei Sociale;
-Referatul nr. 191260 din 19.10.2022 al Comisiei Tehnice pentru Aplicarea Legii nr. 350/ 2005 prin care
este propusă completarea HCL nr. 33712022 prin care s-a aprobat Lista finală a proiectelor/ programelor
care vor primi finanţări nerambursabile de la bugetul local al Municipiului Bacău, pentru activităţi
nonprofit de interes general, în baza Legii nr. 350/ 2005 aferente anului 2022;
-Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău înregistrată cu nr. 191263/19.10.2022;
-Raportul Direcţiei Juridice înregistrat cu nr. 191272/1/19.10.2022;
-Raportul Comisiei Tehnice Legea nr. 350/2005 înregistrat cu nr 191272/2/19.10.2022;
-Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în
vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 4 79/20.10.2022 al Comisiei de specialitate nr. 1, nr.
435/20.l 0.2022 al Comisiei de specialitate nr. 4 şi nr. 582/20.10.2022 al Comisiei de specialitate nr. 5;
-Prevederile art. 3 alin. (1), art. 5, art. 6, art. 7, art. 12 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 350/
2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit
de interes general, modificată şi completată;
-Prevederile pct. 31 din Anexa nr. l - Metodologia generală pentru atribuirea contractelor de finantare
nerambursabila din fondurile bugetului local al Municipiului Bacau, alocate pentru activitati nonprofit
potrivit Legii nr. 350/ 2005 la
H.C.L. nr. 227/ 2022 privind aprobarea actelor procedurale pentru punerea
în aplicare a Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate
pentru activitati nonprofit de interes general;
-Prevederile art. 140 alin. (1) şi alin. (3 ), ale art. 154 alin. (1 ), ale art. 196 alin. (I) lit. a), ale art. 197 alin.
(1) şi ale art. 243 alin. (I) lit. a) şi lit. b) din OUG nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ, cu modificările
şi completările ulterioare;
În temeiul art. 129 alin. (2) lit. "d" şi ale alin. (7) lit. "b" şi art. 139 alin. (3) lit. (a) şi alin. (6) din
O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
ART. 1. Se completează
H.C.L. nr. 337/2022 prin care s-a aprobat Lista finală a proiectelor/ programelor
care vor primi finanţări nerambursabile de la bugetul local al Municipiului Bacău, pentru activităţi
nonprofit de interes general, în baza Legii nr. 350/ 2005 aferente anului 2022, în sensul introducerii Anexei
nr. 3, parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART. 2. Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Comisia
Socială de evaluare a proiectelor/programelor depuse în baza Legii nr. 350/ 2005 si Direcţia de Asistenţă
Socială Bacău.
ART. 3. Hotărârea va fi comunicată Primarului Municipiului Bacău, Direcţiei Economice, Comisiei
Tehnice pentru aplicarea Legii nr. 350/ 2005, Comisiei Sociale de evaluare a proiectelor/ programelor
depuse în baza Legii nr. 350/ 2005 şi Direcţiei de Asistenţă Socială Bacău.
ART. 4. Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen
legal Instituţiei Prefectului - Judeţul Bacău pentru verificarea legalităţii.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE
FELICIA CIOBANU SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU
NICOLAE - OVIDIU POPOVICI
N.O.P.,D.I./O.R.A./EX. I/DS.I-A-I
ROMANIA ANEXANR.3
JUDEŢUL BACAU LA HCL NR. 438 DIN 21.10.2022
CONSILIUL LOCAL BACAU
Lista finală a proiectelor/ programelor ,probate pentru a primi finanţări
nerambursabile de la bugetul local al municipiului Bacău, pentru activităţi
nonprofit de interes general, în baza Legii nr. 350/ 2005 pentru domeniul Social
aferente anului 2022
Nr Numir inregistrare Denumire solicitant Denumire proiect Suma
Crt ~P..r9J>!ţţ'
1 183068/26.09.2022 SOCIETATEA „Centrul de servicii de 64.296 lei
NATIONALA DE CRUCE îngrijire şi asistenţă la
ROŞIE BACĂU
domiciliu pentru
persoane vârstnice -
"Deschideţi o uşăP'
2 184199/29.09.2022 ASOCIAŢIA CREŞTINA, "Prevenirea 365.153
DE MISIUNE ŞI AJUTOR marginalizării sociale lei
OLANDA-ROMÂNIA
NUMITĂ „BETANIA"
prin servicii de
asistenţă, îngrijire
socializare şi
recuperare pentru copii,
tinere şi adulţi cu
dizabilităţi sau aflaţi în
dificultate, persoane
vârstnice"
TOTAL 429.449
LEI
COMISIA TEHNICA LEGEA 350/ 2005
CONTRASEMNEAZAPENTR
~~
SECRETARUL GENERAL A
NICOLAE-OVIDI
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.