Pe scurtSe aprobă modificarea Regulamentului privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, conform Legii nr. 52/2011. Practic, Consiliul micșorează sau ajustează regulile în funcție de care zilierii pot presta muncă ocazională, ceea ce poate afecta termenele, condițiile și zonele în care se pot desfășura aceste activități și plata/onorariile implicate, ținând cont de noile prevederi legale și de salariul minim stabilit. Pentru locuitori înseamnă clarificări despre cine poate lucra ocazional ca zilier, ce activități sunt permise, în ce condiții și eventual cum se calculează plata, cu impact asupra proiectelor locale din baze sportive, spații verzi și parcuri.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
(),Ý/% ,ŕ,/ Ş1)?(((/,
( żł. (4(1/ 74ť,, ŕr,y, ťć4ŕŕ. ť1ă(ł
HOTĂRÂREA NR. 410 DIN 06.10.2023
privind modificarea HCL nr. 252/ 03.12.2015 prin care s-a aprobat Regulamentul
privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri în
conformitate cu prevederile Legii nr.52/2011
Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în şedinţă extraordinară la data de
06.10.2023 potrivit art. 133 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă rir.
57/2019
privind Codul administrativ, cu modificăriłe şi completările ulterioare,
Având în vedere:
-Referatul nr. 183185/29.09.2023 al Structurii Administrare Baze Sportive şi de Agrement
Parcuri-Secţia Spaţii Verzi, prin care se propune modificarea
HCL nr. 252/2015 prin care
a fost aprobat Regułamentul privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional
desfaşurate de zilieri, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2015;
-Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău înregistrată cu nr.
184518/2.10.2023;
-Raportul Direcţiei Juridice înregistrat cu nr. 184521/1 din 02.10.2023;
-Raportul comun al Direcţiei Economice şi al Structurii Administrare Baze Sportive şi
de Agrement Parcuri-Secţia Spatii Verzi înregistrat cu nr 184521/2 din 02.10.2023;
-Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiułui Bacău,
întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 438/05.10.2023 al Comisiei
de specialitate nr. 1 şi nr. 522/05.10.2023 al Comisiei de specialitate nr. 5;
-Prevederile
HCL nr. 252/ 2015 prin care a fost aprobat Regulamentul privind
exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, în
conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2011;
-Prevederile Legii nr.52/ 2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter
ocazional desfăurate de zilieri;
-Prevederile art. 1 din HG nr.900/2023 pentru stabilirea salariului de bază
minim brut pe ţară garantat în plată;
-Prevederile art. 140 alin. (1) şi (3), ale art. 196 alin. (1), lit.a), ale art. 197 (1),
ale art. 243 alin. (1), lit.a) i b) i ale art. 293 din OUG nr. 57/ 2019 privind
Coduladministrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
In temeiul art. 129 alin. (1) i alin. (14) şi art. 139 alin.(3) lit.a) şi alin.
(5) din OUG nr.57/ 2019 privind Codul administrativ, cu modificările i
compłetările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
ART.1. Se modifică art.7 din
HCL nr. 252/ 2015 şi va avea următortil cuprins:
Art.7- Incepând cu data de 01 OCTOMBRIE 2023, cuantumul remuneraţiei brute
orare este de 19,960 lei/oră.
ART.2.Celelalte prevederi ale
H.C.L. nr.252/ 2015 sunt şi rămân în vigoare.
ART.3.Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei
hotărâri prin Direcţia Economică şi Structura Administrare Baze Sportive şi de
Agrement Parcuri.
ART.4.Hotărârea va fi comunicată Primarułui Municipiułui Bacău, Direcţiei
Economice şi Structurii Administrare Baze Sportive şi de Agrement Parcuri.
ART.5.Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre
se comunică in termen legal Instituţiei Prefectului Judeţul Bacău pentru
-
verificarea legalităţii.
NL1.
LEDIŢA CONTRASEMNEAZA PENTRU LEGALITATE
MIHAI-CAT [.UNTEANU SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACAU
\ \ NICOLAE OVIDIU POPOVICI
-
I [.
N.O.P.,C.S./M.T./EX.1 DS.I-A-1
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.