Pe scurtSe aprobă transmiterea dreptului de concesiune dintr-un contract existent către o altă persoană ori entitate, în cadrul mai multor contracte de concesiune semnate de Municipiul Bacău. Pentru locuitori, înseamnă posibilitatea schimbării beneficiarului concesiunii (cine poate exercita dreptul de folosință), fără să se schimbe obiectul sau termenii principali ai contractelor, dar cu efecte procedurale și administrative asociate (documente, notariate, certificări de legatar); impactul financiar va depinde de specificul fiecărui contract, însă hotărârea se concretizează în transferuri de drepturi, nu în plăți imediat ale populației.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
A % ciur
o fad (ul Begetin
Conseliul Local ul 7 (DD Parcă
HOTĂRÂREA NR. 395_DIN 08.11.2019
la proiectul de hotarare privind transmiterea dreptului de concesiuneprevazut in unele contracte de
concesionare
Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în şedinţă extraordinară la data de 08.11.2019,
potrivit art.133(2) din Ordonanța de Urgenţă nr.
57/2019 privind Codul Administrativ,
Având în vedere:
-Cererea d-nei [persoană fizică], inregistrata la Primaria Municipiului Bacau sub nr. 36422/27.09.2019
prin care solicita preluarea contractului de concesionare nr. 32525/16.09.2005 de la dl. [persoană fizică];
-Contractul de Concesionare nr. 32525/16.09.2005 incheiat intre Municipiul Bacau si dl. [persoană fizică];
-Contractul de vanzare autentificat sub nr. 1954/28.08.2019 la Biroul Individual Notarial Olga-Aura
Enachescu;
-Cererea d-lui Oprea Gabriel-Mihai, inregistrata la Primaria Municipiului Bacau sub nr.
36215/25.09.2019 prin care solicita preluarea Contractului de Concesionare nr. 68719/10.03.2016 de la
d-nii Mîşcă Danuţ si Mîşcă Mihaela;
-Cererea d-lor Miîşcă Danuţ si Mişcă Mihaela, inregistrata la Primaria Municipiului Bacau sub nr.
36688/02.10.2019 prin care solicita cesionarea Contractului de Concesionare nr. 68719/10.03.2016
catre d-nii Mîşcă Danuţ si Mîşcă Mihaela ;
-Contractul de Concesionare nr. 68719/10.03.2016 incheiat intre Municipiul Bacau si d-nii Mîşcă
Danuţ si Mîşcă Mihaela;
-Contractul de Vanzare-Cumparare autentificat sub nr. 807/30.08.2019 la Biroul Individual Notarial
Stoica Nicolina;
-Acordurile de vecinatate in forma autentificata sub nr. 1346/08.10.2019, 1318/03.10.2019, nr.
1348/08.10.2019 si nr. 1349/08.10.2019 la Biroul Individual Notarial Iulia Mădălina-Dâscă si nr.
1288/03.10.2019 la Biroul Individual Notarial Burlui Buznea Lăcrămioara;
-Cererea d-nei Nastasa Anca-luliana - legatar universal pentru minorii Luncanu Matei-Stefan si
Luncanu Dragos, inregistrata la Primaria Municipiului Bacau sub nr. 36412/27.09.2019 prin care
solicita preluarea dreptului de concesiune prevazut in Contractele de Concesionare nr.
69194/05.06.2019 si nr. 69195/05.06.2019 de la dl. Luncanu Mihai-Catalin;
-Contractele de Concesionare nr. 69194/05.06.2019 si nr. 69195/05.06.2019 incheiate intre Municipiul
Bacau si dl. Luncanu Mihai-Catalin;
-Certificatul de Legatar nr. 19/20.08.2019 autentificat la Biroul Individual [persoană fizică]-
Maria;
-Referatul nr. 10560/10.10.2019 al Arhitectului-Sef al Municipiului Bacau;
-Expunerea de motive a d-lui Primar al Municipiului Bacau inregistrata cu nr.10562/10.10.2019;
-Raportul Direcţiei Juridice și Administraţiei Locale înregistrat cu nr. 10930/21.10.2019;
-Raportul Arhitectului Şef înregistrat cu nr. 10930/22.10.2019 ;
-Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în
vederea avizării proiectului de hotărâre: nr.1810/07.11.2019 al Comisiei de specialitate nr.l, nr.
1811/07.11.2019 al Comisiei de specialitate nr.2, nr. 1812/06.11.2019 al Comisiei de specialitate nr.3
şi nr. 1813/07.11.2019 al Comisiei de specialitate nr.5;
-Prevederile art. 41 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii,
republicata, ulterior modificata si completata;
-Hotararea Consiliului Local al Municipiului Bacau nr. 309/30.10.2006 prin care s-a aprobat Fisa de
calcul a taxei minime anuale de concesionare — potrivit Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii
lucrarilor de constructii, republicata, actualizata;
-Prevederile art. 1.315 -+ 1.320 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil;
-Prevederile art. 108 lit. “b”, ale art. 129 alin. (2), lit. “c” si alin. (6), lit. “b”, ale art. 140, ale art. 196,
alin. (1), lit.”a”, ale art. 197, ale art. 199, alin. (1) si alin. (2), ale art. 200, ale art. 242, alin. (1), ale art.
243, alin. (1), lit. “a” si lit. “b” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;
In temeiul prevederilor art. 362 (1) şi art. 139 alin. 3 lit. ”g” și alin. 6 din O.U.G. nr.
57/2019 privind Codul Administrativ,
HOTĂRĂȘTE:
ART. 1 — (1) Se aproba transmiterea dreptului de concesiune prevazut in Contractul de Concesionare
nr. 32525/16.09.2005, incheiat pentru suprafata de 28,44 m.p. teren din Municipiul Bacau, de la dl.
[persoană fizică], la d-na [NUME].
(2.1.) Se aproba transmiterea dreptului de concesiune prevazut in Contractul de
Concesionare nr. 68719/10.03.2016, incheiat pentru suprafata de 6,30 m.p. teren din Municipiul
Bacau, de la d-nii Mîşcă Danuţ si Mîşcă Mihaela, la dl. Oprea Gabriel-Mihai.
(2.2.) Se aproba schimbarea destinatiei stabilita initial pentru suprafata de 6,80 m.p. teren
din „Locuinta” in “spatiu prestari servicii - salon de infrumusetare”.
(2.3.) Se aproba redeventa in suma de 438,7979 lei/an, indexata la nivelul anului fiscal
2019 pentru suprafata de 6,80 m.p. teren, stabilita conform Hotararii Consiliului Local al Municipiului
Bacau nr. 309/30.10.2006 prin care s-a aprobat Fisa de calcul a taxei minime anuale de concesionare,
potrivit Legii nr. 50/1991, privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, republicata,
actualizata.
(3) Se aproba transmiterea dreptului de concesiune prevazut in Contractele de
Concesionare nr. 69194/05.06.2019 si nr. 69195/05.06.2019, incheiate pentru suprafetele de 46,00
m.p. si 9,405 m.p. teren proprietate privata a Municipiul Bacau, de la dl. Luncanu Mihai-Catalin, la
d-nii Luncanu Matei-Stefan si Luncanu Dragos, in cote de 4 pentru fiecare, asistati de legatar
universal Nastasa Anca-luliana.
(4) Se aproba transmiterea dreptului de concesiune prevazut in Contractul de Concesionare
nr. 68850 din 06.04.2016, asa cum a fost modificat prin Actul Aditional nr. 68994/19.04.2019, pentru
suprafata de 31,80 m.p. teren de la d-nii Palea Valentin si Palea Ana-Carina la dl. Pascal Mihai-
Andrei.
ART. 2 — Se imputerniceste dl. Primar al Municipiului Bacau sa semneze contractele de concesionare
cu proprietarii constructiilor.
ART. 3 — Primarul Municipiului Bacau va aduce la indeplinire prezenta hotarare prin Arhitectul Sef al
Municipiului Bacau — Compartiment Evidenta Concesionari.
ART. 4 - Prezenta hotarare va fi comunicata persoanelor nominalizate la Art. |, d-lui Primar al
Municipiului Bacau, Compartimentului Evidenta Concesionari si Compartimentului Evidenta Incasari
Debite.
ART. 5 — Prin grija d-lui Secretar General al Municipiului Bacau, prezenta hotarare va fi comunicata
la Institutia Frefechilui — Judetul Bacau, in vederea verificarii legalitatii.
pes IN EEDRAs ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE
VAȘILE LUCA, i SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BACĂU
5 o, jz NICOLAE - OVIDIU POPOVICI
as
m ud
N.O.P./D.M.M../O.R.A/EX.1/DS.I-A-2
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.