7 februarie 2022

HCL 37/2022 Bacău adoptată

Hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza SF pentru obiectivul de investiții ”Construire corp clădire CDI ( Centru documentare și informare) și cabinete școlare” Beneficiar: COLEGIUL TEHNIC DE COMUNICAȚII N.V. KARPEN, Municipiul BACĂU

Denumire
Hotărârea nr. 37 din 2022 a Consiliului Local Bacău
Emitent
Consiliul Local Bacău
Număr
37 / 2022
Data
7 februarie 2022
Localitate
Bacău, județul Bacău
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local al Municipiului Bacău aprobă documentația tehnico-economică în faza SF pentru obiectivul de investiții: Construire corp clădire CDI (Centru de documentare și informare) și cabinete școlare, destinat Colegiului Tehnic de Comunicații N.V. Karpen din Bacău. Decizia înseamnă că se aprobă studiul prag de fezabilitate, detalierea costurilor și planul de execuție preliminar, lucru care permite începerea construcției și gestionarea bugetului aferent, cu termenele și condițiile prevăzute de legislație; viabilitatea proiectului va fi verificată ulterior prin etapele următoare, iar fondurile și aprobările necesare vor fi prevăzute în bugetul local.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

)/) A • • / l (/)/1(1 ) l i ( / (;_j,1(/2 (11/ ~--:13((('(/fl Yi-·r111.;//r11I Yr t•alul-. /ft111rf·r/1tr1/11/ ~--!f3a('rtr/ . .... HOTĂRÂREA NR. 37 DIN 07.02.2022 privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice faza SF pentru obiectivul de investitii ,,Construire corp cladire CDI (Centru documentare si informare) si cabinete scolare" Beneficiar: Colegiul Tehnic de Comunicaţii N.V.Karpen, municipiul Bacău Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în şedinţă extraordinară la data de 07.02.2022 potrivit art.133 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Având în vedere: -Adresa nr. 108259/31.01 .2022 primită din partea Colegiului" N.V.Karpen"; -Referatul nr. 109142/01.02.2022 al Direcţiei Tehnice-Serviciul Tehnic-Investiţii prin care se propune aprobarea documentaţiei tehnico-economice faza SF pentru obiectivul de investiţii "Construire corp clădire CDI (Centru documentare şi informare) şi cabinete şcolare; -Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău înregistrată cu nr. 109166/01.02.2022; -Raportul Direcţiei Juridice înregistrat cu nr. 109167/1/01.02.2022; -Raportul comun al Direcţiei Tehnice şi al Direcţiei Economice înregistrat cu nr. 109167/2/01.02.2022; -Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 120/04.02.2022 al Comisiei de specialitate nr. 1, nr. 117/04.02.2022 al Comisiei de specialitate nr. 2, nr. 121/04.02.2022 al Comisiei de specialitate nr. 4 şi nr. 123/04.02.2022 al Comisiei de specialitate nr. 5; -Prevederile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal- bugetare, cu modificările şi completările ulterioare; -Prevederile art. 44 alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice, modificată şi completată; -Prevederile art. 140 alin. (1) şi alin. (3), ale art. 196 alin. (1) lit. a), ale art. 197 alin. (1) şi ale art. 243 alin. (l) lit. a) şi lit. b) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 129 alin. (2) lit. b) şi alin. (4) lit. d) şi art. 139 alin. (3) lit. a) şi alin. (5) din OUG 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. HOTĂRĂŞTE: ART. 1. - Se aprobă documentaţia tehnico-economică faza SF, inclusiv indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investitii "Construire corp cladire CDI (Centru documentare si informare) si cabinete şcolare". Beneficiar: Colegiul Tehnic de Comunicaţii ''N.V.Karpen", municipiul Bacău, conform Anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre. ART. 2. - Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Direcţia Tehnică -Serviciul Tehnic-Investiţii şi Direcţia Economică. ART. 3. - Hotărârea va fi comunicată Primarului Municipiului Bacău, Direcţiei Tehnice -Serviciul Tehnic-Investiţii, Direcţiei Economice şi Colegiului Tehnic de Comunicaţii "N.V.Karpen" Bacău. ART. 4. - Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen legal Instituţiei Prefectului - Judeţul Bacău pentru verificarea legalităţii. • "'ţi-\ A • 11;,.:; ". CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE ~~ w SECRETARUL GENERAL AL MUN. BA ~ r:~~.:f.:t.l, "'u --~1~ . ~ ~ ~,..., NICOLAE - OVIDIU POPO . <>en c}.~ "' N.O.P„C.S./O. . /~ S. -1 ROMANIA ANEXA .JUDETUL BACAU LA HOT ARAREA NR. 37 DIN 07.02.2022 CONSILIUL LOCAL COMUNACUPROffiCTULDEHOTARARE NR. 109155/01.02.2022 Documentaţie tehnico-economică faza SF pentru obiectivul de investitii „Construire corp cladire CDI (Centru documentare si informare) si cabinete scolare" Beneficiar: Colegiul Tehnic de Comunicaţii N.V.Karpen, municipiul Bacău CONTRASEMNEAZA PENTRU LEGALITATE SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACAU NICOLAE-OVIDIU POPOVICI SEF SERVICIU ROMIC1 CHINDRUS (_lt,~ .,.. \. S.C. GEOTECH PERFECT HOME S.R.L. J22/909/2012 IASI STUDIU Dl FEZABILITATE ( l CONSTRUIRE CORP CLĂDIRE CDI (CENTRU DOCUMENTARE ŞI INFORMARE) ŞI CABINETE ŞCOLARE Beneficiar: COLEGIUL TEHNIC DE COMUNICAŢII N.V. KARPEN JUDEŢUL BACĂU PROIECT NR.: 36/2021 FAZA :S.F. 1 TITLU PROIECT: CONSTRUIRE CORP CLĂDIRE CDI (CENTRU DOCUMENTARE ŞI INFORMARE) ŞI CABINETE ŞCOLARE BENEFICIAR: COLEGIUL TEHNIC DE COMUNICAŢII N.V. KARPEN JUDEŢUL BACĂU PROIECTANT GENERAL: S.C. GEOTECH PERFECT HOME S.R.L. IASI 7112 Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea CUI 30261040, J22/909/2012 TEL/FAX 0752646097 PROIECTANT DE SPECIALITATE: I.I. Comârlă Cristian - Eugen 7112 Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea CUI: 30766310; F4/1272/2012 Tel.: 0744-181885 DATA ELABORĂRII: 2021 2 LISTA DE RESPONSABILITĂŢI ŞI SEMNĂTURI COLECTIV DE ELABORARE : Proiectant rezistenta: S.C. GEOTECH PERFECT HO1Mţj~~ Ing. Florea Georgiana-Beatrice Proiectant instalatli: I.I. Comirlă Cristian - Eugen log. A. Comirll~ 3 STUDIU DE FEZABILITATE I. Piese scrise 1. lnformatii generale privind obiectiVJ1I de investitii 1.1. Denumirea obiectivului de investiţii: CONSTRUIRE CORP CLADIRE CDI (CENTRU DOCUMENTARE Sf INFORMARE) SI CABINETE ŞCOLARE 1.l. Ordonator principal de credite/investitor COLEGIUL TEHNIC DE COMUNICAŢll N.V. KARPEN Judeţul Bacău, Municipiul Bacău, strada Mioriţei nr. 76 1.3. Ordonator de credite (secundar) Nu este cazul. 1.4. Beneficiarul investitiei COLEGIUL TEHNIC DE COMUNICAŢil N.V. KARPEN Judeţul Bacău, Municipiul Bacău, strada Mioriţei nr. 76 1.5. Elaboratorul studiului de fezabilitate: PROIECTARE: SC GEOTECB PERFECT HOME SRL, cu următoarele date de identificare: Adresa: Iaşi, Str, Hlincea 19 CUI30261040,J22/909/2012 Telefon:0752646097 Cod CAEN 7112 - Activitati de inginerie si consultant tehnica legate de acestea Administrator: Florea Georgiana Beatrice cu următoarele obiective: - Concepereaţi redactarea documentatiei SF - Intocmire devize proiect - Redactare piese desenate 4 2. SITUATIA EXISTENTA SI NECESITATEA REALIZARII OBIECTIVULUI DE INVESTITII 2.1. Concluziile studiului de prefezabilltate (in cazul in care a fost elaborat 1n prealabil) privind situada actuala, necesitatea si oportunitatea promovarii obiectivului de lnvestitil si scenarille/optiunile tenico-economice identificate si propuse spre analiza. -nu a fost elaborat un studiu de prefezabilitate anterior. 2.2. Prezentarea contextului: polliticl, strategii, legislatie, acorduri relevante, structuri institutionale si financiare Contextul strategic European Actualmente, Europa se găseşte într-o plină fazi de transfonnare. Recenta criză economică şi-a lăsat o amprentă puternică asupra economiei europene, anulând aproape anii de progrese economice şi sociale, punând în evidenţă deficienţele structurale ale economiei Europei. în paralel cu aceste evoluţii, lumea evoluează rapid, iar provocările pe termen lung, precum globalizarea şi presiunea exercitată asupra resurselor, se intensifici. Ca unnare, a crizei economice, obiectiwl de garantare a unei creşteri economice viitoare este mult mai greu de atins. Acţionând colectiv, ca Uniune, pentru a face faţă situaţiei actuale, Europa trebuie să răspundă unor provocări, precum deficienţe structurale, intensificări ale provocărilor globale legate de economiile care devin tot mai interconectate, nevoia unor măsuri corective ale sistemelor finanţelor mondiale şi nu în ultimul rând trecerea la acţiune pentru evitarea declinului. în acest sens, Uniunea Europeană a dezvoltat şi adoptat Strategia Europeană pentru o creştere economici inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii- Europa 2020. Strategia se concentrează pe cinci obiective ambiţioase privind ocuparea forţei de muncă, inovarea, educaţia, reducerea sAraciei şi energia/clima, dupii cum urmează: ✓ ocuparea forţei de muncă: o rată'. de ocupare a forţei de muncă de 75% în rândul populaţiei cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani; ✓ cercetare şi dezvoltare: alocarea a 3% din PIB-ul UE pentru cercetare şi dezvoltare; ✓ schimbările climatice şi utilizarea durabilă a energiei: reducerea cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră (sau chiar cu 30%, în condiţii favorabile) faţă de nivelurile înregistrate în 1990; creşterea ponderii surselor de energie regenerabili pânl la 20%; creşterea cu 20% a eficientei energetice; ✓ educaţie: reducerea sub 10% a ratei de piirăsire timpurie a şcolii; creşterea la peste 40% a ponderii absolvenţilor de studii superioare în rândul populaţiei în vârstă de 30-34 de ani; ✓ lupta împotriva sărăciei şi a excluziunii sociale: reducerea cu cel puţin 20 de milioane a numărului persoanelor care suferi sau riscă să sufere de pe urma sărăciei şi a excluziunii sociale. Contextul strategic Naţional Strategia de Dezvoltare Durabilă a României stabileşte obiective concrete şi realiste precum şi drumul critic în vederea îndeplinirii obiectivelor propuse într-un interval de timp mediu şi lueg: a.Orizont 2020: atingerea nivelului mediu actual al lărilor Uniunii Europene la principalii indicatori ai Dezvoltării Durabile; s b.Orizont 2030: apropierea semnificativă a României de nivelul mediu al anului 2030 al ţărilor Uniunii Europene la principalii indicatori ai Dezvoltării Durabile. Ţintele stabilite prin Strategia Europa 2020 şi asumate de România sunt: ✓ rata de ocupare a populapei active cu vârstă cuprinsă între 20-64 de ani sA ajungă la 700/o; ✓ nivelul investiţiilor în cercetare-dezvoltare sA ajungă la 2% din PIB-ul naponal; ✓ reducerea emisiilor de gaze cu efect de seri cu 20% până în 2020, raportat la nivelul anului 1990; atingerea ţintei de 24% din sursele de energie să fie de natură regenerabilă şi creşterea cu 19% a eficienţei energetice; ✓ rata de părăsire timpurie a şcolii sA fie sub 11,3%; ✓ ponderea tinerilor cu vârsta între 30-40 ani, absolvenţi ai unei fonne de învăţământ terpar, de cel puţin 26,7%; ✓ scăderea numărului de persoane expuse sărăciei cu 580.000; Pentru a contribui la atingerea ţintelor Strategiei Europa 2020 asumate de România, a fost creat instrumentul strategic Acordul de parteneriat 2014-2020, care asigura cadrul strategic pentru programele operaţionale ale României finanţate din cinci fonduri structurale şi de investipi europene (fonduri ESI): 1. Fondul european de dezvoltare regionali (FEDR); 2. Fondul de coeziune (FC); 3. Fondul social european (FSE); 4. Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR); 5. Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime (FEPAM). Acordul de parteneriat vizează următoarele provocări şi priorităţile aferente: ✓ Promovarea competitivitătii şi a dezvoltării locale, în vederea consolidării sustenabilităţii operatorilor economici şi a îmbunătăţirii atractivităţii regionale; ✓ Dezvoltarea capitalului uman, prin creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă şi a numărului de absolvenţi din învăţământul terţiar, oferind totodată soluţii pentru provocările~ sociale severe şi combaterea sărăciei, în special la nivelul comunităţilor defavorizate sau marginalizate ori în zonele rurale; ✓ Dezvoltarea infrastructurii fizice, atât în sectorul TIC, cât şi în sectorul transporturilor, în vederea sporirii accesibilităfii regiunilor din România şi a atractivităţii acestora pentru investitori; ✓ încurajarea utilizării durabile şi eficiente a resurselor naturale, prin promovarea eficienţei energetice, a unei economii cu emisii reduse de carbon, a protecţiei mediului şi a adaptării la schimbările climatice; ✓ Consolidarea unei administraţii publice modeme şi profesioniste, prin intermediul unei refonne sistemice, orientată către soluţiwiarea erorilor structurale de guvernanţi. Contextul strategic Regional şi Judeţean Strategia de Dezvoltare Regională Nord-Est 2014-2020 îşi propune ca obiectiv general derularea în Regiunea Nord-Est a unui proces de creştere economică durabilă, favorabil creşterii competitivităţii economice şi incluziunii sociale, care să conducă la o diminuare a decalajelor existente faţă de celelalte regiuni ale României. în ceea ce priveşte priorităţile tematice ale strategiei de dezvoltare regională acestea se prezintă după cum urmează: 6 • Obiectiv specific •creşterea ocupării în randul tinerilor şi a grupurilor vulnerabile •îmbunătăţirea accesului şi a participării la educaţie şi instruire de calitate • creşterea accesului la servicii de sănătate de calitate •promovarea incluziunii sociale, prin regenerarea zonelor rurale şi urbane aflate în declin •creşterea accesibilităţii, conectivităţii şi mobilităţii, prin realizarea de investiţii în infrastructura de transport •stimularea atractivităţii şi economiei locale, prin creşterea accesului la infrastructura TIC de calitate •spnJmirea inovării şi competitivităţii mediului economic, promovarea rezultatelor obţinute •impulsionarea sectorului de cercetare• dezvoltare, în special a celui aplicat •îmbunătă~rea accesului firmelor la servicii de afaceri de calitate •spnJintrea exporturilor şi a competitivităţii produselor locale la export •sprijinirea dezvoltării urbane •sprijinirea dezvoltării zonelor rurale •sprijinirea valorificării potenţiarului turistic existent •promovarea eficienţei energetice •protejarea mediului f_i a biodiversităţii, prin realizarea de invest~ii LEGISLAŢIE EUROPEANĂ Regulamentul de punere în aplicare al Comisiei Europene nr. 679 din 14 iulie 2011, de modificare a Regulamentului CE nr 1974/ 2006 de stabilire a normelor de aplicare a 7 Regulamentului (CE) nr. 1698/ 2005 al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală ( FEADR) Regulamentul Comisiei Europene nr. 1250 din 30 noiembrie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 de stabilire a unor nonne comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul PAC Regulamentul Comisiei Europene nr. 1217 din 30 noiembrie 2009 de crearea unei reţele de colectare de date contabile agricole privind veniturile şi activitatea economică a exploataţiilor agricole în CE Regulamentul Comisiei Ew-opene nr. 1200 din 30 noiembrie 2009 de punere în aplicare a Regulamentului nr. 1166/2008 al PE şi al Consiliului referitor la anchetele privind structura exploataţiilor agricole şi anchetele privind metodele de producţie agricolă Regulamentul Comisiei Europene nr. 479 din 28 aprilie 2008 privind organinrea comună a pieţei vitivinicole Regulamentul Comisiei Europene nr. 1182 din 26 septembrie 2007 privind stabilirea unor nonne specifice cu privire la sectorul fructelor şi legumelor Regulamentul Comsiei Europene nr. 1974 din 15 decembrie 2006 privind nonnele de aplicare a Regulamentului ( CE) nr. 1698 / 2005 al Consiliului pentru sprijinul de dezvoltare rurală acordat prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală ( FEADR) Regulamentul Comisiei Europene nr. 1975 din 7 decembrie 2006 privind normele de aplicare a Regulamentului ( CE) nr. 1698 / 2005 al Consiliului pentru punerea în aplicare a procedurilor de control şi a eco -condiţionalităţii Regulamentul Comisiei Europene nr. 885 din 21 iunie 2006 privind acreditarea agenţiilor depUiţi Regulamentul Comisiei Europene nr. 883 din 21 iunie 2006 privind ţinerea evidenţei conturilor de către agenţiile de plăţi, declaraţiile de venituri şi cheltuieli şi condiţiile de rambursare a cheltuielilor din FEGA şi FEADR Regulamentul Comisiei Ew-opene nr. 1290 din 21 iunie 2005 privind finanţarea politicii agricole comune Regulamentul Comisiei Europene nr. 1698 din 20 septembrie 2005 privind sprijinul acordat prin FEADR Regulamentul _(UE) nr. 1303 din 17 decembrie 2013 privind stabilirea unor dispoziţii comune Regulamentul (UE) nr. 1305 din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală o [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: fisiere.municipiulbacau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă