HCL 36/2011 Bacău adoptată
Din 10.02.2011 – privind aprobarea închirierii unor bunuri imobile, aflate în domeniul public al municipiului Bacău, prin licitaţie publică deschisă, organizată în condiţiile legii, cu destinaţia de – sediu asociaţie de proprietari.
- Denumire
- Hotărârea nr. 36 din 2011 a Consiliului Local Bacău
- Emitent
- Consiliul Local Bacău
- Număr
- 36 / 2011
- Data
- 10 februarie 2011
- Localitate
- Bacău, județul Bacău
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
(1) Se aprobă închirierea unui bun imobil aflat în domeniul public al municipiului Bacău -— situat în incinta P.T. nr.10 din Bacău str.Alecu Russo, prin licitaţie publică deschisă, organizată în condiţiile legii, în vederea amenajării şi folosirii ca sediu pentru asociaţiile de proprietari
Documente
Text
e LOPE A
Consrliul Tocal al oMeunicrpiului Bacău
HOTĂRÂRE
privind aprobarea închirierii unor bunuri imobile aflate în domeniul public al
municipiului Bacău, prin licitaţie publică deschisă, organizată în condiţiile legii, cu
destinaţia de — sediu asociaţii de proprietari
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BACĂU,
Având in vedere :
e Prevederile art.14 si art.15 din Legea nr.213/1998, privind proprietatea publică şi
regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare;
e Prevederile art.47, art.117 lit. „a” si art.123 alin.(1)(2) din Legea nr. 215/2001, a
administraţiei publice locale, republicată şi actualizată;
e Planul de Amplasament și Releveul Punctului Termic - Anexa nr.1 prin care se
identifică spaţiul propus pentru închiriere ;
e Caietul de Sarcini, Contractul-cadru de închiriere şi Planul de Situaţie, anexe la
Referat;
e Referatul nr.78050/08.02.2011 al Serviciului Administrare si Inventarierea
Patrimoniului, Fond Locativ si Indrumare Asociatii de Proprietari;
e Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău .
In baza dispoziţiilor art.36 (2) lit. „c”, art.36 (5) lit. „a” si ale art.45 (3) din
Legea nr.215/2001, a administraţiei publice locale, republicată şi actualizată,
HOTĂRĂȘTE
Art.1. - (1) Se aprobă închirierea unui bun imobil aflat în domeniul public al
municipiului Bacău -— situat în incinta P.T. nr.10 din Bacău str.Alecu Russo, prin
licitaţie publică deschisă, organizată în condiţiile legii, în vederea amenajării şi
folosirii ca sediu pentru asociaţiile de proprietari.
(2) Spaţiul este situat în incinta P.T. nr.10 din municipiul Bacău str. Alecu
Russo, fiind în suprafață utila de 19 mp, identificat prin Planul de Amplasament
Anexa nr.LA la prezenta hotărâre.
Art.2. - (1) Se aprobă închirierea unui bun imobil aflat în domeniul public al
municipiului Bacău — situat în incinta P.T. nr.4 din Bacău str.Cremenea, prin licitaţie
publică deschisă, organizată în condiţiile legii, în vederea amenajării şi folosirii ca
sediu pentru asociaţiile de proprietari.
(2) Spaţiul este situat în incinta P.T. nr.4 din municipiul Bacău
str.Cremenea, fiind în suprafață utila de 57,30 mp, având nr. cadastral 13903 şi
înscris în Cartea Funciara a Municipiului Bacău la nr.39490, identificat prin Planul de
Amplasament Anexa nr.2A la prezenta hotărâre.
Art.3. - (1) Se aprobă închirierea unui bun imobil aflat în domeniul public al
municipiului Bacău -— situat în incinta P.T. nr.15 din Bacău str.Letea, prin licitaţie
publică deschisă, organizată în condiţiile legii, în vederea amenajării şi folosirii ca
sediu pentru asociaţiile de proprietari.
(2) Spaţiul este situat în incinta P.T. nr.15 din municipiul Bacău str.Letea,
fiind în suprafață utila de 89 mp, având nr. cadastral 13894 şi înscris în Cartea
Funciara a Municipiului Bacău la nr.39413, identificat prin Planul de Amplasament
Anexa nr.3A la prezenta hotărâre.
Art.4. - (1) Se aprobă închirierea unui bun imobil aflat în domeniul public al
municipiului Bacău — situat în incinta P.T. nr.19 din Bacău str.Aleea Otelarilor, prin
licitație publică deschisă, organizată în condiţiile legii, în vederea amenajării şi
folosirii ca sediu pentru asociaţiile de proprietari.
(2) Spaţiul este situat în incinta P.T. nr.19 din municipiul Bacău str. Aleea
Otelarilor, fiind în suprafaţă utila de 102,46 mp, având nr. cadastral 13951 şi înscris
în Cartea Funciara a Municipiului Bacău la nr.40586, identificat prin Planul de
Amplasament Anexa nr.4A la prezenta hotărâre.
Art.5. - (1) Se aprobă închirierea unui bun imobil aflat în domeniul public al
municipiului Bacău — situat în incinta P.T. nr.151 din Bacău str.Decebal, prin licitaţie
publică deschisă, organizată în condiţiile legii, în vederea amenajării şi folosirii ca
sediu pentru asociaţiile de proprietari.
(2) Spaţiul este situat în incinta P.T. nr.151 din municipiul Bacău str.
Decebal, fiind în suprafață utila de 85 mp, având nr. cadastral 13909 şi înscris în
Cartea Funciara a Municipiului Bacău la nr.40606, identificat prin Planul de
Amplasament Anexa nr.5A la prezenta hotărâre.
Art.6. - Se aproba ca prețul de pornire al licitaţiei va fi de 1 leu/mp/lună, conform
H.C.L.nr. 430/28.12.2010, punctul 9 lit.”s”.
Art.7, - Închirierea spaţiului se aprobă pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitate de
prelungire prin acordul părților.
Art.8. - Se aprobă Caietele de Sarcini şi Contractul-cadru de închirierea spaţiilor,
adjudecate la licitaţie, conform Anexelor nr. 1-6 părţi integrante din prezenta hotărâre.
Art.9. - Componenta comisiilor de licitație a spaţiilor, precum si a comisiei de
solutionare a contestatiilor, va fi stabilita prin Dispozitie a Primarului Municipiului
Bacau.
Art.10. - Se mandatează Primarul Municipiului Bacău să încheie şi să semneze
contractele de închiriere a spaţiilor adjudecate Ia licitaţie.
Art.11. - Hotărârea va fi comunicată Viceprimarilor Municipiului Bacau precum si
Serviciului Administrare si Inventarierea Patrimoniului, Fond Locativ si Indrumare
Asociatii de Proprietari.
PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ. CONTRASEMNEAZĂ, _
ZAHARIA SVETLA EA SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU
4 E NICOLAE-OVIDIU POPOVICI
NR. 36
DIN 10.02.2011
O.P., CFI./M.NJ EX. I/Ds.l-A-4
ROMANIA ” ANEXA NR,
JUDETUL BACAU la HOTARAREA NR. 36_DIN_/0.02. 2041
CONSILIUL LOCAL BACAU
CAIET DE SARCINI
PENTRU ÎNCHIRIEREA PRIN LICITAȚIE
PUBLICĂ DESCHISĂ, A SPAȚIULUI ÎN
SUPRAFAȚĂ UTILA DE 19MP, SITUAT ÎN
INCINTA P.T. NR.10 DIN LOCALITATEA.
BACĂU, STR. AL.RUSSO, DIN DOMENIUL
PUBLIC AL MUNICIPIULUI BACĂU, ÎN
VEDEREA FOLOSIRII CA SEDIU DE CĂTRE
ASOCIAŢIILE DE PROPRIETARI
CAIET DE SARCINI
CAPITOLUL A
DATE DESPRE PROPRIETAR
MUNICIPIUL BACĂU
SEDIUL : BACĂU, Str. Mărăşeşti nr.6
C.U.I. : 4278337, cont nr. RO 07 TREZ 06121300205XXXXX deschis la Trezoreria
Municipiului Bacău
Telefon : 0234-515774, 0234 — 525215, fax: 0234-588757
CAPITOLUL B A
DATE PRIVIND OFERTA DE ÎNCHIRIERE
1. PREZENTAREA SPAȚIULUI SUPUS ÎNCHIRIERII
AMPLASAMENTUL = spaţiu situat în incinta P.T, nr.10 din str, Al.Russo, conform
schițelor anexate
SITUAȚIA JURIDICĂ : domeniu public, proprietate a Municipiului Bacău
SUPRAFAȚA ÎNCHIRIATĂ : 19 mp
2. OFERTA DE ÎNCHIRIERE
Spaţiul ce se închiriază este în suprafață utilă de 19mp, situat în Bacău
str.Al.Russo, disponibilizat în urma lucrărilor de modernizare efectuate de S.C. CET
S.A. Bacău la sistemul de distribuire a energiei termice de pe raza municipiului Bacău.
Acesta. este spațiul aferent camerei operatorului, conform Anexei nr.l;
Acest amplasament se închiriază în vederea. folosirii ca sediu de către 2 asociaţii de
proprietari din municipiul Bacău.
Spaţiul va fi împărțit în 2 suprafețe egale, pentru fiecare asociație, care vor încheia
separat, contracte de închiriere.
Chiriaşul este obligat să execute lucrări de investiţii pentru îmbunătăţirea stării
imobilului şi a spațiului înconjurător conform planului urbanistic de detaliu.
Investiţia realizată trebuie să respecte P.U.Z. şi P.U.D. pe bază de proiect legal
avizat şi aprobat, să fie în concordanță cu sistemele de calitate ISO 14001 şi 9001 —
mediu şi de calitate.
Chiriaşul va face demersurile necesare pentru a fi racordat la rețea electrică, de gaze,
de apă şi canal, pe cheltuiala sa.
Subînchirierea, împrumutul în totalitate sau în parte a bunului închiriat sau cesiunea
contractului de închiriere unei terțe persoane juridice sau fizice se poate face numai cu
acordul scris al proprietarului.
Drepturile şi datoriile părţilor se stabilesc prin contractul de închiriere.
La încheierea perioadei de închiriere, investiţia realizată va face parte din domeniul
public al municipiului Bacău, fără drept de despăgubire a chiriaşului.
Schimbarea destinaţiei bunului o poate face doar proprietarul prin H.C.L.
3.OBIECTIVUL URMĂRIT = Amenajare sediu pentru 2 Asociaţii de proprietari
4.DURATA ÎNCHIRIERII =5 ANI
S.PREȚUL DE PORNIRE AL LICITAȚIEI : 1 LEU/MP/lună
6.GARANȚIA DE PARTICIPARE : 500 LEI
T.TAXA DE PARTICIPARE : 100 LEI
8.CAIET SARCINI : 100 LEI
9.Locul, data şi ora desfăşurării licitaţiei : Primăria Municipiului Bacău, str.
Mărăşeşti nr.6, mn neaaas , ora 13,00,
10.Data limită până la care se fac înscrieri la licitaţie :.nmmusaneeseee ora 16,00.
ACTE NECESARE ÎNSCRIERII LA LICITAŢIE
La licitație poate participa, în număr nelimitat, orice persoană juridică
româna ori străină autorizata pentru acest tip de activitate, în condițiile în care este
declarată calificată de către Comisia de licitație, după analizarea documentelor din
dosarul de participare la licitaţie,
Dosarul de participare la licitație trebuie să cuprindă următoarele documente:
a) copie de pe certificatul de înscriere în registrul special;
b) copie de pe actul constitutiv/ statut ;
c) cazier fiscal emis de Administrația Financiară a municipiului Bacău;
d) certificat fiscal emis de D.I.T.L. Bacău din care rezultă că nu are datorii la
bugetul local;
e) dovada constituirii garanţiei de participare la licitaţie, (xerocopii după chitanţele
de eliberate de casieria Consiliului Local al Municipiului Bacău sau al O.P.);
f) dovada achitării caietului de sarcini şi a taxei de participare la licitaţie (xerocopii
după chitanțele de eliberate de casieria Consiliului Local al Municipiului Bacău sau
al O.P.);
8) dovadă de Ia Direcţia Juridică din cadrul Primăriei Municipiului Bacău din care
să rezulte că ofertantul nu este în litigiu cu Primăria Municipiului Bacău, litigiu
care are ca obiect pretenții rezultate din neplata la termen a chiriei datorate şi a
penalităţilor aferente din derularea contractelor de închiriere perfectate anterior
de părţi, | ,
Ofertantul va numerota, va semna şi ştampila fiecare filă cuprinsă în dosarul de
participare la licitaţie şi va înscrie pe ultima filă numărul acestora, de asemenea sub
semnatură și ştampilă proprie. Dacă acest fapt nu este îndeplinit, organizatorul licitației
nu va purta nici o răspundere pentru eventualele consecințe ce vor decurge de aici şi
care vor fi stabilite de către comisia de licitaţie,
Comisia de licitaţie are dreptul să descalifice orice oferta care nu îndeplineşte
prin documentele prezentate condiţiile de participare Ia licitaţie.
Taxa de participare şi garanția se vor achita pe chitanțe separate pentru a permite
restituirea în caz de neadjudecare.
Reprezentantul desemnat al participantului la licitaţie se va prezenta în ziua şi ora
precizate având asupra sa următoarele documente:
- împuternicirea semnată de preşedinte însoţită de un document de identitate
recunoscut, iar în cazul preşedintelui de un document de identitate;
- Ştampila autorizată a asociaţiei.
CAPITOLUL C
MODUL DE DESFĂŞURARE A LICITAȚIEI
Închirierea spațiului situat îi imobilul — P.T. nr.10 din str. Al.Russo, respectiv
camera opratorului în suprafaţă utilă de 19mp se face prin licitaţie publică deschisă,
conform prevederilor art.14 şi 15 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică şi
regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, codului civil.
Inscrierea la licitaţie se face până la data de ........ mana „ orele 16,00, data la care
ofertanţii vor depune în plic sigilat documentele de participare la licitaţie, precizate în
caietul de sarcini.
Pe plic se va menționa:
- numele ofertantului și sediul acestuia;
- denumirea licitației, a-tipului şi pentru care depune oferta;
Ofertele primite și inregistrate după termenul limita de primire precizat în anunţul
publicitar vor fi excluse de Ia licitaţie şi înapoiate ofertanților fără a fi deschise.
Licitaţia se va desfăşura în data de ......... „mea „ orele 13,00, în prezenţa comisiei
de licitaţie stabilită prin H.C.L. nreunaaeu „++. Şi a candidaţilor înscrişi Ia licitaţie şi va fi
condusă de Preşedintele Comisiei de licitaţie.
Preţurile minime pentru închirirere, care reprezintă şi prețul de pornire al licitaţiei
sunt cele stabilite pe zone de amplasament, conform H.C.L. nr.430/28.12.2010, adică
Ileu/mp/lună.
Pasul de licitaţie este stabilit la minim 1 leu/mp/lună.
La data şi ora anunțate pentru desfăşurarea licitaţiei vor fi prezenţi membrii
comisiei de licitaţie, reprezentanții ofertanţilor (care vor prezenta şi documentele de
împuternicire) şi după caz, alți specialişti şi invitaţi.
La deschiderea şedinţei de licitaţie, președintele comisiei sau un membru
desemnat de acesta va prezenta membrii comisiei de licitație și va anunța numele
ofertanților şi societăţile pe care aceştia le reprezintă.
Plicurile închise şi sigilate vor fi predate comisiei de licitație în vederea evaluării.
După deschiderea plicurilor comisia verifică totalitatea documentelor ce trebuiau depuse
şi elimină ofertanţii care nu îndeplinesc condiţiile de eligibilitate,
Comisia de licitaţie poate analiza şi respinge ofertele făcute de ofertanții care
înregistrează pierdere sau rezultate financiare necorespunzatoare.
După analizarea conținutului plicurilor şi a documentelor depuse, secretariatul
comisiei de licitaţie va întocmi un proces verbal în care va consemna rezultatul analizei,
4
numele ofertanţilor respinși şi motivul respingerii lor şi ofertanţii care îndeplinesc
condiţiile de eligibilitate,
Procesul-verbal se semnează de membrii comisiei şi ofertanții prezenţi.
Pentru continuarea desfăşurării procedurii de licitație este necesar ca după
deschiderea plicurilor ofertanților, cel puţin două oferte să întrunească condițiile
prevăzute de lege.
Preşedintele comisiei anunţă preţul de pornire a licitației, pasul minim de licitație
şi eventuale notificări cu privire la modificarea caietului de sarcini (dacă este cazul).
Licitaţia se desfasoară după regula “licitației competitive”, respectiv la un preţ în
urcare. Astfel, după ce se strigă prețul de pornire a licitaţiei, în ordinea ce va fi stabilită,
fiecare ofertant interesat va striga preţul pe care îl oferă (care trebuie sa fie mai mare
decât oferta anterioara cu cel puţin un pas de licitare ) până când unul dintre ofertanți
ajunge la preţul astfel majorat şi nimeni nu oferă un preţ mai mare.
Preşedintele comisiei repetă de trei ori prețul acceptat de ofertant şi dacă nici un
alt ofertant nu acceptă prețul strigat, amplasamentul se adjudecă ofertantului care a oferit
prețul cel mai mare.
În caz de egalitate a preţurilor ofertate, se va proceda în modul următor:
Ofertanţii care au ajuns în această situație vor face o nouă ofertă în plic închis,
semnat şi ștampilat
Plicurile se vor deschide în prezența reprezentanților ofertanților,
Oferta cu valoarea cea mai mare va fi desemnată câştigătoarea licitaţiei;
În cazul în care ofertele sunt egale, se va proceda tot prin sistemul ofertei în plic
închis.
Preţul de adjudecare a amplasamentului este prețul cel mai mare acceptat de
ofertant.
Secretariatul comisiei va întocmi procesul verbal de adjudecare în care se vor
consemna denumirea ofertanţilor, numele şi prenumele reprezentanților ofertanților,
denumirea ofertantului câștigator şi a ofertei cu care acesta a câştigat licitația pentru
închirierea amplasamentului scos la licitație, denumirea ofertantului clasat pe locul al
doilea şi oferta acestuia. Procesul verbal de adjudecare va fi semnat obligatoriu de
membrii comisiei de licitaţie și de reprezentații ofertanţilor.
Se consemnează, dacă este cazul, refuzul semnarii procesului-verbal de
adjudecare de către unul din participanți.
Într-o anexă la procesul verbal de adjudecare vor fi consemnați paşii de licitaţie,
aşa cum au fost ei anunţaţi, prin strigare, în cadrul şedinţei de licitaţie de către ofertanţi,
începând de la preţul de pornire al licitaţiei.
Documentele aparținând ofertanţilor care au transmis notificari de retragere,
documentele întârziate sau cele care nu prezintă garanție de participare la licitaţie vor fi
înapoiate ofertanților respectivi.
Orice încercare a unui ofertant sau acţiunile corelate ale acestora care au drept
scop perturbarea şedintei de licitație poate avea ca rezultat respingerea ofertei şi
descalificarea ofertanţilor respectivi.
io)
Dupa sedinta de licitatie toate documentele licitatiei se vor arhiva la sediul
organizatorului licitaţiei.
Procesul verbal de adjudecare a licitației împreună cu anexele sale reprezintă
documentul pe baza căruia este stabilit rezultatul licitaţiei publice deschise cu strigare,
cu adjudecare la cel mai bun preț. Acesta se va întocmi în mai multe exemplare,
respectiv câte unul pentru fiecare parte participantă la licitatie şi anume:
- un exemplar (originalul) la organizatorul licitaţiei;
- un exemplar pentru evidenţă la dispoziția comisiei;
- câte un exemplar ofertanţilor participanti la licitaţie, la cerere.
În procesul verbal al licitaţiei se vor consemna de asemenea:
- nominalizarea ofertantului a cărui ofertă de preţ a fost declarată câştigătoare şi cu care
s-a clasat pe primul loc;
- nominalizarea ofertantului clasat pe locul al doilea şi oferta acestuia;
- precizarea ca rezultatele ramân definitive doar în momentul soluţionarii eventualelor
contestaţii.
Eventualele contestaţii ale licitantilor se vor depune în scris, la sediul
organizatorului licitației în termen de 48 ore de la încheierea licitaţiei.
Contestaţiile vor fi soluționate în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la
depunerea lor, de către Comisia de soluționare a contestaţiilor numită prin Dispoziţie a
Primarului municipiului Bacău.
Data rezolvării contestaţiilor reprezintă data la care rezultatele rămân definitive.
În cazul în care câștigătorul licitaţiei renunță la oferta sa, comisia de licitaţie va
adjudeca licitația ofertantului clasat pe locul al doilea, iar ofertantul declarat câştigător
initial va pierde garanţia de participare.
Semnarea contractului de închiriere se va face în termen de 30 zile de la
rămânerea definitivă a rezultatelor licitaţiei, la sediul organizatorului. Refuzul
ofertantului câştigător de a semna contractul de închiriere determină pierderea garanţiei
de participare şi interdicţia de a participa la o alta licitaţie ulterioară, organizată de
Consiliul Local al municipiului Bacău.
În cazul în care licitația publică deschisă nu a condus la desemnarea unui
câștigător, se va consemna aceasta situaţie într-un proces verbal și se va organiza o noua
licitaţe.
În caz de neadjudecare, licitaţia se va repeta în maxim 15 zile lucrătoare, calculate
de la data licitaţiei anterioare. Înscrierea are loc până în preziua desfăşurării licitaţiei,
sau a repetării acesteia, orele 16,00.
În cazul repetării licitaţiei, indiferent din ce cauză, se va percepe o altă taxă de
participare la licitaţie.
Pentru departajare se va ţine cont de data şi numărul de înregistrare al cererii de
înscriere la licitaţie.
Pentru stabilirea ordinei se va ţine cont de data şi numărul de înregistrare al
cererii de înscriere la licitaţie.
În cazul când și la repetarea licitaţiei se prezintă un singur ofertant se va trece la
metoda de negociere directă.
6
N
DISPOZIȚII FINALE
|. Pentru rezolvarea aspectelor sau situaţiilor neprevăzute care ar putea să apară cu
ocazia desfăşurării licitaţiei, comisia de licitație poate lua decizii în limitele
competenţelor stabilite şi în conformitate cu reglementarile legale în vigoare, decizii
care vor fi consemnate în procesul verbal al licitatiei şi notificate în mod corespunzator
participanţilor la licitaţie.
2. Ofertanţii care sunt dovediți că au stabilit cu alți ofertanţi întelegeri pentru falsificarea
rezultatului licitației vor fi excluşi de la licitaţie.
3. De regulă, nu se permite anularea licitaţiei. În mod excepțional, anularea licitaţiei se
face în cazul unor abateri grave sesizate ca urmare a unor contestaţii intemeiate privind
organizarea şi desfăşurarea licitaţiei care au afectat loialitatea concurenţei, nu au asigurat
transparența procedurilor de licitaţie sau au produs discriminări între ofertanți.
Decizia, de anulare sau amânare a licitaţiei va fi luată de conducerea instituției
organizatoare a licitaţiei impreună cu comisia de licitaţie,
4. În cazul anulării licitației, organizatorul va comunica hotărarea de anulare, în scris,
tuturor ofertanţilor participanți şi se va proceda la restituirea garanțiilor de participare la
lici
[...]
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 32/2011Din 31.01.2011 – privind aprobarea închirierii prin licitaţie publică deschisă, organizată în condiţiile legii, a unui spaţiu…HCL 33/2011Din 10.02.2011 – privind aprobarea actelor procedurale pentru punerea în aplicare a Legii nr.350/2005 privind regimul…HCL 34/2011Din 10.02.2011 – privind aprobarea “Ghidului Solicitantului” şi a documentelor procedurale, pentru atribuirea contractelor de…HCL 35/2011Din 10.02.2011 – privind aprobarea alocării de către Consiliul Local al Municipiului Bacău, de la bugetul local, a unei sume de…HCL 37/2011Din 10.02.2011 – privind aprobarea tarifelor minime de închiriere a spaţiilor din incinta „Centrului de Afaceri şi Expoziţii…HCL 38/2011Din 10.02.2011 – privind aprobarea constituirii unei comisii de expropriere în conformitate cu prevederile Legii nr.255/2010HCL 39/2011Din 10.02.2011 – privind alocarea de la bugetul local al municipiului Bacău a unor sume pentru desfăşurarea unor manifestaţii…HCL 40/2011Din 10.02.2011 – privind conferirea Titlului de „Cetăţean de Onoare” al Municipiului Bacău, doamnei Doina Iacob, domnului Viorel…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.