31 iulie 2025

HCL 329/2025 Bacău adoptată

Hotărâre privind aprobarea vânzării cu drept de preempțiune către constructorul de bună credință, a terenului aflat în proprietatea privată a Municipiului Bacău, pe care se află construit imobilul „Extindere spațiu existent cu destinația cabinet medical”, situat în municipiul Bacău, Str. Oituz nr. 1, având CF nr. 75423, nr. cadastral 75423, în suprafață totală de 10,00 mp

Denumire
Hotărârea nr. 329 din 2025 a Consiliului Local Bacău
Emitent
Consiliul Local Bacău
Număr
329 / 2025
Data
31 iulie 2025
Localitate
Bacău, județul Bacău
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă vânzarea cu drept de preempțiune către constructorul de bună credință a unui teren privat al Municipiului Bacău, în suprafață de 10,00 mp, situat la adresa Str. Oituz nr. 1, identificat prin CF 75423, pentru finalitatea extinderii spațiului existent cu destinația cabinet medical. Decizia poate implica ca, dacă constructorul respectiv nu cumpără, terenul poate fi vândut altcuiva prin procedură de licitație/teren privat, potrivit prevederilor legale și acordului de concesiune existent. Pentru locuitori, această hotărâre poate afecta prin posibila schimbare de destinație a unei suprafețe din zonă, efectele financiare fiind legate de vânzare/comercializarea terenului și eventuale implication în spațiul clădirilor învecinate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

)) - (?ď(ŤŻŁf(/ o )ł/(/( /ęi/ 3(ů(Yhł O ąĺĺ ĺ4 )Ł ľ(ł,%tŤŁ%(ť ?3(ĺ(ăťł HOTĂRÂREA NR. 329 DIN 31.07.2025 privind aprobarea vânzării cu drept de preempţiune către constructorul de bună credinţă, a terenului aflat în proprietatea privată a Municipiului Bacău, pe care se află construit imobilul ,,Extindere spaţiu existent cu destinaţia cabinet medical, situat în municipiul Bacău, Str. Oituz nr. 1, având CF nr. 75423, nr. cadastral 75423, în suprafaţă totală de 10,00 mp Consiliul Local aI Municipiului Bacău întrunit în edinţă ordinară Ia data de 31.07.2025, potrivit art. 133 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările i completările ulterioare, Având în vedere: -Cererea de cumpărare formulată de către doamna Cepoi Ramona Petronela, în calitate de reprezentant legal aI CMI Dr. Cepoi Ramona, înregistrată Ia Primăria Municipiului Bacău sub nr. 128719/27.02.2024; -Contractul de concesiune nr. 4696/2005 încheiat între Municipiul Bacău i doamna CEPOI RAMONA PETRONELA, pentru concesionarea imobilului teren în suprafaţă de 9,75 mp situat în - municipiul Bacău, Str. Oituz nr.1, identificat cu nr. cadastral 75423, încheiat în baza HCL nr. 321 din 2004; -Autorizaţia de construire nr. 272/08.07.2005 emisă pentru doamna CEPOI RAMONA - PETRONELA, în vederea executarii lucrărilor de ,,Extindere spaţiu existent cu destinaţia cabinet medical; -Certiíicatu! de edificare atestare a EDIFICĂRII construcţiei nr. 142513/ 08.04.2024 eliberat de către Primăria Municipiului Bacău; -Procesul verbal nr. 112049/2025 al Comisiei, întrunită în vederea analizării şi centralizării - cererilor depuse de solicitanţi pentru aprobarea vânzării cu drept de preempţiune sau prin Iicitaţie publică, după caz, a unor bunuri imobile-terenuri aflate în domeniul privat aI Municipiului Bacău, comisie a cărei componenţă a fost aprobată prin HCL nr, 17 din 23.01.2025, prin care se constată că imobilul poate face obiectul vânzării cu drept de preempţiune -Raportul de evaluare nr. 82/2025 elaborat de SC ADEVAL EXPERT SRL Bacău, înregistrat Ia Primăria Municipiului Bacău cu nr. 152580/10.06.2025 privind estimarea valorii de piaţă a terenului proprietate privată a Municipiului Bacău, în suprafaţă de 10,00 mp, situat în municipiul Bacău, str. Oituz nr. 1; -Referatul nr. 162932/10.07.2025, înaintat de către Directia Patrimoniu Serviciul Evidenţă - Patrimoniu C.E.I.D.P.P., prin care se propune aprobarea vânzării cu drept de preempţiune către - constructorul de bună credinţă, a terenului aflat în proprietatea privată a Municipiului Bacău, aferent imobilului-extindere cabinet medical, situat în municipiul Bacău, 5tr. Oituz nr.1, în suprafaţă de 10,00 mp, înscris în CF nr. 75423 cu nr. cadastral 75423; -Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău, înregistrată cu nr. 163886 din 15.07.2025; -Raportul de specialitate aI Directiei Juridice, înregistrat cu nr. 163890/1/15.07.2025; -Raportul de specialitate aI Directiei Patrimoniu, înregistrat cu nr.163890/2/15.07.2025; -Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local aI Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 183/30.07.2025 aI Comisiei de specialitate nr. 1, nr. 213/30.07.2025 aI Comisiei de specialitate nr. 2 i nr. 346/30.07.2025 aI Comisiei de specialitate nr. 5; -Anexa nr. Ia HCL nr. 157/2018 privind însuirea InventaruIui bunurilor care aparţin dorneniului privat ał Municipiului Bacău, poziţia 1314; -Prevederile art.7 alin. (2), ale art. 555 alin. (1), ale art. 586 aliri. (1) i alin. (2), ale art. 879, ale art. 880, ale art. 1244, ale art.1.650 i a1e art. 1.730 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civił, republicată, cu rnodificările i completările ulterioare; -Prevederile art. 108 lit. e) ş ale art.140 alin. (1) i alin. (3), ale art.196 alin. (1) lit. a), ale art.197, a1e art. 243 alin. (1) lit. a) si Iit. b) ş ale art. 364 alin. (1) i alin. (2) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare; n temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) Iit. c), alin. (6) Iit. b) ş ale art. 139 alin. (2) ş alin. (6) din O.U.G. nr. 57/20 19 privind Codul administrativ, cu modificările şi cornpletările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă vânzarea cu drept de preempţiune către constructorul de bună credinţă, a terenului aflat în proprietatea privată a Municipiului Bacău în suprafaţă totală de 10,00 mp, situat în municipiul Bacău, Str. Oituz nr. 1, având CF nr. 75423, nr. cadastral 75423, teren pe care se află construit imobilul ,,Extindere spaţiu existent cu destinaţia cabinet medical aflat în proprietatea doamnei CEPOI RAMONA PETRONELA.- Art.2. (1) Se aprobă RAPORTUL de EVALUARE nr. 82 din 06.06.2025, elaborat de SC ADEVAL EXPERT SRL Bacău, prin evaluator autorizat Ing, Popa Adrian în baza comenzii ş a Contractului nr. 136012/216 din 15.04.2025 încheiat de prestator cu Municipiul Bacău privind estimarea valorii de piaţă a terenului proprietate privată a Municipiuiui Bacău, în suprafaţă de 10,00 mp, situat în municipiul Bacău, Str. Oituz nr. 1, având CF nr. 75423, nr. cadastral 75423, în vederea vânzării către constructorul de bună credinţă, care beneficiază de un drept de preempţiune la cumpărarea terenurilor aferente construcţiilor, identificat în Anexa, parte integrantă a prezentei hotărâri; (2) Răspunderea juridică privind corectitudinea stabilirii preţului prevăzut în raportul de evaluare revine exclusiv evaluatorului. Art.3. (1) Se aprobă vânzarea prin valorificarea dreptului de preempţiune a terenului cu preţuI de 3.000,00 euro Ia care se adaugă taxa pe valoarea adăugată, plătibil în lei la cursul de referinţă al Băncii Naţionale a României din ziua efectuării plăţii, preţ stabilit de evaluatorul, autorizat SC ADEVAL EXPERT SRL, prin Ing. Popa Adrian; (2) Proprietarul construcţiei va fi notificat în termen de 15 zile asupra hotărârii consiliului local ş acesta Îşi poate exprima opţiunea de cumpărare în termen de 15 zile de Ia primirea notificării. (3) Cumpărătorul va achita integrał preţuI de vânzare al terenului, în termen de 30 de zile de la exprimarea opţiunii de cumpărare; (4) Cumpărătorul va putea solicita intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară, numai după achitarea integrală a preţului de vânzare a terenului; (5) Taxele pentru perfectarea actelor notariale în formă autentică, efectuarea procedurilor de publicitate imobiliară prevăzute de lege precum ş contravaloarea Raportului de Evaluare întocmit de către expertul autorizat, vor fi suportate integral de către cumpărător. Art.4, La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a terenułui, Încetează efectele contractului de concesionare/închiriere, încheiat Între Municipiul Bacău ş cumpărător, iar Direcţia Economică-Compartimentul Financiar Contabil, Structura Impozite ş Taxe Locale, Serviciul Evidenţă Patrimoniu- Compartiment Evidenţă i Inventar Dorneniul Public ş Privat, vor înregistra toate modificările intervenite ca urrnare a adoptării hotărârii. Art.5. Se împuternicete Primarul Municipiului Bacău, să semneze Ia notarul public, actul de vânzare cumpărare, în formă autentică. - Art.6. Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre prin Direcţia Economică- Compartiment Financiar Contabil, Structura Impozite i Taxe Locale, Direcţia Patrimoniu- Compartiment Evidenţă i Inventar Public i Privat ş Direcţia Juridică. Art.7, Prezenta hotărâre va fi comunicată către Primarul Municipiului Bacău, Direcţia Economică- Compartiment Financiar Contabil, Structura Impozite i Taxe Locale, Direcţia Patrimoniu- Compartiment Evidenţă i Inventar Domeniul Public ş Privat, Direcţia Juridică ş către CMI CEPOI RAMONA PETRONELA prin Compartimentul Evidenţă i Inventar Public ş Privat. Art.8, Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen legal Instituţiei Prefectului Judeţul Bacău pentru verificarea legalităţii. EDINTĘ_1Ę ŞEDINTĂ CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE VICTÁ BUFTEA SECRETARUL GENERAL AL MUN. BA / NICOLAE OVIDIU POP I I s s - (k \- \ť \-5 I / / ţ\ 7 , (ĺ•. \ i,- --. ĺ » ---:. Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi pentru. N.OP.,A B //MT/EX I/DS I-A-l ROMÂNIA JUDEŢUL BACĂU CONSILIUL LOCAL BACĂU ANEXĂ LA HOTĂRÂREA NR. 329 DIN 31.07.2025 RAPORT DE EVALUARE nr. 82 din 06.06.2025 elaborat de ADE VAL EXPERT SRL BACĂU, prin Ing. Popa Adrian, evaluator autorizat ANEVAR. privind estimarea valorii de piaţă a terenului a imobilului teren - în suprafaţă de 0,00 rnp, proprietatea privată a municipiului Bacău înscris în CF 75423, nr. cadastral 75423, situat în municipiul Bacău, str. Oituz nr. 1 PREŞ ĘNE 1i$EDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE O1ZUItEÄ SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU : MCOLAE OVIDIU POPOVICI - O UL Bk DIRECTOR EXECUTIV CIPRIAN - FANTAZA sciL MEMBRU CORPORATIV ÂL ASOC!A77E( NATIONALER EVALU4 TORÍLQR ÂUTORIZAT/ D!N ROMANIA, NR 8649 sti: Poet Andrei Murosanu, nr.7 Bscau, 600005: tei 0726730870/0745588047 0. UI. 38392580. N: Reg. Bern, J4!i 7322017 ernei1: edevaJexpert(Čyahoo. cern A -, ; AU LASr ELABORA E ADE AL EXPE T RL. BACAU IUNIE 2025 -(, r. #,, EILUARE TI. !E T /3ACAU, 27/?. OITUZ, NR. i,jucî. Bacw Vă transmitem anexat raportul de evaluare detaliat al propríetatii imobiliare teren intravilan, situat in mun. - Bacău, str. Oituz, nr. 1, jud. Bacau, in suprafata de 10,00 mp, aflat in proprietatea Municipiului Bacau, conform HCL nr. 157/27042018 si a extrasului de carte funciara nr. cerere. 33735/26.04.2024, avand nr. cadastral 75423. Terenul, ce face obiectul evaluarii este in domeniul privat a Municipiului Bacau, fiind concesionat catre D-na Cepoi Ramona Petronela, conform Contractului de concesionare nr. 4596/08.02.2005. Evaluarea s-a realizat la data de 03.06.2025 Tn scopul stabilirii valorii proprietatii imobiliare, in vederea vanzarii catre constructorii de buna credinta care beneficiaza de un drept de preemtiune la cumpararea terenurilor aferente constructiilor. lnspecţia pe teren, actualizarea şi documentarea informării cu date de piaţă precum şi întocmirea prezentului raport de evaluare s-au desfăşurat în perioada 03.062025 06.06.2025. Data de referinţă pentru care sunt valabile toate calculele, analizele şi estimările efectuate este 03.06.2025. Valoarea este raportată în lei, în condiţiile unei plăţi ntegrale cash, Pentru elementele de calcul ce au la bază estimări în valută, s-a utilizat cursul valutar BNR, valabil a data de 03.06.2025, respectiv: 1 EURO 5,0587 RON, A fost supus evaluării dreptul de proprietate integral al Municipiului 6acau Domeniu Privat, asupra - proprietatii imobiliarea ce face obiectul evaluarii, Dreptul de proprietate evaluat este desprins din documentaţiile puse la dispoziţie de beneficiar (fără a se face investigaţii/verifîcări suplimentare, fiind vorba despre o lucrare efectuată la comanda beneficiarului), El este considerat drept deplin. Rezultatul evaluarii Tn baza calculelor efectuate, a ipotezelor şi a condiţiilor lirnitative, valoarea estimată a proprietatii imobiliare supuse evaluarii, la data de 03.06.2025 este: VtGron -10,00 mo Bacai, str. Oituz, nr. 1. NO 75423 15.18OOO eîrespectv - teren,j.fl&QrnI c Nota 1: Valorile de mai sus nu contin T.V.A. Nota 2 Valorile propuse sunt valabile astazi 03.06.2025, urmând a fi corectate ori de câte ori piata o cere. ADEVAL EXPERT S.RL. BACAU lng. Popa Adrian Evaluator autorizat ANEVAR - Ad ni .4- ________________ EVI Ĺ BACAU L tV 7 S.C, ADEVAL EXPERT SRL. Bacau prin Evaluator ing, Popa Adrian in calitate de Administrator, declar ca evaluarea a fost făcută în concordanţă cu Standardele de Evaluare ANEVAR editia 2022 si confirma ca: . prezentarea faptelor din raport sunt corecte şi reflectă cele mai pertinente cunoştinţe ale evaluatorului. analizele şi concluziile sunt limitate nurnai la ipotezele şi condiţiile prezentate în acest raport. • evaluatorul nu a avut nici un interes asupra proprietăţilor evaluate. s dupa cunostintele evaluatorului, informatiile raportate sunt adevarate si bazate pe fapte reale si au fost verificate in limita posibilitatilor; • onorariul evaluatorului nu este condiţionat de nici un aspect al raportului. • evaluatorul îndeplineşte cerinţele adecvate, de calificare profesională. s evaluatorul are experienţă în ceea ce priveşte localizarea şi categoria de proprietate care este evaluată. s evaluatorul a efectuat o inspecţie personală a proprietăţilor • nici o persoană, cu excepţia celor specificate în raport, nu a acordat asistenţă profesională în elaborarea raportului. s nici realizarea evaluarii si nici remunerarea nu depind de valoarea raportata. ADEVAL EXPERT SFŁL BACAU MEMBRU CORPORATIV ANEVAR ADMINSTRATOR EVALUATOR AUTORZAT Ing. Popi Ađrian -- ą tMC4&S za Z CAPITOLUL 1. TERMENH DE REFERINTA AI EVÂLUARU 1.1. Identificarea si campetenta evaluatorului Evaluarea expusă în prezentul raport a fost realizată de către societatea S.C. ADEVAL EXPERT SRL., mernbru corporativ ANEVAR cu autorizatia nr. 0649, specializata in servicii si consultanta de evaluare pentru bunuri imobile si rnobile i nu s-a primit asistenţă semnificativă din partea niciunei alte persoane sau societati. Evaluatorul deţine calificarea i competenţa de a realiza prezenta evaluare, aspect care poate fi verificat de părtile interesate în Tabloul Asociaţíei (http:I/nou.anevar.ro/paginh/tabloul-asociatiei). Aârmaţiile prezentate i susţinute în acest raport sunt adevărate i corecte; analizele, opiniile i concluziile prezentate sunt limitate numai de ipotezele (inclusiv cele speciale) considerate i sunt analizele, opiniile i concluziile personale ale Evaluatorului, fiind nepărtinitoare din punct de vedere profesional. In derularea întregului proces al evaluării care a dus la opinia raportată, evaluatorul nu a fost constrăns sau intluenţat în niciun feL Suma reprezentând plata pentru realizarea prezentului raport nu are nicio legătură cu declararea în raport a unei anumite valori (din evaluare) sau interval de valori oare să favorizeze vreuna din părţile interesate i nu este influenţată de apariţia unui eveniment ulterior. Evaluatorul nu are niciun interes prezent sau de perspectivă în proprietatea care face obiectul prezentului raport de evaluare i niciun interes sau influenţă legată de părţile implicate. Astfel, evaluatorul a putut oferi o valoare obiectivă i imparţială, 12. Identificarea clientului si a utilizatorilor desemnati În conformitate cu Contractul de prestari servicii, prezentul raport de evaluare se poate utiliza exclusiv de către Municipiului Bacau, în calitate de Client i Destinatar i conţine informaţii adecvate doar necesităţilor lor. Evaluatorul nu va transmite copii ale prezentului raport sau părţi din acesta, niciunei terţe părţi, dacă aceasta nu a fost desemnată în scris ca posibil utilizator si nici nu poate fi făcut responsabil pentru eventuale prejudicii produse părţilor în drept în cazul în care un terţ ar deţine ş utiliza o astfel de copie, Orice persoană care ar primi (chiar i pe cale oficială) o copie a prezentului raport nu devine automat utilizator de drept al lui, decât în cazul în care este autorizată de către evaluator i identificată explicit ca utilizator desemnat, Atunci când această identificare nu există explicit, iar persoana nu are atribuţiuni legale sau reglementate în legătură cu prezentul raport de evaluare, nu poate fi considerată ca utilizator desemnat al lui i nu este îndreptăţită la niciun fel de pretenţie fată de evaluator. Responsabilitatea Evaluatorului este doar faţă de utilizatorii desemnaţi ş nu poate fi extinsă faţă de niciun terţ. 13 Scopul evaluarii Evaluarea, s-a realizat în scopul stabilirii valorii proprietatii imobiliare, in vederea vanzarii catre constructorii de buna credinta care beneficiaza de un drept de preenitiune la cumpararea terenurilor aferente constructîlor. Acest raport de evaluare nu va putea fi utilizat pentru niciun alt scop decât cel declarat; evaluatorul nu îi asumă responsabilitatea niciodată i în nicio altă circumstanţă sau context în care raportul de evaluare ar putea fi utilizat. Avand in vedere Statutul ANEVAR si Codului de Etica al profesiunii de evaluator, evaluatorul nu isi asuma raspunderea decat fata de client si destinatar, 14, Identificarea bunurilor supuse evaluarii Obiectul lucrarii il constituie evaluarea proprietatii imobiliare teren intravilan, situat in Bacău, str. Oituz, nr. 1, - in suprafata de 1000 mp, avand nr. cadastral 75423 si CF 75423, conform extras de carte funciara nr. cerere 33735/26.04.2024. Terenul se atia in proprietatea Municipiului Bacau Domeniul privat conform HCL nr. - 157/27,04,2018. La data evaluarii proprietatea imobiliara in suprafata de 10,00 mp este concesionata de Municipiului Bacau catre D-na Cepoi Ramona Petronela, conform conform Contractului de concesionare nr. 4696/0802.2005. Descrierea detaliata a bunurilor imobile este redata in capitolul 2 Prezentarea datelor. I,.4, Dreptul de proprietate supu [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: fisiere.municipiulbacau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă