J ()flł(ŤiłŤ(Ť
(/(ĺ( / / lLĺI(((.(hł
ÝO Ż/J Ť/(Ý7Ł CZ7 ((1/ (Ť / ĺ41 ĺr,ą,4 ą€ %ŕť ťŤCăťł
HOTĂRÂREA NR, 29 DIN 23.01.2025
privind majorarea vałorii de inventar a unui bun existent în domeniul public al
Municipiului Bacău, schimbarea denumirii acestuia i introducerea în domeniul
public al Municipiului Bacău a unor bunuri noi
Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în edinţă ordinară la data de 23.01.2025, potrivit
art. 133 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr.
57/2019 privind Codul administrativ,
cu modificările i completările ulterioare,
Având în vedere:
- Adresele nr. 5242 i 5253 06.11.2024 primite de Ia Căminul pentru Persoane Vârstnice Bacău prin
care solicită înregistrarea în domeniul public a investiţiei ,,Lucrări de înlocuire gard;
- Nota internă nr. 103210 16.01.2025 prin care se înaintează documentaţia aferentă obiectivułui de
investiţii ,,Crearea unei infrastructuri suport de incubare a afacerilor HUB pentru tineret Cinema -
Orizont, în vederea includerii în domeniul public a investiţiei;
- Referatul nr. 103700/17.01.2025, înaintat de către Direcţia Patrimoniu Compartiment Evidenţă i
-
Inventar Domeniul Public i Privat, privind majorarea valorii de inventar a unui bun existent în
domeniul public al Municipiului Bacău, schimbarea denumirii acestuia şi introducerea în domeniul
public al Municipiului Bacău a unor bunuri noi;
- Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău înregistrată cu rir. 104191 din 20.01.2025;
- Raportul Direcţiei Juridice înregistrat cu nr. 104194 1 20.01.2025;
- Raportul Direcţiei Patrimoniu înregistrat cu nr. 104194 2 20.01.2025;
- Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în
vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 12/22.01.2025 al Comisiei de specialitate nr. 2 ş nr.
29 22.01.2025 al Comisiei de specialitate nr. 5;
- Prevederile pct. 1.2.4.2 din Normele metodologice privind organizarea ş conducerea contabilităţii
instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a
acestuia, aprobate prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 1.917 din 2005, cu modificările i
completările ulterioare;
- Prevedenle art. 554 alin (1), ale art. 858 i ale 863 lit. a) din Legea nr. 287 2009 Codul Civil,
-
republicată, modificată şi completată;
- Prevederile art. 140 alin. (1) i alin. (3), ale art. 196 alin. (1) lit. a), ale art. 197 alin. (1), ale art.
243 alin. (1) lit. a) ş lit. b) I ale art. 286 alin. (4) din Ordonanţa de Urgenţă nr.57 2019 privind
Codul administrativ, cu modificările ş completările ulterioare;
În temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c) şl ale art. 139 alin. (2) ş alin. (5) din O.U.G. nr.
57 2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă majorarea valorii de inventar de 483.209 lei, a mijlocului fix ,,Cinematograf
Orizont, nr. cadastral 68281-C 1, aparţinând domeniului public al Municipiului Bacău, cu valoarea
investiţiei ,,Crearea unei infrastructuri suport de incubare a afacerilor Hub pentru tineret Cinema-
Orizont de 15.966.075,07 lei, rezultând valoarea actualizată de 16.449.284,07 lei (include valoarea
rezervorului de apă pentru incendiu).
Art.2. Se aprobă modificarea caracteristiciłor tehnice a cłădirii ,,Cinematograf Orizont în urma
lucrărilor de investiţii, după cum urmează:
- regim de înălţime: D+P+2E;
- suprafaţă construită 680 mp;
- suprafaţă desfurată = 1986,72 rnp;
- structură de rezistenţă din cadre de beton armat cu închideri din zidărie de BCA;
- tâmplărie din aluminiu cu geam termoizolant securizat, faţadă tip cortină cu elemente din ałuminiu
cu geam termoizołant;
- acoperi tip terasă circulabilă pentru cafenea peste parter, peste sala de proiecţii terasă-
necirculabilă pentru echipamente i parţial circulabilă pe calea de evacuare i peste etajul 2 terasă
-
necircułabilă cu acces pentru întreţinere;
- parcare la demisol 16 locuri.
Art.3. Se aprobă scoaterea din domeniul public a mijlocului fix ,,Anexă (magazie) cinema Orizont,
nr. cadastrał 68281-C2, ca urmare a desfiinţării acesteia i construirii unui nou corp de clădire, în
perimetrul celui existent parte a construcţiei ,,Orizont Hub Bacău din cadrul investiţiei menţionate
-
łaart. 1.
Art.4. Se aprobă schimbarea denumirii mijlocului fix menţionat la pct. 1, din ,,Cinematograf
Orizont în ,,Orizont Hub Bacău i din ,,Teren aferent cinema Orizont în ,,Teren aferent Orizont
Hub Bacău.
Art.5. Se aprobă introducerea în domeniul public al Municipiului Bacău a unor bunuri noi rezultate
din investiţii cuprinse în Anexă, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.6. Primarul Municipiului Bacău va aduce ła îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin
Direcţia Patrimoniu Compartiment Evidenţă i Inventar Domeniul Public i Privat.
-
Art.7, Prezenta hotărâre se comunică către Primarul Municipiului Bacău şl către Direcţia Patrimoniu
- Compartiment Evidenţă ş Inventar Domeniul Public şi Privat.
Art.8, Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în
termen legal Instituţiei Prefectului Judeţul Bacău pentru verificarea legalităţii.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE
GHIORGHE HULUTĂ SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU
NICOLAE OVIDIU POPO CI
-
\JĄ.i(.U
ľ L
ţ
Hotărârea a fost adoptată cu 22 voturi pentru.
N.O.P., S.C. M.G.C. EX.1 DS.I-A-1
ROMÂNIA
JUDEŢUL BACĂU
CONSILIUL LOCAL BACĂLT
ANEXĂ
ŁA HOTĂRÂREA NR. 29 DIN 23.01.2025
SITUAŢ1A MI[JLOAC LOR FIXE
rezultate în urma recepţionării unor obiective de investitii
ĺŘEEĎINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE
ĺO-HÍOkGHE HU UTĂ SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU
NICOLAE-OVIDIU POPOVICI
Q1CĂU
D1RECTO
ANTAZA
Situaţia mijloacelor fixe noi
rezultate în urma recepţionării unor obiective de investiţii
L Bunuri mobile achiziţionate în cadrul proiectului ,,Crearea unei infrastructuri
suport de incubare a afacerilor Hub pentru tineret Cinema Orîzonť SMIS 124109
- - -
Listă dotări sală spectacole/ cinematociraf
Nr Valoare
cr1 Denumire echipamerit UM Cant
ei cu TVA
1 Proiector EPSON EB-PU2O1OB buc l 58,35760
Ecran proiectie cu rama fixa, de perete, FLATMAX buc l 13,398.21
3 Scena modulara sala proiecţii buc l 16,454.13
LAPTOP VICTUS HP, 5, 8GB RAM, 512 SSD, NVIDIA + Unitate de
memorie externa buc 1 8,270.50
5 Set sistem boxe bass + top LD System Maui 44G2 buc 1 33,222.42
SET 2 microfoane wireless: 8,026.55x2
-
buc 2
6
_____
=16,053.10
Set Shure SLXD24DE/Beta58 S50 set 1 0.00
Set Shure BLX188E/SM3l Combo S8 set i 0.00
Sistem prindere iluminat si echipament audio Turn cu lift Fantek
FTT101B05D Tower Lift lookg buc i
_____
22,848.00
___________
8 Mixer digital 32 canale Behringer X32 Compact buc 1 22,454.11
Set active necorporale kituri softuri echipamente
-
buc l 16,596.93
TOTAL _____
207,655.00
Listă dotări electrocasn ice si IT
Nr Valoare
Denumire echipament UM Cant
crt lei cu TVA
Set bucatarie (masină de spălat vase, frigider, plită, două cuptoare cu
microunde): buc 1 7,402.36
COMBINA FR1GORIFICA INCORPORABILA BEKO buc l 0.00
l
PLITA NCORPORABILA ELECTROLUX l 0.00
MASINA DE SPALAT VASE INDEPENDENTA ELECTROLUX buc l 0.00
- CUPTOR MICROUNDE CU GRILL SAMSUNG buc 2 0.00
6 PACHET LAPTOP ASUS TUF Fl 6 +W1ND0W5 l l PRO FPP 7,699x5=
buc 5
________________________________________________________________ _____
38,499.00
TELEVIZOR LED SMART SAMSUNG 430U8072 +SUPORT TV l,928.80x4
PERETE HAMA220822 =7,719.20
TELEVIZOR QLED SMART SAMSUNG 55Q80C, ULTRA HD 4K, HDR
138CM buc l 3,664.91
O MASINA DE SPALAT VASE INDEPENDENTA ELECTROLUX buc l 3,249.90
VIDEOPROIECTOR SAMSLJNG THE FREESTYLE 2ND GEN SP- FULL
HD 1920 X 1080P buc l 2,799.90
VIDEOPROIECTOR EPSON CO-FHO1, FULL HD 1920 X 1080P, 3000
LUMENI, ALB buc l 3,299.90
I MULTIFUNCTIONAL LASER COLOR CANON IMAGERUNNER C33261 il 599,67x2
L12 A3, USB, WI-FI buc 2
=23,199.34
TOTAL 89,834.51
Listă dotări mobilier
Nr .
Valoare
Denumre echipament
.
UM Cant
le cu TVA
i Set 2 scaune ergonomice buc 1 2,199.12
2 Set 8 scaune ergonomice buc 2 15,308.16
3 Set 4 scaune ergonomice buc 1 4,398.24
4 Set 20 scaune workshop buc 1 28,798.00
5 Set 4 scaune de bar buc 1 3,191.58
6 Set 19 scaurie ucru cu roti buc 1 20,896.40
7 Set 6 scaune picior ajustabil pe inaltime buc 1 5,747.70
8 Set 4 scaune lucru tip i buc 1 4,398.24
9 Set 4 scaune ucru tip 2 buc 4 17,592.96
lO Set masa ý 5 scaune buc 4 21,991.20
il Set 1 canapea + 1 masa buc 1 12,211.78
12 Set 90 scaune buc i 46,695.60
13 Set 5 scaune minifotolii buc 1 6,545.00
14 Set masa flip top -i- scaun buc 1 4,959.92
15 Desk receptie buc i 2,578.53
16 Dulap depozitare receptie buc i 1,469.69
17 Masa sedinte 6-8 persoane buc 2 5,596.36
18 SET-5dulapuriinaltimemedie buc 2 6,591.29
19 SET- 5 dulapuri inaltimejoasa buc 1 2,689.96
20 SET dulap 50 cmincastrat in nise
-
buc 1 5,729.53
21 SET- masa dubla 140x164x74 cu separator + accesorii buc 13 35,444.25
22 SET masa uz comercial O 8ücm, h74 cu 4 scaune
-
buc 8 22,424.65
23 SET masa uz comercial O 70cm, h74 cu 4 scaune
-
buc lO 27,558.73
Mobilier incastrat 0,7mx (h)2,75m, cu blatde lucru rezistent pe lungime
24 buc 1 18 125.16
min. 3m
25 Bar 0,8mx 2,4-5m x (h)0,9m (inclusiv cos gunoi sub lavoar) buc 1 10,108.28
26 SET- masa dubla 140x164x(h)74 cu separator + accesorii buc 7 12,301.66
SET masa simpla 140x80cmx (h)74cm + accesorii (sistem mascare
-
27 fiexibil cabluri birou, 1 suport doza trecere cabluri cu periil rollbox + buc 1 2,08072
dulap depozitare)
SET masa simpla 140x80x (h)74cm + accesorii (sistem mascare
28 -
buc 4 4 022 49
flexibil cabluri birou, 1 suport doza trecere cabluri cu perii) _____ ____________
SET dulap depozitare 42x80x(h)74cm (inaltimea mesei) cu cache
-
29 jardiniera peste, inclusiv ghivece inteligente cu autoirigare si plante buc 3 5,320.23
rezistente pentru spatii birouri
SET 2 dulapuri depozitare 42x80x(h)74cm, amplasate spate in spate
-
30 (inaltimea mesei) cu cache jardiniere peste, inclusiv ghivece inteligente buc 3 11,655.91
- cu autoirigare si plante rezistente pentru spatii birouri
Masa lucru O 80-110 pentru 2 pers., reglabila pe inaltime 74-il0cm
31 + buc 3 8 962.38
accesorn
32 SET 6 dulapuri inaltime rnedie 45x80x(h)l2ücm
-
buc 4 15,787.02
33 SET dulapuri incastrate cache echipamente
-
buc i 5,097.57
34 Dulap incastrat perete scara (garderoba, depozitari diverse) buc 2 15,997.24
Mobilier bucatarie (corp inferior si superior, blat rezistent), inclusiv (a) cos
gunoi sub lavoar, (b) scurgator vase. buc 1 14 173.05
Banchetatriunghiulara cu margini rotunjite, dimensiuni maxime
36 buc 1 13,411.67
1,15x5m _________. ___ ____ ____
___________ TOTAL 442,060.27
Alte bunuri mobile aferente utilajelor _____________ ______ ___________
Nr Valoare
crt Oenurnrea bunulu
.
UM 0ant
e cu TVA
1 STINGATOR CU PULBERE P6 __________
buc 18 2,238.39
2
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.