30 august 2024

HCL 283/2024 Bacău adoptată

Hotărâre privind aprobarea închirierii, prin licitație publică a suprafeței S2-54,00 mp aflat în proprietatea publică a Municipiului BACĂU, strada Pasajul Revoluției, zona centrala, în vederea amplasării de terase provizorii alimentație publică.

Denumire
Hotărârea nr. 283 din 2024 a Consiliului Local Bacău
Emitent
Consiliul Local Bacău
Număr
283 / 2024
Data
30 august 2024
Localitate
Bacău, județul Bacău
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă închirierea prin licitație publică a unei suprafețe de 54 mp situată pe Pasajul Revoluției, în zona centrală a municipiului Bacău, pentru amplasarea de terase provizorii pentru alimentație publică. Asta înseamnă că localnicii pot vedea terase temporare în acel spațiu, iar administratorii orașului vor încasa eventuale venituri din chirie în bugetul local, conform unui proces de licitație și prevederilor legale aplicabile. În procesul decizional se rețin solicitările firmei/instituțiilor, avizele comisiilor și cadrul legal citat pentru aprobarea închirierii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă închirierea, prin łicitaţie publică, cu oferte în plic închis, a suprafeţei S2-54,00 m.p, aflată în proprietatea publică a Municipiului Bacău, Strada Pasajul Revołuţiei, zona centrală, cu o valoare totală de inventar de 105.269,40 lei, pe o durată de 5 (cinci) ani, cu posibilitatea prelungirii în condiţiile contractului de închiriere; (2) Bunul imobil- terenul S2-54,00 m.p, ce urmează a fi închiriat, va fi închiriat în vederea amplasării de terase provizorii ałimentaţie publică

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

.J _.ýĺ-ĺ( łť/ĺ 3(ŕCă,ł O ,?JtłŤłŁ tOraĺ(Ěĺ ĺ坣meť7łiuĺuĺ ą3&ąă,, HOTĂRÂREA NR. 283 DIN 30.08.2024 privind aprobarea închirierii, prin licitaţie publică a suprafeţei S2-54,00 m.p, aflată în proprietatea publică a Municipiului Bacău, strada Pasajul Revoluţiei, zona centrala, în vederea amplasării de terase provizorii alimentaţie publică Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în şedinţă ordinară la data 30.08.2024 potrivit art. 133 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Având în vedere: -Referatul nr. 179787/21.08.2024 al Direcţiei Patrimoniu, prin care se propune aprobarea închirierii, prin licitaţie publică a suprafeţei S2-54,00 m.p, aflată în proprietatea publică a Municipiului Bacău, strada Pasajul Revoluţiei, în vederea amplasării de terase provizorii alimentaţie publică; -Expunerea de motive a Primarului Municipiułui Bacău înregistrată cu nr. 180285/22.08.2024; -Raportul Direcţiei Juridice înregistrat cu nr. 180287/1/22.08.2024; -Raportul Direcţiei Patrimoniu înregistrat cu nr. 180287/2/22.08.2024; -Avizele comisiilor de speciałitate din cadrul Consiliului Local aI Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 320/29.08.2024 al Comisiei de specialitate nr. 1, nr. 299/29.08.2024 al Comisiei de specialitate nr. 2 şi nr. 374/29.08.2024 al Comisiei de speciałitate nr. 5; -Prevederile H.C.L. nr. 539/2024 privind aprobarea pentru anul 2024 a taxelor locale care constituie surse de venit ale bugetului local, altele decât cele reglementate prin Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, modificată şi completată; -Prevederile art. 7 alin. (2), ale art. 859 alin. (2) şi ale art. 861 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Coduł Civil, cu modificările ş completările ulterioare -Prevederile art. 108, ale art. 333 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5), ale art. 334, ale art. 310 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi lit. b), art. 312 alin. (2)-(4), alin. (6) şi alin. (7) şi ale art. 313 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; -Prevederiłe art. 140 alin. (1) ş alin. (3), ale art. 196 alin. (1) lit. a), ale art. 197 alin. (1) şi ale art. 243 alin. (1) lit. a) i lit. b) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; In temeiuł art. 129 alin. (2) lit. c) şi alin. (6) lit. a) şi art. 139 alin. (3) lit. c) şi lit. g) şi alin. (5) din O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modifîcările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: ART. 1 (1) Se aprobă închirierea, prin łicitaţie publică, cu oferte în plic închis, a suprafeţei S2-54,00 m.p, aflată în proprietatea publică a Municipiului Bacău, Strada Pasajul Revołuţiei, zona centrală, cu o valoare totală de inventar de 105.269,40 lei, pe o durată de 5 (cinci) ani, cu posibilitatea prelungirii în condiţiile contractului de închiriere; (2) Bunul imobil- terenul S2-54,00 m.p, ce urmează a fi închiriat, va fi închiriat în vederea amplasării de terase provizorii ałimentaţie publică. ART.2 Aprobarea preţului minim al închirierii de 394,00 lei/mp/an, zonă centrală, conform anexei 10, pct.1 din H.C.L. nr. 539/27.12.2023 privind aprobarea pentru anul 2024 a taxelor locale care constituie surse de venit ale bugetului local, altele decât cele reglementate prin Legea nr. 227/ 2015 privind Codul Fiscal, modificată şi completată. ART.3 Aprobarea Anexei privind Documentaţia de Atribuire pentru închiriere, care face parte integrantă din prezenta hotărâre i cuprinde: a) caietul de sarcini Anexa nr. 1; - b) fia de date a procedurii Anexa nr.2; - c) contractul cadru de închiriere Anexa nr.3; - d) formulare şi modele de documente Anexa nr.4; e) planul de situaţie cu lotizarea bunurilor, Anexa nr.5. ART.4.Anexele nr. 1-5 sunt părţi integrante ale prezentei hotărâri. ART.5. Membrii Comisiei de licitaţie vor fi desemnaţi prin Dispoziţie a Primarului Municipiului Bacău. ART.6 Se mandatează Primarul Municipiului Bacău să semneze contractul de inchiriere ce va fi încheiat în urma licitaţiei. ART.7 Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Direcţia Patrimoniu. ART.8 Hotărârea va fi comunicată Primarului Municipiului Bacău i Direcţiei Patrimoniu. ART.9 Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen legal Institu Prefectului Judeţuł Bacău pentru verificarea legalităţii. - o o) 5ĺ5) ţsf PŔi ĐJ EDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE 7 U SECRETARU GENERAL AL MUN. BACĂU NICOLÁE OVIDIU POPOVICI \\* \ ł-á Ę - Ą 2:: ( 7 Hotărârea a fost adoptată cu 20 de voturi pentru şi un vot împotrivă. C.GSF., C.S. O.R.A. EX.1/DS.I-A-1 ROMÂNIA JUDEŢUL BACĂU ANEXA NR l CONSILIUL LOCAL BACĂU LA HOTĂRÂREA NR. 283 DIN 30.08.2024 Situaţia juridică: domeniul public, proprietate a Municipiului Bacău Suprafaţa de închiriat: S2-. 54,00 mp conform planului de situaţie anexat (Anexa 5). Destinaţia bunului: Bunul imobil-teren S2-54,00mp aflat în proprietatea publică a Municipiului BACĂU, Strada Pasajul Revołuţiei, zona centrală care face obiectul închirierii va fi destinat pentru amplasare de terasă provizorie-alimentaţie publică. Prii închirierea bunului jniobil-teren 52-54,OOmp, se urmărete: Asigurarea unor servicii comerciale la un nivel cât mai ridicat, desfăurat pe raza administrativă a municipiului Bacău. Atragerea de venituri suplimentare Ia bugetul local şi exploatarea cât mai eficientă a bunurilor ce aparţin domeniului public/privat aI municipiului Bacău. Bunul va fi folosit conform destinaţiei, ampiasare de terasă provizorie-alimenžaţie publică şi desfăsurare activitate cornercială în baza contractului de închiriere. 2.1. Obligaţia privind protecţia mediului, stabjHtc conform lcgislaţiei în vigoare Locatarul (ofertaatul declarat câtigător) are obligaţa de a respecta legislaţia în vigoare privind protecţia mediului pe toată durata Contractului de lnchiriere. Chiriaul are obligaţia de a încheia contracte de prestări servicii cu operatorul de salubrizare licenţiat în aria de delegare respectivă. Inaintea începerii activităţii, chiriaşul are obligativitatea obţinerii tuturor avizelor/ autorizaţiilor necesare des%urării activităţii, inclusiv autorizaţia de securitate Ia incendiu, după caz, în condiţiile legii. iI I i1 (ij •Pi1 Ik1iTUJ Tipuri de terase: Terasă de alimentaţie publică loc special arnenajat la exteriorul unităţii de alimentaţie publică - cu mese, scaune, echipamente adiacente, elemente de umbrire, jardiniere, destinat servirii consurnatorilor cu produse de atîmentaţie publică, i care nu este clasificată ca unitate de alimentaţie publică. Amplasarea: Terasele vor fi amplasate conforrn planu]ui de situaţie, dea lungui faţade]or, în fata punctuhii de Iucru care are ac.tivitate de aiimentaţie puhlică sau în proximitate, Ia o distanţă maximă de 25 m. MobiHer: Un agent economic va avea un singur set de niobilier de aceIai fel (scaune, mese, umbrele), Mobilierul va fi din lemii i/sau metal i/sau materiale compozite care imită leninul, în concordanţă cu arhitectura clădirilor, Cromatíca rnobiherului trebuie să fie incadrata în culoriie recomandate: negru (RAL 9005), gri (RAL 9006, 9007, 9017, 9023) sau verde oiiv (RAL 6011. 6017). Nu se acceptă niobilier de grădină din plastic, Perimetrele teraselor vor fi asigurate pri.n jardiniere din lemn cu flori naturale, Mobilierui trebuie să fie uor de mutat i stivuit. Sistenie de umbrire: Sunt perrnise umbre]eie pătrate sau rotunde eu picior eentral (max. 3,5 nix 3,5 m). Nu se vor ibiosi umhrele de tip iam.padar sau copertine în două ape pe cadru, Modelul umbrelelor si culoarea lor va fI cel agreat de către Primăria Bacău, prin comisia de estetica urhana. iluminat: Iluminatul teraselor va fi asigurat de iluminatul puhlic şi prin surse proprii de iluminare (1umnări sau alte mijloace). Aite reguli: Terasele vor fi dezafectate temporar sau restrânse pe perioada des1urării evenimentelor soçia1eu1turale cornunicate de Primăria Bacău. Nu sunt permise pe perimetrul terasei automatele de vânzare, instalaţiile &igorifice sau de spălare. tonete de îngheţată, Nu este permisă aezarea covoarelor, niochetelor i nici a podestelor pentru aezarea mobiiierului, Se interzice prepararea în aer liber a tuturor sortimentelor culinare. Este înterzisă depozitarea de ambalaje i utilizarea veselei de plastic, Terasele vor fi delimitate de domeniul public exclusiv pe latura scurtă i perpendcuIară pe aliniamentul străzii. Nu este permisă utilizarea închiderilor verticale perimetrale care au ca scop protejarea spaţiului interior de intempcrii. Agenţii comerciaii au obligaţia să stivuiască scaunele I mesele în perimetrul mnchiriat în afara orelor de funcţionare. Inscripţionarea numelui ageneului comercial se poate face exelusiv pe orţu1 unibrelei sau copertinei, întrun dreptunghi cu lăţimea de 20x50 cm. Nu este permisă amplasarea pe spaţiul public a obiectelor de reciamă de orice feL Detalui suplimeiitare: Dimensiunea umhreleior va fi adaptată la dimensiunile spaţiului în care sunt amplasate. Este interzisă. extinderea zonelor de stat în afara limitei superioare a sistemuiui de umbrire. Nu este perniisă fiiosirea elementelor atârnătoare pentru decorarea umhrelei!copertinei sau pentru protejarea spaţiului de intempeuii. Este permisă amplasarea de gheridoane pe spaţiul pietonal, dar în perimetruł înehiriat, Nu este perrn.isă aniplasarea pe spaţiul puhli.c a jardini.erelor sau ghivecelor de plante, de orice til3. Nu este permisă utilizarea altui mobilier de întâmpinare, cu excepţia meseior i a seauneior, 23. Ohligativitatca asigurării exploatării în regim de eontinuitate sj permanenţă Pe durata contractului de închiriere, chiriaşul are obligaţia exploatării în regim de continuitate i permanenţă a bunului, urmând ca la încetarea contractului să fie restituit în deplină proprietate, liber de sarcini administratorului bunului, la starea tehnică i fbncţională avută ia data preluării, mai puţin uzura aferentă utilizării normale. Predarea primirea ohiectului închirierii se face pe bază de proces verbal de predare primire, - anexă la contract, în termen de rnaxirn 30 de zile de Ia data constituirii garanţiei. Chiriaşul va face dernersurile necesare pentru racordarea la utilităţi pe cheltuiala proprie, va monta un contor pentru evidenţierea consumului de apă, canal. Ilumirjatul teraselor va fi asigurat de iluminatul public şi prin surse proprii de iluminare (lumânări sau alte nrijłoace). Firma luminoasă i afiąjul publicitar (dacă este cazul), se vor amplasa după ce se vor obţine avizul Comisiei de Bstetică Urbană. Drepturile şi datoriile părţilor se stahilesc prin contractul de închiriere. La încheierea perioadei de închiriere, bunul mnchiriat va fi eliberat de bunurile ce aparţin chiriau1ui în termen maxim de 30 de zile, dacă părţile nu convin prelungirea perioadei, în caz contrar acestea vor fi la dispoziţia Primăriei municipiului Bacău, aceasta având dreptul de a le ridica pe cheltuiala chiriaşului şi de a le valorifica. 2.4 Interdieţia subînchirierii bunului închiriat Subrnchineęipitulîn totahtate sau în parţeabunulm închiiiat sau cęsiunea qoąţlaçţululdeînchillele jinei ter persoane jundue sau fizice este interz şjrb contractului. Schimbarea destinaţiei bunului se poate face doar cu aprobarea Consiłiului Local, la solicitarea chiriaului. 25. Durata închirierii Contractul de închjriere se va încheia numai după împlinirea unui termen de 20 zile calendaristice de la data realizării cornunicării referitoare Ia atribuirea contractului i va fi încheiat pe o durată de 5 (chici) ani cu posibil!tatea de prelungire, îu condiţiile Contraetului de închiriere, 26 Elemente de prcţ 2.6d. Çhüjmiuii inroçh1dcaIcul al acesteia: Preţui de pornire ai licitaţiei pentru încliirierea a suprafeţei S2-54,00ínp ajiat în proprietűtea pubiică a Municipiului BAcĂU, Strada Pasajul Revoluţiei, zona centrałă, în vederea arnpiasării de terase provizorii-alimenta ţie publică, pe o durată de S (ani) este cel prevăzut în anexo 10, pct i din HCL nr. 539/ 27. 122023 privind aprobarea penžru anul 2024 a taxelor locale care constituie surse de venit ale bugetului local, altele decât cele regteinentate prin Legea nr.22 7/ 2015 privind Codul Fiscal, modUîcată şi completată. Autori.tatea contractantă are obligaţia de a încheia contractul cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câtigătoare în urma aplicării criteriilor de evaluare. Preţul închirierii licitat/ adjudecat va fi inclexat anual cu indicele de inflaţie, fră a fi necesar acordul explicit al părţilor contractimte. Modul de achitare a chiriei cât şi clauzele pentru nerespectarea obligaţiilor de plată se vor stabili prin contractul de mnchiriere. Garanţia de participare la licitaţie este obligatorie, sub sancţiunca anulării procedurii de atribuire ş stabilete potrivit art 334 alin. 5 din Codul Adrninistrativ la nivelul contravalorii a 2 (două) chirii. Taxa de participare, garanţia de participare i c/v caietului de sarcini se vor acliita pe ibitąnţe sc arat sąuQY.scpąr.ate, nurnerar la Direcţia Impozite ş Taxe Locale, str. Vasile Alecsandri nr,6, Bacău, sau în contul R028TREZ0615006XXX000234, deschis la Trezoreria municipiului l3acău. - Taxa de participare este de 137,00 lei, conform pct. 21, anexa 9, pct.21 la H.C.L. nr.539 din 27.12.2023; 4 clv caietuíui de sarcini este de 67OO id, conforrn pct. 20, anexa 9, pct20 la HCL nr. 539 din 27.122023; Garanţia de particiare ia iicitaie reprezinźă cĺv a două chirii, caiculate la preţuI minim de pornire, conform pct.2 raxă închiriere spaţiiĺterenuri pentru activităţi comerciaie» ZOIIU cenlrałă, anexa 10, pct.1 Ia HCL nr. 539 din 27i2.2023, modificată şi compietată Ofertantul va pierde garanlia de participare dacă retrage oferta înainte de începerea Iicitaţiei, în oricare dintre etapele acesteia, Proprietarui este ohligat sa restituie, Ia cerere, celorialţi ofertanţi garanţia de participare în termen de 10 zile lucrătoare de Ia desemnarea ofertantului câtigător. Garanţia de participare nu este purtătoare de dobânzi sau indexări, Ĺerr łestrtu1r mde în mod eÄplesconml i n caie uirneaiă a fi virată suma rer ctivă, Ofertantul declarat câtigător va pierde gaľanţia de participare daca nu se prezintă să încheie coutracmi în termenul prevăzut în prezenta documentaţie. Garanţia, constituită în cuantumul a două chirii se păstreazä până ia finalizarea contractului, ART 3 PARTICIPANŢII LA LICITAŢIA PUBLICÄ La Iicitaţie pot participa, în număr nelimitat, orice persoană fizică/juridică româiă ori străină în condiţiile în care este declarată caiificată de către Comisia de evaluare, după analizarea documentelor din dosarul de participare la licitaţie. Are dieptui de a participa la iicitaţie orice persoană fîzică sau juridică, română sau străină, care mndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) a piătit toate taxele privind participarea ia licitaţie, inciusiv garanţia; b) a depus cererea de participare la licitaţie, împreună cu toate documentele solicitate în documentaţia de atrihuire, în termenele prevăzute în documentaţia de atrihuire; c) are îndeplinite Ia zi toate obligaţiile exigibile de plată a impozitelor, a taxelor şi a contribuţiilor către bugetul consolidat aI statului i către hugetul iocal; d) nu este în stare de insolvenţă, faliment sau lichidare. Nu are dreptul să participe ia licitaţie persoana care a fost desernnată câştigătoare Ia o licitaţie publică anterioară privind bunurile statului sau ale unităţilor administrativ teritoriale în ultimii 3 ani, dar nu a încheiat contractui ori nu a plătit preţul, din cuipă proprie. Restricţia operează pentru o durată de 3 ani, calculată de la desemnarea persoanei respective drept câştigătoare la iicitaţie. ART. 4. INSTRUCŢIUNI PRIVIND MODUL DE ELABORARE I PREZENTARE A OFERTELOR 4.1. --- -f-- ------ a) Ofi ntuI are ohligaţia de a elahora oferta în conformitate cu prevederile Documentaţiei de Atribuire. h) Oferteie se redactează în Iimha română. c) Ofertele se vor depune la Centrul de informare Cetăţeni din cadrul Primăriei municipiului Bacău, din str. Nicolae Titulescu nr. 3, jud. Bacău, în două plicuri sigilate prin lipire, semnare şi aplicarea tampilei, după cum urrnează:: unul exterior care va conţine documentele prevăzute în Documentaţia de Atribuire (necesare pentru stabilirea eligihîlităţii ofertantului) i tot în acesta se va introduce plicul interior unul interior care va conţine oferta financiară propriuzisă, semnată de ofertant. d) PHcui exterior va 11. förmat A4, pe care se vor menţiona: numele ofertantului şi sediul acestuia; deuumirea licitaţiei pentru care depune oferta: ,,Licita ţie publěcă penĺru închirierea bun ului inwbii.-teren S2$4,üümp aJlat în proprielaůea puhlică a iIÎunicipiuiui BÁCÁ U, Strada Pasijul Revoluţiei, ZOna centrală, în vederea ampiasărü de lerase provězoriiaiimenia ţie puhiică însoţită de menţiunea: ,,a nn se descłude înainĺ. de data oia (data şi oia organh/ăni lntaţiei) 42 Plicuł exterior va trebui să conţină: a) o fiă a oîertantului i o declaraţîe de participare, sernnate de ofertant, fră îngroări, tersături sau niodifkări (prevazute în Ai.exa 4); b) acte doveditoare privind calităţile i capacităţile ofertanţilor, conform solicitărilor autorităţii contractante (menţionale în Art, 6 Condiţii de par1iezpare la łieitaţie, alin. 6.2. 1); c) acte doveditoare privind intrarea în posesia Caietului de sarcini. 43. Pe plicul luterior, se înscrie munele sau denurnirea ofertantului, precum şi sediul social al acestuia, după caz. Plicul interior va conţine oferta propiuzisă, 1ră îngroări, tersături sau rnodificări (potrivit forrnularului 5 din Ânexa 4). 4.4. Oferta va ii depusă întrun singur exemplar la sediul autorităţii. semnat de către ofertane, 45. Ficcare participant poate depune doar o singură ofertă pentru fîecare lot scos la licitaţie. 46. Oferta trebuie să fîe fermă, respectiv să exprime voinţa neîndoielnică de a încheia contractul prin sirupia lui aceeptare, adică să fe neechivocă, Oferta trebuie să releve intenţia ofertantului de a se angaja juridic în cazul unei acceptări. 41, Nedepunerea ofertei financiare în plic sigilat sau inexistenţa acesteia (inexistenţa plicului 2 sau [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: fisiere.municipiulbacau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă