31 iulie 2023

HCL 278/2023 Bacău adoptată

Hotărâre privind acordarea unui ajutor de urgenta doamnei Cajvan Anca-Mihaela

Denumire
Hotărârea nr. 278 din 2023 a Consiliului Local Bacău
Emitent
Consiliul Local Bacău
Număr
278 / 2023
Data
31 iulie 2023
Localitate
Bacău, județul Bacău
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Bacău decide acordarea unui ajutor de urgență în bani către doamna Cajvan Anca-Mihaela, în baza unei proceduri și analize sociale prealabile, pentru a acoperi o situație de dificultate financiară. Ajutorul este acordat în condiții stabilite de cadrul legal local (proceduri din hotărâri anterioare, avize ale comisiilor și norme privind venitul minim garantat), iar impactul pentru locuitori înseamnă că fonduri din bugetul local pot fi alocate urgent persoanelor aflate în nevoie, respectând termenele și criteriile legale.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă acordarea unui ajutor de urgenţă în valoare de 17.000 Iei doamnei Cajvan Anca- Mihaela, întrucât aceasta se găseşte într-o situaţie deosebită datorată stării de sănătate. (2) Acest ajutor de urgenţă se acordă pentru acoperirea unei părţi din cheltuielile privind analizele recomandate de medicul speciałist conform diagnosticului pe care îl prezintă

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

J (iíď(ťiłť(ť Ľ Jłţ(Ţ(((ł( ł)((((ĺĺČ ( Żł.)ĺĺUťĺ O(Yiĺ(/ĺ ťr7ł(»ĺ/łť (ţCă HOTĂRÂREA NR. 278 DIN 31.07.2023 privind acordarea unui ajutor de urgenţă doamnei Cajvan Anca-Mihaela Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în şedinţă ordinară la data de 31.07.2023 potrivit art. 133 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/20 19 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Având în vedere: -Cererea Înregistrată sub nr. 15430 din 12.07.2023 a d-nei Cajvan Anca-Mihaela prin care solicită acordarea unui ajutor de urgenţă în bani; -Ancheta socială nr. 15430 din 13.07.2023 efectuată de Biroul Beneficii Sociale din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Bacău; -Procesuł-verbal de şedinţă nr. 16210/1 din 14.07.2023 al Comisiei de analiză a solicitărilor de acordare a ajutoarelor de urgenţă în bani, desemnată în baza Deciziei directorului Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Bacău nr. 137/15.12.2021; -Referatul nr. 16268 din 17.07.2023 al Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Bacău prin care se propune acordarea unui ajutor de urgenţă doamnei Cajvan Anca-Mihaeła; -Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău înregistrată cu nr. 16270 /17.07.2023; -Raportul Direcţiei Juridice înregistrat cu nr. 162984/18.07.2023; -Raportuł Direcţiei Economice înregistrat cu nr. 162984/2/18.07.2023; -Avizełe comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 279/28.07.2023 al Comisiei de specialitate nr. 1, nr. 190/28.07.2023 al Comisiei de specialitate nr, 4 şi nr. 346/28.07.2023 al Comisiei de speciałitate nr. 5; -Prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Bacău nr. 410/26.11.2021 privind stabiłirea situaţiilor deosebite şi procedura de acordare a ajutoarełor de urgenţă din bugetul locał; -Prevederiłe Legii nr. 292/2011 a asistenţei sociale, cu modificările şi completările ulterioare; -Prevederile art, 28 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat cu modificările şi completările ulterioare; -Prevederile art. 40, art. 41, art, 42 şi art. 44 din Anexa 1 la Hotărârea de Guvern nr. 50/2011 pentru aprobarea Normelor Metodołogice de aplicare a prevederiłor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; -Prevederiłe Legii nr. 273 din 29.06.2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; -Prevederile art. 140 alin. (1) şi alin. (3), ale art. 154 alin. (1), ale art. 196 alin. (1) lit. a), ale art. 197 alin. (1) şi ale art. 243 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Coduł administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; In temeiul art. 129 alin. (2) lit. d) şi alin. (7) lit. b) şi lit. c) şi art. 139 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1. (1) Se aprobă acordarea unui ajutor de urgenţă în valoare de 17.000 Iei doamnei Cajvan Anca- Mihaela, întrucât aceasta se găseşte într-o situaţie deosebită datorată stării de sănătate. (2) Acest ajutor de urgenţă se acordă pentru acoperirea unei părţi din cheltuielile privind analizele recomandate de medicul speciałist conform diagnosticului pe care îl prezintă. Art. 2. Ajutoruł de urgenţă prevăzut la art. 1 va fi acordat prin bugetul Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Bacău Titlul VIII Asistenţă socială, cu suma menţionată la art. 1. Art. 3. Primarul Municipiului Bacău va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Bacău. Art. 4. Hotărârea va ii comunicată Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Bacău. Art. 5. Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen legal Instituţiei Prefectului Judeţului Bacău pentru verificarea legalităţii. PREŞ ŢĂ CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE DAN , ť SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU NICOLAE OVIDIU POPOVICI - *1 N.O.P.,I.A. O.R.A./EX.1/DS1-A-1

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: fisiere.municipiulbacau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă