30 iunie 2010

HCL 207/2010 Bacău adoptată

Hotărâre privind efectuarea unui schimb de teren solicitat de familia Mihaila Vasile si Nela din Bacau, cu un teren echivalent, proprietate a Municipiului Bacau.

Denumire
Hotărârea nr. 207 din 2010 a Consiliului Local Bacău
Emitent
Consiliul Local Bacău
Număr
207 / 2010
Data
30 iunie 2010
Localitate
Bacău, județul Bacău
Stare
adoptată
Ce se aprobă

Se însuşeşte Raportul de Evaluare nr.003/03.03.2009, întocmit de Schirliu Florin

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Continut Zocal al OMantcajtului acc HOTĂRÂRE privind efectuarea unui schimb de teren solicitat de familia Mihaila Vasile si Nela din Bacau, cu un teren echivalent, proprietate a Municipiului Bacău Consiliul Local al Municipiului Bacău Având în vedere : e Prevederile art. 2 (1) şi (2) din Titlul X din Legea nr.247/2005, privind circulația juridică a terenurilor, cu modificările şi completările ulterioare; e Prevederile art. 47, art. 117 lit. „a” si art.121(4) din Legea nr.215/2001, a administraţiei publice locale, republicată şi actualizată; e Prevederile HCL nr.123/ 29.04.2010 prin care terenul în suprafață de 897 mp situat în intravilanul municipiului Bacău, Tarlaua 78, Parcela nr.165, Cartier Letea, str. Letea nr. 30 C a fost inscris in inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Bacău; e Referatul nr. 78221/03.06.2010 al Direcţiei Patrimoniu din cadrul Primariei Municipiului Bacau; e Cererea înregistrată sub nr.27776 /13.03.2009 inaintata de Mihaila Vasile si Nela , prin care solicită schimbul terenului; e Notele interne nr. 4982/12.05.2010 şi nr.963/28.01.2010 înaintate de Serviciul Cabinet Primar e Notele interne nr.963/29.01.2009, nr.152752/07.04.2009 inaintate de Directia Patrimoniu; e Notele interne nr. 963/02.02.2010 şi nr.152752/27776/10.04.2010 inaintate de Serviciul Restituirea Proprietatilor prin care confirmă, că terenul municipiului Bacău, care face obiectul schimbului nu este revendicat la legile proprietății; e Raportul de Evaluare al terenurilor nr.003/03.03.2009, intocmit de Schirliu Florin Marius — Expert Evaluator membru al A.N.E.V.A.R.; e Contractul de donaţie al terenului oferit la schimb de către Mihaila Vasile si Nela, autentificat sub nr.394/23.04.2008, însoţit de documentaţia cadastrală Fişa corpului de proprietate şi Planul de amplasament şi delimitare al corpului de proprietate, în suprafață de 900 mp; e Expunerea de Motive a Primarului Municipiului Bacău În baza dispoziţiilor art. 36 (2) lit. „c” şi art. 45 (3) şi (5) din Legea nr. 215/2001, a administraţiei publice locale, republicată si actualizata HOTĂRĂȘTE: Art.1. - Se însuşeşte Raportul de Evaluare nr.003/03.03.2009, întocmit de Schirliu Florin Marius — Expert Evaluator membru al A.N.E.V.A.R., în vederea efectuării schimbului de teren, dintre Mihaila Vasile si Mihaila Nela din Bacau str.Republicii nr.44, sc.B, apart.15 şi Consiliul Local al Municipiului Bacău, conform Anexei nr.Î, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. - Se aprobă efectuarea schimbului de teren, între numitii Mihaila Vasile si Mihaila Nela, cu domiciliul in Bacau str.Republicii nr.44, sc.B, apart.15 şi Consiliul Loca! a! Municipiului Bacău, schimb care se face în baza actelor de proprietate şi a documentaţiei cadastrale, după cum urmează: e Solicitantii Mihaila Vasile si Mihaila Nela cu domiciliul in Bacau str.Republicii nr.44, sc.B, apart.15, transmit în proprietatea Municipiului Bacău şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Bacău, terenul intravilan arabil detinut prin Contractul de donatie teren autentificat sub nr.394/23.04.2008 la Notarul Public - Raluca Umbrarescu, în suprafață de 900 mp, situat in Bacau - Sola 67, Parcela 2091/2, avand nr. cadastral 14061, intabulat in Cartea Funciara nr.38871 a localitatii Bacau, fiind evaluat prin Raporul de Evaluare — Anexa nr.1 la valoarea de 135654 lei Terenul se identifica prin Planul de Situatie Anexa nr.2 parte integranta din prezenta hotarare. e Municipiul Bacău, prin Consiliul Local Bacău, transmite în proprietatea numitilor Mihaila Vasile si Mihaila Nela cu domiciliul in Bacau str.Republicii nr.44, sc.B, apart.L5, terenul intravilan în suprafață de 897 mp. situat în Bacau str. Letea nr.30C, cu numarul cadastral 64324, intabulat in Cartea Funciara nr.64324, care la această dată se găseşte în intravilanul municipiului şi face parte din domeniul privat(conform H.C.L. Bacau nr.123/29.04.2010), fiind evaluat prin Raporul de Evaluare-Anexa nr.l la valoarea de 128877 lei. Terenul se identifica prin Planul de Situatie - Anexa nr.3 parte integranta din prezenta hotarare. Art.3. - Se împuterniceşte, în baza acestei hotărâri, domnul consilier juridic Gavrilescu Corneliu — Şeful Serviciului Juridic-contencios din Cadrul Primariei Municipiului Bacau, să reprezinte Consiliul Local al Municipiului Bacău la Notarul Public, în vederea semnării contractului de schimb. Art.4. - Direcţia de Patrimoniu şi Serviciul Restituirea Proprietatilor, în baza contractului de schimb, autentificat, va proceda la predarea-primirea terenurilor, cu proces-verbal, după care va efectua operațiunile de scoatere din domeniul privat a terenului predat și înscrierea în domeniul public al municipiului Bacău, a terenului primit. Art. 5. Hotărârea va fi comunicată Direcţiei Patrimoniu, Direcţiei Urbanism, Sefului Serviciului Juridic Contencios, Serviciului Restituirea Proprietatilor din cadrul Primariei Municipiului Bacau, precum şi numitilor Mihaila Vasile si Mihaila Nela cu domiciliul in Bacau str.Republicii nr.44, sc.B, apart.15. i CONTRASEMNEAZĂ, ' SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU NICOLAE-OVIDIU POPOVICI PREŞEDINTE DE.ȘEI NR. 207 DIN 30.06.2010 O.P., C.FL./R.T./ Ex.1/Ds.1-A-4 ROMÂNIA > ANEXA NR. A JUDEŢUL BACAU LA HOTARAREA NR. 207 DIN 30.06.2010 “ CONSILIUL LOCAL BACĂU . SCHIRLIU FLORIN MARIUS EXPERT EVALUATOR - membru titular A.N.E.V.A.R. Tel. mobil: 0745651676 Tel. serv.- fax: 0234/583646 RAPORT DE EVALUARE Nr. 003 din 03.03.2009 1. Teren intravilan arabil în suprafaţa de 906 mp sola 67 P2091/2 cu nr cadastral 14061, inscris in Cartea Funciara cu nr. 38871 al localitatii Bacau 2. Teren intravilan in Suprafaţa de 897 mp situat in Cartier Letea str.Letea (fara număr) , far a număr cadastral, proprietatea Consiliului Local Bacau BENEFICIAR: MIHAILA V. VASILE si MIHAÎLA NELA PREȘEDINŢE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ 1ON ROTARU A, SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU NICOLAE — OVIDIU POPOVICI . ii d o BACAU 2009 Raport de evaluare teren Expert evaluator - SCHIRLIU FLORIN MARIUS 1. NOȚIUNI GENERALE 1.1 Prezentarea evaluatorului Evaluarca si elaborarea Raportului de Evaluare se fac de către SCHIRLIU FLORIN MARIUS, evaluator autorizat ANEVAR cu legitimatia nr. 9396. 1.2 Prezentarea clientului Beneficiar al Raportului de Evaluare este doamna MIHAJLA V. VASILE si MIHAILA NELA cu domiciliul in mun. Bacau, str. Republicii nr.44, sc.B, ap. 15. 1.3 Obiectul evaluarii Obiectul lucrării il constitue evaluarea a doua suprafeţe de teren respectiv: 1. Teren intravilan arabil in suprafaţa de 900 mp sola 67 P2091/2 cu nr cadastral 14061, inscris in Cartea Funciara cu nr. 38871 la localitatii Bacau avand urmatoarele vecinatati: - N: UM 01975 - E: Mihail Verginia -S: DE - V: Marian Natal ia 2. Teren intravilan in suprafaţa de 897 mp situat in Cartier Letea str.Letea (fara număr), fara număr cadastral, proprietatea Consiliului Local Bacau avand urmatoarele vecinatati: - N: S.C. IAMSAT Bacau - E: S.C. IAMSAT Bacau - S: Mihaila Nela - V: Teren proprietatea Consiliului Local Bacau 1.4 Scopul evaluarii Evaluarea a fost solicitata de către doamna MIHAILA V. VASILE si MIHAILA NELA in vederea determinării valorilor actuale ale suprafeţelor de teren mai sus mentionate. Raport de evaluare teren Expert evaluator - SCHIRLIU FLORIN MARIUS Scopul evaluarii este de a stabili daca valoarea terenului avand suprafaţa de 900mp este echivalenta sau apropiata cu valoarea celeilalte suprafeta de tereb de 897mp, fapt c ear putea permite un eventual schimb intre acestea. Data evaluarii 03.03.2009 este data efectiva cand s-a făcut evaluarea proprietatii. Inspecţia tehnica a propritatii a fost facuta in perioada 02.03.2009-03.03.2009. 1.5 Definirea valorilor In conformitate cu Standardele Internationale de Evaluare IVS 1 parag. 3.1 Valoarea de piată este suma estimată pentru care o proprietate va fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis si un vânzător hotărât, într-o tranzacţie cu preţ determinat obiectiv, după o activitate de marketing corespunzătoare, în care părţile implicate au acţionat în cunoştinţă de cauză, prudent si fară constrângere. 1.6 Ipoteze si condiţii limitative Raportul de evaluare, in intregime, parţial sau referinţe, nu poate fi inclus in nici un document, circulara sau declaraţie publica si nu poale fi publicat sub nici o forma, fara aprobarea scrisa a consultantului, referitor la forma si contextul in care ar putea aparea conform IVS 3 parag. 5.1.10 Raportul de evaluare este destinat pentru scopul si numai pentru uzul destinatarului, consultantul nu accepta nici o responsabilitate pentru nici o alta persoana, niciodata si in nici o circumstanța conform IVS 3 parag.5.1.9. Raportul de evaluare a fost executat in conformitate cu prevederile standardelor 1VS 3 parag. 5.1.1.1, Codul Deontologic si standardelor IVS avand la baza urmatoarele condiţii limitative: + Nu ne asumam raspunderea cu privire la autenticitatea titlurilor de proprietate; + Presupunem proprietatea libera de sarcini; + Toate documentele tehnice puse la dispoziție de beneficiar le consideram corecte si autentice; + Elementele grafice din raportul de evaluare bazate pe aceste documentaţii, sunt pentru informarea corecta a clientului, pentru ca acesta sa aiba o imagine corecta asupra proprietatii; * Presupunem ca nu exista aspecte ascunse sau nevizibile ale proprietatii, subsolului sau construcţiei ce ar avea efect asupra valorii: * Nu se asuma nici o responsabilitate pentru asemenea situații sau pentru obţinerea studiilor tehnice necesare pentru descoperirea lor; * Afirmațiile cu privire la calitatea construcţiei nu valideaza starea structurii de rezistenta si statica construcţiei; Raport de evaluare teren Expert evaluator - SCHIRLIU FLORIN MARIUS Au fost inspectate vizual si au fost estimate starea tehnica a acelor parti care sunt vizibile si, presupunem ca si celelalte parti care nu se pot vedea au aceeași stare tehnica; * Se considera ca proprietatea este in concordanta cu toate reglementările locale si republicane referitoare la mediul inconjurător cu excepţia neconcordantelor ce ar fi descrise si luate in considerare in cadrul prezentului raport de evaluare; * Evaluatorul nu are calitatea de a determina existenta unor substante periculoase precun si nivelul cu care acestea afecteaza mediul înconjurător, * Presupunem ca proprietatea este conforma cu reglementările urbanistice, cu excepţia neconformitatilor ce ar fi expuse, descrise si luate in considerare in mod explicit in cadrul acestui raport de evaluare; * Plata o consideram facuta cash; * Piaţa imobiliara este volatila, ipotezele si procnoza cu privire la evoluţia viitoare se bazeaza pe condiţiile actuale ale pieţei; + Estimarea valorii din acest raport de evaluare se aplica intregii proprietati si orice divizare in elemente sau drepturi parţiale va anula aceasta evaluare; * Nu vom fi solicitati sa depunem mărturie in instanta; * Evaluatorul nu are nici un interes prezent sau viitor cu privire la proprietatea evaluata; * Evaluatorul indeplineste cerinţele adecvate de pregătire profesionala, onorariul evaluatorului nefiind conditionat de nici un aspect al raportului; 1.7 Modul de exprimare a valorii Valoarea este raportata in ROL (lei) in condiţiile unei plaţi cash integrale Elementele de calcul se bazeaza pe cursul de schimb valutar la data de 03.03.2009 1$ = 3.4011 lei IE = 4,2946 lei 1.8 Drepturile evaluate Dreptul evaluat in acest raport de evaluare este dreptul de proprietate deplin. In urma inspecției pe teren si a investigaţiilor realizate, au fost identificate amplasamentele, starea terenului, utilitatile aferente si s-au obtinut datele necesare cu sprijinul proprietarului. Evaluatorul a avut la dispoziţie urmatoareie informaţii: > Documentaţia cadastrala cu nr. 14061; >» Contract de Donaţie inregistrat sub nr. 394/23.04.2008 > Inscris in Cartea Funciara cu nr.38871 al loc. Bacau 3 Raport de evaluare teren Expert evaluator - SCHIRLIU FLORIN MARIUS Bazele elaborarii Raportului de Evaluare si sursele de informare: 1. Standardele Internationale de evaluare IVS 1, [VS 2, 1VS 3, IVA 2, GN 1, GN 7 siGN 11; 2. Investigări la fata locului pentru identificarea terenului, obţinerea datelor specifice, a condiţiilor restrictive, etc; 3. Informaţii cu privire la preturi practicate pe piaţa libera, culese de la notari, paiticipanţi la tranzactii imobiliare, presa, etc; La realizarea prezentei lucrări, evaluatorul actioneaza ca evaluator independent, extern, conform Codului Deontologic si Standardelor IVS, in sensul ca singura relaţie pecuniara cu clientul este plata prezentei lucrări. 2 ANALIZA DATELOR SI CONCLUZIILOR 2.1. Analiza celei mai bune utilizări Cea mai bună utilizare (CMBU) reprezintă cea mai probabilă utilizare a proprietăţii, care este fizic posibilă, justificată în mod adecvat, permisă legal, fezabilă financiar si din care vezultă valoarea cea mai mare a proprietăţii evaluate. Cea mai buna utilizare a unui lot de pamant, constructie, etc., nu este determinata printr-o analiza subiectiva de către proprietar, promotor sau evaluator, cea mai buna utilizare este conturata de forţele competitive pe piaţa care fundamenteaza si valoarea de piaţa. Tradiţional,analiza celei mai bune utilizări a fost asociata cu analiza reziduala a terenului ce este cuprinsa in economia clasica. Valoarea este data de venitul ce ramane dupa ce a fost amortizata constructia. Cea mai buna utilizare a terenului liber trebuie sa tina cont de utilizarea actuala si toate utilitatile potentiale. Valoarea terenului este determinata de utilizarea potentiala si nu se utilizarea actuala. Exista doua moduri pentru a identifica cea mai buna utilizare a terenului considerat liber si anume: - estimarea valorii separate a terenului; - identificarea tranzacţiilor comparabile cu terenuri libere; Cea mai buna utilizare a terenului construit - exista doua motive: - identificarea utilizării proprietatii care va asigura cea mai inalta fructificare a capitalului investit; - identificarea proprietăţilor comparabile; Cea mai buna utilizare a unei proprietati imobiliare trebuie sa indeplineasca patru criterii: - sa fie permisibila legal Raport de evaluare teren Expert evaluator - SCHIRLIU FLORIN MARIUS - posibila fizic - fezabila financiar - maximum productive 1.2. Situatia juridica 1 „Terenul intravilan arabil in suprafaţa de 900 mp este proprietatea MIHAILA V VASILE si MIHAILA NELA conform Contract de Donaţie înregistrat sub nr. 394/23.04.2008, terenul are documentaţia cu nr cadastral 14061 si este inscris in Cartea Funciara cu nr. 38871 al localitatii Bacau. 2. Teren intravilan in suprafaţa de 897 mp situat in Cartier Letea str.Letea (fara număr), fara număr cadastral, conform declaraţiei solicitantului prezentului Raport de Evaluare este proprietatea Consiliului Local Bacau 1.3. Constatari pe teren In urma deplasarii la adresele unde sunt situate terenurile, evaluatorul a efectuat măsurătorile necesare determinării suprafeţelor. Au fost studWe forma terenului, amplasarea in zona, vecinatatile, sistematizarea si distantele fata de rețelele de transport si tehnico-utilitare, natura terenului, ambianta zonelor etc. Constatările din teren sunt reflectate prin coeficienţii acordaţi la efectuarea calcului valorilor. 3.EVALUAREA 3.1 Ipotezele evaluarii: + Nu ne asumam raspunderea cu privire la autenticitatea titlurilor de proprietate; * Presupunem proprietatea libera de sarcini; » "Toate documentele tehnice puse la dispoziţie de beneficiar ie consideram corecte si autentice; * Presupunem ca nu exista aspecte ascunse sau nevizibile ale proprietatii, subsolului sau construcţiei ce ar avea efect asupra valorii; * Nu se asuma nici o responsabilitate pentru asemenea situatii sau pentru obţinerea studiilor tehnice necesare pentru descoperirea lor; Se considera ca proprietatea este in concordanta cu toate reglementările locale si republicane referitoare la mediul inconjurator cu excepţia neconcordantelor ce ar fi descrise si luate in considerare in cadrul prezentului raport de evaluare; Raport de evaluare teren Expert evaluator - SCHIRLIU FLORIN MARIUS Evaluatorul nu are calitatea de a determina existenta unor substante periculoase precun si nivelul cu care acestea afecteaza mediul inconjurator; + Presupunem ca proprietatea este conforma cu reglementările urbanistice, cu excepţia neconformitatilor ce ar fi expuse, descrise si luate in considerare in mod explicit in cadrul acestui raport de evaluare; * Plata o consideram facuta cash; * Piaţa imobiliara este volatila, ipotezele si procnoza cu privire la evoluţia viitoare se bazeaza pe condiţiile actuale ale pieţei; * Estimarea valorii din acest raport de evaluare se aplica intregii proprietati si orice divizare in elemente sau drepturi parţiale va anula aceasta evaluare; + Nu vom fi solicitati sa depunem mărturie in instanta; * Evaluatorul nu are nici un interes prezent sau viitor cu privire la proprietatea evaluata; * Evaluatorul indeplineste cerinţele adecvate de pregătire profesionala, onorariul evaluatorului nefiind conditionat de nici un aspect al raportului; 3,2 Evaluarea terenurilor Conform "Metodologiei de Evaluare a terenurilor apartinand domeniului public si privat" aprobate prin HCCB 207/29.09.2005, formula de calcul este; P= (A+S+D+ G + T+Tf+ E)xMxFxHxU RON/mp unde: A = amplasament S = dotare sanitara D = drumuri G = gaze T = termoficare Tf = telefon E = electricitate M = marimea terenului N = natura terenului de fundare H = regimul de inaltime U = utilizare Valoarea de baza a amplasamentului ("A") pentru terenurile ce fac obiectul prezentului raport este de 105.234 RON/mp. Dupa aplicarea valorilor parametrilor reprezentând diverse dotări sau situatii rezulta urmatoarele valori: Raport de evaluare teren Expert evaluator - SCHIRLIU FLORIN MARIUS 1. Teren in suprafaţa de 900 mp = 159.7266582RON/ mp 2. Teren in suprafaţa de 897 mp = 143.6759802RON/ mp Valorile totale ale suprafeţelor de teren supuse evaluarii sunt: 1. Teren in suprafaţa de 900 mp = 1.35653.9924 RON 2. Teren in suprafaţa de 897 mp = 128877.3542 RON Comparand valoarea terenului in suprafaţa de 900 mp cu valoarea celuilaltteren de 897 mp, se constata ca rezulta o diferenţa de valoare care este suficienta pentru efectuarea tranzactiei, in condiţiile in care aceasta se face prin schimb de terenuri si nu prin vanzare- cumparare. 3.3 Concluzii Având in vedere condiţiile pieţei imobiliare, opinia evaluatorului este ca schimbul de terenuri ar putea fi efectuat astfel: * Teren intravilan arabil în suprafaţa de 900 mp sola 67 P2091/2 cu nr cadastral 14061 , inscris in Cartea Funciara cu nr. 38871 al localitatii Bacau, pentru - Teren intravilan in suprafaţa de 897 mp situat in Cartier Letea str.Letea (fara număr) , fara număr cadastral, proprietatea Consiliului Local Bacau 03.03.2009 elaborat de /2 ROMÂNIA N “ANEXA NR.A_ JUDEŢUL BACAU „ PLAN DE SITUATIE 207 CONSILIUL LOCAL BACĂU SCARA 1 : 500 ia Hotararea Nr.__“07___ din ___ 30.06. 2010 Teren apartinand Mihaila Vasile si Nela, oferit la schimb, in suprafata de:S=900mp Mun. Bacau, Tarla 67, Parcela 2091/2 3 N — 558500! UM 01915 pi ssasco 3 Pe /Z/ Na j + a. ij i i i L I- SA 4 3, ii 558450 558450 Ş hi DIRECTIA PATRIMONIU, SERVICIUL RESTITUIRE PROPRIETATI, PIRCU GA CONTRASEMNEAZĂ, SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU! NICOLAE — OVIDIU POPOVICI d pe fR Sistem de cote : MAREA NEAGRA 1975 Sistem de proiextie : STEREO - 70 Intocmit, Schirliu E. Marius Ta x Y „581800, Pa. [ml jrn) 1 561807 618 |__647352.244 2 581816.279 | _647364.596 3 561816,768 | _847364.207 â 561827.372 |__647378.647 5 581852.712 |___647354.098 6 561838.876 |__647341.427 7 561820.745 | __647348.402 E] 561622.156 |__647348,075 E] 561819.967 | __847344.875 10 __561818.371 | __647344.757 ROMÂNIA ANEXA NR._Ă JUDE PLAN DE SITUATIE . ȚUL BACĂU la Hotararea Nr.__20 £ CONSILIUL LOCAL BACĂU! SCARA 1: 500 — i din 30.06 ._ 2010 ! Teren apartinand Primariei Municipiului Bacau, solicitat pe [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: fisiere.municipiulbacau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă