HCL 141/2017 Bacău adoptată
HCL 141/2017
- Denumire
- Hotărârea nr. 141 din 2017 a Consiliului Local Bacău
- Emitent
- Consiliul Local Bacău
- Număr
- 141 / 2017
- Data
- 28 aprilie 2017
- Localitate
- Bacău, județul Bacău
- Stare
- adoptată
Documente
Text
7] pă
“Po IULIU
Conaeliiul E al OMunacejicuda azot
HOTĂRÂREA nr. 141 din 28.04.2017
privind aprobarea participării Municipiului Bacău prin Direcţia de
Asistenţă Socială a Municipiului Bacău la proiectul social „Informat si implicat
2017”, finanţat prin Reprezentanţa UNICEF România, a bugetului proiectului
şi a surselor de finanțare
Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în ședință ordinară la data de
28.04.2017, potrivit art.39(1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale
republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Având în vedere :
-Prevederile Ghidului de finanțare privind acordarea de granturi in cadrul proiectului
"Incluziune socială prin furnizarea de servicii integrate în judeţul Bacău” finanțat de
Reprezentanţa UNICEF România;
-Referatul nr.7355 din 11.04.2017 al Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului
Bacău, Serviciul Implementare Programe și Achiziţii Publice;
-Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău înregistrată cu nr. 7356 din
11.04.2017;-
-Raportul compartimentului de resort înregistrat nr. 7357 din 11.04.2017;
-Rapoartele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local al Municipiului
Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 686/26.04.2017 al
Comisiei de specialitate nr.1, nr. 590/26.04.2017 al Comisiei de specialitate nr.2, nr.
565/26.04.2017 al Comisiei de specialitate nr.3, nr. 614/26.04.2017 al Comisiei de
specialitate nr.4 şi raportul nr.649/26.04.2017 al Comisiei de specialitate nr. 5;
-HCL nr. 74 din 04.05.2015 privind aprobarea participării Municipiului Bacău şi a
Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Bacău, în calitate de parteneri, împreună
cu UNICEF România la proiectul demonstrativ „Incluziune socială prin furnizarea de
servicii integrate în județul Bacău”;
-Prevederile art. 1 din Legea nr. 272/2004 (republicată) privind protecţia şi promovarea
drepturilor copilului cu modificările şi completările ulterioare;
-Prevederile Legii nr. 18/1990 privind ratificarea Convenţiei cu privire la drepturile
copilului, cu modificările şi completările ulterioare;
-Prevederile Legii nr. 292/2011 a asistenţei sociale;
-Prevederile art. 47 alin.(1), ale art. 48 alin.(2), ale art. 61 alin.(2), ale art. 115 alin.( 1)
lit. “b”, art. 117 lit. (a) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale,
republicată cu modificările și completările ulterioare;
In temeiul art. 36 alin (2), alin.(6) lit.”a ” pct. 2 şi ale art. 45 alin.(2) lit.”a ” din
Legea 215/2001 privind administraţia publică locală republicată şi ulterior modificată
şi completată,
HOTĂRĂȘTE:
ARI.1. Se aprobă participarea Municipiului Bacău prin Direcţia de Asistență
Socială a Municipiului Bacău, la implementarea proiectului social “Implicat si
informat 2017” finanțat de Reprezentanţa UNICEF România, conform anexei 1 care
face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART.2, Se aprobă bugetul proiectului si sursele de finanțare a proiectului, conform
anexei 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART.3. Municipiul Bacău se obligă să asigure contribuţia în natură, necesara
implementării optime a proiectului.
ART.4. Se împuternicește Directorul Direcţiei de Asistenta Sociala a Municipiului
Bacău să semneze toate documentele legate de obținerea finanțării pentru proiectul
aprobat.
Art. 5. Primarul Municipiului Bacău va duce la îndeplinire prevederile prezentei
hotărâri prin Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Bacău.
Art. 6. Hotărârea va fi comunicată Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului
Bacău.
Art. 7. Prin grija Secretarului Municipiului Bacău, prezenta hotărâre se comunică în
termen legal Instituţiei Prefectului Judeţului Bacău pentru verificarea legalităţii.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
CONTRASEMNEAZĂ
IRO ITRU
SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU
NICOLAE-OVIDIU POPOVI
N.O.B.,A.L/A.M EX. V/DS.L-A-2
MÂN ANEXA NR.
SODEȚII BACĂU LA HOTĂRÂREA NR. 141 DIN 28.04.2017
CONSILIUL LOCAL BACĂU
Cerere de finanțare pentru micro-granturi în cadrul
proiectului “Incluziune socială prin furnizarea de
servicii integrate la nivelul comunității în judeţul
Bacău”
către: UNICEF România
2017
Titiu proiect; „informat si implicat 2037
Munci PNI RR Ic i
Judeţul Bacau
Di: iulian Axente
Oficiu jurifiic DAS Batau
Ona : Daniela Pozinarea
Director, Dna: LORENA MAZILU
Directia de asistenta sociala a Municipiului Bacau ContabiiDAS Bacau
(ag
CONTRASEMNE U
SECRETARUL MUNICIPIVALUI BACĂU
NICOLAE-OVIDI CI
Descrierea proiectului
Titlu proiect: „Anformat si implicat 2017”
Buget total; Lei 20.000 lei _ Saca
Soiicitat UNICEF: Lei 20.000 ie!
Contiibuției in nătura contravaloarea a 3.000 îi reprezentand punigrăa la” dispozitie a spatiilor
„Primăria Bacau: _. . pentru desfasurarea activitatilor _
Durata proiectului: 121 iuni
Obiectiv general: Preventie specializaia si opârativa
- Cresierea îiiveluiui de inforrmară asujră ra servicijor disponibile oferită fă *:
Obiectiv în nivelul municiplului Bacau (In zonele de implamentaraa a proiectului) prin
specific 2: continuarea activității retelei interinetitutionale constituite intr-un centru
comunitar,
Organizarea d evânimieniă iniârăttivă dă! Informare şi consiliere cu
persoanele vulnerabile și membrii comunitatii care pot interveni, pe domenii
prioritare: violenta, abuz, neglijare, abandon scolar si comportamente la risc,
-Weriicete prin AURORA, pentru prevenirea si combaterea acestora,
implicarea În promovarea unui sti de viata sănalos Prin mobilizarea “
Obiectiv specific 3: parsoanelor vuinerabile In activitati stimulativ-recreative si culturale si
_Sustinerea rețelei de voluntariat _
Obiectiv specific 2:
Rezumatul propunerii ( vă rugăm să includeți Informaţii cu privire la rezultatele obținute pe parcursul
anului 2016, precum şi lecţiile învățate) — max. 1.5 pagini: E 2 9 NE II za Su
Prin proiectul “informat si implicat" implementat de Primaria Bacau prin Directia de asistenta
sociaia a municipiului Bacău in 2016, m constituit o reta interinstitutionala într-un centru comunitar, care
functioneaza pana ia sfarsitul acestui an prin activitati comune de prevenire a situatiilor de risc ia nivelul
familiilor şi copiilor, coordonate asistentui social, Daniela Dimuiescu pe durata implementarii proiectului.
Sprijinul financiar oferit prin proiect a facut posibilă desfasurarea unor activitati care au prezentat
interes pentru participanti, aitele decat le desfasuram pana în prezent.
Foarte mare impact pentru copii, au avut activitatile desfasurate în alta locaţie decat spaţiul școlii, motiv
pentru care ne propunem sa desfașuram cât mal multe activitați in spațiile centrelor comunitara dar si în
alte locatii de interes pentru copii sau cu parintii si chiar grupuri de familii (parcuri, drumetii, excursii, vizite
inteles mesajul nostru. Tendința generaiă este de neincredere în instituții in general, mulţi nu își cunosc
drepturile și obiigațiile părintești, de ce anume servicii pot beneficia si in ce condiții fconfidentiaiitate, sugort
* În cazul une! contribuții in Natura, se specifică acest lucru între paranteze, după suma respectivă,
Exemplu: Contribuţie Primăria XXX: 2.200 ie! fechivalent în natură)
[]
si faptui ca mai bine facem echipa acum sa prevenim, decât tardiv sa rezolvăm o problemă socială) Din
acest motiv nu excludem posibiiitatea de a ne desfasura in spatiui scolii daca situatia o impune pentru a ne
atinge scopul. Pe termen iung ne dorim din acesti parinti sa Isi schimbe atitudinea,
Ne dorim o flexibilitate si mai mare privind activitatile fara sa ne abatem de la scop si obiective si nici
de la calendarul activitatilor. Propuneriie bune si atractive sa le Putem pune mai repede în practica pentru
a da satisfactie celor care le-au Propus, acestia simtind ca au fost ascuitati, mai ales daca sugestilie au fost
facute în timpul sesiunilor si sustin si celiaiti participanti ideea. Aşa cum ştim, copilul invata prin Joc si de
piăcere, daca îi stârnești interesui şi se simte valorizat, Am constatat că părinţii reactioneaza la fel, dacă
persoana este importanta în societate si ca doar impreuna putem reusi sa ne creem un mediu sociai mai
sanatos, Sasiunile de informare sunt interactive, prejudecatile sunt demitizate, intrebarile primesc raspuns
avizat si pana la urma majoritatea din cei prezenti recunosc ca sunt informaţii prețioase pe care le aflam si
vecini, colegi, oameni pe lânga care trecem pe stradă). Majoritatea considera la început ca institutiile ar
trebui sa faca totul in societate și ca de multe ori sunt ineficiente, inca mai persista mentalitatea ca „statul”
trebuie sa faca ceva, Sunt instituții care au primit etichete, stereotipuri create privind consumul de droguri,
o teama de adresabiiitate „sa nu strici cazierul copiluiui“ teama de arest, fara sa stie ca pot primi sprijin; că
traficul inseamna doar trafic sexuai; ca violența este doar fizica şi e doar sarcina Poliţiei să intervina şi că
eticheta de “caz sociai” este a beneficiarilor de asistenta sociala, fara sa constientizeze ca impreuna formam
mediul social si ca avem chiar obligatia morala sa intervenim. Cu acesti speciaiisti dar si cu cel de la politie,
trafic vom continua prevenirea si combaterea aicooluiui si vom avea in vedere servicii pentru adolescenti,
stiind ca sunt generatia cea mai vulnerabila datorita etapelor de tranzitie foarte rapide de ia un mediu la
altui si reactiilor fiziologice prin care trec. Deasemeni sunt cei care asimileaza tot felui de modele de
comportamente si este de preferat sa fie cele de calitate.
Având în vedere aceste considerente si convingerea ca statul, instituţiile nu fac suficient de mult și
bine pentru noi, încercăm sa creem un brand din "informat si implicat”, prin care, activitatea începută sa fie
continuată și consolidată, Chestionareie aplicate ia finalul activitatilor sustin nevoia de cunoastere si ca ceea
ce au afiat le esta util si ca ar mai recomanda si altor persoane, Dorim sa oferim prin centrul comunitar un
centru de resurse si de exprimare a nevoilor sau sugestiilor, o cale de comunicare mai putin formala si
birocratica în care fiecare persoana sa isi gasesca informatiile necesare din surse avizate si sa se simta utila,
valoroasa. in comunitatile mari cum este si cazul Municipiului Bacau, se pierd anumite valori saciale, Vecinii
aproape ca nu se cunosc intre ei, oamenii nu mai intervin ia nevoie si nici la evenimente placute si distanta
intre generatii este din ce in ce mai mare datorita preocuparilor, tehnologiei avansate cu care varstnici tin
greu pasul si chiar distantelor fizice si emigrarii. Ne propunem sa continuam activitati pentru prevenirea si
schimbarea de comportamente care sa vizeze normeie sociale, sa creem un liant între membrii comunitatii
si intre generatii, cu accent pe prevenirea si combaterea tuturor formelor de violenta si comportamentele
!a risc ale adolescentilor, Se stie ca asemenea scop se obtine prin perseverenta, cu multa rabdare si prin
servicii de calitate oferite de profesionisti. Multi din beneficiari au cunostite in domeniu, unii sunt angajati
ia institutii cu care colaboram de aceea nu ne permitem sa facem rabat la calitaţe si nici sa abandonam,
în perioada anterioara solicitantul a implementat proiecte care au avut ca scop incluziunea sociala
din care enumeram: „Centrul de zi pentru persoanele cu dizabilităţi psihice” prin Programul Phare 2002 —
care a avut ca obiective: reabilitarea și amenajarea unui centru de zi într-un spațiu, acordarea de servicii
sociale; Centrul da zi „O şcoală pentru toți” finantat prin FRDS pentru recompartimentarea, modernizarea
și igienizarea şcolii unei scoii si acordarea de servicii socio-educaţionale prin programe de dezvoltare a
activităţilor cognitive, de formare a deprinderilor, de aplicare a măsurilor de igienă personală şi promovare
a sănătăţii, de terapie pentru remedierea comportamentului sociai, de iudoterapie, terapie ocupațională
extraşcolară (serbări, manifestări culturale, excursii), activităţi de pregătire a lecţiilor zilnice date ca teme
pentru acasă, consiliere psiho-socialS, aitabetizarea a unui număr de adulţi anual prin înscrierea ia cursuri
şcolare şi acordarea acestora de consiliere pslho-socială şi juridică si „Părinte de profesie” prin Programul
Phare Naţional 2002 - Coeziune Economică și Socială — Dezvoltarea Resurselor Umane Linia pentru
dezvoltarea serviciilor de tip aiternativ [a nivelul orasului prin crearea unei reţele de asistenţi maternali
profesionișt , crearea de noi iocuri de muncă care să vizeze la angajare șomari de lungă durată și persoane
10
care doresc să se întoarcă pe piața forţei de muncă. DAS gestioneaza finantarile nerambursabiie acordate
de Municipiul Bacau in baza legii 3S0 din 2002 privind serviciile sociale oferite la niveiul municipiului
Bacau.
în perioada anterioara solicitantul a implementat Micrograntul “informat si implicat”, care face
parte din proiectul „inciuziune socială prin furnizarea de servicii integrate ia nivelul comunității — Servicii
comunitare pentru copii”, în județui Bacău, sprijinit de UNICEF în România şi implementat cu sprijinul
tehnic, financiar și administrativ ai autorităţilor publice iocale pe care datorita impactului pozitiv ne dorim
sati continuam, inclusiv activitatile cu adolescenti si pentru combaterea si prevenirea consumului de aicooi
sau alte substante,
Prin cunoasterea resurselor si barieralor fiecarei Institutii, precum si valorizand experienta de anui
acesta, vom continua sa ne mobilizam pentru oferirea de servicii sociale primare in special pe
vuinerabilitatiie identificate prin proiectul AURORA, Vom continua intervenția de furnizare de servicii la
nivei comunitar, orientata pe preventie, deoarece in contextul socio-economic actual, din păcate inca se
actioneaza tardiv, in situatie de criza, nevola sociala impune interventii specializate mult mai costisitoare si
mai complexe pantru persoanele, familiile aflate în situatie de vulnerabilitate, costurile Interventitior sunt
suportate da comunitate atat financiar dar si moral, pe termen lung. Reparcurstunile sunt mult mai grave
si mai greu de depasit, important este ca fiecare sa fie corect informat sa stie cum sa actioneze, fara sa
provoace o trauma mai mare. Vom continua accentul pe adolescenti si consumul de substanta (aicooi).
Trauma psihologica a unui copii poate avea efecte in timp, asupra vietii sale de aduit, Avand in vedere ca
membrii comunitatii nu sunt obligati sa participe ia evenimentele din comunitate și ca serviciile sunt oferite
pe participarea voluntara, liber exprimata ne mentinem grupui tinta numeric, provocarea este sa avem
participanti noi, altii decat ia proiectul de anui trecut si pentru persoane care au mai participat sa oferim în
compietare informatii noi,
Beneficiarii directi: 380 copii, din care 240 sunt peste 10 ani (adolescenti) si 60 adulti
Beneficiari indirecti: familiile acestora, comunitatea iocaia
Continuam campaniile de informare privind cresterea adresabilitatii catre institutiile abilitate si catre
activitatile din proiect, informarea unui numar mult mal mare de persoane despre serviciile de ia nivei lacai
der si de situatiile care ar putea conduce ia o vuinerabilitate si prevenire acestora.
Organizarea sesiunilor de informare si activitati ie nivei comunitar vor A dupa un orar stabilit, locatia
si tema dezbatuta va fi facuta cunoscuta populatiei din grupul tinta si in special cazurilor identificate prin
AURORA, prin afise cu programul temelor si orar. Personalul calificat din institutiile partenere din proiect va
asigura materialele de prezentare si isi va manifesta disponibilitatea pentru cazurile si situatiile mai speciale
sa isi ofere serviciile si in afara acestui program. Pantru acesta avem în vedere trei spatii apartinand
Municipiului Bacau alese in proximitatea zonei de interes a proiectului, respectiv un spatiu în cadrul
Centrului de zi “O scoala pentru toti" din Cartierul izvoare, unul in cadrul „Centrului de de resurse pentru
adolescenti Bacau” din cartierul Bistrita Lac si aitui in spatiul propriu de ia Directia de asistenta sociala a
municipiului Bacau, Avem in vedere un program flexibil, asigurarea in fiecare iuna a unei sesiuni de
informare trei locatii diferite in ore si aile diferite, astfei incat sa dam posibilitatea persoanelor interesate sa
aleaga ziua, ora si locatia care se potriveste cu programui propriu. Pentru prioritatile identificate de AURORA
ca si vulnerabilitati vor fi acordate servicii de echipe Piuridisciplinare consolidata prin reteaua
interinstitutionala constituita intr-un centru comunitar. Pe langa subiecteie dezbatute, de interes, vom
dezvolta pe cele care previn si combat consumul de alcool. Asistentii medicali comunitari si consiiierii scoiari
Cunosc, În egala masura cu restul echipei programul activitatiior si intervin pentru formarea acestula cu
propuneri si pentru stimularea beneficiarilor sa participe, deasemeni vor continua sa participe îa activitati,
daca timpul ie permite si daca doresc. în activitatile în care subiectui dezbatut impune si completari din
partea specialistului respectiv, aiaturi de asistentul sociai si de specialistui din instituția parteneră, care
sustine sesiunea va fl adaptat programul astfel incat sa ne putem completa in timpui desfasurarii cu AMCsi
CS, interesati sa intervina, in functie de fisa postului si de competente, Vom avea în vedere si activitati doar
cu echipa, astfel incat sa profitam de toate situatiile care pot fi identificate pe timpul desfasurarii
activitatilor. Distibuirea de materiale pubiicitare, sensibilizarea si invitarea beneficiarilor, identificarea
beneficiariior care ar trebui sa participe in mod special, propuneri pentru subiecte de dezbatere in întiinirile
lunare ale echipei, comunicarea se face si pe verticala si pe orizontala, participarea ia intainiriie lunare nu
u
() Coordonator
este ingradita, timpul de iucru si activitatile curente este singurul impediment dar putem comunica
telefonic, pe e-mail, ideile bune au prins contur si pâna acum si vom incuraja si dezvolta fructificarea
acestora, Si in 2016 am adaptat programul si activitatile astfel incat sa ne atingem scopul si obiectivele.
lesirile in comunitate, pe strada, in parc, in spatiile de joaca ale copiilor, ia picnic pe dealurile din jur cu
voluntarii pentru consolidarea grupului si speram sa implicam si beneficiari (parte din voluntari sunt din
participe, Von veni spre ei prin toate mijioacele identificate.
Pentru stimularea participarii tineritor si familiilor ia activitatile prolectului vom sustine o reteaua
de voluntari in care vom continua activitati de promovare a proiectului, de promovare a conduitei sociaie,
activitati recreative in care vom angrena si persoanele vulnerabile raticenta si care raspund greu ia serviciile
ciasice oferite in comunitate. Am reusit sa colaboram pe langa adolescenti si adulti voluntari si cu familii
(mai bine zis voluntari care fac parte din aceasi familie). Este mai greu, deoarece sincronizarea timpului
acordat activitatii de voluntariat este un impediment tinand cont de preocuparile diferite (servicl/scaala)
vulnerabilitati sa participe si sa beneficieze de informatie nonformaia si de modale de comportament
conform normelor sociaie, De exemplu in timpui promovarii proiectului in strada, faptui ca doua voluntare
au fost insotite de mama lor, ne-a ajutat sa mal atragem si alti voluntari si discutiile cu parintii abordati
pentru a ie face cunoscut proiectul au fost mai facile.
Deasemeni ne dorim lansarea de concursuri pe diverse teme din cele dezbatute la activitati. Lucrarile
vor fi expuse si premiate (ia Clubul recreativ din 2016, cei cara au respectat regulile din activitati si nu au
lipsit, au primit medalia de ia Mos Craciun si o excursie ia muzee), ne dorim extindarea acestor activitati,
teme pentru acasa sau realizate în atelere de creatie, care se vor concretiza într-o revista, catalog cu
fotografii ale iucrariior, activitatilor, Speram sa avem creatii care sa fie publicate pa materialele distribuite,
care sa atraga atentia asupra vuinerabilitatilo
[...]
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 137/2017HCL 137/2017HCL 138/2017HCL 138/2017HCL 139/2017HCL 139/2017HCL 140/2017HCL 140/2017HCL 142/2017HCL 142/2017HCL 143/2017HCL 143/2017HCL 144/2017HCL 144/2017HCL 145/2017HCL 145/2017
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.