Pe scurtHotărârea aprobă cererile celor care locuiesc în Arieșeni și pot beneficia de reducerea de 50% la prețul final al energiei electrice, actualizând totodată lista definitivă a consumatorilor eligibili pentru acea facilitate în martie 2025. Practic, pentru locuitori, acest document înseamnă că un număr de gospodării va plăti jumătate din factura la energie, iar lista cu beneficiarilor va fi actualizată și transmisă instituțiilor competente. Se aprobă această listă pe baza documentelor depuse de cetățeni și a avizelor comisiilor din cadrul Consiliului Local.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL ALBA
CONSILIUL LOCAL ARIEȘENI
HOTĂRAREA NR.
13/2025
privind aprobarea cererilor consemnate în Lista consumatorilor - persoane fizice care au domiciliul
stabil şi locuiesc efectiv în comuna Arieșeni și care beneficiază de reducerea cu 50% a prețului final al
energiei electrice, precum și actualizarea listei definitive a consumatorilor - persoane fizice care au
domiciliul stabil și locuiesc efectiv în comuna Arieşeni și care beneficiază de reducerea cu 50% a
preţului final al energiei electrice- martie 2025
Consiliul local al comunei Arieșeni, judeţul Alba, întrunit în ședință publică ordinară în data de 26.03.2025
Luând în considerare:
referatul de aprobare întocmit de către Primarul Comunei Arieşeni, înregistrat sub nr. 1974 din
18.03.2025;
raportul de specialitate nr. 1976 din 18.03.2025 întocmit de compartimentul Asistenţă socială şi
Resurse umane
cererile depuse de cetățenii comunei Arieșeni, având ca obiect solicitarea privind aplicarea reducerii cu
50% a pretului final al energiei electrice, precum și documentele justificative (copia cărții de identitate,
copia facturilor la energie electrică şi declaraţile pe proprie răspundere) prin care se probează/se atestă
îndeplinirea condiţiilor legale pentru a beneficia de această reducere;
prevederile Hotărârile Consiliului Local Arieșeni prin care s-au aprobat cererile consemnate în Lista
consumatorilor - persoane fizice, care au domiciliul stabil şi locuiesc efectiv în comuna Arieșeni şi care
beneficiază de reducerea cu 50% a prețului final al energiei electrice în temeiul art. 8 alin. (4) din
Ordonanţa Guvernului nr. 27/1996. Listele au devenit definitive prin parcurgerea etapelor prevăzute de
lege şi au fost transmise instituţiilor abilitate prin ordonanţă să asigure respectivele facilităţi.;
ținând cont de avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.3 din cadrul consiliului local;
În conformitate cu prevederile:
- cap. |, pct. 2 teza finală, cap. II pct. 15 alin.(1) lit. b și alin.2 din Normele metodologice
nr. 4626/23685/6291/1840/1997 ale MLPAT/MF/MMPS/MAPPM privind acordarea, utilizarea și
controlul cheltuielilor rezultate din aplicarea de O.G. nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi
persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni, astfel cum au fost
modificate și completate prin Ordinul comun al ministrului muncii şi solidarității sociale, al ministrului
energiei, al ministrului finanţelor, al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administrației şi al
ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 572/321/1335/1009/935/2022;
Analizând şi cererile noi, depuse de către cetăţenii comunei Arieșeni, având ca obiect solicitarea
privind aplicarea reducerii cu 50% a preţului final al energiei electrice/gazelor naturale aferent
contractului de furnizare încheiat, precum şi documentele justificative (copia cărţii de identitate, copia
facturilor la energie electrică, şi declaraţiile pe proprie răspundere) prin care se probează/se atestă
îndeplinirea condiţiilor legale pentru a beneficia de această reducere, ulterior demarării procedurilor
care s-au finalizat prin adoptarea HCL 55 - 57 din anul 2022.,
HCL 26/2023 şi ţinând cont de faptul că
listele se actualizează trimestrial se impune adoptarea unei hotărâri privind actualizarea listelor rămase
definitive prin adăugarea cetăţenilor care între timp au dobândit dreptul de acordare a reducerii preţului
la energie, sau starea lor economică şi socială a suferit modificări de natura sa conducă la modificarea
dreptului acordat.
- art.8 alin. (4) din O.G. nr. 27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care
domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni, astfel cum a fost modificată și
completată prin OUG nr.118/2021;
Comuna Arieșeni
sat. Arieşeni nr.19, cod poştal 517048
Adresa e-mail : arieseni/ab.e-adm.ro WEB www.comuna-arieseni.ro
Telefon: 0358402989
- art.129 alin.2
dministrativ, cu mo
În temeiul prevederilor art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G.
NS i C ce
emeiul art. 8 al (4) din Ordonar
la afişe P |
DNarilot moau (e TeZO € ( e
CONIOrM Proceduri! ŞI
C be ză de rec 5
poti Anexei 3, Anexei 4 și Anexei 5 părți in te c zzenta hotărâre
hotărâre se con
ntermediul secretarului gene al c
lui Alba, mentului Asistenţă social
efectului jud
nță socială şi resurse
umane și se afişează, la sediul primăriei cu resţ
nstituției www.comuna-arieseni.ro
ter personal şi pe pagina de inter
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr de 9 voturi favorabil exprimate care rep!
numărul consilierilor în funcţie (100% din numărul consilierilor preze
mnează
preşedinte ședință p. secretar general comună
consilier local inspector as
Diomid-Mibai PAȘCA lonel-Viorel BELEI
sat. Arieşeni nr.19, cod poştal 517044
Adresa e-mail : arieseni(dab e-adm.ro 3 www.comuna-arieseni.ro
lefon: 03584025
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.