HCL 575/2025 adoptată
Hotărâre privind indexarea pe baza ratei de schimb a monedei euro la data de 01.10.2025 a impozitului pe mijloacele de transport prevăzute la art. 470 alin. (5) și (6) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 575
din 29 octombrie 2025
privind indexarea pe baza ratei de schimb a monedei euro la data de 01.10.2025 a impozitului
pe mijloacele de transport prevăzute la art. 470 alin. (5) și (6) din Legea nr. 227/2015
privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare
Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare,
înregistrat cu nr. 89659/03.10.2025,
Având în vedere raportul de specialitate nr. 89663/03.10.2025 al Direcției Venituri- Serviciul
Juridic, Contestații,
În conformitate cu prevederile art. 470 alin. (5) și (6) și art. 491 alin. (1^1) și (2) din Legea nr.
227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare,
Potrivit Directivei 1999/62/CE de aplicare a taxelor la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea
anumitor infrastructuri și Jurnalului Oficial al Uniunii Europene C/2025/4506, rata de schimb a monedei
euro valabilă la data de 01.10.2025 este de 5,0806 lei/euro, rată publicată pe site-ului oficial al Ministerului
Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației,
https://www.mdlpa.ro/pages/politicifiscalesibugetarelocale,
Examinând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
Luând în considerare adoptarea hotărârii cu unanimitate de voturi (22 consilieri prezenți din totalul
de 22),
În temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. c), alin. (14), art. 139 alin. (3) lit. c) din
Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art. 1 Se aprobă indexarea pe baza ratei de schimb a monedei euro la data de 01.10.2025 a
impozitului pe mijloacele de transport prevăzute la art. 470 alin.(5) și (6) din Legea nr. 227/2015 privind
Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, impozit aplicabil în anul fiscal 2026, conform
anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Prezenta hotărâre se comunică Prefectului Judeţului Arad, în vederea exercitării controlului
cu privire la legalitate şi se aduce la cunoştinţă publică, în condițiile legii.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Flavius DUMITRAȘ Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Lilioara STEPANESCU
Red./Dact. G.C./G.C. Verif. S.F.
1 ex. Serviciul Juridic, Contestații,
1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
1 ex. Dosar şedinţã ordinară CLMA 29.10.2025
Cod PMA-S4-02
Anexa la Hotărârea nr. 575/29.10.2025
a Consilului Local al Municipiului Arad
A. Pentru autovehicule de transport de marfă cu masa totală autorizată egală sau
mai mare de 12 tone (art. 470 alin. (5) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și
completările ulterioare):
Nivelul impozitului pentru anul 2026
-lei/an-
Numărul de axe şi greutatea brută încărcată Ax(e) motor (oare) cu
Alte sisteme de
maximă admisă sistem de suspensie
suspensie
pneumatică sau
pentru axele
echivalente
motoare
recunoscute
I Vehicule cu două axe
1. Masa de cel puţin 12 t, dar mai mică
0.00
de 13 t 157,50
2. Masa de cel puţin 13 t, dar mai mică
157,50
de 14 t 436,93
3. Masa de cel puţin 14 t, dar mai mică
436,93
de 15 t 614,75
4. Masa de cel puţin 15 t, dar mai mică
614,75
de 18 t 1.392,08
5. Masa de cel puţin 18 t 614,75 1.392,08
II Vehicule cu trei axe
1. Masa de cel puţin 15 t, dar mai mică
157,50
de 17 t 274,35
2. Masa de cel puţin 17 t, dar mai mică
274,35
de 19 t 563,95
3. Masa de cel puţin 19 t, dar mai mică
563,95
de 21 t 731,61
4. Masa de cel puţin 21 t, dar mai mică
731,61
de 23 t 1.127,89
5. Masa de cel puţin 23 t, dar mai mică
1.127,89
de 25 t 1.752,81
6. Masa de cel puţin 25 t, dar mai mică
1.127,89
de 26 t 1.752,81
7. Masa de cel puţin 26 t 1.127,89 1.752,81
III Vehicule cu patru axe
1. Masa de cel puţin 23 t, dar mai mică
731,61
de 25 t 741,77
2. Masa de cel puţin 25 t, dar mai mică
741,77
de 27 t 1.158,38
3. Masa de cel puţin 27 t, dar mai mică
1.158,38
de 29 t 1.839,18
4. Masa de cel puţin 29 t, dar mai mică
1.839,18
de 31 t 2.728,28
5. Masa de cel puţin 31 t, dar mai mică
1.839,18
de 32 t 2.728,28
6. Masa de cel puţin 32 t 1.839,18 2.728,28
B. Pentru combinaţii de autovehicule, autovehicule articulate sau trenuri rutiere, de
transport de marfă cu masa totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone (art.470
alin.(6) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare):
Numărul de axe şi greutatea brută încărcată Nivelul impozitului pentru anul 2026
maximă admisă -lei/an-
Ax(e) motor
(oare) cu sistem
Alte sisteme de
de suspensie
suspensie pentru
pneumatică sau
axele motoare
echivalente
recunoscute
I Vehicule cu 2+1 axe
1. Masa de cel puţin 12 t, dar mai mică de 14 t 0,00 0,00
2. Masa de cel puţin 14 t, dar mai mică de 16 t 0,00 0,00
3. Masa de cel puţin 16 t, dar mai mică de 18 t 0,00 71,13
4. Masa de cel puţin 18 t, dar mai mică de 20 t 71,13 162,58
5. Masa de cel puţin 20 t, dar mai mică de 22 t 162,58 381,05
6. Masa de cel puţin 22 t, dar mai mică de 23 t 381,05 492,82
7. Masa de cel puţin 23 t, dar mai mică de 25 t 492,82 889,11
8. Masa de cel puţin 25 t, dar mai mică de 28 t 889,11 1.559,74
9. Masa de cel puţin 28 t 889,11 1.559,74
II Vehicule cu 2+2 axe:
1. Masa de cel puţin 23 t, dar mai mică de 25 t 152,42 355,64
2. Masa de cel puţin 25 t, dar mai mică de 26 t 355,64 584,27
3. Masa de cel puţin 26 t, dar mai mică de 28 t 584,27 858,62
4. Masa de cel puţin 28 t, dar mai mică de 29 t 858,62 1.036,44
5. Masa de cel puţin 29 t, dar mai mică de 31 t 1.036,44 1.702,00
6. Masa de cel puţin 31 t, dar mai mică de 33 t 1.702,00 2.362,48
7. Masa de cel puţin 33 t, dar mai mică de 36 t 2.362,48 3.586,90
8. Masa de cel puţin 36 t, dar mai mică de 38 t 2.362,48 3.586,90
9. Masa de cel puţin 38 t 2.362,48 3.586,90
III Vehicule cu 2+3 axe:
1. Masa de cel puţin 36 t, dar mai mică de 38 t 1.879,82 2.616,51
2. Masa de cel puţin 38 t, dar mai mică de 40 t 2.616,51 3.556,42
3. Masa de cel puţin 40 t 2.616,51 3.556,42
IV Vehicule cu 3+2 axe:
1. Masa de cel puţin 36 t, dar mai mică de 38 t 1.661,36 2.306,59
2. Masa de cel puţin 38 t, dar mai mică de 40 t 2.306,59 3.190,62
3. Masa de cel puţin 40 t, dar mai mică de 44 t 3.190,62 4.719,88
4. Masa de cel puţin 44 t 3.190,62 4.719,88
V Vehicule cu 3+3 axe:
1. Masa de cel puţin 36 t, dar mai mică de 38 t 944,99 1.143,14
2. Masa de cel puţin 38 t, dar mai mică de 40 t 1.143,14 1.707,08
3. Masa de cel puţin 40 t, dar mai mică de 44 t 1.707,08 2.718,12
4. Masa de cel puţin 44 t 1.707,08 2.718,12
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Flavius DUMITRAȘ Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Lilioara STEPANESCU
ROMÂNIA AV I Z A T
JUDEŢUL ARAD SECRETAR GENERAL
MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepanescu
CONSILIUL LOCAL
Nr. 548/6.10.2025
PROIECT
HOTĂRÂREA nr._____
din _______________2025
privind indexarea pe baza ratei de schimb a monedei euro la data de 01.10.2025 a impozitului
pe mijloacele de transport prevăzute la art. 470 alin. (5) și (6) din Legea nr. 227/2015
privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare
Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de
aprobare, înregistrat cu nr. 89659/03.10.2025,
Examinând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
În conformitate cu prevederile art. 470 alin. (5) și (6) și art. 491 alin. (1^1) și (2) din Legea
nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare,
Potrivit Directivei 1999/62/CE de aplicare a taxelor la vehiculele grele de marfă pentru
utilizarea anumitor infrastructuri și Jurnalului Oficial al Uniunii Europene C/2025/4506, rata de
schimb a monedei euro valabilă la data de 01.10.2025 este de 5,0806 lei/euro, rată publicată pe
site-ului oficial al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației,
https://www.mdlpa.ro/pages/politicifiscalesibugetarelocale,
Având în vedere raportul de specialitate nr. 89663/03.10.2025 al Direcției Venituri-
Serviciul Juridic, Contestații,
În temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. c), alin. (14), art. 139 alin. (3) lit.
c) din OU.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art. 1 Se aprobă indexarea pe baza ratei de schimb a monedei euro la data de 01.10.2025
a impozitului pe mijloacele de transport prevăzute la art. 470 alin.(5) și (6) din Legea nr. 227/2015
privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, impozit aplicabil în anul fiscal
2026, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Prezenta hotărâre se comunică Prefectului Judeţului Arad, în vederea exercitării
controlului cu privire la legalitate şi se aduce la cunoştinţă publică, în condițiile legii.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,
Cod PMA- S4-01
Serviciul Juridic, Contestaţii
AI2 ex./02.10.2025
Anexa la Hotărârea nr.______/_____
a Consilului Local al Municipiului Arad
A. Pentru autovehicule de transport de marfă cu masa totală autorizată egală sau
mai mare de 12 tone (art. 470 alin. (5) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și
completările ulterioare):
Nivelul impozitului pentru anul 2026
-lei/an-
Numărul de axe şi greutatea brută încărcată Ax(e) motor (oare) cu
Alte sisteme de
maximă admisă sistem de suspensie
suspensie
pneumatică sau
pentru axele
echivalente
motoare
recunoscute
I Vehicule cu două axe
1. Masa de cel puţin 12 t, dar mai mică
0.00
de 13 t 157,50
2. Masa de cel puţin 13 t, dar mai mică
157,50
de 14 t 436,93
3. Masa de cel puţin 14 t, dar mai mică
436,93
de 15 t 614,75
4. Masa de cel puţin 15 t, dar mai mică
614,75
de 18 t 1.392,08
5. Masa de cel puţin 18 t 614,75 1.392,08
II Vehicule cu trei axe
1. Masa de cel puţin 15 t, dar mai mică
157,50
de 17 t 274,35
2. Masa de cel puţin 17 t, dar mai mică
274,35
de 19 t 563,95
3. Masa de cel puţin 19 t, dar mai mică
563,95
de 21 t 731,61
4. Masa de cel puţin 21 t, dar mai mică
731,61
de 23 t 1.127,89
5. Masa de cel puţin 23 t, dar mai mică
1.127,89
de 25 t 1.752,81
6. Masa de cel puţin 25 t, dar mai mică
1.127,89
de 26 t 1.752,81
7. Masa de cel puţin 26 t 1.127,89 1.752,81
III Vehicule cu patru axe
1. Masa de cel puţin 23 t, dar mai mică
731,61
de 25 t 741,77
2. Masa de cel puţin 25 t, dar mai mică
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.