20 februarie 2026 · Inițiator: Primarul Municipiului Arad

HCL 57/2026 Arad adoptată

Hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Arad în adunarea generală a acționarilor de la S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad

Denumire
Hotărârea nr. 57 din 2026 a Consiliului Local Arad
Emitent
Consiliul Local Arad
Număr
57 / 2026
Data
20 februarie 2026
Inițiator
Primarul Municipiului Arad
Localitate
Arad, județul Arad
Stare
adoptată
Pe scurt

Aradul acordă mandat special reprezentantului său în Adunarea Generală a acționarilor SC Compania de Transport Public SA Arad, conform deciziei Consiliului Local. Acest mandat stabilește cum va fi reprezentată municipalitatea în deciziile societății, în special în privința guvernanței corporative și a pozițiilor în cadrul adunării acționarilor. Pentru locuitori, înseamnă faptul că administrația locală va urmări interesele orașului în cadrul alegerilor din acționariat, cu impact potențial asupra politicilor și serviciilor de transport public, în termene și condiții supuse votului consiliului (fără detalii despre costuri sau termene exacte în text furnizat).

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se mandatează reprezentantul Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Arad, domnul Neamțiu Corneliu Paul, desemnat prin Dispoziție a Primarului Municipiului Arad, în adunarea generală a acționarilor de la S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad, să aprobe nivelul remunerației administratorilor provizorii ai SC Compania de Transport public SA Arad, conform propunerii comitetului de nominalizare și remunerare din cadrul consiliului de administrație al SC Companiei de Transport Public SA Arad

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 57 din 20 februarie 2026 privind acordarea unui mandat special reprezentantului Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Arad în adunarea generală a acționarilor de la S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin referatul de aprobare nr. 13574/16.02.2026, Analizând raportul de specialitate al Compartimentului Guvernanță Corporativă – Serviciul Evidență și Administrare Domeniul Public – Direcția Patrimoniu, înregistrat sub nr. 13575/16.02.2026 și avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, În conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2016 cu modificările și completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 639/2023 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din Ordonanța de urgență nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice și ale Legii nr. 31/1990 – Legea societăților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Având în vedere Dispoziția Primarului Municipiului Arad nr. 2791/2025 privind delegarea calității de reprezentant al Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Arad în Adunarea Generală a Acționarilor de la SC Compania de Transport Public SA Arad, Ținând seama de adresa SC Compania de Transport Public S.A. Arad înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 4188/20.01.2026 și de Convocatorul nr. 458/19.01.2026 aferent ședinței adunării generale a acționarilor pentru data de 23.02.2026 ora 14:00, Văzând adresa AMEPIP nr. 12864/11.12.2025 înregistrată la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad cu nr. 1859/11.12.2025, Luând în considerare adoptarea hotărârii cu 17 voturi pentru, 4 voturi împotrivă și 2 consilieri nu au participat la vot, fiind în conflict de interese (23 consilieri prezenți din totalul de 23), În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. n), art. 132, art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta HOTĂRÂRE Art. 1 Se mandatează reprezentantul Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Arad, domnul Neamțiu Corneliu Paul, desemnat prin Dispoziție a Primarului Municipiului Arad, în adunarea generală a acționarilor de la S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad, să aprobe nivelul remunerației administratorilor provizorii ai SC Compania de Transport public SA Arad, conform propunerii comitetului de nominalizare și remunerare din cadrul consiliului de administrație al SC Companiei de Transport Public SA Arad. Art. 2 Se mandatează reprezentantul Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Arad, domnul Neamțiu Corneliu Paul, desemnat prin Dispoziție a Primarului Municipiului Arad, în adunarea generală a acționarilor de la SC Compania de Transport Public SA Arad, să aprobe gradul de realizare a indicatorilor de performanță ai membrilor consiliului de administrație pentru trimestrul III al anului 2025, anexă la contractul de mandat. Art. 3 În absența domnului Neamțiu Corneliu Paul, se mandatează doamna Bătăneanț Denisa Georgiana, desemnată supleant prin Dispoziție a Primarului Municipiului Arad, să propună și să aprobe în adunarea generală a acționarilor de la SC Compania de Transport Public SA Arad conform mandatului dat prin prezenta hotărâre. Art. 4 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează reprezentantul Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Arad în adunarea generală a acționarilor de la SC Compania de Transport Public SA Arad și se va comunica, prin grija Serviciului Administrație Publică Locală, celor interesați. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Sergiu-Cosmin VLAD Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Lilioara STEPANESCU Red./Dact. G.C./G.C. Verif. C.M. 1 ex. Compartimentul Guvernanță Corporativă 1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad 1 ex. Dosar şedinţã extraordinară CLMA 20.02.2026 Cod PMA-S4-02 ROMÂNIA PROIECT Avizat JUDEŢUL ARAD Nr. 83/16.02.2026 SECRETAR GENERAL MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepănescu CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. ______ din ________________ 2026 privind acordarea unui mandat special reprezentantului Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Arad în adunarea generală a acționarilor de la S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin referatul de aprobare nr. 13574/16.02.2026, Analizând raportul de specialitate al Compartimentului Guvernanță Corporativă – Serviciul Evidență și Administrare Domeniul Public – Direcția Patrimoniu, înregistrat sub nr. 13575/16.02.2026 și avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, În conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2016 cu modificările și completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 639/2023 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din Ordonanța de urgență nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice și ale Legii nr. 31/1990 – legea societăților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Având în vedere Dispoziția Primarului Municipiului Arad nr. 2791/2025 privind delegarea calității de reprezentant al Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Arad în Adunarea Generală a Acționarilor de la SC Compania de Transport Public SA Arad, Ținând seama de adresa S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 4188/20.01.2026 și de Convocatorul nr. 458/19.01.2026 aferent ședinței adunării generale a acționarilor pentru data de 23.02.2026 ora 14:00, Văzând adresa AMEPIP nr. 12864/11.12.2025 înregistrată la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad cu nr. 1859/11.12.2025, În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. n), art. 132, art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta HOTĂRÂRE Art. 1 Se mandatează reprezentantul Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Arad, domnul Neamțiu Corneliu Paul, desemnat prin Dispoziție a Primarului Municipiului Arad, în adunarea generală a acționarilor de la S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad, să aprobe nivelul remunerației administratorilor provizorii ai SC Compania de Transport public SA Arad, conform propunerii comitetului de nominalizare și remunerare din cadrul consiliului de administrație al SC Companiei de Transport Public SA Arad. Art. 2 Se mandatează reprezentantul Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Arad, domnul Neamțiu Corneliu Paul, desemnat prin Dispoziție a Primarului Municipiului Arad, în adunarea generală a acționarilor de la S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad, să aprobe gradul de realizare a indicatorilor de performanță ai membrilor consiliului de administrație pentru trimestrul III al anului 2025, anexă la contractul de mandat. Art. 3 În absența domnului Neamțiu Corneliu Paul, se mandatează doamna Bătăneanț Denisa Georgiana, desemnată supleant prin Dispoziție a Primarului Municipiului Arad, să propună și să aprobe în adunarea generală a acționarilor de la SC Compania de Transport Public SA Arad conform mandatului dat prin prezenta hotărâre. Art. 4 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează reprezentantul Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Arad în adunarea generală a acționarilor de la S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad și se va comunica, prin grija Serviciului Administrație Publică Locală, celor interesați. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR GENERAL PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr. 13574 din 16.02.2026 În temeiul art. 136 alin. (1) şi alin. (8), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare, coroborat cu art. 37 din Hotararea nr. 216/2016 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Consiliului Local Municipal Arad, propun aprobarea, de către Consiliul Local al Municipiului Arad, a proiectului de hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Arad în adunarea generală a acționarilor de la S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad, în susținerea căruia formulez următorul: REFERAT DE APROBARE Tinand cont de prevederile Ordonanței de urgență nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2016 cu modificările și completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 639/2023 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice și ale Legii nr. 31/1990 – legea societăților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ținând seama de adresa S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 4188/20.01.2026 și de Convocatorul ședinței adunării generale a acționarilor pentru data de 23.02.2026 ora 14:00, Apreciez ca fiind oportună adoptarea hotărârii privind mandatarea reprezentantului Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Arad în adunarea generală a acționarilor de la S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad. PRIMAR CĂLIN BIBARŢ Primăria Municipiului Arad Direcția Patrimoniu Serviciul Evidență și Administrare Domeniul Public Compartimentul Guvernanță Corporativă Nr. 13575/16.02.2026 RAPORT DE SPECIALITATE Obiect: Mandatarea reprezentantului Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Arad în adunarea generală a acționarilor de la S.C. Compania de Transport Public S.A. Considerații tehnice și generale: Prin adresa nr. 530/20.01.2026 înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 4188/20.01.2026, SC Compania de Transport Public SA Arad solicită acordarea unui mandat special reprezentantului UAT Municipiul Arad în adunarea generală a acționarilor pentru a vota în ședința ordinară care va avea loc în 23.02.2026 la ora 14:00. Prin Hotărârea nr. 10 din 30.09.2025 și Hotărârea nr. 14 din 07.11.2025 a Adunării Generale a Acționarilor de la SC Compania de Transport public SA Arad au fost numiți administratorii provizorii ai societății, începând cu data de 01.10.2025, respectiv 07.11.2025, pentru o durată de 5 luni cu posibilitatea prelungirii, o singură dată, pentru încă 2 luni, în condițiile legii. Conform art. 37 din OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, remunerația membrilor consiliului de administrație este stabilită de adunarea generală a acționarilor. Nivelul remunerației este propus de comitetul de remunerare al consiliului de administrație al întreprinderii publice, avizat de AMEPIP și aprobat de adunarea generală a acționarilor. Potrivit adresei AMEPIP nr. 12864/11.12.2025, pentru administratorii provizorii nu se justifică oportunitatea și necesitatea avizării nivelului de remunerație a membrilor neexecutivi ai consiliului de administrație. Necesitatea și oportunitatea privind stabilirea nivelului de remunerație revine comitetului de nominalizare și remunerare și adunării generale a acționarilor. Considerente juridice: - prevederile art. 14 alin. (3) lit. c) din Actul constitutiv al SC Compania de Transport Public SA Arad; - prevederile art. 29^1 alin. (2) din OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice aprobată prin Legea nr. 111/2016 cu modificările și completările ulterioare coroborat cu art. I alin. (1) din OUG nr. 69/2025 pentru reglementarea unor măsuri în domeniul guvernanței corporative a întreprinderilor publice; - prevederile art. 37 din OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice aprobată prin Legea nr. 111/2016 cu modificările și completările ulterioare; - prevederile Dispoziției Primarului Municipiului Arad nr. 2791/2025 privind delegarea calității de reprezentant al Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Arad în Adunarea Generală a Acționarilor de la SC Compania de Transport Public SA Arad; În considerarea celor expuse mai sus, pentru ședința ordinară a adunării generale a acționarilor din data de 23.02.2026, ora 14:00, PROPUNEM 1. Mandatarea reprezentantului Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Arad, domnul Neamțiu Corneliu Paul, desemnat prin Dispoziție a Primarului Municipiului Arad, în adunarea generală a acționarilor de la S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad să aprobe nivelul remunerației administratorilor provizorii ai SC Compania de Transport public SA Arad conform propunerii comitetului de nominalizare și remunerare din cadrul consiliului de administrație al SC Companiei de Transport Public SA Arad. 2. Mandatarea reprezentantului Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Arad, domnul Neamțiu Corneliu Paul, desemnat prin Dispoziție a Primarului Municipiului Arad, în adunarea generală a acționarilor de la S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad să aprobe gradul de realizare al indicatorilor de performanță ai membrilor consiliului de administrație pentru trimestrul III al anului 2025, anexă la contractul de mandat. 3. Mandatarea doamnei Bătăneanț Denisa Georgiana, desemnată supleant prin Dispoziție a Primarului Municipiului Arad, în vederea ducerii la îndeplinire a mandatelor la care se face referire în proiectul de hotărâre, în absența domnului Neamțiu Corneliu Paul. Director Executiv Şef Serviciu Consilier Ştefan Szuchanszki Balas Mihaela Bătăneanț Denisa Vizat de legalitate _____________________

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă