HCL 487/2017 adoptată
Hotărâre privind stabilirea numărului si al cuantumului burselor acordate în învătământul preuniversitar de stat din Municipiul Arad, pentru anul scolar 2017-2018
Documente
- hcl h8838.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 487
din 12 decembrie 2017
privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor
acordate în învăţământul preuniversitar de stat din Municipiul Arad, pentru anul şcolar 2017-
2018
Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de
motive înregistrată cu nr. 81503/7.12.2017,
Analizând raportul de specialitate al Serviciului Învăţământ, Sănătate din cadrul Direcţiei
Comunicare înregistrat cu nr. 81504/7.12.2017,
În considerarea prevederilor art. 82 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu
modificările şi completările ulterioare,
Conform prevederilor art. 4 din Anexa 1 Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării,
Tineretului şi Sportului nr. 5576/07.10.2011 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a
burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat, modificat prin Ordinul Ministrului
Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 3470/2012,
Ţinându-se cont de solicitările primite din partea unităţilor de învăţământ preuniversitar
din Municipiul Arad cu privire la tipul şi numărul de burse pentru anul şcolar 2017-2018,
Adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (17 prezenți din totalul de 23),
În temeiul art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (6) lit. a), pct. 1, alin. (9), art. 45 alin. (2)
şi art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se stabileşte cuantumul burselor acordate în învăţământul preuniversitar de stat din
Municipiul Arad pentru anul şcolar 2017-2018, astfel:
a) Burse de performanţă: 90 lei;
b) Burse de merit: 80 lei;
c) Burse de studiu: 70 lei;
d) Burse de ajutor social: 60 lei.
Art. 2. Se stabileşte numărul burselor acordate în învăţământul preuniversitar de stat din
Municipiul Arad pentru anul şcolar 2017-2018, astfel:
a) Burse de performanţă: 28
b) Burse de merit: 2642
c) Burse de studiu: 265
d) Burse de ajutor social: 1042.
Art. 3. Se aprobă repartizarea burselor pe fiecare unitate de învăţământ conform anexei, care
face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către unităţile de învăţământ preuniversitar
din Municipiul Arad, Serviciul Buget şi Serviciul Învăţământ, Sănătate şi se comunică tuturor
celor interesaţi de către Serviciul Administraţie Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Ionel BULBUC Contrasemnează pentru legalitate
SECRETARUL MUNICIPIULUI ARAD
Lilioara STEPANESCU
Red./Dact. I.F./I.F. Verif. C.M.
1 ex. Serviciul Învăţământ, Sănătate
1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
1 ex. Dosar şedinţã CLMA 12.12.2017
Cod PMA -S4-02
ROMÂNIA PROIECT Avizat,
JUDEŢUL ARAD SECRETAR
MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepănescu
CONSILIUL LOCAL Nr. 465/8.12.2017
H O T Ă R Â R E A nr.______
din ____________ 2017
privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar de
stat din Municipiul Arad, pentru anul şcolar 2017-2018
Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de
motive înregistrată cu nr. 81503/7.12.2017,
Analizând raportul de specialitate al Serviciului Învăţământ, Sănătate din cadrul Direcţiei
Comunicare înregistrat cu nr. 81504/7.12.2017,
În considerarea prevederilor art. 82 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările
şi completările ulterioare,
Conform prevederilor art. 4 din Anexa 1 Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării,
Tineretului şi Sportului nr. 5576/07.10.2011 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a
burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat, modificat prin Ordinul Ministrului
Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 3470/2012,
Ţinându-se cont de solicitările primite din partea unităţilor de învăţământ preuniversitar din
Municipiul Arad cu privire la tipul şi numărul de burse pentru anul şcolar 2017-2018,
În temeiul art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (6) lit. a), pct. 1, alin. (9), art. 45 alin. (2) şi
art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1.Se stabileşte cuantumul burselor acordate în învăţământul preuniversitar de stat din
Municipiul Arad pentru anul şcolar 2017-2018, astfel:
a) Burse de performanţă: 90 lei;
b) Burse de merit: 80 lei;
c) Burse de studiu: 70 lei;
d) Burse de ajutor social: 60 lei.
Art. 2.Se stabileşte numărul burselor acordate în învăţământul preuniversitar de stat din Municipiul
Arad pentru anul şcolar 2017-2018, astfel:
a) Burse de performanţă: 28
b) Burse de merit: 2642
c) Burse de studiu: 265
d) Burse de ajutor social: 1042.
Art. 3.Se aprobă repartizarea burselor pe fiecare unitate de învăţământ conform anexei, care face
parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4.Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către unităţile de învăţământ preuniversitar din
Municipiul Arad, Serviciul Buget şi Serviciul Învăţământ, Sănătate şi se comunică tuturor celor
interesaţi de către Serviciul Administraţie Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR
Serviciul Ȋnvăţământ, Sănătate
Red./Dact. I.B./I.B.
Cod:PMA-S4-01
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr. 81503/7.12.2017
În temeiul art. 45 alin (6) din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală şi al
Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Consiliului Local Municipal Arad, propun
aprobarea, de către Consiliul Local al Municipiului Arad, a proiectului de hotărâre cu următorul
obiect: stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar de
stat din Municipiul Arad, pentru anul şcolar 2017-2018 în susţinerea căruia formulez prezenta
EXPUNERE DE MOTIVE
Având în vedere prevederile art. 4 din Anexa 1 Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării,
Tineretului şi Sportului nr. 5576/07.10.2011 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a
burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat, potrivit căruia numărul şi cuantumul
burselor se stabilesc anual prin hotărâre a Consiliului local, respectiv judeţean/ consiliilor locale ale
sectoarelor Municipiului Bucureşti;
În considerarea prevederilor art. 105 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/05.01.2011
potrivit căruia: „Finanţarea complementară se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativ
– teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ preuniversitar, din sumele defalcate din taxa pe
valoarea adăugată, pentru următoarele categorii de cheltuieli…d) cheltuieli cu bursele elevilor.”
Conform prevederilor art. 82 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi
completările ulterioare;
Şi în considerarea obligativităţii soluţionării solicitărilor primite din partea unităţilor de
învăţământ preuniversitar din Municipiul Arad cu privire la acordarea burselor pentru anul şcolar
2017-2018
Consider necesară şi oportună stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în
învăţământul preuniversitar de stat din Municipiul Arad, pentru anul şcolar 2017-2018, conform
anexei la proiectul de hotărâre.
PRIMAR,
GHEORGHE FALCĂ
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD De acord,
Direcţia Comunicare Primar,
Serviciul Ȋnvăţământ, Sănătate Gheorghe FALCĂ
Nr. 81504/7.12.2017
Raport de Specialitate
Cu privire la Expunerea de motive înregistrată cu nr. 81503/7.12.2017 având ca obiect: stabilirea
numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar de stat din
Municipiul Arad, pentru anul şcolar 2017-2018
Considerente tehnice
Elevii de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat pot beneficia de
burse de performanţă, de burse de merit, de burse de studiu respectiv burse de ajutor social iar
cuantumul şi numărul acestora se stabilesc anual prin hotărâre a consiliului local.
Cheltuielile cu bursele acordate elevilor fac parte din finanţarea complementară care se
asigură din bugetul local.
Bursele se acordă ȋn limita fondurilor aprobate cu această destinaţie.
Pentru anul şcolar 2017-2018 unităţile de învăţământ preuniversitar au comunicat şi solicitat
Primăriei Municipiului Arad acoperirea necesarului de burse identificat la nivelul unităţii.
În urma analizei acestor solicitări numărul de burse s-a stabilit în vederea încadrării în
fondurile existente cu această destinaţie.
Considerente juridice
- art. 5 alin (2) respectiv prevederile art. 82 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/05.01.2011, cu
modificările şi completările ulterioare,
- art. 4 din Anexa 1 Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr.
5576/07.10.2011 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din
învăţământul preuniversitar de stat
Având în vedere cele de mai sus propunem stabilirea de către Consiliul Local al
Municipiului Arad a numărului şi cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar de
stat din Municipiul Arad, pentru anul şcolar 2017-2018, astfel:
Cuantumul burselor:
a) Burse de performanţă: 90 lei
b) Burse de merit: 80 lei
c) Burse de studiu: 70 lei
d) Burse de ajutor social: 60 lei
Numărul de burse:
a) Burse de performanţă: 28
b) Burse de merit: 2642
c) Burse de studiu: 265
d) Burse de ajutor social: 1042.
Repartizarea burselor pe fiecare unitate de învăţământ s-a realizat conform solicitărilor fiecărei
unităţi de învăţământ şi este prezentată în anexa la raportul de specialitate.
Director Executiv, Şef Serviciu, Consilier,
Eliza Barbura Ioan Bătrȋn Diana Tudor
Viza Serviciului Juridic, contencios
Nume şi prenume _______________
Semnătura _____________________
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.