28 iulie 2026 · Inițiator: Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare

HCL 426/2026 Arad adoptată

Hotărâre privind aprobarea Actului adiţional nr. 1 la Contractul de administrare nr. 66996/2021 (146/2021), încheiat între Protopopiatul Reformat Timișoara în calitate de proprietar, Municipiul Arad în calitate de administrator și Grădinița cu Program Prelungit Kincskereso în calitate de beneficiar, pentru imobilul situat în Arad, str. Ceaikovski nr. 32-34

Denumire
Hotărârea nr. 426 din 2026 a Consiliului Local Arad
Emitent
Consiliul Local Arad
Număr
426 / 2026
Data
28 iulie 2026
Inițiator
Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare
Localitate
Arad, județul Arad
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Actul adițional nr. 1 la Contractul de administrare nr. 66996/2021 pentru imobilul de pe strada Ceaikovski nr. 32-34 din Arad, între Protopopiatul Reformat Timișoara (proprietar), Municipiul Arad (administrator) și Grădinița Kincskereso (beneficiar). Practic, statornim modificările astfel încât grădinița să poată funcționa în spațiul respectiv în foloserea administrării municipale, în acord cu cadrul legal aplicabil, iar resursele și condițiile administrative rămân reglementate de noul act adițional. Pentru locuitori înseamnă că spațiul va continua să funcționeze ca unitate de educație timpurie în administrarea orașului, cu termene și responsabilități bine stabilite prin actul adițional, fără schimbări majore în destinația sau utilizarea terenului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Actul adițional nr. 1 la Contractul de administrare nr. 66996/2021 (146/2021), încheiat între Protopopiatul Reformat Timișoara în calitate de proprietar, Municipiul Arad în calitate de administrator și Grădinița cu Program Prelungit Kincskereso în calitate de beneficiar, pentru imobilul situat în Arad, str. Ceaikovski nr. 32-34, care deservește activitatea educațională a două grupe de creșă și o grupă de preșcolari ce aparțin de Grădinița cu Program Prelungit Kincskereso, aflată în subordinea Colegiului Csiky Gergely Arad”, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 426 din 28 iulie 2026 privind aprobarea Actului adiţional nr. 1 la Contractul de administrare nr. 66996/2021 (146/2021), încheiat între Protopopiatul Reformat Timișoara în calitate de proprietar, Municipiul Arad în calitate de administrator și Grădinița cu Program Prelungit Kincskereso în calitate de beneficiar, pentru imobilul situat în Arad, str. Ceaikovski nr. 32-34 Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare înregistrat cu nr. 63858/10.07.2026, Analizând raportul nr. 63862/10.07.2026 al Serviciului Evidență și Administrare Domeniul Public, Ținând cont de art. 12 alin. (1), alin. (2), art. 13 alin. (1), art. 15, art. 16, art. 30 și art. 144 alin. (2) din Legea nr. 198/2023 Legea învăţământului preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, Luând în considerare art. 792, art. 795 și art. 802 – 803 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Având în vedere solicitarea Protopopiatul Reformat Timișoara cu nr. 148/2026, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 60485/2026, Ținând cont de Hotărârea nr. 696/2025 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din Municipiul Arad pentru anul școlar 2026-2027, Văzând Hotărârea nr. 431/2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind preluarea în administrare, de către Municipiul Arad, a imobilului proprietatea Protopopiatului Reformat Timișoara, situat pe str. Ceaikovski nr. 32-34, cu destinația de unitate de educație timpurie, Ținând cont de avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, Luând în considerare adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (21 consilieri prezenți din totalul de 23), În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), (2) lit. d), alin. (7) lit. a), art. 139 alin. (1), (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta HOTĂRÂRE Art. 1 Se aprobă Actul adițional nr. 1 la Contractul de administrare nr. 66996/2021 (146/2021), încheiat între Protopopiatul Reformat Timișoara în calitate de proprietar, Municipiul Arad în calitate de administrator și Grădinița cu Program Prelungit Kincskereso în calitate de beneficiar, pentru imobilul situat în Arad, str. Ceaikovski nr. 32-34, care deservește activitatea educațională a două grupe de creșă și o grupă de preșcolari ce aparțin de Grădinița cu Program Prelungit Kincskereso, aflată în subordinea Colegiului Csiky Gergely Arad”, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 (1) Se mandatează Primarul Municipiului Arad, domnul Laurențiu Călin Bibarț, pentru a semna Actul adițional nr. 1 la Contractul de administrare prevăzut la art. 1. (2) În absența Primarului Municipiului Arad, se împuterniceşte viceprimarul, care va asigura înlocuirea de drept în ziua semnării contractului, desemnat prin dispoziție a Primarului. Art. 3 Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către serviciile de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Arad și se comunică celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Liliana WAAS Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Marius CLIȚAN Red./Dact.G.C. /G.C. Verif. C.M. 1 ex. Serviciul Evidență și Administrare Domeniul Public 1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad 1 ex. Dosar şedinţã ordinară CLMA 28.07.2026 Cod PMA-S4-02 Anexa la Hotărârea nr.426/28.07.2026 a Consiliului Local al Municipiului Arad Act adiţional nr. 1 La Contractul de Administrare nr. 66996/2021 (146/2021) Nr._________/___________ PĂRŢILE CONTRACTANTE 1. Protopopiatul Reformat Timișoara, cu sediul în Arad, str. Mihai Eminescu, nr. 33, având certificat de înregistrare fiscală nr. 4369052, cont nr. RO93RNCB0015030319120001, deschis la B.C.R. ARAD, reprezentat prin protopop Tobias Tibor Gyorgy, în calitate de proprietar, 2. Municipiul Arad, cu sediul în Arad, B-dul Revoluţiei nr. 75, având cod fiscal nr. 3519925, cont IBAN RO 47 TREZ 02121360205XXXXX, deschis la Trezoreria Municipiului Arad, reprezentat prin Primar, Călin Bibarț, în calitate de administrator, și 3. Grădinița cu Program Prelungit Kincskereso, cu sediul în Arad, str. Andrei Șaguna nr. 86, reprezentat prin director Spier Tunde, în calitate de beneficiar, au convenit următoarele modificări: ART. 1. Durata contractului de administrare pentru imobilul situat în Arad, str. Ceaikovski nr. 32-34, se prelungește pe o durată de cinci (5) ani, și anume în perioada 01.09.2026 – 01.09.2031. ART. 2. Celelalte clauze contractuale rămân nemodificate. Prezentul Act adițional a fost încheiat astăzi ____________, conține 1 (una) pagină şi s-a întocmit în 4 (patru) exemplare, câte două exemplare pentru fiecare parte. P R O P R I E T A R, BENEFICIAR, ADMINISTRATOR, Protopopiatul Reformat de Timișoara cu Colegiul Csiky Gergely Municipiul Arad sediul în Arad p. PRIMAR Călin BIBARȚ VI CEPRIMAR PROTOPOP Lazăr FAUR Tobias Tibor Gyorgy Direcţia Economică Director Executiv, Marinela DAVID Vizat pentru legalitate Director Executiv, Ștefan SZUCHANSZKI Șef Serviciu Mihaela BALAŞ PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Liliana WAAS Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Marius CLIȚAN ROMÂNIA Avizat JUDEŢUL ARAD PROIECT SECRETAR GENERAL MUNICIPIUL ARAD nr. 417/14.07.2026 Marius CLIȚAN CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. din __________________2026 privind aprobarea Actului adiţional nr. 1 la Contractul de administrare nr. 66996/2021 (146/2021), încheiat între Protopopiatul Reformat Timișoara în calitate de proprietar, Municipiul Arad în calitate de administrator și Grădinița cu Program Prelungit Kincskereso în calitate de beneficiar, pentru imobilul situat în Arad, str. Ceaikovski nr. 32-34 Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare înregistrat cu nr. 63858/10.07.2026, Analizând raportul nr. 63862/10.07.2026 al Serviciului Evidență și Administrare Domeniul Public, Ținând cont de art. 12 alin. (1) și alin. (2), art. 13 alin. (1), art. 15, art. 16, art. 30 și art. 144 alin. (2) din Legea nr. 198/2023 Legea învăţământului preuniversitar, Luând în considerare art. 792, art. 795 și art. 802 – 803 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Având în vedere solicitarea Protopopiatul Reformat Timișoara cu nr. 148/2026, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 60485/2026, Ținând cont de Hotărârea nr. 696/2025 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din Municipiul Arad pentru anul școlar 2026-2027, Văzând Hotărârea nr. 431/2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind preluarea în administrare, de către Municipiul Arad, a imobilului proprietatea Protopopiatului Reformat Timișoara, situat pe str. Ceaikovski nr. 32-34, cu destinația de unitate de educație timpurie, Ținând cont de avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), (2) lit. d), alin. (7) lit. a), art. 139 alin. (1), (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta HOTĂRÂRE Art. 1 Se aprobă Actul adițional nr. 1 la Contractul de administrare nr. 66996/2021 (146/2021), încheiat între Protopopiatul Reformat Timișoara în calitate de proprietar, Municipiul Arad în calitate de administrator și Grădinița cu Program Prelungit Kincskereso în calitate de beneficiar, pentru imobilul situat în Arad, str. Ceaikovski nr. 32-34, care deservește activitatea educațională a două grupe de creșă și o grupă de preșcolari ce aparțin de Grădinița cu Program Prelungit Kincskereso, aflată în subordinea Colegiului Csiky Gergely Arad”, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 (1) Se mandatează Primarul Municipiului Arad, domnul Laurențiu Călin Bibarț, pentru a semna Actul adițional nr. 1 la Contractul de administrare prevăzut la art. 1. (2) În absența Primarului Municipiului Arad, se împuterniceşte viceprimarul, care va asigura înlocuirea de drept în ziua semnării contractului, desemnat prin dispoziție a Primarului. Art. 3 Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către serviciile de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Arad și se comunică celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR GENERAL Anexa la Hotărârea nr._______/2026 a Consiliului Local al Municipiului Arad Act adiţional nr. 1 La Contractul de Administrare nr. 66996/2021 (146/2021) Nr._________/___________ PĂRŢILE CONTRACTANTE 4. Protopopiatul Reformat Timișoara, cu sediul în Arad, str. Mihai Eminescu, nr. 33, având certificat de înregistrare fiscală nr. 4369052, cont nr. RO93RNCB0015030319120001, deschis la B.C.R. ARAD, reprezentat prin protopop Tobias Tibor Gyorgy, în calitate de proprietar, 5. Municipiul Arad, cu sediul în Arad, B-dul Revoluţiei nr. 75, având cod fiscal nr. 3519925, cont IBAN RO 47 TREZ 02121360205XXXXX, deschis la Trezoreria Municipiului Arad, reprezentat prin Primar, Călin Bibarț, în calitate de administrator, și 6. Grădinița cu Program Prelungit Kincskereso, cu sediul în Arad, str. Andrei Șaguna nr. 86, reprezentat prin director Spier Tunde, în calitate de beneficiar, au convenit următoarele modificări: ART. 1. Durata contractului de administrare pentru imobilul situat în Arad, str. Ceaikovski nr. 32-34, se prelungește pe o durată de cinci (5) ani, și anume în perioada 01.09.2026 – 01.09.2031. ART. 2. Celelalte clauze contractuale rămân nemodificate. Prezentul Act adițional a fost încheiat astăzi ____________, conține 1 (una) pagină şi s-a întocmit în 4 (patru) exemplare, câte două exemplare pentru fiecare parte. P R O P R I E T A R, BENEFICIAR, ADMINISTRATOR, Protopopiatul Reformat de Timișoara cu sediul Colegiul Csiky Gergely Municipiul Arad în Arad p. PRIMAR Călin BIBARȚ VI CEPRIMAR PROTOPOP Lazăr FAUR Tobias Tibor Gyorgy Direcţia Economică Director Executiv, Marinela DAVID Vizat pentru legalitate Director Executiv, Ștefan SZUCHANSZKI Șef Serviciu Mihaela BALAŞ PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR GENERAL PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr. 63858/10.07.2026 În temeiul prevederilor art. 136, alin. (8), lit. a) din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare și cu aplicarea art. 37 din Regulamentul de organizare si funcționare a Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 216/2016 a Consiliului Local al Municipiului Arad, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: „aprobarea Actului adiţional nr. 1 la Contractul de administrare nr. 66996/2021 (146/2021), încheiat între Protopopiatul Reformat Timișoara în calitate de proprietar, Municipiul Arad în calitate de administrator și Grădinița cu Program Prelungit Kincskereso în calitate de beneficiar, pentru imobilul situat în Arad, str. Ceaikovski nr. 32-34” proiect în susținerea căruia formulez următorul REFERAT DE APROBARE În baza Hotărârii nr. 431/2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind preluarea în administrare, de către Municipiul Arad, a imobilului proprietatea Protopopiatului Reformat Timișoara, situat pe str. Ceaikovski nr. 32-34, cu destinația de unitate de educație timpurie, a fost încheiat Contractul de administrare nr. 66996/2021 (146/2021) între Protopopiatul Reformat Timișoara în calitate de proprietar, Municipiul Arad în calitate de administrator și Grădinița cu Program Prelungit Kincskereso în calitate de beneficiar, pe o durată de 5 ani, astfel că, la data de 31.08.2026, încetează valabilitatea acestui contract de administrare. În imobilul situat pe str. Ceaikovski nr. 32-34 își desfășoară activitatea educațională două grupe de creșă și o grupă de preșcolari ce aparțin de Grădinița cu Program Prelungit Kincskereso, aflată în subordinea Colegiului Csiky Gergely Arad. Având în vedere necesitatea continuării activității Grădiniței cu Program Prelungit Kincskereso în imobilul menționat, deoarece aceasta nu dispune de spațiu suficient pentru desfășurarea actului educațional în condiții optime, este necesar ca Municipiul Arad să-și mențină calitatea de administrator, potrivit legii, asupra spațiului menționat. În concluzie, consider oportun adoptarea de către Consiliul Local al Municipiului Arad a unei hotărâri privind aprobarea Actului adiţional nr. 1 la Contractul de administrare nr. 66996/2021 (146/2021), încheiat între Protopopiatul Reformat Timișoara în calitate de proprietar, Municipiul Arad în calitate de administrator și Grădinița cu Program Prelungit Kincskereso în calitate de beneficiar, pentru imobilul situat în Arad str. Ceaikovski nr. 32-34. p.P R I M A R Călin BIBARȚ VICEPRIMAR Lazăr FAUR PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD DIRECŢIA PATRIMONIU SERVICIUL EVIDENŢĂ ȘI ADMINISTRARE DOMENIUL PUBLIC Nr. 63862/10.07.2026 RAPO RT În baza Hotărârii nr. 431/2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind preluarea în administrare, de către Municipiul Arad, a imobilului proprietatea Protopopiatului Reformat Timișoara, situat pe str. Ceaikovski nr. 32-34, cu destinația de unitate de educație timpurie, a fost încheiat Contractul de administrare nr. 66996/2021 (146/2021) între Protopopiatul Reformat Timișoara în calitate de proprietar, Municipiul Arad în calitate de administrator și Grădinița cu Program Prelungit Kincskereso în calitate de beneficiar, pe o durată de 5 ani, astfel că, la data de 31.08.2026, încetează valabilitatea acestui contract de administrare. În imobilul situat pe str. Ceaikovski nr. 32-34 își desfășoară activitatea educațională două grupe de creșă și o grupă de preșcolari ce aparțin de Grădinița cu Program Prelungit Kincskereso, aflată în subordinea Colegiului Csiky Gergely Arad. Având în vedere necesitatea continuării activității Grădiniței cu Program Prelungit Kincskereso, în imobilul menționat, deoarece aceasta nu dispune de spațiu suficient pentru desfășurarea actului educațional în condiții optime, este necesar ca Municipiul Arad să-și mențină calitatea de administrator, potrivit legii, asupra spațiului menționat. Prin adresa nr. 148/2026, înregistrată la registratura Primăriei Municipiului Arad cu nr. 60485/2026, Protopopiatul Reformat Timișoara, cu sediul în Arad a solicitat prelungirea contractului de administrare pentru imobilului situat în Arad, str. Ceaikovski nr. 32-34, cu destinația de unitate de educație timpurie antepreșcolară și preșcolară în cadrul Grădiniței cu program prelungit Kincskereso, pe durata existenței unității de învățământ preuniversitar de stat - Colegiul Csiky Gergely Arad, a cărei subunitate arondată este Grădinița cu Program Prelungit Kincskereso. Creşele şi grădiniţele, ca unităţi de educaţie timpurie, fac parte din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar şi oferă copiilor antepreşcolari cu vârste cuprinse între 3 luni şi 3 ani, respectiv copiilor preşcolari cu vârste între 3 şi 6 ani servicii integrate de educaţie şi evaluări anuale, statul asigurând finanţarea de bază pentru antepreşcolarii, preşcolarii şi elevii din învăţământul de stat, [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă