HCL 39/2025 adoptată
Hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Arad în Adunarea Generală a Acționarilor de la SC Compania de Transport Public SA Arad
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 39
din 28 ianuarie 2025
privind acordarea unui mandat special reprezentantului
Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Arad
în Adunarea Generală a Acționarilor
de la SC Compania de Transport Public SA Arad
Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Referatul de
aprobare nr. 5706/27.01.2025;
Analizând Raportul analizând raportul de specialitate al Compartimentului
Guvernanță Corporativă – Serviciul Evidență și Administrare Domeniul Public – Direcția
Patrimoniu, nr. 5707/27.01.2025,
Ca urmare a adresei de înaintare nr. 727/23.01.2025, înregistrată la Primăria
Municipiului Arad cu nr. 5261/23.01.2025, cu privire la acordarea unui mandat special
reprezentantului Unitatii Administrativ-Teritoriale Municipiul Arad în adunarea generala a
acționarilor de la SC Compania de Transport Public SA Arad,
Ținând seama de Referatul Serviciului Financiar Contabil al SC Compania de
Transport Public SA Arad nr. 648/21.01.2025 și de prevederile Deciziei nr. 4/23.01.2025 a
Consiliului de Administrație de la SC Compania de Transport Public SA,
Ținând cont de prevederile art. 6 lit. f) din Contractul de mandat cu reprezentare,
aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 313/2018 și ale art. 15 alin.
(1) lit. m) din Actul Constitutiv al Companiei de Transport Public SA,
Luând în considerare adoptarea hotărârii cu unanimitate de voturi (23 consilieri prezenți
din totalul de 23),
Luând în considerare adoptarea hotărârii cu 22 voturi pentru și un consilier nu a
participat la vot (23 consilieri prezenți din totalul de 23),
În temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. n), art. 132, art. 139 alin. (3) lit.
b) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art. 1 Se mandatează reprezentantul Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul
Arad în Adunarea Generală a Acționarilor de la SC Compania de Transport Public SA să
aprobe:
1. suplimentarea cu 2.500.000 lei a liniei de credit contractate cu Banca Transilvania
(în prezent în valoare de 5.500.000 lei), precum și prelungirea liniei totale de credit în valoare
de 8.000.000 lei cu o perioadă de 24 de luni de la data semnării actului adițional.
2. garantarea liniei de credit în valoare de 8.000.000 lei cu ipotecă mobiliară asupra
conturilor curente ale societății și cu cesiune de creanță asupra subvențiilor încasate de la
Consiliul Local al Municipiului Arad și de la UAT-urile membre ale Asociației de
Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad, cu ipotecă imobiliară asupra imobilului
situat în Arad, Depou Micalaca, evidențiat în CF 305817, proprietatea Companiei de
Transport Public Arad, precum și cu ipotecă imobiliară asupra imobilului situat în Arad,
Calea Victoriei, nr. 35B-37, evidențiat în CF 366135, proprietatea Companiei de Transport
Public Arad;
3. emiterea unei scrisori de garanție bancară, conform cerinței pct. 3 a) din Acordul de
principiu nr. 30401/09.01.2025 emis de Ministerul Finanțelor prin care aprobă eșalonarea la
plată a obligațiilor fiscale în sumă totală de 2.470.899 lei și a accesoriilor aferente în sumă
totală de 8.344 lei;
4. garantarea scrisorii de garanție bancară cu ipotecă mobiliară asupra conturilor
curente ale societății și cu ipotecă imobiliară asupra imobilului situat în Arad, Calea
Victoriei, nr. 35B-37, evidențiat în CF 366135, proprietatea Companiei de Transport Public
Arad;
5. semnarea contractului de credit, a scrisorii de garanție bancară, a contractului de
garanții și actelor adiționale la acestea din partea Companiei de Transport Public de către d-
nul Godja Claudiu Petru – director general și d-na Chebeleu Laura - șef serviciu financiar
contabil.
Art. 2 Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către reprezentantul Unității
Administrativ-Teritoriale Municipiul Arad în Adunarea Generală a Acționarilor la SC
Compania de Transport Public SA şi se comunică tuturor celor interesaţi de către Serviciul
Administraţie Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Lazăr FAUR Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Lilioara STEPANESCU
Red./Dact. IF/IF Verif. C.M./C.M.
1 ex. Compartimentului Guvernanță Corporativă
1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
1 ex. Dosar şedinţã ordinară CLMA 28.01.2025 Cod PMA-S4-02
ROMÂNIA PROIECT Avizat
JUDEŢUL ARAD SECRETAR GENERAL
MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepanescu
CONSILIUL LOCAL
Nr. 35/27.01.2025
H O T Ă R Â R E A nr.
din 2025
privind acordarea unui mandat special reprezentantului Unității
Administrativ-Teritoriale Municipiul Arad în Adunarea
Generală a Acționarilor de la SC Compania de Transport Public
SA Arad
Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Referatul de
aprobare nr. 5706/27.01.2025;
Analizând Raportul analizând raportul de specialitate al Compartimentului
Guvernanță Corporativă – Serviciul Evidență și Administrare Domeniul Public – Direcția
Patrimoniu, nr. 5707/27.01.2025,
Ca urmare a adresei de înaintare nr. 727/23.01.2025, înregistrată la Primăria
Municipiului Arad cu nr. 5261/23.01.2025, cu privire la acordarea unui mandat special
reprezentantului Unitatii Administrativ-Teritoriale Municipiul Arad în adunarea generala a
acționarilor de la SC Compania de Transport Public SA Arad,
Ținând seama de Referatul Serviciului Financiar Contabil al SC Compania de
Transport Public SA Arad nr. 648/21.01.2025 și de prevederile Deciziei nr. 4/23.01.2025 a
Consiliului de Administrație de la SC Compania de Transport Public SA,
Ținând cont de prevederile art. 6 lit. f) din Contractul de mandat cu reprezentare,
aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 313/2018 și ale art. 15 alin.
(1) lit. m) din Actul Constitutiv al Companiei de Transport Public SA,
În temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. n), art. 132, art. 139 alin. (3)
lit. b) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art. 1 Se mandatează reprezentantul Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul
Arad în Adunarea Generală a Acționarilor de la SC Compania de Transport Public SA să
aprobe:
1. suplimentarea cu 2.500.000 lei a liniei de credit contractate cu Banca Transilvania
(în prezent în valoare de 5.500.000 lei), precum și prelungirea liniei totale de credit în valoare
de 8.000.000 lei cu o perioadă de 24 de luni de la data semnării actului adițional.
2. garantarea liniei de credit în valoare de 8.000.000 lei cu ipotecă mobiliară asupra
conturilor curente ale societății și cu cesiune de creanță asupra subvențiilor încasate de la
Consiliul Local al Municipiului Arad și de la UAT-urile membre ale Asociației de
Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad, cu ipotecă imobiliară asupra imobilului
situat în Arad, Depou Micalaca, evidențiat în CF 305817, proprietatea Companiei de
Transport Public Arad, precum și cu ipotecă imobiliară asupra imobilului situat în Arad,
Calea Victoriei, nr. 35B-37, evidențiat în CF 366135, proprietatea Companiei de Transport
Public Arad;
3. emiterea unei scrisori de garanție bancară, conform cerinței pct. 3 a) din Acordul de
principiu nr. 30401/09.01.2025 emis de Ministerul Finanțelor prin care aprobă eșalonarea la
plată a obligațiilor fiscale în sumă totală de 2.470.899 lei și a accesoriilor aferente în sumă
totală de 8.344 lei;
4. garantarea scrisorii de garanție bancară cu ipotecă mobiliară asupra conturilor
curente ale societății și cu ipotecă imobiliară asupra imobilului situat în Arad, Calea
Victoriei, nr. 35B-37, evidențiat în CF 366135, proprietatea Companiei de Transport Public
Arad;
5. semnarea contractului de credit, a scrisorii de garanție bancară, a contractului de
garanții și actelor adiționale la acestea din partea Companiei de Transport Public de către d-
nul Godja Claudiu Petru – director general și d-na Chebeleu Laura - șef serviciu financiar
contabil.
Art. 2 Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către reprezentantul Unității
Administrativ-Teritoriale Municipiul Arad în Adunarea Generală a Acționarilor la SC
Compania de Transport Public SA şi se comunică tuturor celor interesaţi de către Serviciul
Administraţie Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR GENERAL
Compartimentul Guvernanță Corporativă
Red./Dact. D.B./D.B.
Cod: PMA-S4-01
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr. 5706/27.01.2025
În temeiul art. 136 alin. (1) şi alin. (8) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ
şi art. 37 din Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Consiliului Local Municipal Arad aprobat
prin Hotararea nr. 216/2016, îmi exprim iniţiativa de promovare a proiectului de hotărâre cu următorul
obiect privind acordarea unui mandat special reprezentantului U.A.T. Municipiul Arad în Adunarea
Generală a Acționarilor de la SC Compania de Transport Public SA., în susţinerea căruia formulez
prezentul
REFERAT DE APROBARE
Având în vedere adresa de inaintare nr. 727/23.01.2025, înregistrata la Primăria Municipiului
Arad cu nr. 5261/23.01.2025, cu privire la acordarea unui mandat special reprezentantului Unitatii
Administrativ-Teritoriale Municipiul Arad in adunarea generala a actionarilor de la SC Compania de
Transport Public SA Arad;
Tinand seama ca in sedinta din 23.01.2025 Consiliul de administratie de la SC CTP SA Arad a
avizat masurile propuse prin care se solicita suplimentarea liniei de credit si prelungirea pentru o
perioada de 24 de luni,
PROPUN
Acordarea, de către Consiliul Local al Municipiului Arad, a unui mandat special
reprezentantului U.A.T. Municipiul Arad în Adunarea Generală a Acționarilor de la SC Compania de
Transport Public SA în vederea:
- suplimentarii cu 2.500.000 lei a liniei de credit contractate cu Banca Transilvania (în prezent în
valoare de 5.500.000 lei), precum și prelungirea liniei totale de credit în valoare de 8.000.000 lei cu o
perioadă de 24 de luni de la data semnării actului adițional.
- garantarii liniei de credit în valoare de 8.000.000 lei cu ipotecă mobiliară asupra conturilor curente ale
societății și cu cesiune de creanță asupra subvențiilor încasate de la Consiliul Local Municipal
Arad și de la UAT-urile membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public
Arad, cu ipotecă imobiliară asupra imobilului situat în Arad, Depou Micalaca, evidențiat în CF
305817, proprietatea Companiei de Transport Public Arad, precum și cu ipotecă imobiliară asupra
imobilului situat în Arad, Calea Victoriei, nr.35B-37, evidențiat în CF 366135, proprietatea
Companiei de Transport Public Arad;
- emiterii unei scrisori de garanție bancară, conform cerinței pct.3 a) din Acordul de principiu
nr.30401/09.01.2025 emis de Ministerul Finanțelor prin care aprobă eșalonarea la plată a obligațiilor
fiscale în sumă totală de 2.470.899 lei și a accesoriilor aferente în sumă totală de 8.344 lei.
- garantarii scrisorii de garanție bancară cu ipotecă mobiliară asupra conturilor curente ale societății și
cu ipotecă imobiliară asupra imobilului situat în Arad, Calea Victoriei, nr.35B-37, evidențiat în CF
366135, proprietatea Companiei de Transport Public Arad.
- semnarii contractului de credit, a scrisorii de garanție bancară, a contractului de garanții și actelor
adiționale la acestea din partea Companiei de Transport Public de către d-nul Godja Claudiu
Petru – director general și d-na Chebeleu Laura - șef serviciu financiar contabil.
p.PRIMAR
Călin BIBARŢ
VICEPRIMAR
Lazăr FAUR
Primăria Municipiului Arad
Direcția Patrimoniu
Serviciul Evidenta si Administrare Domeniul Public
Compartiment Guvernanta Corporativa
Nr. 5707/27.01.2025
RAPORT DE SPECIALITATE
Considerente tehnice si economice:
Prin adresa nr. 727/23.01.2025, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub nr.
5261/23.01.2025, SC Compania de Transport Public S.A. solicita acordarea unui mandat special
reprezentantului UAT Municipiul Arad in adunarea generala a actionarilor;
Avand in vedere faptul ca societatea intampina greutati in cee ace priveste incasarea la
termen a creantelor de la UAT-urile member ADI Transport, inregistrand astfel plati restante catre
furnizori si catre bugetele locale si bugetele de stat;
Pentru a nu-si destabiliza cash flow-ul si pentru a putea continua activitatea fara perturbari
majore;
Considerente juridice:
- art.132 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
- art.125 alin.(1) din Legea nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare,
-art. 6 lit. f) din Contractul de mandat cu reprezentare, aprobat prin Hotărârea Consiliului
Local al Municipiului Arad nr. 313/2018,
- art. 15 alin. (1) lit. m) din Actul Constitutiv al S.C. Compania de Transport Public Arad S.A.
Tinand seama ca in sedinta din 23.01.2025 Consiliul de administratie de la SC CTP SA Arad a
avizat masurile propuse prin care se solicita suplimentarea liniei de credit si prelungirea pentru o perioada
de 24 de luni,
PROPUNEM
Aprobarea proiectului de hotarare privind acordarea, de către Consiliul Local al
Municipiului Arad, a unui mandat special reprezentantului U.A.T. Municipiul Arad în Adunarea
Generală a Acționarilor de la SC Compania de Transport Public SA în vederea:
- suplimentarii cu 2.500.000 lei a liniei de credit contractate cu Banca Transilvania (în
prezent în valoare de 5.500.000 lei), precum și prelungirea liniei totale de credit în valoare
de 8.000.000 lei cu o perioadă de 24 de luni de la data semnării actului adițional.
- garantarii liniei de credit în valoare de 8.000.000 lei cu ipotecă mobiliară asupra conturilor
curente ale societății și cu cesiune de creanță asupra subvențiilor încasate de la Consiliul
Local Municipal Arad și de la UAT-urile membre ale Asociației de Dezvoltare
Intercomunitară Transport Public Arad, cu ipotecă imobiliară asupra imobilului situat în
Arad, Depou Micalaca, evidențiat în CF 305817, proprietatea Companiei de Transport
Public Arad, precum și cu ipotecă imobiliară asupra imobilului situat în Arad, Calea
Victoriei, nr.35B-37, evidențiat în CF 366135, proprietatea Companiei de Transport
Public Arad;
- emiterii unei scrisori de garanție bancară, conform cerinței pct.3 a) din Acordul de principiu
nr.30401/09.01.2025 emis de Ministerul Finanțelor prin care aprobă eșalonarea la plată a
obligațiilor fiscale în sumă totală de 2.470.899 lei și a accesoriilor aferente în sumă totală de
8.344 lei.
- garantarii scrisorii de garanție bancară cu ipotecă mobiliară asupra conturilor curente ale
societății și cu ipotecă imobiliară asupra imobilului situat în Arad, Calea Victoriei,
nr.35B-37, evidențiat în CF 366135, proprietatea Companiei de Transport Public Arad.
- semnarii contractului de credit, a scrisorii de garanție bancară, a contractului de garanții
și actelor adiționale la acestea din partea Companiei de Transport Public de către d-
nul Godja Claudiu Petru – director general și d-na Chebeleu Laura - șef serviciu financiar
contabil.
Director Executiv, Şef Serviciu, Consilier,
Ștefan Szuchanszki Mihaela Balaș Denisa Bătăneanț
Vizat,
_______________________
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.