HCL 270/2015 adoptată
Hotărâre privind amânarea supunerii la vot a proiectului de hotărâre nr.250/2015 referitor la încetarea contractului de management încheiat cu domnul dr. Alin Corneliu VĂCEAN, manager al Filarmonicii de Stat Arad
Documente
- hcl h7712.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 270
din 31 august 2015
privind amânarea supunerii la vot a proiectului de hotărâre nr.250/2015 referitor la încetarea contractului de
management încheiat cu domnul dr. Alin Corneliu VĂCEAN, manager al Filarmonicii de Stat Arad
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-iniţiativa consilierilor locali, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr. 48.558 din 30.07.2015;
-raportul Serviciului Juridic, Contencios nr. 52.707 din 18.08.2015;
-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-art. 32, alin. (1) lit.”a” din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 189/2008 privind
managementul instituţiilor publice de cultură, aprobată cu modificări prin Legea nr.269/2009, cu
modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data încheierii contractului de management, şi anume, 01
10.2014;
- art.7 pct. 2, lit. „f”, art. 15 alin. ultim, art. 27 alin. (1), lit. „a” din contractul de management nr.
62.546/01.10.2014;
-prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
-prevederile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind
Codul Civil, cu modificările şi completările ulterioare.
- rezultatul votului deschis exprimat în şedinţa Consiliului Local al Municipiului Arad din 31.08.2015
(unanimitate de voturi pentru amânarea proiectului de hotărâre – 20 prezenţi din totalul de 23).
În temeiul prevederilor art. 36, alin. (1), alin. (2), litera „a”, alin. (3) lit. „b”, alin. (9) şi ale art. 45
alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE
Art.1. Se aprobă amânarea supunerii la vot a proiectului de hotărâre nr. 250/2015 privind încetarea
contractului de management încheiat cu domnul dr. Alin Corneliu VĂCEAN, manager al Filarmonicii de
Stat Arad
Art. 2. Prezenta hotărâre se comunică, celor interesaţi, prin grija Serviciului Administraţie Publică Locală şi
se aduce la cunoştinţă publică.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Mariana CISMAŞIU Contrasemnează
SECRETAR
Lilioara STEPANESCU
Red/Dact I.F. /I.F. Verif. C.M.
1 ex Serviciul Juridic Contencios
1 ex.Instituţia Prefectului-Judeţul Arad Cod PMA -S1-02
1 ex. Dosar şedinţă CLMA 31.08.2015
ROMÂNIA PROIECT AVIZAT
JUDEŢUL ARAD Nr. 250/25.08.2015 SECRETAR
MUNICIPIUL ARAD Lilioara STEPANESCU
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr._____
din _________________2015
privind încetarea contractului de management încheiat cu domnul dr. Alin Corneliu VĂCEAN,
manager al Filarmonicii de Stat Arad
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-iniţiativa consilierilor locali, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr. 48.558 din
30.07.2015;
-raportul Serviciului Juridic, Contencios nr. 52.707 din 18.08.2015;
-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-art. 32, alin. (1) lit.”a” din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 189/2008 privind
managementul instituţiilor publice de cultură, aprobată cu modificări prin Legea nr.269/2009, cu
modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data încheierii contractului de management, şi
anume, 01 10.2014;
- art.7 pct. 2, lit. „f”, art. 15 alin. ultim, art. 27 alin. (1), lit. „a” din contractul de management nr.
62.546/01.10.2014;
-prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare;
-prevederile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr.
287/2009 privind Codul Civil, cu modificările şi completările ulterioare.
În temeiul prevederilor art. 36, alin. (1), alin. (2), litera „a”, alin. (3) lit. „b”, alin. (3), litera
„b”, alin. (9) şi ale art. 45 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE
Art. 1. Se aprobă rezultatul final al evaluării managementului domnului dr. Alin Corneliu
VĂCEAN, la Filarmonica de Stat Arad, pentru anul 2014, şi anume, nota 7, 46.
Art. 2. Se constată încetarea contractului de management încheiat cu domnul dr. Alin
Corneliu VĂCEAN, potrivit art. 15 alin. ultim din Contractul de management nr. 62.546 din
01.10.2014.
Art. 3. (1) Până la asigurarea prin concurs a managementului instituţiei, în condiţiile legii, se
numeşte manager interimar doamna/domnul____________________________.
(2) Se mandatează Primarul Municipiului Arad pentru a încheia un contract de management
cu persoana desemnată potrivit alin. (1), în care se vor prevedea expres atribuţiile şi limitele de
competenţă pentru perioada asigurării interimatului.
Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică, celor interesaţi, prin grija Serviciului Administraţie
Publică Locală şi se aduce la cunoştinţă publică.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR
Cod:PMA -S1-01
Nr. 48.558 din 30.07.2015
În temeiul prevederilor art. 45 alin. (6) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice
locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 37 din Regulamentul de
funcţionare a Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 149/2012, ne
exprimăm iniţiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: încetarea
contractului de management încheiat cu domnul dr. Alin Corneliu VĂCEAN, manager al
Filarmonicii de Stat Arad, în susţinerea căruia înaintăm prezenta
EXPUNERE DE MOTIVE
Constatând că rezultatul necontestat al evaluării anuale pentru anul 2014 a managementului
la Filarmonica de Stat Arad este reflectat de nota 7, 46, obţinută de manager, dl. Alin Corneliu
VĂCEAN,
Având în vedere faptul că, astfel cum rezultă din contractul de management nr. 62546 din
1.10.2014, încheiat cu respectarea legislaţiei în vigoare1, art. 7 pct. 2, lit. „f”, art. 15 alin. ultim,
art. 27 alin. (1), lit a 2, nota minim necesară pentru continuarea managementului este nota 8,00 (opt)
şi că, deşi ulterior încheierii contractului, legislaţia privind managementul instituţiilor de cultură s-
a modificat în sensul stabilirii notei 7 (şapte) ca minim necesară3, contractul este guvernat de
prevederile legale sub imperiul cărora s-a încheiat, potrivit principiului tempus regit actum.
În plus, au fost supuse evaluării lunile octombrie, noiembrie şi decembrie 2014, perioadă în
care a rămas valabilă chiar şi prevederea legală referitoare la nota 8 ca cerinţă minimă.
1
ART. 32 din OUG nr. 189/2008, privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările
ulterioare ( în vigoare la data încheierii contractului de management)
(1) Contractul de management încetează în următoarele cazuri:
a) rezultatul evaluării anuale, periodice este sub nota 8;
2
Art. 7 pct. 2 lit. f: Autoritatea are obligaţia să organizeze concurs de management, în următoarele situaţii:
(…)
- rezultatul evaluării anuale este sub nota 8;
art. 15 alineatul ultim din contractul de management nr. 62.546 din 01.10.2014: „ În cazul în care nota finală obţinută
la evaluările anuale, respectiv la evaluarea finală, se situează sub 8, rezultatul evaluării este nesatisfăcător, iar
contractul de management încetează.”
Art.27 alin. (1) lit. „a”: Prezentul contract de management încetează în următoarele cazuri: a) rezultatul evaluării
anuale este sub nota 8;
3
ART. 32 din OUG nr. 189/2008, privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările
ulterioare ( modificat conform Legii nr. 185 din 29 decembrie 2014, privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 68/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind
managementul instituţiilor publice de cultură, publicată în Monitorul oficial nr. 966 din 30 decembrie 2014)
(1) Contractul de management încetează în următoarele cazuri:
a) rezultatul evaluării anuale este sub nota 7;
Constituţia României consacră principiul neretroactivităţii, şi anume: art. 15 alin. (2):
”Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”.
Codul Civil, aprobat prin Legea 287/2009, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, stabileşte la art. 6: „ Aplicarea în timp a legii civile”, alin. (2): “Actele şi faptele
juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu
pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după
caz, a săvârşirii ori producerii lor”.
Art. 102 alin. 1) din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009
privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare, în privinţa contractelor, stabileşte:
„Contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce
priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa”.
Ca urmare, propunem încetarea contractului de management încheiat cu dl. Alin Corneliu
VĂCEAN şi numirea unui manager interimar până la asigurarea prin concurs a managementului
instituţiei.
ALEŞII LOCALI
Ardelean Lia _____________________________________
Bîlcea Sergiu _____________________________________
Bognar Levente _____________________________________
Chirilov Adriana _____________________________________
Cismaşiu Mariana _____________________________________
Ciupe Ionel _____________________________________
Cziszter Kalman _____________________________________
Dolha Ioan _____________________________________
Farcaş Ioan _____________________________________
Gligor Teodor _____________________________________
Lupaş Marin _____________________________________
Mariş Florin _____________________________________
Mihuţa Tristan _____________________________________
Moşneag Ovidiu _____________________________________
Nicşanu Marcela _____________________________________
Pistru Geanina _____________________________________
Rotaru Viorica _____________________________________
Rus Eugen _____________________________________
Săplăcan Gheorghe _____________________________________
Şerb Cosmin _____________________________________
Ţiţirigă Cătălin _____________________________________
Vlaicu-Hergane Traian
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
SECRETAR
Serviciul Juridic, Contencios
Nr. 52707/18.08.2015
RAPORT
al serviciului de specialitate
Referitor la: expunerea de motive a aleşilor locali: Mariş Florin, Gligor Teodor, Nicşanu Marcela,
Pistru Geanina, Chirilov Adriana, Rotaru Viorica, Vlaicu-Hergane Traian, Cziszter Kalman, Dolha
Ioan, Rus Eugen, Mihuţa Tristan, Bîlcea Sergiu, Lupaş Marin, Ciupe Ionel, Ardelean Lia, Săplăcan
Gheorghe, Farcaş Ioan, Şerb Cosmin, Moşneag Ovidiu, Cismaşiu Mariana, Bognar Levente şi Ţiţirigă
Cătălin, înregistrată cu nr. 48558/30.07.2015
Obiect :
- propunerea spre aprobare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: încetarea contractului de
management încheiat cu dl. Alin Corneliu Văcean şi numirea unui manager interimar până la
asigurarea prin concurs a managementului Filarmonicii de Stat Arad.
Se constată că evaluarea anuală a managementului la Filarmonica de Stat Arad pentru anul 2014, în
urma căreia nota obţinută de către dl. manager, Alin Corneliu Văcean este de 7,46 în condiţiile în
care perioada evaluată se referă la lunile: octombrie, noiembrie, decembrie 2014, perioadă pentru
care, conform art.15 din contractul de management nr.62546/01.10.2014, nota minimă necesară
pentru continuarea managemenului este nota 8,00(opt).
Având în vedere şi prevederile alin.1, lit.a) ale art.32 din O.U.G. nr.189/2008, aplicabile
evaluării anuale a managementului la Filarmonica de Stat Arad, potrivit cărora:,, 1) Contractul de
management încetează în următoarele cazuri:
a) rezultatul evaluării anuale, periodice este sub nota 8;” coroborat cu prevederile art.7 pct.2,
lit.f ; art.15 alin 3, art.27 alin.1, lit a ale contractului de management nr. 62546/01.10.2014 , care
stipulează fără echivoc faptul că nota minimă necesară pentru continuarea managementului este
nota 8,00, în caz contrar rezultatul evaluării fiind nesatisfăcător, se impune încetarea contractului de
management.
Facem precizarea că dispoziţiile legale invocate mai sus erau în vigoare la data semnării
contractului de management nr.62546/01.10.2014, iar modificările aduse lor au intrat în vigoare la
data 02.01.2015, după publicarea în Monitorul Oficial nr.966 din 30.12.2014 a Legii nr.185/2014
privind aprobarea O.U.G. nr.68/2013 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr.189/2008
privind managementul instituţiilor publice de cultură, astfel că aceste noi prevederi se aplică doar
pentru viitor conform principiului neretroactivităţii legii în timp, adică se aplică numai situaţiilor
care se ivesc în practică după intrarea lor în vigoare, iar nu şi situaţiilor anterioare.
Faţă de cele de mai sus considerăm oportună adoptarea unei hotărâri cu următorul obiect:
încetarea contractului de management încheiat cu dl. Alin Corneliu Văcean şi numirea unui
manager interimar până la asigurarea prin concurs a managementului Filarmonicii de Stat Arad.
SECRETAR, p. ŞEF SERVICIU,
Lilioara Stepanescu Antonina Bulboacă
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.