HCL 27/2017 adoptată
Hotărâre privind aprobarea documentatiei pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte pentru acordarea de finantări nerambursabile, în baza Legii nr. 350/2005, în cadrul programului sportiv de utilitate publică Sportul pentru toti
Documente
- hcl h8375.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 27
din 26 ianuarie 2017
privind aprobarea documentaţiei pentru elaborarea şi prezentarea propunerilor de proiecte pentru acordarea
de finanţări nerambursabile, în baza Legii nr. 350/2005, în cadrul programului sportiv de utilitate publică
”Sportul pentru toţi”
Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive
înregistrată cu nr. 3504/20.01.2017,
Analizând raportul serviciului de specialitate nr. 163/19.01.2017 din partea Centrului Municipal de
Cultură Arad ,
Luând în considerare rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
În conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor
nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi
completările ulterioare,
Ţinând seama de prevederile Anexelor 1, 2, 3 şi 4 ale Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale
pentru Sport nr. 130/2006 privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor cluburilor
sportive de drept privat şi ale asociaţiilor pe ramură de sport judeţene şi ale municipiului Bucureşti,
Adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (21 prezenţi din totalul de 22),
În temeiul prevederilor art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (6), lit. a) pct. 6, art. 45 alin. (1) și ale
art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
HOTĂRĂŞTE
Art.1. Se aprobă documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea propunerilor de proiecte în vederea acordării
de finanţări nerambursabile pentru proiectele de sport, în cadrul programului de utilitate publică „Sportul
pentru toţi”, în anul 2017, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă începerea procedurii de selecţie de proiecte pentru acordarea de finanţări nerambursabile
pentru proiectele de sport, în cadrul programului de utilitate publică „Sportul pentru toţi”, pentru anul
2017.
Art. 3. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către de către Centrul Municipal de Cultură
Arad şi va fi comunicată tuturor celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Mariana CISMAȘIU Contrasemnează
p.SECRETARUL MUNICIPIULUI ARAD
Sorin CONTRAȘ
Red/Dact G.L./G.L. Verif. C.M.
1 ex. Centrul Municipal de Cultură Arad
1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
1 ex. Dosar şedinţă CLMA 26.01.2017 Cod PMA -S1-02
Anexa la Hotărârea nr. 27/26.01.2017
a Consiliului Local al Municipiului Arad
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
CENTRUL MUNICIPAL DE CULTURĂ ARAD
DOCUMENTAŢIA
pentru elaborarea şi prezentarea propunerii de proiecte
în vederea acordării de finanţări nerambursabile, pentru structurile sportive din municipiul Arad,
în cadrul programului sportiv de utilitate publică „Sportul pentru toţi 2017”
I. Cadrul legal general
Art.1. Cadrul legal al finanţării proiectelor pentru susţinerea, programului sportiv de utilitate
publică Sportul pentru toţi, în cadrul programelor Centrului Municipal de Cultură Arad, prevăzute
în prezentele metodologii, este:
- Legea nr. 350/ 2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru
activităţi nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 69/2000, legea educaţiei fizice şi sportului cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordinul Președintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport nr. 130/ 2006;
- HCLM nr.______/2017 privind aprobarea bugetului general de venituri şi cheltuieli a
Municipiului Arad pe anul 2017.
II. Programul sportiv de utilitate publică pentru susţinerea proiectelor
de finanţare nerambursabilă ”Sportul pentru toţi 2017”
Art.2. Scop: Sportul pentru toţi reprezintă un complex de activităţi bazate pe practicarea liberă a
exerciţiului fizic într-un mediu curat şi sigur, individual sau în grup, organizat sau independent,
astfel încât este necesară asigurarea cadrului pentru menţinerea unei bune stări de sănătate a
populaţiei şi consolidarea metodelor de socializare ale cetăţenilor.
Art.3. Obiective:
(1). Încurajarea practicării activităţilor fizice şi sportive, în mod continuu, de cât mai mulţi cetăţeni;
(2). Atragerea şi stimularea tuturor categoriilor de cetăţeni, fără discriminare, în mod liber şi
voluntar, independent sau în cadru organizat, pentru practicarea activităţilor fizice şi sportive;
(3). Susţinerea procesului de redresare a jocurilor sportive, în funcţie de valoarea, tradţia şi gradul
de dezvoltare a fiecaruia la nivel naţional şi internaţional.
Art.4.
(1). Finanţarea în cadrul programului, în baza bugetului aprobat: Centrul Municipal de Cultură Arad
finanţează proiectele pentru sportul de performanţă:
- structurilor sportive fără scop patrimonial, care au sediul în municipiul Arad;
- asociaţiilor sportive, care au sediul în municipiul Arad;
- cluburilor sportive, unităţi de învăţământ cu program sau profil sportiv, palatele şi cluburile copiilor şi elevilor, care au
sediul în municipiul Arad;
- cluburilor sportive de drept public aflate în subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat care au sediul în
municipiul Arad.
III. Definiţii
Art.5. În sensul prezentei metodologii, următorii termeni se definesc după cum urmează:
1. solicitant - orice persoană fizică sau juridică fără scop patrimonial care depune o propunere
de proiect;
2. finanţare nerambursabilă - alocaţie financiară directă din fonduri publice, în vederea
desfăşurării de către persoane fizice sau persoane juridice fără scop patrimonial a unor
activităţi nonprofit care să contribuie la realizarea unor acţiuni sau programe de interes
public general, regional sau local;
3. contract de finanţare nerambursabilă - contract încheiat, în condiţiile legii, între o
autoritate publică, denumită în continuare autoritate finanţatoare, şi un beneficiar;
4. beneficiar - solicitantul căruia i se atribuie contractul de finanţare nerambursabilă în urma
aplicării procedurii selecţiei publice de proiecte;
5. cheltuieli eligibile - cheltuieli care pot fi luate în considerare pentru finanţarea
nerambursabilă;
6. structuri sportive – asociaţii de drept privat sau instituţii de drept public, constituite sau
înfiinţate, după caz, în scopul organizării şi administrării unei activităţi sportive şi care au
drept obiectiv uneia sau mai multor discipline sportive, practicarea acestora de către membrii
lor şi participarea la activităţile şi competiţiile sportive;
7. certificat de identitate sportivă – act oficial prin care se atestă calitatea de structură
sportivă.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Mariana CISMAȘIU Contrasemnează
p.SECRETARUL MUNICIPIULUI ARAD
Sorin CONTRAȘ
METODOLOGIA PENTRU
SELECŢIA DE PROIECTE DIN CADRUL PROGRAMULUI SPORTIV DE
UTILITATE PUBLICĂ ”SPORTUL PENTRU TOŢI”
CAPITOLUL I
Condiţii şi criterii de eligibilitate pentru proiectele depuse în vederea finanţării
Art.1. – Sunt eligibile proiectele structurilor care:
a) se înscriu în tema şi priorităţile concursului;
b) asigură (şi fac dovada) contribuţiei proprie şi atrasă (în bani şi/sau valorizată) de minim 10% din
valoarea proiectului de tineret;
c) realizează cel puţin punctajul minim de apreciere (50 puncte);
d) se încadrează în perioada de derulare stabilită pentru concurs, perioadă precizată în Anunţul de
participare publicat în Monitorul Oficial şi pe site-ul CMCA;
e) sunt depuse de structuri care au respectat, în ultimii doi ani, prevederile contractelor de finanţare
nerambursabilă acordate şi/sau parteneriatele semnate cu finanţatorul, după caz;
f) sunt însoţite de declaraţia pe propria răspundere prin care proiectul depus nu beneficiază de
atribuirea mai multor contracte de finanţare nerambursabilă de la CMCA;
g) sunt depuse de structuri în al căror statut/ act constitutiv sunt prevăzute tipurile de activităţi
pentru care se solicită finanţare.
Art.2. Sunt eligibile structurile care respectă criteriile şi condiţiile de acces la fondurile publice
pentru finanţarea cluburilor sportive de drept privat, în baza prevederilor Ordinului nr.
130/28.03.2006 privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor cluburilor
sportive de drept privat şi ale asociaţiilor pe ramură de sport judeţene şi ale municipiului Bucureşti.
a) să fie o structură sportivă recunoscută în condiţiile legii (copie după Certificatul de identitate
sportivă), Avizul de constituire, Certificatul de înscriere a persoanei juridice fără scop
patrimonial);
b) să aibă sediul social şi să îşi desfăşoare activitatea de bază în Municipiul Arad;
c) să facă dovada afilierii la federaţia sportivă naţională de specialitate şi/sau la asociaţia pe
ramură de sport judeţeană/a municipiului Bucureşti, după caz (Adeverinţa emisă de către
Direcţia pentru Sport care să certifice acest lucru);
d) să facă dovada depunerii situaţiei financiare la data de 31 decembrie anul precedent la
organul fiscal competent (copie după Bilanţul anului 2016 înregistrat la Administraţia
Finanţelor Publice);
e) declarație pe propria răspundere ca nu are obligații de plată exigibile către bugetul local al
Municipiului Arad, semnată şi parafată de către Preşedintele structurii sportive;
f) declarație pe proprie răspundere ca nu are obligații de plată exigibile, privind taxele și
impozitele către stat, semnată şi parafată de către Preşedintele structurii sportive;
g) să nu se afle în litigiu cu instituţia publică (implicit Municipiul Arad) căreia îi solicită
atribuirea unui contract de finanţare (Declaraţie pe propria răspundere, semnată şi parafată
de către Preşedintele structurii sportive);
h) să nu furnizeze informaţii false în documentele care însoţesc cererea de finanţare (Declaraţie
pe propria răspundere, semnată şi parafată de către Preşedintele structurii sportive);
i) să nu se afle în situaţia de nerespectare a dispoziţiilor statuare, a actelor constitutive, a
regulamentelor proprii, precum şi a legii (Declaraţie pe propria răspundere, semnată şi
parafată de către Preşedintele structurii sportive);
j) să participe cu o contribuţie financiară de minimum 10% din valoarea totală a finanţării
(Angajament pe propria răspundere prin care preşedintele structurii sportive se obligă la o
cofinanţare de min. 10% din valoarea proiectului);
k) să nu facă obiectul unei proceduri de dizolvare sau de lichidare ori să nu se afle deja în stare
de dizolvare sau de lichidare în conformitate cu prevederile legale în vigoare (Declaraţie pe
propria răspundere, semnată şi parafată de către Preşedintele structurii sportive);
l) să depună cererea de finanţare completă în termenul stabilit de autoritatea finanţatoare;
m) să depună un raport de activitate în care să fie menţionate performanţele atinse în ultimii 10
ani de activitate sau de la înfiinţare pentru cluburile sportive nou înfiinţate, la competiţiile
interne sau internaţionale, la care a participat structura sportivă.
CAPITOLUL II
Organizarea selecţiei de proiecte din cadrul programului sportiv de utilitate publică
”Sportul pentru toţi 2017”
Art.3. (1) Anunţarea publică a Concursului local de proiecte din cadrul programului sportiv de
utilitate publică Sportul pentru toţi - 2017, respectiv intenţia de atribuire a contractelor de finanţare,
se face de către CMCA prin:
a) anunţ în Monitorul Oficial, Partea a –VI- a;
b) anunţ în două cotidiane locale;
c) site-ul CMCA.
(2) Anunţul poate fi făcut şi prin alte mijloace de informare.
(3) Data apariţiei anunţurilor şi afişarea pe site-ul CMCA trebuie să fie cu minimum 30 de zile
calendaristice înainte de data limită de depunere a proiectelor.
(4) Anunţul de intenţie va cuprinde perioada de organizare şi locul desfăşurării concursurilor,
termenele limită şi locul de depunere a proiectelor din cadrul programului sportiv de utilitate
publică Sportul pentru toţi, precum şi locul de unde se pot obţine informaţii cu privire la
metodologia de finanţare.
(5) Metodologia de finanţare se poate obţine de la sediul CMCA sau descărca de pe site-ul CMCA
(www.cmcarad.ro.)
(6) Solicitanţii au dreptul să ceară în scris, inclusiv prin poşta electronică, clarificări privind
documentaţia de finanţare, cu cel puţin 6 zile înainte de data limită de depunere a proiectelor.
(7) CMCA are obligaţia de a răspunde în scris, inclusiv prin poşta electronică, solicitărilor de
clarificări, cu cel puţin 4 zile înainte de data limită de depunere a proiectelor.
(8) În situaţia în care la data limită de depunere, există un singur solicitant înscris, CMCA are
obligaţia să repete concursul.
(9) Dacă şi în situaţia prevăzută la alin. (8) se va înscrie la concurs tot un singur solicitant,
concursul se va desfăşura conform prevederilor prezentului regulament.
Art.4. (1) Perioada de depunere a proiectelor din cadrul programului sportiv de utilitate publică
Sportul pentru toţi, este cea precizată în anunţ, de luni până joi între orele 8,00-17,00 şi vineri:
între orele 8,00-14,00.
(2) Proiectul din cadrul programului sportiv de utilitate publică Sportul pentru toţi , redactat
pe formularul de finanţare (în două exemplare), însoţit de documentele prezentate la Art.5,
se depune în plic sigilat şi ştampilat la sediul CMCA din Arad, Bd. Revoluţiei nr. 97, ap.4,
Secretariat - Registratură, sau se transmite prin Poştă la adresa de mai sus;
a) pe plicul care conţine proiectul de finanţare se va preciza, pe lângă adresă, „Linia bugetară –
Sportul pentru toţi-2017”;
(3) Dacă într-un plic se transmit mai multe proiecte, se va menţiona pe plic numărul proiectelor.
(4) Se vor lua în considerare proiectele din cadrul programului sportiv de utilitate publică Sportul
pentru toţi, înregistrate la CMCA până la data limită de depunere, dată precizată în anunţul de
participare. Proiectele care, din diferite motive, ajung după termenul de depunere stabilit, sunt
descalificate.
Art.5. Pentru selecţia de proiecte din cadrul programului sportiv de utilitate publică Sportul pentru
toţi 2017, solicitanţii trebuie să prezinte următoarele documente:
a. copie după: Certificatul de identitate sportivă, Avizul de constituire, Certificatul de înscriere
a persoanei juridice fără scop patrimonial;
b. adeverinţa emisă de către Direcţia pentru Sport care să certifice dovada afilierii la federaţia
sportivă naţională de specialitate şi/sau la asociaţia pe ramură de sport judeţeană/a
municipiului Bucureşti;
c. declarație pe propria răspundere ca nu are datorii exigibile către bugetul local, semnată şi
parafată de către Preşedintele structurii sportive;
d. declarație pe proprie răspundere ca nu are obligații de plată exigibile, privind taxele și
impozitele către stat, semnată şi parafată de către Preşedintele structurii sportive;
e. declaraţie pe propria răspundere conform Anexei nr. 2, semnată şi parafată de către
Preşedintele structurii sportive;
f. cererea de finanţare completă, în termenul stabilit de autoritatea finanţatoare- anexa nr.1
g. declaraţia de imparţialitate, conform anexei nr.6;
h. raport de activitate în care să fie menţionate performanţele atinse în ultimii 10 ani de
activitate sau de la înfiinţare pentru cluburile sportive nou înfiinţate, la competiţiile interne
sau internaţionale, la care a participat structura sportivă.
Art.6. (1) - Selecţia proiectelor din cadrul programului sportiv de utilitate publică Sportul
pentru toţi se realizează de către Comisiile de selecţie, constituite în acest scop la nivelul
CMCA.
(2) Comisiile de selecţie şi atribuţiile acestora se vor stabili prin Decizie a directorului CMCA.
(3) Selecţia se realizează în două etape:
a) etapa eliminatorie, fără punctaj, în care sunt verificate dosarele depuse de către solicitanţi;
b) etapa de evaluare, pe bază de punctaj, care se realizează doar pentru acele proiecte care au
promovat etapa eliminatorie.
Art.7. – Etapa de selecţie, eliminatorie, fără punctaj, a proiectelor pentru promovarea sportului de
performaţă
(1) Condiţii şi criterii de selecţie:
a) proiectele din cadrul programului sportiv de utilitate publică Sportul pentru toţi trebuie să
conţină toate documentele prevăzute la art. 5;
b) proiectele din cadrul programului sportiv de utilitate publică Sportul pentru toţi trebuie să
respecte prevederile art.10, alin. (4), din prezenta metodologie.
(2) Proiectele pentru promovarea sportului de performaţă care nu îndeplinesc condiţiile şi criteriile
de selecţie, fără punctaj, prevăzute la art. 2 şi art. 5 sunt eliminate din concurs.
Art.8.
(1) Etapa de selecţie fără punctaj a proiectelor din cadrul programului sportiv de utilitate publică
Sportul pentru toţi se realizează de membrii comisiilor de selecţie constituite la nivelul autorităţii
finanţatoare.
(2) După încheierea etapei de selecţie fără punctaj a proiectelor din cadrul programului sportiv de
utilitate publică Sportul pentru toţi, membrii comisiilor de selecţie au obligaţia de a întocmi un
proces verbal cu rezultatele evaluării.
(3) Centralizatoarele cu rezultatele evaluării, se vor publica pe site-ul www.cmcarad.ro la data
prevăzută în anunţul de participare.
Art.9. Selecţia pe bază de punctaj.
Proiectele care îndeplinesc condiţiile şi criteriile de selecţie fără punctaj vor fi evaluate din punct de
vedere tehnic de Comisia de selecţie.
Art.10. Selecţia pe bază de punctaj:
(1) Etapa de selecţie pe bază de punctaj a proiectelor din cadrul programului sportiv de utilitate
publică Sportul pentru toţi se realizează de membrii comisiilor de selecţie constituite la nivelul
autorităţii finanţatoare.
(2) Membrii comisiei de selecţie acordă pe formularul de apreciere prevăzut în Anexa 4 un punctaj
care se calculează prin însumarea calificativelor cuantificate.
(3) Membrii comisiei de selecţie au dreptul de a opera modificări în bugetul proiectului pentru
promovarea sportului de performanţă.
(4) Pentru a fi selectat în vederea finanţării, proiectul din cadrul programului sportiv de utilitate
publică Sportul pentru toţi trebuie să obţină minimum 50 puncte, nerealizarea acestui punctaj
descalificând proiectul.
(5) Proiectele selectate primesc finanţare în ordine descrescătoare a punctajului obţinut, în limita
sumei al
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.