Se aprobă trecerea unui imobil situat pe strada Tiberiu nr. 4, ap. 1 (fost sediu Grădinița nr. 16) din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Arad, pentru a fi restituit în natură în temeiul Legii nr. 10/2001 privind imobile preluate abuziv în perioada 1945-1989. Schimbarea afecta în principal valoarea și gestionarea bunului de către primărie, iar măsura urmează să fie realizată conform anexei care face parte integrantă din hotărâre. Implementarea va fi dusă la îndeplinire de către serviciile municipale și comunicată celor interesați de Serviciul Administrație Publică Locală.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă trecerea imobilului situat pe str. Tiberiu nr. 4, ap. 1 (fostul sediu al Grădiniței cu Program Normal nr. 16), identificat în CF 328199-C1-U1, nr. top: 1/c.1.a.1.4.a.1.b/412/I - Bujac, din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Arad, în vederea restituirii în natură în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 25
din 26 ianuarie 2017
privind modificarea inventarului bunurilor aparținând domeniului public
al municipiului Arad
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive
înregistrată cu nr. 2715/18.01.2017,
Analizând raportul nr. 2716/18.01.2017 al Serviciului Evidență Domeniu Public,
Ținând seama de adresa nr. ad. 60581/2016 a Serviciului Juridic Contencios,
Conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu
modificările și completările ulterioare,
Luând în considerare rapoartele comisiilor de specialitate a Consiliului Local al Municipiului
Arad,
Adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (21 prezenţi din totalul de 22),
În temeiul prevederilor art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (9), art. 45 alin. (3), art. 115 alin. (1)
lit. b) din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările
ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
HOTĂRĂŞTE
ART. 1: Se aprobă trecerea imobilului situat pe str. Tiberiu nr. 4, ap. 1 (fostul sediu al Grădiniței
cu Program Normal nr. 16), identificat în CF 328199-C1-U1, nr. top: 1/c.1.a.1.4.a.1.b/412/I - Bujac, din
domeniul public în domeniul privat al Municipiului Arad, în vederea restituirii în natură în conformitate
cu prevederile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
ART. 2: Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către serviciile de specialitate din cadrul
Primăriei Municipiului Arad și se va comunica celor interesați de către Serviciul Administrație Publică
Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Mariana CISMAȘIU Contrasemnează
p.SECRETARUL MUNICIPIULUI ARAD
Sorin CONTRAȘ
Red/Dact G.L./G.L. Verif. C.M.
1 ex. Serviciul Evidență Domeniu Public
1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
1 ex. Dosar şedinţă CLMA 26.01.2017 Cod PMA -S1-02
Anexa la Hotărârea nr. 25/26.01.2017
a Consiliului Local al Municipiului Arad
Imobil ce trece din domeniul public al Municipiului Arad
în domeniul privat al acestuia
Nr. Denumire obiectiv Nr. Valoare
crt. inventar - lei-
1 Clădire 1 - grădiniță, str. Tiberiu nr. 4, ap. 1 272 494.070,87
2 Clădire magazie, str. Tiberiu nr. 4, ap. 1 273 41.022,66
3 Teren, str. Tiberiu nr. 4, ap. 1 20077 181.525,05
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Mariana CISMAȘIU Contrasemnează
p.SECRETARUL MUNICIPIULUI ARAD
Sorin CONTRAȘ
ROMÂNIA Avizat
JUDEŢUL ARAD p. SECRETAR
PROIECT
MUNICIPIUL ARAD Cristian TOMOȘ
CONSILIUL LOCAL
Nr.18/18.01.2017
H O T Ă R Â R E A nr._______
din __________________2017
privind modificarea inventarului bunurilor aparținând domeniului public
al municipiului Arad
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de
motive înregistrată cu nr. 2715/18.01.2017,
Analizând raportul nr. 2716/18.01.2017 al Serviciului Evidență Domeniu Public,
Ținând seama de adresa nr. ad. 60581/2016 a Serviciului Juridic Contencios,
Conform art. 10, alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu
modificările și completările ulterioare,
Luând în considerare rapoartele comisiilor de specialitate a Consiliului Local al
Municipiului Arad,
În temeiul prevederilor art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (9), art. 45 alin. (3), art. 115
alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, republicată, cu
modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
HOTĂRĂŞTE
ART. 1: Se aprobă trecerea imobilului situat pe str. Tiberiu nr. 4, ap. 1 (fostul sediu al
Grădiniței cu program normal nr. 16), identificat în CF 328199-C1-U1, nr. top:
1/c.1.a.1.4.a.1.b/412/I - Bujac, din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Arad, în
vederea restituirii în natură în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 privind regimul
juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989,
conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART. 2: Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către serviciile de specialitate din
cadrul Primăriei Municipiului Arad și se va comunica celor interesați de către Serviciul
Administrație Publică Locală.
PREŞEDINE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR
Serviciul Evidență Domeniu Public
Red./Dact. M.B./M.B.
Cod:PMA-S1-01
Anexa la Hotărârea nr _____/__________2017 a Consiliului Local al Municipiului Arad
Imobil ce trece din domeniul public al Municipiului Arad
în domeniul privat al acestuia
Nr. Denumire obiectiv Nr. Valoare
crt. inventar - lei-
1 Clădire 1 - grădiniță, str. Tiberiu nr. 4, ap. 1 272 494.070,87
2 Clădire magazie, str. Tiberiu nr. 4, ap. 1 273 41.022,66
3 Teren, str. Tiberiu nr. 4, ap. 1 20077 181.525,05
PREŞEDINE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr. 2715/18.01.2017
Primarul Municipiului Arad
În temeiul prevederilor art. 45, alin. (6), din Legea nr. 215/2001 a
administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările
ulterioare îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu
următorul obiect:
„modificarea inventarului bunurilor aparținând domeniului public al Municipiului
Arad” proiect în susținerea căruia formulez următoarea
EXPUNERE DE MOTIVE
Având în vedere:
- Notificarea nr. 2362/2001 jud. Arad, înregistrată la Primăria
Municipiului Arad cu nr.10832/2001 prin care Kelemen Elisabeta și
Crestici Paul Francisc solicită restituirea în natură a imobilului situat
pe str. Tiberiu nr. 4, ap. 1 (fostul sediu al Grădiniței cu program
normal nr. 16), identificat în CF 328199-C1-U1, nr. top:
1/c.1.a.1.4.a.1.b/412/I - Bujac, în condițiile Legii nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989;
- Faptul că, în anul 2014, acestei unități de învățământ i s-a atribuit un
alt sediu, mult mai spațios, situat pe str. Independenței nr. 5,
proprietate publică a Municipiului Arad, în care unitatea de
învățământ s-a dezvoltat, funcționând în regim de „program
prelungit”;
- Acordul Inspectoratului Școlar nr.1996/2014, înregistrat la Primăria
Municipiului Arad cu nr.56904/2014;
- Notificarea formulată către Ministerul Educației și Cercetării Științifice
nr.65.998/2016 prin care facem cunoscut faptul că imobilul va fi
restituit foștilor proprietari;
Față de cele de mai sus, consider oportun promovarea unui proiect de
hotarare privind trecerea din domeniul public în domeniul privat a acestui
imobil în vederea restituirii în natură foștilor proprietari.
P R I M A R,
Gheorghe FALCĂ
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
DIRECŢIA PATRIMONIU
SERVICIUL EVIDENŢĂ DOMENIU PUBLIC
Nr. 2716/18.01.2017
RAPORT
Referitor la: expunerea de motive înregistrată cu nr. 2715/18.01.2017 a
domnului Gheorghe Falcă, Primarul Municipiului Arad;
Obiect: modificarea inventarului bunurilor aparținând domeniului public al
Municipiului Arad
Având în vedere:
- Notificarea nr. 2362/2001 jud. Arad, înregistrată la Primăria
Municipiului Arad cu nr.10832/2001 prin care Kelemen Elisabeta și
Crestici Paul Francisc solicită restituirea în natură a imobilului situat
pe str. Tiberiu nr. 4, ap. 1 (fostul sediu al Grădiniței cu program
normal nr. 16), identificat în CF 328199-C1-U1, nr. top:
1/c.1.a.1.4.a.1.b/412/I - Bujac, în condițiile Legii nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989;
- Faptul că, în anul 2014, acestei unități de învățământ i s-a atribuit un
alt sediu, mult mai spațios, situat pe str. Independenței nr. 5,
proprietate publică a Municipiului Arad, în care unitatea de
învățământ s-a dezvoltat, funcționând în regim de „program
prelungit”;
- Acordul Inspectoratului Școlar nr.1996/2014, înregistrat la Primăria
Municipiului Arad cu nr.56904/2014;
- Notificarea formulată către Ministerul Educației și Cercetării Științifice
nr.65.998/2016 prin care facem cunoscut faptul că imobilul va fi
restituit foștilor proprietari;
P R O P U N E M:
trecerea imobilului situat pe str. Tiberiu nr. 4, ap. 1 (fostul sediu al
Grădiniței cu program normal nr. 16), identificat în CF 328199-C1-U1, nr. top:
1/c.1.a.1.4.a.1.b/412/I - Bujac, din domeniul public în domeniul privat al
Municipiului Arad, în vederea restituirii în natură în conformitate cu
prevederile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în
mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
DIRECTOR EXECUTIV ŞEF SERVICIU ÎNTOCMIT
Ioan IGNAT Mihaela BALAŞ Ruxanda MOTREA
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.