Arad › 31 octombrie 2011

HCL 266/2011 adoptată

Hotărâre privind aprobarea actului adiţional la contractul de închiriere nr. 1.505/2006 spaţiu cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, situat în Municipiul Arad, Strada Episcopiei nr. 32, ap. 1

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr.266 din 31 octombrie 2011 privind aprobarea actului adiţional la contractul de închiriere nr. 1.505/2006 – spaţiu cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, situat în Municipiul Arad, Strada Episcopiei nr. 32, ap. 1 Consiliul Local al Municipiului Arad, Având în vedere: -iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive nr.47.069/19.10.2011; -raportul Serviciului Administrare Patrimoniu din cadrul Direcţiei Patrimoniu a Primăriei Municipiului Arad, înregistrat cu nr. ad. 47.069/M3/19.10.2011; -solicitarea Uniunii Democrate Maghiare din România – Organizaţia Judeţeană Arad nr.47.069/2011; -rapoartele favorabile ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad; -prevederile art.1 şi art.27 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.40/1999, privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări prin Legea 241/2001, cu modificările şi completările ulterioare; -potrivit prevederilor Legii nr.334/2006, privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale; -adoptarea hotărârii cu 22 de voturi pentru şi 1 abţinere (23 prezenţi din totalul de 23); În temeiul prevederilor art.36, alin.(9) şi art.45 din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE Art.1.Se aprobă actul adiţional nr.3 la contractul de închiriere nr.1.505/2006 încheiat de Municipiul Arad cu Uniunea Democrată Maghiară din România – Organizaţia Judeţeană Arad., având ca obiect locaţiunea spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situat în Municipiul Arad, Strada Episcopiei nr. 32, ap. 1, înscris în C.F. nr. 300303-C1-U14 - Arad, nr. cad./nr.top. 300303-C1- U14, în sensul stabilirii suprafaţei utile la 587,45 mp. Art.2.Se interzice schimbarea destinaţiei spaţiului, orice modificare ducând de drept la revocarea prezentei hotărâri. Art.3.Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin Serviciul Administrare Patrimoniu din cadrul Direcţiei Patrimoniu şi se comunică celor interesaţi de către Serviciul Administraţie Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR Florin Manta Lilioara Stepanescu Red/Dact BML/BML Verif. SL 1 ex.Serviciul Administrare Patrimoniu 1 ex.Instituţia Prefectului-Judeţului Arad 1 ex. Dosar şedinţă CLMA 31.10.2011 Cod PMA -S1-02 ROMÂNIA Proiect Avizat: JUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD SECRETAR, CONSILIUL LOCAL Lilioara Stepanescu Nr.306/24.10.2011 HOTĂRÂREA nr._________ Din _________________2011 privind aprobarea actului adiţional la contractul de închiriere nr. 1.505/2006 – spaţiu cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, situat în Municipiul Arad, Strada Episcopiei nr. 32, ap. 1 Consiliul Local al Municipiului Arad, Având în vedere: -iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive nr.47.069/19.10.2011; -raportul Serviciului Administrare Patrimoniu din cadrul Direcţiei Patrimoniu a Primăriei Municipiului Arad, înregistrat cu nr. ad. 47.069/M3/19.10.2011; -solicitarea Uniunii Democrate Maghiare din România – Organizaţia Judeţeană Arad nr.47.069/2011; -rapoartele favorabile ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad; -prevederile art.1 şi art.27 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.40/1999, privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări prin Legea 241/2001, cu modificările şi completările ulterioare; -potrivit prevederilor Legii nr.334/2006, privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale; -adoptarea hotărârii cu 22 de voturi pentru şi 1 abţinere (23 prezenţi din totalul de 23); În temeiul prevederilor art.36, alin.(9) şi art.45 din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE Art.1.Se aprobă actul adiţional nr.3 la contractul de închiriere nr.1.505/2006 încheiat de Municipiul Arad cu Uniunea Democrată Maghiară din România – Organizaţia Judeţeană Arad., având ca obiect locaţiunea spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situat în Municipiul Arad, Strada Episcopiei nr. 32, ap. 1, înscris în C.F. nr. 300303-C1-U14 - Arad, nr. cad./nr.top. 300303-C1-U14, în sensul stabilirii suprafaţei utile la 587,45 mp. Art.2.Se interzice schimbarea destinaţiei spaţiului, orice modificare ducând de drept la revocarea prezentei hotărâri. Art.3.Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin Serviciul Administrare Patrimoniu din cadrul Direcţiei Patrimoniu şi se comunică celor interesaţi de către Serviciul Administraţie Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR SERVICIUL ADMINISTRARE PATRIMONIU PMA – S1 - 01 EX. – 1 O.L./ O.L. PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD NR. 16.922/19.10.2011 EXPUNERE DE MOTIVE Având în vederea solicitarea privind adiţionarea contractului de închiriere a Uniunii Democrate Maghiare din România-Organizaţia Judeţeană Arad şi necesitatea ca aceasta să îşi poată desfăşura şi organiza în cele mai bune condiţii activităţile specifice de partid şi relaţiile cu cetăţenii şi societatea civilă din municipiu şi judeţ, consider oportun adoptarea unei hotărâri privind adiţionarea contractului de închiriere la suprafaţa actuală. PRIMAR, Ing. Gheorghe Falcă SERVICIUL ADMINISTRARE PATRIMONIU PMA – S1 - 01 EX. – 1 O.L./ O.L. PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD DIRECŢIA PATRIMONIU SERVICIUL ADMINISTRARE PATRIMONIU NR. ad. 47.069/M3/19.10.2011 RAPORT Privind adiţionarea contractului de închiriere nr. 1.505/2006 - spaţiu cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, situat în Municipiul Arad Strada Episcopiei nr. 32, ap. 1 Având în vedere: - Lucrarea de apartamentare iniţială a imobilului s-a efectuat conform folosinţei existente la 01.01.1990. - În urma lucrărilor de reparaţii şi a dezafectării unor corpuri de clădire care prezintau pericol în exploatare, precum şi a repartizării unor spaţii către partide politice şi asociaţii – fundaţii, a fost necesară alipirea şi reapartamentarea imobilului . - Contractele de închiriere iniţiale s-au încheiat conform evidenţelor preluate de la S.C. „Recons” S.A. şi a bazei de date existente la acea dată. - Prin reapartamentarea actuală unele spaţii comune, au devenit exclusive, astfel că după efectuarea publicităţii imobiliare a lucrării cadastrale şi eliberarea extraselor de carte funciară, s-au constatat neconcordanţe între contractul de închiriere încheiat cu U.D.M.R. şi situaţia juridică şi faptică actuală. - Imobilul în discuţie este liber din punct de vedere juridic şi nu face obiectul revendicărilor în temeiul Legii nr. 10/2001; Faţă de cele de mai sus este necesară adoptarea unei hotărâri privind adiţionarea contractului de închiriere nr. 1.505/2006 - spaţiu cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, situat în Municipiul Arad, Strada Episcopiei nr. 32, ap. 1, în suprafaţă utilă de 587,45 mp, înscris în C.F. nr. 300303-C1-U14 - Arad, nr. cad./nr.top. 300303-C1-U14, către Uniunea Democrată Maghiară din România – Organizaţia Judeţeană Arad. DIRECTOR EXECUTIV, ŞEF SERVICIU, Ing. Ioan Ignat Ing. Florica Popa SERVICIUL ADMINISTRARE PATRIMONIU PMA – S1 - 01 EX. – 1 O.L./ O.L.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro