Arad › 26 aprilie 2023

HCL 246/2023 adoptată

Hotărâre privind atribuirea denumirilor strada Motivației și strada Binelui în municipiul Arad, în interiorul cartierului WESTFIELD

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 246 din 26 aprilie 2023 privind atribuirea denumirilor strada Motivației și strada Binelui în municipiul Arad, în interiorul cartierului WESTFIELD Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin Referatul de aprobare al inițiatorului nr. 14453 din 23.02.2023, Analizând Raportul Serviciului Date Urbane și Spațiale, Evidenţă Construcţii, din cadrul Primăriei Municipiului Arad, înregistrat cu nr. 14457 din 23.02.2023, Luând în considerare avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, În conformitate cu prevederile art. 2 lit. d) și ale art. 6 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată prin Legea nr. 48/2003, cu modificările şi completările ulterioare, Îndeplinirea procedurilor prevăzute de Legea nr. 52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Luând în considerare adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (22 consilieri prezenți din totalul de 23), În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. d), art. 139 alin. (1) și alin. (3) şi art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta HOTĂRÂRE Art. 1. Se aprobă atribuirea denumirilor STRADA MOTIVAȚIEI – identificată prin CF nr. 363415 și STRADA BINELUI – identificată prin CF nr. 363341, în interiorul cartierului Westfield - teren proprietate privată - conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Se aprobă completarea Nomenclatorului stradal aprobat prin Hotărârea nr. 273/2010 a Consiliului Local al Municipiului Arad, cu modificările și completările ulterioare, cu denumirea nouă, conform art. 1. Art. 3. Se aprobă introducerea străzilor la care se face referire în prezenta hotărâre în zona de impozitare corespunzătoare, zona ,,D’’. Art.4. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin serviciile de specialitate şi se comunică celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie Publică Locală, din cadrul Primăriei Municipiului Arad. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Ilie CHEȘA Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Lilioara STEPANESCU Red./Dact. BCV/BCV Verif. C.M. 1 ex. Serviciul Date Urbane și Spațiale, Evidenţă Construcţii 1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad 1 ex. Dosar şedinţã CLMA 26.04.2023 Cod PMA-S4-02 Anexa la Hotărârea nr. 246/26.04.2023 a Consiliului Local al Municipiului Arad PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Ilie CHEȘA Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Lilioara STEPANESCU Red./Dact. BCV/BCV Verif. C.M. 1 ex. Serviciul Date Urbane și Spațiale, Evidenţă Construcţii 1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad 1 ex. Dosar şedinţã CLMA 26.04.2023 Cod PMA-S4-02 ROMANIA PROIECT Avizat JUDETUL ARAD SECRETAR GENERAL MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepanescu CONSILIUL LOCAL Nr. 132/23.02.2023 HOTĂRÂREA Nr._____ Din __________ 2023 privind atribuirea denumirilor strada Motivației și strada Binelui în municipiul Arad, în interiorul cartierului WESTFIELD Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin Referatul de aprobare al inițiatorului nr. 14453 din 23.02.2023, Analizând Raportul Serviciului Date Urbane și Spațiale, Evidenţă Construcţii, din cadrul Primăriei Municipiului Arad, înregistrat cu nr. 14457 din 23.02.2023, Luând în considerare avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, În conformitate cu prevederile art. 2 lit. d) și ale art. 6 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată prin Legea nr. 48/2003, cu modificările şi completările ulterioare, Îndeplinirea procedurilor prevăzute de Legea nr. 52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare, În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. d), art. 139 alin. (1) și alin. (3) şi prevederile articolului nr. 196 alin.(1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta HOTĂRÂRE Art. 1. Se aprobă atribuirea denumirilor STRADA MOTIVAȚIEI – identificată prin CF nr. 363415 și STRADA BINELUI – identificată prin CF nr. 363341, în interiorul cartierului Westfield - teren proprietate privată - conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Se aprobă completarea Nomenclatorului stradal aprobat prin Hotărârea nr. 273/2010 a Consiliului Local al Municipiului Arad, cu modificările și completările ulterioare, cu denumirea nouă, conform art. 1. Art. 3. Se aprobă introducerea străzilor la care se face referire în prezenta hotărâre în zona de impozitare corespunzătoare, zona ,,D’’. Art.4. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin serviciile de specialitate şi se comunică celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie Publică Locală, din cadrul Primăriei Municipiului Arad. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR GENERAL, Lilioara Stepanescu Serviciul Date Urbane și Spațiale, Evidenţă Construcţii Red./Dact. Martin Cosmina Cod: PMA-S4-01 Anexa la Hotărârea nr. / 2023 a Consiliului Local al Municipiului Arad PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ WAAS Liliana-Viorica Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Lilioara STEPANESCU PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr. 14453 din 23.02.2023 Primarul Municipiului Arad, Având în vedere: - Cererile înregistrate la Primăria Municipiului Arad cu nr. 13464/21.02.2023 și 10896/10.02.2023 de către S.C. Westfield Development S.R.L. în vederea atribuirii de denumiri de străzi în interiorul cartierului “ WESTFIELD “ ARAD ; - Prevederile O.G. nr. 63/2002, privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 48/2003; În temeiul prevederilor art. 139 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ şi a prevederilor Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiul Arad nr. 216/2016, îmi exprim iniţiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: atribuirea de denumire de stradă pentru imobilele înscrise în CF nr. 363415 Arad și CF nr. 363341, amplasamente nou create prin PUZ, situate în municipiul Arad, în interiorul cartierului “ WESTFIELD “ în susţinerea căruia formulez următorul REFERAT DE APROBARE Față de cele de mai sus, propun promovarea unui proiect de hotărâre pentru atribuirea de denumire de stradă, unor amplasamente situate în municipiul Arad, în interiorul cartierului “ WESTFIELD “ Arad, conform anexă: - STRADA MOTIVAȚIEI - CF nr. 363415 - STRADA BINELUI – CF nr. 363341 PRIMAR Călin Bibarț PRIMARIA MUNICIPIULUI ARAD ARHITECT SEF SERVICIUL DATE URBANE ȘI SPAȚIALE, EVIDENŢĂ CONSTRUCŢII Nr. 14457/A2/ 23.02.2023 RAPORT Referitor la : Referatul de aprobare al inițiatorului înregistrat cu nr. 14453 din 23.02.2023 a domnului Călin Bibarț, Primarul Municipiului Arad: Obiect : propunerea privind promovarea unui proiect de hotărâre privind atribuirea de denumire unor străzi noi create, în interiorul cartierului Westfield. Amplasamentul străzilor face obiectul Hotărârii nr. 52 din 04.03.2010 a Consiliului Local al Municipiului Arad, prin care s-a aprobat PUZ –„ Realizare cartier rezidențial ”, amplasat în extravilan , Arad- Iratoș, DJ 709C, Km 1+495-2+510. Menționăm că terenul pe care sunt amplasate străzile, este proprietate privată a SC WESTFIELD DEVELOPMENT SRL, conform extraselor de carte funciară: C.F. nr. 363451 Arad și C.F. nr. 363341 Arad. Având în vedere faptul că amplasamentul străzilor sunt situate în zonă rezidențială, este necesară notarea adresei administrative pentru întocmirea actelor de stare civilă, a contractelor cu deținătorii de rețele, etc. Față de cele de mai sus, propunem promovarea unui proiect de hotărâre pentru atribuirea denumirii de străzi, în municipiul Arad, în interiorul cartierului WESTFIELD, conform anexă: -STR. MOTIVAȚIEI - C.F. nr. 363415 Arad - STR. BINELUI - C.F. nr. 363341 Arad ARHITECT ŞEF, ŞEF SERVICIU, arh. Emilian Sorin Ciurariu Miron Lucian Laurențiu Serviciul Date Urbane și Spațiale, Evidenţă Construcţii Red./Dact.Martin Cosmina

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro