HCL 192/2022 adoptată
Hotărâre privind aprobarea repartizării unor locuinţe de necesitate
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A Nr. 192
din 12 aprilie 2022
privind aprobarea repartizării unor locuinţe de necesitate
Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimat în referatul de aprobare
înregistrat la Primăria Municipiului Arad cu nr. 27868/05.04.2022,
Analizând raportul de specialitate al Serviciului Fond Locativ din cadrul Direcţiei Patrimoniu a
Primăriei Municipiului Arad, înregistrat cu nr. 27865/05.04.2022,
Ținând cont de avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
În conformitate cu prevederile art. 2 lit. f), art. 55 și art. 56 din Legea nr. 114/1996, legea
locuinței, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 1777, art. 1778 alin. (1), art. 1779,
art. 1780, art. 1781 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și
completările ulterioare,
Ținând seama de Obiectivul de investiţii: „Revitalizarea zonei Str. Mărului şi amenajarea ca zonă
de agrement”, proiect finanţat prin Program Operaţional Regional 2014 – 2020, beneficiar fiind Unitatea
Administrativ - Teritorială Municipiul Arad, contract de finanţare nr.4530/2019, precum şi de contractul
de lucrări care a fost atribuit începând cu data de 27.07.2021,
Văzând solicitările de repartizarea a unor locuinţe, în regim de închiriere, depuse de familiile cu
reședința în fapt pe str. Sabinelor şi str. Mărului,
Luând în considerare adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (23 de consilieri prezenți din
totalul de 23),
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), d), alin. (6) lit. a), alin. (7) lit. q), art. 139
alin. (1), alin. (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art. 1. (1) Se aprobă transformarea unor locuințe aflate în fondul de locuinţe sociale, libere la
această dată, situate în municipiul Arad, în locuinţe de necesitate și repartizarea acestora conform anexei
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Contractele de închiriere se vor încheia pe o perioadă de 3 ani.
Art. 2. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin serviciile
de specialitate şi se comunică celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Florin ILIONI Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Lilioara STEPANESCU
Red./Dact. SML/SML Verif. C.M.
1 ex. Serviciul Fond Locativ
1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
1 ex. Dosar şedinţã CLMA 12.04.2022 Cod PMA -S4-02
Anexa la Hotărârea nr. 192/12.04.2022
a Consiliului Local al Municipiului Arad
Nr.
Nr. Nume Prenume Strada Bl. Ap.
Pers
1 Covaci Lia 5 str. G. Alexandrescu, nr. 35 7
2 Szobo Floarea Ana 4 P. I. Ceaikovski, nr. 35 5
3 Butar Gheorghe 2 str. Tarafului, F.N. 3 33
4 Barna Mihai 2 str. Tarafului, F.N. 1 15
5 Ardelean Ilie 7 str. Tarafului, F.N. 8 12
6 Stoica Florentina Cornelia 10 str. Veseliei, nr. 38 A
7 Faur Voichița 6 str. Tarafului, F.N. 4 28
8 Covaci Daniel 1 str. Dumbrava Roșie, nr. 2, corp B 2
9 Oprea Ioan 1 str. Dumbrava Roșie, nr. 2, corp B 5
10 Ardelean Ildico Eva 1 str. Dumbrava Roșie, nr. 2, corp B 8
11 Balog Mihai 1 str. G. Alexandrescu, nr. 1 11
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Florin ILIONI Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Lilioara STEPANESCU
ROMÂNIA PROIECT AVIZAT:
JUDEŢUL ARAD SECRETAR GENERAL
MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepanescu
CONSILIUL LOCAL Nr. 194/06.04.2022
H O T Ă R Â R E A NR.____
din ______________2022
privind aprobarea repartizării unor locuinţe de necesitate
Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimat în referatul de
aprobare înregistrat la Primăria Municipiului Arad cu nr. 27868/05.04.2022,
Analizând raportul de specialitate al Serviciului Fond Locativ din cadrul Direcţiei
Patrimoniu a Primăriei Municipiului Arad, înregistrat cu nr. 27865/05.04.2022,
Ținând cont de avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului
Arad,
În conformitate cu prevederile art. 2 lit. f), art. 55 și art. 56 din Legea nr. 114/1996, legea
locuinței, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 1777, art. 1778 alin. (1),
art. 1779, art. 1780, art. 1781 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu
modificările și completările ulterioare,
Ținând seama de Obiectivul de investiţii: „Revitalizarea zonei Str. Mărului şi amenajarea
ca zonă de agrement”, proiect finanţat prin Program Operaţional Regional 2014 – 2020,
beneficiar fiind Unitatea Administrativ - Teritorială Municipiul Arad, contract de finanţare
nr.4530/2019, precum şi de contractul de lucrări care a fost atribuit începând cu data de
27.07.2021,
Văzând solicitările de repartizarea a unor locuinţe, în regim de închiriere, depuse de
familiile cu reședința în fapt pe str. Sabinelor şi str. Mărului,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), d), alin. (6) lit. a), alin. (7) lit. q),
art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art. 1. (1) Se aprobă transformarea unor locuințe aflate în fondul de locuinţe sociale, libere
la această dată, situate în municipiul Arad, în locuinţe de necesitate și repartizarea acestora
conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Contractele de închiriere se vor încheia pe o perioadă de 3 ani.
Art. 2. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin
serviciile de specialitate şi se comunică celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie
Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,
Serviciul Fond Locativ
Raluca Staniş / Raluca Staniş PMA – S4 - 02
Hotărârea Consiliului Local al Municipiului
Arad
Nr.
Nr. Nume Prenume Strada Bl. Ap.
Pers
1 Covaci Lia 5 str. G. Alexandrescu, nr. 35 7
2 Szobo Floarea Ana 4 P. I. Ceaikovski, nr. 35 5
3 Butar Gheorghe 2 str. Tarafului, F.N. 3 33
4 Barna Mihai 2 str. Tarafului, F.N. 1 15
5 Ardelean Ilie 7 str. Tarafului, F.N. 8 12
6 Stoica Florentina Cornelia 10 str. Veseliei, nr. 38 A
7 Faur Voichița 6 str. Tarafului, F.N. 4 28
8 Covaci Daniel 1 str. Dumbrava Roșie, nr. 2, corp B 2
9 Oprea Ioan 1 str. Dumbrava Roșie, nr. 2, corp B 5
10 Ardelean Ildico Eva 1 str. Dumbrava Roșie, nr. 2, corp B 8
11 Balog Mihai 1 str. G. Alexandrescu, nr. 1 11
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
REFERAT DE APROBARE
Nr.___________din_________2022
În temeiul prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.57/2019
privind Codul administrativ, propun aprobarea, de către Consiliul Local al
Municipiului Arad, a proiectului de hotărâre cu următorul obiect: aprobarea
repartizării unor locuinţe de necesitate.
Ținând seama de Obiectivul de investiţii: „Revitalizarea zonei Str. Mărului
şi amenajarea ca zonă de agrement”, proiect finanţat prin Programul Operaţional
Regional 2014 – 2020, beneficiar fiind Unitatea Administrativ - Teritorială
Municipiul Arad, contract de finanţare nr.4530/2019, precum şi de contractul de
lucrări care a fost atribuit începând cu data de 27.07.2021;
Consider oportună adoptarea unei hotărâri privind aprobarea
transformării locuințelor libere la această dată, situate în municipiul Arad, în
locuinţe de necesitate și repartizarea acestora conform Anexei care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
PRIMAR,
Călin Bibarț
NR.______________/_________2022
RAPORT
al Serviciului Fond Locativ
Referitor la: referatul de aprobare înregistrat cu nr.______/________2022, a d-lui Călin
Bibarț, Primarul Municipiului Arad,
Obiect: adoptarea unei hotărâri privind aprobarea transformării locuințelor libere la
această dată, situate în municipiul Arad, în locuinţe de necesitate și repartizarea acestora
conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Contractele de închiriere se
vor încheia pe o perioadă de 3 ani.
Consideraţii de ordin general:
Ținând seama de Obiectivul de investiţii: „Revitalizarea zonei Str. Mărului şi amenajarea
ca zonă de agrement”, proiect finanţat prin Program Operaţional Regional 2014 – 2020,
beneficiar fiind Unitatea Administrativ - Teritorială Municipiul Arad, contract de finanţare
nr.4530/2019, precum şi de contractul de lucrări care a fost atribuit începând cu data de
27.07.2021;
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă reconversia/ reutilizarea suprafeței de
teren (zona strada Mărului) neutilizat și abandonat și transformarea sa în zonă de
agrement și recreere pentru populație. Scopul este îmbunătățirea condițiilor de
viață ale cetățenilor, principalul rezultat preconizat fiind acela de a crește
suprafețele verzi, satisfacerea nevoii de agrement și recreere a populației urbane
și reducerea nivelului de poluare, îmbunătățirea aspectului estetic al Municipiului
Arad și crearea de alternative recreaționale pentru populația deservită;
Din datele obţinute de la Serviciul Investiţii din cadrul Direcţiei Tehnice, reiese faptul că a
început executarea lucrărilor din luna august 2021;
Având în vedere solicitările locuitorilor din zonă (str. Sabinelor şi str. Mărului), privind
atribuirea de locuințe,
P R O P U N E M:
Adoptarea unei hotărâri privind aprobarea transformării unor locuințe aflate în fondul de
locuinţe sociale, libere la această dată, situate în municipiul Arad, în locuinţe de necesitate și
repartizarea acestora conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Contractele de închiriere se vor încheia pe o perioadă de 3 ani.
DIRECTOR EXECUTIV, ŞEF SERVICIU,
C.j. Ștefan Szuchanszki C.j. Raluca Staniș
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.