Arad › 24 iulie 2013

HCL 163/2013 adoptată

Hotărâre privind atribuirea de denumiri celor două parcuri ale copiilor din municipiul Arad

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr.163 din 24 iulie 2013 privind atribuirea de denumiri celor două parcuri ale copiilor din municipiul Arad Consiliul Local al Municipiului Arad, Având în vedere: -Iniţiativa Primarului Municipiului Arad exprimată prin expunerea de motive, înregistrată cu nr. 38805/14.06.2013; -Raportul Serviciului Cadastru din cadrul Primăriei Municipiului Arad, înregistrat cu nr.38806/14.06.2013; -Rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad; -Studiul de fezabilitate „Relocare Parcul Copiilor”, aprobat de către Consiliul Local al Municipiului Arad prin Hotărârea nr. 169/2012; -Prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobatã cu modificări prin Legea nr. 48/2003; -Îndeplinirea procedurilor prevăzute de Legea 52/2003, cu modificările şi completările ulterioare, privind transparenţa decizională în administraţia publică; -Adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (19 prezenţi din totalul de 23); În temeiul prevederilor art.36, alin. (2), lit.”c”, alin. (5), lit.”d” şi prevederile art. 45 alin. (2) lit.”e” din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE Art. 1. Se atribuie denumirea „Parcul Copiilor - Aventura Voinicilor” pentru parcul public cuprins între Bazinul de Înot - Sala Sporturilor şi până la strada Exterior, delimitat conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Se atribuie denumirea „Parcul Copiilor - Ţara Piticilor” pentru actualul parc al copiilor, delimitat conform anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Serviciul Cadastru, Evidenţă Construcţii din cadrul Direcţiei Arhitectului Şef şi se comunică celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie Publică Locală, din cadrul Primăriei Municipiului Arad. PREŞEDINE DE ŞEDINŢĂ Ioan FARCAŞ Contrasemnează SECRETAR Lilioara STEPANESCU Red/Dact SML/SML Verif. SL 1 ex. Serviciul Cadastru 1 ex.Instituţia Prefectului-Judeţul Arad 1 ex. Dosar şedinţă CLMA 24.07.2013 Cod PMA -S1-02 ROMANIA PROIECT Avizat JUDETUL ARAD SECRETAR MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepanescu CONSILIUL LOCAL Nr.138/17.06.2013 HOTĂRÂREA nr._____ din __________ 2013 privind atribuirea de denumiri celor două parcuri ale copiilor din municipiul Arad Consiliul Local al Municipiului Arad, Având în vedere: -Iniţiativa Primarului Municipiului Arad exprimată prin expunerea de motive, înregistrată cu nr. 38805/14.06.2013; -Raportul Serviciului Cadastru din cadrul Primăriei Municipiului Arad, înregistrat cu nr.38806/14.06.2013; -Rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad; -Studiul de fezabilitate „Relocare Parcul Copiilor”, aprobat de către Consiliul Local al Municipiului Arad prin Hotărârea nr. 169/2012; -Prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobatã cu modificări prin Legea nr. 48/2003; -îndeplinirea procedurilor prevăzute de Legea 52/2003, cu modificările şi completările ulterioare, privind transparenţa decizională în administraţia publică, În temeiul prevederilor art.36, alin. (2), lit.”c”, alin. (5), lit.”d” şi prevederile art. 45 alin. (2) lit.”e” din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE Art. 1. Se atribuie denumirea „Parcul Copiilor - Aventura Voinicilor” pentru parcul public cuprins între Bazinul de Înot - Sala Sporturilor şi până la strada Exterior, delimitat conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Se atribuie denumirea „Parcul Copiilor - Ţara Piticilor” pentru actualul parc al copiilor, delimitat conform anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Serviciul Cadastru, Evidenţă Construcţii din cadrul Direcţiei Arhitectului Şef şi se comunică celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie Publică Locală, din cadrul Primăriei Municipiului Arad. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR, Serviciul Cadastru, Evidenţă Construcţii Red./Dact.Daniela Monica Palade Cod:PMA-S1—01 PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr.38805 din 14.06.2013 Primarul Municipiului Arad, Având în vedere: -Studiul de fezabilitate „Relocare Parcul Copiilor”, aprobat de către Consiliul Local al Municipiului Arad prin Hotărârea nr. 169/2012; -Prevederile O.G. nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobatã cu modificări prin Legea nr. 48/2003; În temeiul prevederilor art. 45 alin.(6) din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi al prevederilor art. 37 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiul Arad nr. 149/2012, îmi exprim iniţiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: Atribuirea de denumiri celor două parcuri ale copiilor din municipiul Arad, în susţinerea căruia formulez următoarea EXPUNERE DE MOTIVE Urmare a Studiului de fezabilitate „Relocare Parcul Copiilor”, aprobat de către Consiliul Local al Municipiului Arad prin hotărârea nr. 169/2012, se va crea un nou parc al copiilor dintr- o zonă din actualul Parc Europa şi se va denumi „Parcul Copiilor Aventura Voinicilor”. De asemenea actualul Parc al Copiilor se va redenumi „Parcul Copiilor Ţara Piticilor”. PRIMAR Gheorghe Falcã PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD ARHITECT ŞEF SERVICIUL CADASTRU Nr. 38806/A3/14.06.2013 RAPORT Referitor la : Expunerea de motive înregistrată cu nr. 38805/14.06.2013 a d-nului Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad; Obiect : Propunerea de aprobare a unui proiect de hotărâre privind atribuirea de denumiri celor două parcuri ale copiilor din municipiu. În baza Studiului de fezabilitate „Relocare Parcul Copiilor”, aprobat prin hotărârea nr. 169/2012, pentru zona din Parcul Europa, cuprinsă între Bazinul de Înot şi Sala Sporturilor, până la strada Exterior se va crea un nou parc pentru copii din oraş. Acesta va fi utilat cu mobilier urban destinat copiilor, compus din obiecte şi dispozitive care contribuie la dezvoltarea abilităţilor, de orientare în spaţiu, comunicare şi socializare pentru copii. De asemenea se vor amenaja spaţii pentru desfăşurarea de spectacole în aer liber pentru copii, piste de biciclete, iluminat public ambiental şi aranjamente florale cu tematică specifică copiilor. Având în vedere aspectele mai sus prezentate considerăm oportună aprobarea unei hotărâri privind atribuirea denumirii de „Parcul Copiilor Aventura Voinicilor” parcului copiilor nou creat şi redenumirea actualului parc al copiilor în „Parcul Copiilor Ţara Piticilor”. PRIMAR, ARHITECT ŞEF, Gheorghe Falcă arh. Radu Drăgan ŞEF SERVICIU, ing. Daniela Monica Palade Serviciul cadastru, evidenţă construcţii Red./Dact. Daniela Monica Palade

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro