HCL 151/2010 adoptată
Hotărâre privind aprobarea participării Municipiului Arad ca partener în cadrul proiectului Convenţie pentru conurbaţii, respectiv la accesarea de fonduri ale Uniunii Europene prin Programul Energie Inteligentă Europa
Documente
- hcl h3935.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr.151
din 17 iunie 2010
privind aprobarea participării Municipiului Arad ca partener în cadrul
proiectului „Convenţie pentru conurbaţii”, respectiv la accesarea de fonduri ale Uniunii
Europene prin Programul „Energie Inteligentă Europa”
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Expunerea de motive înregistrată cu nr.
34869/14.06.2010;
-Raportul de specialitate comun al Direcţiei Tehnice – Serviciul Programe de dezvoltare şi
integrare europeană şi al Direcţiei Economice – Serviciul Buget înregistrat cu nr.
34872/14.06.2010;
-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-prevederile Deciziei nr. 1693/2006/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie
2006 de instituire a unui program cadru pentru competitivitate şi inovaţie (2007-2013);
-măsurile adoptate de Uniunea Europeană privind clima şi energia din surse regenerabile (martie
2007), Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Europei privind
promovarea utilizării energiei din surse regenerabile;
-necesitatea elaborării unui Plan de acţiune privind energia durabilă, în concordanţă cu Strategia de
Dezvoltare a Municipiului Arad şi cu Agenda Locală 21 – Planul Local de Dezvoltare Durabilă a
Municipiului Arad;
-prevederile Ghidului solicitantului pentru Programul „Energie Inteligentă Europa – Apel 2010”;
În temeiul prevederilor art. 36 alin (2) lit. „b” coroborat cu art. 36 alin.(4) lit. „f”, art. 36
alin. (2) lit. „e” coroborat cu art. 36 alin.(7) lit. „c”, art. 37, art. 45 alin. (2) lit. „f” şi ale art. 115
alin.(1) lit. „b” din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art.1.Se aprobă participarea Municipiului Arad ca partener în cadrul proiectului „Convenţie pentru
conurbaţii” coordonat de Municipiul Vicenza (Italia) şi mandatarea Primarului Municipiului Arad
să semneze Scrisoarea de intenţie conform Anexei 1, care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art.2.Se aprobă cofinanţarea proiectului din Bugetul General al Municipiului Arad cu un procent
de 25% din valoarea estimată a proiectului, respectiv echivalentul în lei a sumei de 7000 euro,
conform proiectului de buget prevăzut în Anexa 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3.Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad prin direcţiile de
specialitate şi se comunică tuturor celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie Publică
Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR
Ovidiu Moşneag Lilioara Stepanescu
Red/Dact BML/BML Verif. CM
1 ex. Serviciul Programe de dezvoltare şi integrare europeană
1 ex.Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
1 ex..Dosar şedinţa CLMA 17.06.2010 cod:PMA– S1-02
ROMÂNIA Anexa nr.1 la Hotărârea nr.151/17.06.2010
JUDEŢUL ARAD a Consiliului Local al Municipiului Arad
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
Scrisoare de intenţie
Obiect: Angajament de susţinere a proiectului „Convenţie pentru Conurbaţii”
Prin prezenta confirmăm că Municipiul Arad se angajează să semneze Pactul primarilor
din cadrul proiectului «Convenţie pentru conurbaţii», coordonat de Municipiul Vicenza
(Italia).
Municipiul a luat la cunoştinţă faptul că propunerea de proiect urmează a fi depusă în
cadrul programului 2010 Energie Inteligentă Europa, având ca termen limită de depunere
data de 24 iunie 2010.
În cazul aprobării acestuia, implementarea proiectului va demara în prima jumătate a
anului 2011, iar Municipiul va beneficia de sprijinul activ al partenerilor săi naţionali de
proiect.
Locul şi data
Numele şi funcţia persoanei care reprezintă organizaţia
_______________________________________________
Semnătura
_______________________________________________
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR
Ovidiu Moşneag Lilioara Stepanescu
Anexa nr.2 la Hotărârea nr.151/17.06.2010
a Consiliului Local al Municipiului Arad
Bugetul proiectului "Convenţie pentru conurbaţii"
EFFORT FORM (man-months)
Arad TOTAL
1 month = 22 working days
activitatile proiectului/Support activities
1 management 1 1
2.1 cursuri instruire /training of trainee cities 1 1
2.2 instruiri locale/training at local level 0.75 0.75
3.1 semnare/signing 0.5 0.5
3.2 studiu/survey 0.75 0.75
4.1 inventar emisii CO2/CO2 emission inventory 1.5 1.5
elaborare Plan actiune energie durabila/ development of
4.2 1.5 1.5
participated SEAP
4.3 peer to peer 0.5 0.5
elaborare PAED pt orase din conurbatie/development of SEAPs in
4.4 1.5 1.5
conurbation towns
5 implementare Plan actiune/SEAPs implementation 1 1
6 monitorizare si evaluare/monitoring and evaluation 1 1
7 comunicare si diseminare/Communication and Dissemination 1.5 1.5
8 activitati comune de diseminare/Common dissemination activities 0 0
Total activitati/Total activities 12.5 12.5
hours 2200
Average daily rate (only indicative) 18
detalii/personnel details
1 396 396
2.1 396 396
2.2 297
3.1 198 198
3.2 297 297
4.1 594 594
4.2 594 594
4.3 198 198
4.4 594 594
5 396 396
6 396 396
7 594 594
8 0 0
TOTAL personnel costs 4950 4950
0
Total personnel costs 4950 4950
subcontracte/subcontracts 3600 3600
deplasari/travels 5000 5000
ORASE DIN CONURBATIE/CONURBATION TOWNS 4000 4000
organizare evenimente/forums organisation (4) 2000 2000
ateliere instruiri locale/local training workshops (2) 1000 1000
ateliere intermediare/int. Workshops 0
alte costuri/other specific costs (printings, gadgets etc.) 3000 3000
web site and corporate identity
overheads (60% of personnel costs) 2970 2970
% finantare UE/% of EU financing 75
COST TOTAL PROIECT/TOTALE PROJECT COSTS 26520 26520
CONTRIBUTIE ce/EC CONTRIBUTION 19890 19890
Contributie partener/Partner's contribution 6630 6630
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR
Ovidiu Moşneag Lilioara Stepanescu
ROMÂNIA PROIECT Avizat
JUDEŢUL ARAD SECRETAR
MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepănescu
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA NR.________
din______________________
privind aprobarea participării Municipiului Arad ca partener în cadrul
proiectului „Convenţie pentru conurbaţii”, respectiv la accesarea de fonduri ale Uniunii Europene
prin Programul „Energie Inteligentă Europa”
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
- iniţiativa Primarului Municipiului Arad exprimată în Expunerea de motive înregistrată cu nr.
34869/14.06.2010;
- Raportul de specialitate comun, al Direcţiei Tehnice – Serviciul Programe de dezvoltare şi
integrare europeană şi al Direcţiei Economice – Serviciul Buget înregistrat cu nr.
34872/14.06.2010 ;
- rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-prevederile Deciziei nr. 1693/2006/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie
2006 de instituire a unui program cadru pentru competitivitate şi inovaţie (2007-2013);
- măsurile adoptate de Uniunea Europeană privind clima şi energia din surse regenerabile (martie
2007), Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Europei privind
promovarea utilizării energiei din surse regenerabile;
- necesitatea elaborării unui Plan de acţiune privind energia durabilă, în concordanţă cu Strategia
de Dezvoltare a Municipiului Arad şi cu Agenda Locală 21 – Planul Local de Dezvoltare Durabilă
a Municipiului Arad;
- prevederile Ghidului solicitantului pentru Programul „Energie Inteligentă Europa – Apel 2010”;
În temeiul prevederilor art. 36 (2) lit. (b) coroborat cu art. 36 (4) lit. (f), ale art. 36 (2) lit. (e)
coroborat cu art. 36 (7) lit. (c), ale art. 37, ale art. 45 alin. (2) lit. (f) şi ale art. 115 (1) lit. (b) din
Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art. 1 Se aprobă participarea Municipiului Arad ca partener în cadrul proiectului „Convenţie pentru
conurbaţii” coordonat de Municipiul Vincenza (Italia) şi mandatarea Primarului Municipiului Arad
să semneze Scrisoarea de intenţie conform Anexei 1, care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art. 2 Se aprobă cofinanţarea proiectului din Bugetul General al Municipiului Arad cu un procent
de 25% din valoarea estimată a proiectului, respectiv echivalentul în lei a sumei de 7000 euro,
conform proiectului de buget prevăzut în Anexa 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3 Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin
direcţiile de specialitate şi se va comunica tuturor celor interesaţi prin grija Serviciului
Administraţie Publică Locală.
Romana Bistrean/Romana Bistrean
Serviciul Programe de Dezvoltare şi
Integrare Europeană
9/cod PMA-S1-01
ROMÂNIA ANEXA NR. 1
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
Scrisoare de intenţie
Obiect: Angajament de susţinere a proiectului „Convenţie pentru Conurbaţii”
Prin prezenta confirmăm că Municipiul Arad se angajează să semneze Pactul primarilor
din cadrul proiectului «Convenţie pentru conurbaţii», coordonat de Municipiul Vicenza
(Italia).
Municipiul a luat la cunoştinţă faptul că propunerea de proiect urmează a fi depusă în
cadrul programului 2010 Energie Inteligentă Europa, având ca termen limită de depunere
data de 24 iunie 2010.
În cazul aprobării acestuia, implementarea proiectului va demara în prima jumătate a
anului 2011, iar Municipiul va beneficia de sprijinul activ al partenerilor săi naţionali de
proiect.
Locul şi data
Numele şi funcţia persoanei care reprezintă organizaţia
_______________________________________________
Semnătura
_______________________________________________
Romana Bistrean/Romana Bistrean
Serviciul Programe de Dezvoltare şi
Integrare Europeană
9/cod PMA-S1-01
Anexa nr.2
Bugetul proiectului "Convenţie pentru conurbaţii"
EFFORT FORM (man-months)
Arad TOTAL
1 month = 22 working days
activitatile proiectului/Support activities
1 management 1 1
2.1 cursuri instruire /training of trainee cities 1 1
2.2 instruiri locale/training at local level 0.75 0.75
3.1 semnare/signing 0.5 0.5
3.2 studiu/survey 0.75 0.75
4.1 inventar emisii CO2/CO2 emission inventory 1.5 1.5
elaborare Plan actiune energie durabila/ development of
4.2 1.5 1.5
participated SEAP
4.3 peer to peer 0.5 0.5
elaborare PAED pt orase din conurbatie/development of SEAPs in
4.4 1.5 1.5
conurbation towns
5 implementare Plan actiune/SEAPs implementation 1 1
6 monitorizare si evaluare/monitoring and evaluation 1 1
7 comunicare si diseminare/Communication and Dissemination 1.5 1.5
8 activitati comune de diseminare/Common dissemination activities 0 0
Total activitati/Total activities 12.5 12.5
hours 2200
Average daily rate (only indicative) 18
detalii/personnel details
1 396 396
2.1 396 396
2.2 297
3.1 198 198
3.2 297 297
4.1 594 594
4.2 594 594
4.3 198 198
4.4 594 594
5 396 396
6 396 396
7 594 594
8 0 0
TOTAL personnel costs 4950 4950
0
Total personnel costs 4950 4950
subcontracte/subcontracts 3600 3600
deplasari/travels 5000 5000
ORASE DIN CONURBATIE/CONURBATION TOWNS 4000 4000
organizare evenimente/forums organisation (4) 2000 2000
ateliere instruiri locale/local training workshops (2) 1000 1000
ateliere intermediare/int. Workshops 0
alte costuri/other specific costs (printings, gadgets etc.) 3000 3000
web site and corporate identity
overheads (60% of personnel costs) 2970 2970
% finantare UE/% of EU financing 75
COST TOTAL PROIECT/TOTALE PROJECT COSTS 26520 26520
CONTRIBUTIE ce/EC CONTRIBUTION 19890 19890
Contributie partener/Partner's contribution 6630 6630
positive cash flow 1290 1290
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr. 34869 din 14.06.2010
Având în vedere:
- necesitatea armonizării politicilor Uniunii Europene din domeniul mediului şi al surselor de
energie regenerabilă prin creşterea nivelului de cunoştinţe privind politicile de eficienţă energetică,
dezvoltarea instrumentelor de creştere a capacităţii de formare de personal şi de specialişti în acest
domeniu, precum şi a dezvoltării de noi tehnologii naţionale;
- măsurile adoptate de Uniunea Europeană privind clima şi energia din surse regenerabile (martie
2007), Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Europei p
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.