Arad › 31 martie 2021

HCL 126/2021 adoptată

cu privire la aprobarea organigramei si statului de funcţii al Serviciului public de interes local Direcţia de Asistenţă Socială Arad de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 126 din 31 martie 2021 cu privire la aprobarea organigramei și statului de funcţii al Serviciului public de interes local „Direcţia de Asistenţă Socială Arad” de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare înregistrat cu nr. 21829/18.03.2021, Ținând seama de raportul Serviciului public de interes local „Direcţia de Asistenţă Socială Arad” cu privire la modificarea organigramei și a statului de funcţii al Serviciului public de interes local „Direcţia de Asistenţă Socială Arad” de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad, înregistrat cu nr. 5505/17.03.2021, Văzând prevederile Legii nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socială şi a structurii orientative de personal, cu modificările și completările ulterioare, Cu respectarea Legii nr 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare; Luând în considerare prevederile art. 38 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, Având în vedere necesitatea unei mai bune organizări a muncii în cadrul instituției Direcţia de Asistenţă Socială Arad și în interesul acesteia, pentru realizarea unei politici de personal eficiente, în măsură să asigure desfășurarea optimă a serviciilor, birourilor și compartimentelor sale funcționale, Ținând seama de faptul că legislația în domeniul asistenței sociale, precum și măsurile legislative dispuse pe perioada pandemiei de COVID-19 au determinat creșterea volumului de muncă și complexitatea atribuțiilor în cadrul unor servicii, Luând în considerare referatul nr. 3309/17.02.2021 al Serviciului Protecția copilului și familiei, referatul nr. 5395/16.03.2021 al Serviciului Prestații Sociale, referatul nr. 5396/16.03.2021 al Serviciului Prestații Sociale, referatul nr. 5501/17.03.2021 al Serviciului Protecție persoane cu dizabilități, Analizând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, Având în vedere adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (23 consilieri prezenți din totalul de 23), În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin.(2) lit. a), lit. d), alin. (3) lit. c), alin. (7) lit. b), alin. (14), art. 139 alin. (1), art. 196 alin. (1) lit. a), art. 383, art. 385 alin. (3), art. 386 lit. a), lit. c), art. 387 alin. (1) lit. c), alin. (2), alin. (4), art. 392 alin. (1), alin. (3), art. 393, art. 407, art. 409, alin. (1), alin. (3) lit. b), art. 507 alin. (1), alin. (2), alin. (4) lit. a), lit. b), alin. (6), art. 539 lit. b), art. 540, art. 541 alin. (1), alin. (3) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta H O T Ă R Â R E: Art. 1. Se aprobă structura organizatorică și statul de funcţii al Serviciului public de interes local „Direcţia de Asistenţă Socială Arad”, după cum urmează: a) Se transformă funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, vacantă, din cadrul Serviciului Protecție persoane adulte (ID- 346191), în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional debutant. b) Se transformă funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, vacantă, din cadrul Serviciului Protecție persoane adulte (ID- 346186), în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional debutant. c) Se transformă funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, vacantă din cadrul Serviciului proiecte, strategii sociale și logistică (ID 473349), în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional debutant. d) Se transformă funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, vacantă din cadrul Serviciului proiecte, strategii sociale și logistică (ID-346221), în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional debutant. e) Se transformă funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, vacantă, din cadrul Serviciului Autoritate tutelară (ID 346184), în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional debutant; f) Se transformă funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional principal, vacantă, din cadrul Serviciului Protecția copilului și familiei (ID-346217), în funcție publică de execuție de referent, clasa III, grad profesional superior, vacantă. g) Se transformă funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional debutant, vacantă, în cadrul Serviciului Prestații sociale (ID 346160), în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior. h) Se desființează postul contractual de execuție de psiholog practicant, nivel studii S, vacant, din cadrul Serviciului Protecția copilului și familiei și se înființează un post contractual de execuție de inspector de specialitate I, nivel studii S, în cadrul aceluiași serviciu. i) Se desființează postul contractual de psihopedagog principal, nivel studii S, vacant, din cadrul Biroului Integrare socială pentru tineri și se înființează un post contractual de inspector de specialitate debutant, nivel studii S, în cadrul aceluiași birou; j) Se desființează un post contractual de execuție de asistent social principal, vacant din cadrul Complexului Curcubeu și se înființează un post contractual de asistent social debutant, nivel studii S, în cadrul Complexului Curcubeu. k) Se desființează postul contractual de execuție de referent IA, nivel studii SSD din cadrul Serviciului Prestații sociale și se înființează un post contractual de execuție de inspector de specialitate I, nivel studii S, în cadrul aceluiași serviciu. l) Se desființează postul contractual de execuție de psiholog debutant, nivel studii S, vacant, din cadrul Compartimentului Asistență la domiciliu și se înființează un post contractual de execuție de muncitor calificat I, nivel studii G, în cadrul aceluiași compartiment. m) Se desființează postul contractual de execuție de asistent social debutant, studii S, vacant, din cadrul Compartimentului Asistență la domiciliu și se înființează un post contractual de execuție de inspector de specialitate I, nivel studii S, în cadrul aceluiași compartiment. Posturile de execuție în regim contractual, prevăzute la art 1 lit.h)-m) sunt stabilite în vederea ocupării cu personal contractual al cărui contract îndividual de muncă este încheiat pe perioadă nedeterminată și cu normă întreagă. Art. 2. Se propune îndreptarea erorii materiale din Anexa 1 a Hotărârii nr. 98/28.02.2019 a Consiliului Local al Municipiului Arad, din Anexa 1 a Hotărârii nr. 354/24.06.2019 a Consiliului Local al Municipiului Arad, din Anexa 1 a Hotărârii nr. 464/11.09.2019 Consiliului Local al Municipiului Arad, din Anexa 1 a Hotărârii nr. 555/13.11.2019 a Consiliului Local al Municipiului Arad și din Anexa 1 a Hotărârii nr. 618/16.12.2019 a Consiliului Local al Municipiului Arad, prin corectarea numărului de posturi, în cadrul Complexului Curcubeu de 12+1 (în loc de 13+1), în cadrul Serviciul Proiecte, strategii sociale și logistică de 9+1 (în loc de 7+1) și în cadrul Căminului social de 2 posturi (în loc de 3 posturi), pe perioada existenței acestuia (până la data intrării în vigoare a Hotărârii nr. 354/24.06.2019 a Consiliului Local al Municipiului Arad). Art. 3. Se propune aprobarea organigramei și a statului de funcţii al Serviciului public de interes local „Direcţia de Asistenţă Socială Arad” potrivit anexelor, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, Anexa 1-organigrama, Anexa 2- stat de funcții pentru funcții publice, Anexa 3- stat de funcții pentru personalul contractual. Art. 4. Prezenta hotărâre intră în vigoare de la data comunicării în condiţiile legii. Art. 5. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către „Direcţia de Asistenţă Socială Arad”, prin serviciile de specialitate. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SZABO Mihai-Iosif Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Lilioara STEPANESCU Red./Dact. BCV/BCV Verif. C.M. 1 ex. Serviciul public de interes local „Direcţia de Asistenţă Socială Arad” 1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad 1 ex. Dosar şedinţã CLMA 31.03.2021 Cod PMA-S4-02 ROMÂNIA PROIECT Avizat JUDEȚUL ARAD SECRETAR GENERAL MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepanescu CONSILIUL LOCAL Nr. 134 din 18.03.2021 H O T Ă R Â R E A nr. ____ din_________________2021 cu privire la aprobarea organigramei și statului de funcţii al Serviciului public de interes local „Direcţia de Asistenţă Socială Arad” de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare înregistrat cu nr. 21829/18.03.2021, Ținând seama de raportul Serviciului public de interes local „Direcţia de Asistenţă Socială Arad” cu privire la modificarea organigramei și a statului de funcţii al Serviciului public de interes local „Direcţia de Asistenţă Socială Arad” de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad, înregistrat cu nr. 5505/17.03.2021, Văzând prevederile Legii nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socială şi a structurii orientative de personal, cu modificările și completările ulterioare, Cu respectarea Legii nr 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare; Luând în considerare prevederile art. 38 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, Având în vedere necesitatea unei mai bune organizări a muncii în cadrul instituției Direcţia de Asistenţă Socială Arad și în interesul acesteia, pentru realizarea unei politici de personal eficiente, în măsură să asigure desfășurarea optimă a serviciilor, birourilor și compartimentelor sale funcționale, Ținând seama de faptul că legislația în domeniul asistenței sociale, precum și măsurile legislative dispuse pe perioada pandemiei de COVID-19 au determinat creșterea volumului de muncă și complexitatea atribuțiilor în cadrul unor servicii, Luând în considerare referatul nr. 3309/17.02.2021 al Serviciului Protecția copilului și familiei, referatul nr. 5395/16.03.2021 al Serviciului Prestații Sociale, referatul nr. 5396/16.03.2021 al Serviciului Prestații Sociale, referatul nr. 5501/17.03.2021 al Serviciului Protecție persoane cu dizabilități, Analizând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin.(2) lit. a), lit. d), alin. (3) lit. c), alin. (7) lit. b), alin. (14), art. 139 alin. (1), art. 196 alin. (1) lit. a), art. 383, art. 385 alin. (3), art. 386 lit. a), lit. c), art. 387 alin. (1) lit. c), alin. (2), alin. (4), art. 392 alin. (1), alin. (3), art. 393, art. 407, art. 409, alin. (1), alin. (3) lit. b), art. 507 alin. (1), alin. (2), alin. (4) lit. a), lit. b), alin. (6), art. 539 lit. b), art. 540, art. 541 alin. (1), alin. (3) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta H O T Ă R Â R E: Art. 1. Se aprobă structura organizatorică și statul de funcţii al Serviciului public de interes local „Direcţia de Asistenţă Socială Arad”, după cum urmează: n) Se transformă funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, vacantă, din cadrul Serviciului Protecție persoane adulte (ID- 346191), în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional debutant. o) Se transformă funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, vacantă, din cadrul Serviciului Protecție persoane adulte (ID- 346186), în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional debutant. p) Se transformă funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, vacantă din cadrul Serviciului proiecte, strategii sociale și logistică (ID 473349), în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional debutant. q) Se transformă funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, vacantă din cadrul Serviciului proiecte, strategii sociale și logistică (ID-346221), în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional debutant. r) Se transformă funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, vacantă, din cadrul Serviciului Autoritate tutelară (ID 346184), în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional debutant; s) Se transformă funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional principal, vacantă, din cadrul Serviciului Protecția copilului și familiei (ID-346217), în funcție publică de execuție de referent, clasa III, grad profesional superior, vacantă. t) Se transformă funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional debutant, vacantă, în cadrul Serviciului Prestații sociale (ID 346160), în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior. u) Se desființează postul contractual de execuție de psiholog practicant, nivel studii S, vacant, din cadrul Serviciului Protecția copilului și familiei și se înființează un post contractual de execuție de inspector de specialitate I, nivel studii S, în cadrul aceluiași serviciu. v) Se desființează postul contractual de psihopedagog principal, nivel studii S, vacant, din cadrul Biroului Integrare socială pentru tineri și se înființează un post contractual de inspector de specialitate debutant, nivel studii S, în cadrul aceluiași birou; w) Se desființează un post contractual de execuție de asistent social principal, vacant din cadrul Complexului Curcubeu și se înființează un post contractual de asistent social debutant, nivel studii S, în cadrul Complexului Curcubeu. x) Se desființează postul contractual de execuție de referent IA, nivel studii SSD din cadrul Serviciului Prestații sociale și se înființează un post contractual de execuție de inspector de specialitate I, nivel studii S, în cadrul aceluiași serviciu. y) Se desființează postul contractual de execuție de psiholog debutant, nivel studii S, vacant, din cadrul Compartimentului Asistență la domiciliu și se înființează un post contractual de execuție de muncitor calificat I, nivel studii G, în cadrul aceluiași compartiment. z) Se desființează postul contractual de execuție de asistent social debutant, studii S, vacant, din cadrul Compartimentului Asistență la domiciliu și se înființează un post contractual de execuție de inspector de specialitate I, nivel studii S, în cadrul aceluiași compartiment. Posturile de execuție în regim contractual, prevăzute la art 1 lit.h)-m) sunt stabilite în vederea ocupării cu personal contractual al cărui contract îndividual de muncă este încheiat pe perioadă nedeterminată și cu normă întreagă. Art. 2. Se propune îndreptarea erorii materiale din Anexa 1 a Hotărârii nr. 98/28.02.2019 a Consiliului Local al Municipiului Arad, din Anexa 1 a Hotărârii nr. 354/24.06.2019 a Consiliului Local al Municipiului Arad, din Anexa 1 a Hotărârii nr. 464/11.09.2019 Consiliului Local al Municipiului Arad, din Anexa 1 a Hotărârii nr. 555/13.11.2019 a Consiliului Local al Municipiului Arad și din Anexa 1 a Hotărârii nr. 618/16.12.2019 a Consiliului Local al Municipiului Arad, prin corectarea numărului de posturi, în cadrul Complexului Curcubeu de 12+1 (în loc de 13+1), în cadrul Serviciul Proiecte, strategii sociale și logistică de 9+1 (în loc de 7+1) și în cadrul Căminului social de 2 posturi (în loc de 3 posturi), pe perioada existenței acestuia (până la data intrării în vigoare a Hotărârii nr. 354/24.06.2019 a Consiliului Local al Municipiului Arad). Art. 3. Se propune aprobarea organigramei și a statului de funcţii al Serviciului public de interes local „Direcţia de Asistenţă Socială Arad” potrivit anexelor, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, Anexa 1-organigrama, Anexa 2- stat de funcții pentru funcții publice, Anexa 3- stat de funcții pentru personalul contractual. Art. 4. Prezenta hotărâre intră în vigoare de la data comunicării în condiţiile legii. Art. 5. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către „Direcţia de Asistenţă Socială Arad”, prin serviciile de specialitate. Preşedinte şedinţă Secretar General Carina Kiss /Carina Kiss 1 ex DAS Arad. 1 ex. Dosar Hotărâri cod: PMA-S4-01 PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr. 21829 din 18.03.2021 Primarul Municipiului Arad, În temeiul prevederilor art. 136 alin. (1), Secțiunea a 4-a, Cap. III, titlul V, Partea a III-a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, îmi exprim iniţiativa de promovare a unui proiect de hotărâre, cu următorul obiect: „modificarea organigramei și statului de funcții al Serviciului public de intees local Direcția de Asistență Socială Arad”, în susținerea căruia formulez următorul: REFERAT DE APROBARE: Având în vedere: - prevederile art 383, art.385 alin.(3), art.386 lit.a), lit.c), art.387 alin.(1) lit.c), alin.(2), alin.(4), art. 392 alin.(1), alin.(3), art 393, art. 407, art 409, alin.(1), alin.(3) lit. b), art 507 alin.(1), alin.(2), alin.(4) lit.a),lit.b), alin.(6), art. 539 lit.b), 540, art. 541 alin.(1), alin. (3) lit.a), din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro