HCL 108/2023 adoptată
Hotărâre privind aprobarea plății cotizației ce îi revine Serviciului Public de Interes Local ”Direcţia de Asistenţă Socială Arad” de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad, pentru anul 2023 în calitate de membru al Rețelei Europene Sociale
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 108
din 28 februarie 2023
privind aprobarea plății cotizației ce îi revine Serviciului Public de Interes Local
”Direcţia de Asistenţă Socială Arad” de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad,
pentru anul 2023 în calitate de membru al Rețelei Europene Sociale
Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de
aprobare înregistrat cu nr. 12297 din 15.02.2023,
Luând în considerare raportul de specialitate nr. 3103/13.02.2023 al Serviciului Relații
publice și programe sociale din cadrul Direcției de Asistență Socială Arad,
Luând în considerare prevederile Legii nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările
și completările ulterioare,
În conformitate cu prevederile art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 797/2017 pentru
aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă
socială şi a structurii orientative de personal, Anexa nr. 2 - Regulamentul-cadru de organizare şi
funcţionare al direcţiei de asistenţă socială organizate în subordinea consiliilor locale ale
municipiilor şi oraşelor,
Ținând seama de avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului
Arad,
Luând în considerare adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (22 consilieri prezenți
din totalul de 23),
În temeiul drepturilor conferite prin art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. e), alin. (9) lit. c), art.
129 alin. (14), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. f) și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de
Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art. 1. Se aprobă achitarea cotizației de 1.240 euro la cursul din ziua plății, ce îi revine
Serviciului Public de Interes Local ”Direcţia de Asistenţă Socială Arad” de sub autoritatea
Consiliului Local al Municipiului Arad, pentru anul 2023 în calitate de membru al Rețelei
Europene Sociale.
Art. 2. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Direcția de Asistență Socială
Arad, prin serviciile de specialitate și se comunică celor interesați, prin grija Serviciului
Administrație Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Ioan GAMAN Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Lilioara STEPANESCU
Red./Dact. SML/SML Verif. C.M.
1 ex. Serviciul Public de Interes Local “Direcţia de Asistenţă Socială” Arad
1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
1 ex. Dosar şedinţã CLMA 28.02.2023 Cod PMA -S4-02
ROMÂNIA PROIECT AVIZAT:
JUDEŢUL ARAD SECRETAR GENERAL,
MUNICIPIUL ARAD Lilioara STEPANESCU
CONSILIUL LOCAL Nr. 99/15.02.2023
HOTĂRÂREA nr._____
din _________________2023
privind aprobarea plății cotizației ce îi revine Serviciului Public de Interes Local
”Direcţia de Asistenţă Socială Arad” de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad,
pentru anul 2023 în calitate de membru al Rețelei Europene Sociale
Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de
aprobare înregistrat cu nr. 12297 din 15.02.2023,
Luând în considerare raportul de specialitate nr. 3103/13.02.2023 al Serviciului Relații
publice și programe sociale din cadrul Direcției de Asistență Socială Arad,
Luând în considerare prevederile Legii nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările
și completările ulterioare,
În conformitate cu prevederile art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 797/2017 pentru
aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă
socială şi a structurii orientative de personal, Anexa nr. 2 - Regulamentul-cadru de organizare şi
funcţionare al direcţiei de asistenţă socială organizate în subordinea consiliilor locale ale
municipiilor şi oraşelor,
Ținând seama de avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului
Arad,
În temeiul drepturilor conferite prin art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. e), alin. (9) lit. c), art.
129 alin. (14), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. f) și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de
Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art. 1. Se aprobă achitarea cotizației de 1.240 euro la cursul din ziua plății, ce îi revine
Serviciului Public de Interes Local ”Direcţia de Asistenţă Socială Arad” de sub autoritatea
Consiliului Local al Municipiului Arad, pentru anul 2023 în calitate de membru al Rețelei
Europene Sociale.
Art. 2. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Direcția de Asistență Socială
Arad, prin serviciile de specialitate și se comunică celor interesați, prin grija Serviciului
Administrație Publică Locală.
Preşedinte şedinţă Secretar general
Varga Ramona/Varga Ramona COD: PMA-S4-01
DAS Arad
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr. __________ din________________
Primarul Municipiului Arad
În temeiul prevederilor art. 136, alin (1) din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 - privind
Codul administrativ, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul
obiect: Aprobarea plății cotizației ce îi revine Serviciului Public de interes local ”Direcţia de
Asistenţă Socială Arad” de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad, pentru anul
2023 în calitate de membru al Rețelei Europene Sociale, în susţinerea căruia formulez
următoarea:
REFERAT DE APROBARE
Ţinând cont de propunerea Serviciului Public de interes local ”Direcţia de Asistenţă Socială
Arad” privind plata cotizației ce îi revine în calitate de membru activ pentru anul 2023, în
valoare de 1.240 euro, la Rețeaua Socială Europeană- The European Social Network (ESN).
Consiliul Local al Municipiului Arad, a aprobat prin Hotărârea nr. 75 din 25 aprilie 2013
aderarea Direcţiei de Asistenţă Socială Arad la European Social Network (Reţeaua Europeană
Socială), de asemenea, prin aceeași hotărâre s-a aprobat și plata anuală a cotizației.
Misiunea Rețelei Sociale Europene ESN este de a sprijini membrii rețelei să schimbe viețile celor mai
vulnerabile persoane din societate prin oferirea de servicii sociale de calitate. Pentru a atinge acest scop,
Rețeaua Socială Europeană (ESN) aduce împreună persoane cheie în proiectarea și furnizarea de servicii
sociale publice de la nivel local din Europa, pentru a învăța unii de la ceilalți și a contribui cu experiența
și expertiza lor la construirea unor politici și practici sociale eficiente. Serviciile sociale au un set de
responsabilități diverse și în continuă transformare, trecând dincolo de limitele tradiționale în domenii
precum forța de muncă, sanătate, oferirea de locuințe, educație. Ele sunt esențiale în proiectarea și
furnizarea asistenței sociale în Europa și un element important al modelului social european.
Calitatea de membru al rețelei ESN, aduce o serie de beneficii, printre care:
- promovarea serviciului public local de asistenț socială la nivel european;
- oportunitatea de a se conecta cu o rețea de directori manageri și profesioniști în servicii
sociale;
- participarea la seminarii și grupuri de lucru ESN;
- participarea la proiecte europene alături de alți mebri ESN.
Astfel, consider oportună promovarea în Consiliul Local al Municipiului Arad a unui
proiect de hotărâre privind aprobarea plății cotizației ce îi revine Serviciului Public de interes
local Direcţia de Asistenţă Socială Arad de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului
Arad, pentru anul 2023, în sumă de 1240 euro.
p.PRIMAR,
Bibarț Călin
VICEPRIMAR,
Lazăr Faur
Ramona Varga / Ramona Varga
DAS Arad
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ
Serviciul Relații publice și programe sociale
Serviciul Contabilitate buget salarizare
Compartiment Juridic
Nr. 3103/13.02.2023
Raport de specialitate
Referitor la: Referatul înregistrat cu nr._____________ din _________________, a domnului Călin
Bibarț, Primarul municipiului Arad.
Obiect: Aprobarea plății cotizației ce îi revine Serviciului Public de Interes Local ”Direcţia de Asistenţă
Socială Arad” de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad, pentru anul 2023 în calitate de
membru al Rețelei Europene Sociale
Având în vedere Hotarârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 75 din 25 aprilie 2013
privind aderarea Direcţiei de Asistenţă Socială Arad la European Social Network (Reţeaua Europeană
Socială);
Ținând cont de faptul că European Social Network este o organizație non-profit, fondată în anul
1998 de către furnizori de servicii sociale din Danemarca, Islanda, Suedia, Franța, Țările de Jos,
Germania, Belgia și Marea Britanie și este sprijinită de Programul Comunității Europene pentru ocuparea
forței de muncă și solidaritate socială;
Rețeaua Social Europeană (ESN) este o rețea independentă privind serviciile sociale publice locale
în Europa. Rețeaua Social Europeană (ESN) unește persoanele care plănuiesc, administrează și oferă
servicii publice sociale cu cei din organizațiile de reglementare și cercetare. Membrii ESN sunt
organizații publice, incluzând asociații naționale sau regionale ale directorilor de servicii sociale, regiuni,
provincii, județe și municipalități.
Misiunea Rețelei Sociale Europene ESN este de a sprijini membrii rețelei să schimbe viețile celor
mai vulnerabile persoane din societate prin oferirea de servicii sociale de calitate. Pentru a atinge acest
scop, Rețeaua Socială Europeană (ESN) aduce împreună persoane cheie în proiectarea și furnizarea de
servicii sociale publice de la nivel local din Europa, pentru a învăța unii de la ceilalți și a contribui cu
experiența și expertiza lor la construirea unor politici și practici sociale eficiente. Serviciile sociale au un
set de responsabilități diverse și în continuă transformare, trecând dincolo de limitele tradiționale în
domenii precum forța de muncă, sanătate, oferirea de locuințe, educație. Ele sunt esențiale în proiectarea
și furnizarea asistenței sociale în Europa și un element important al modelului social european.
Recunoscând importanța, expertiza, parteneriatele și deschiderea instituțională pe care o oferă
această asociere din care fac parte peste 80 de furnizori publici locali de servicii sociale din 30 de țări;
Având în vedere adresa de notificare nr. 20709/04.10.2022 privind taxa anuală de membru ESN.
Luând în considerare prevederile art. 10 din HG nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-
cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socială şi a structurii orientative de
personal, Anexa nr.2 - Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare al direcţiei de asistenţă socială
organizate în subordinea consiliilor locale ale municipiilor şi oraşelor;
PROPUNEM:
adoptarea unei hotărâri de consiliu cu următorul obiect: Aprobarea plății cotizației ce îi revine Serviciului
Public de Interes Local ”Direcţia de Asistenţă Socială Arad” de sub autoritatea Consiliului Local al
Municipiului Arad, pentru anul 2023 în calitate de membru al Rețelei Europene Sociale, în sumă de 1240
euro.
Director general Șef serviciu contabilitate Avizat juridic Șef serviciu
Oana Pârvulescu Cristiana Florescu Bulai Rareș Varga Ramona
Ramona Varga/Ramona Varga
DAS Arad
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.