Hotarare pentru modificarea Hotărârii Consiliului local al comunei Aninoasa nr.23/31.03.2022 privind aprobarea Strategiei de Dezvoltare Locală (SDL) a comunei Aninoasa, județ Dâmbovița pentru perioada 2021 – 2027
altele asemenea. c. crearea şi modernizarea spaţiilor de parcare Proiecte: - amenajarea de parcări în locurile în care acestea lipsesc şi sunt necesare; - reabilitarea/modernizarea parcărilor existente, inclusiv lărgirea acestora
Hotărâre privind aprobarea participării Comunei Aninoasa în cadrul proiectului „Modernizarea transportului public la nivelul zonei urbane funcționale Târgoviște prin achiziția de autobuze ecologice – etapa I”, de aprobare a notei de fundamentare a investiției, a cheltuielilor legate de proiect, precum și de aprobare a acordului de parteneriat, a protocolului de asociere privind realizarea în comun a unei achiziții publice ocazionale și a anexei privind descrierea sumară a investiției propusă a fi realizată prin proiect
mobilităţii alternative” - „Staţii de încărcare pentru autovehicule electrice în Municipiul Târgoviște” - „Construirea de parcări de tip park&ride” - „Modernizarea staţiilor de transport public și instalarea de echipamente interactive
Hotărâre privind aprobarea cofinanțării obiectivului de investiții ”Modernizare străzi de interes local în comuna Aninoasa, județ Dâmbovița”
dezvoltare durabilă integrată - accesibilitate, mobilitate, conectivitate - acţiunea „Modemizarea rețelei de străzi, inclusiv pasaje, parcări, alei pietonale, spatii pentru persoane cu dizabilităţi” din Strategia Locală de Dezvoltare a Comunei
Hotărâre privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție, a proiectului tehnic, a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general pentru obiectivul de investiții ”Reabilitare, extindere si dotare grădinița Săteni, comuna Aninoasa, județul Dâmbovița”
m…
Hotarâre privind aprobarea Nomenclatorului Stradal al comunei Aninoasa, județ Dâmbovița, actualizat
ada Diaconul Macarie - 1-21; 2-34A 7. Drum sătesc cătun Valea 2-1, 1-1 Sasului 8. Drum vicinal Valea Sasului Drum vicinal Valea Sasului | 1-T,2-T 9. Drum vicinal Petrana Dr. vi…
Hotarare privind delegarea prin concesiune a gestiunii serviciului public pentru gestionarea câinilor fara stapân în comuna Aninioasa, județul Dâmbovița
; d) dotarea cu utilaje noi și performante impusă de criteriile de selecție a ofertelor va duce la realizare unui nivel scăzut de poluare a orașului; e) prin creșterea nivelului ca…
Hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism Plan Urbanistic Zonal, pentru terenul în suprafață totală de 4.924 mp., precum și a Regulamentului local aferent pentru obiectivul “Construire garaje auto” , beneficiari SC Amiras C&L Impex SRL și SC Dicas Proinvest SRL
ață totală de 4.924 mp., precum şi a Regulamentului local aferent pentru obiectivul ” Construire garaje auto”, înregistrată sub nr. 1327/02.02.2023; = Raportului de informare şi c…
Hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism Plan Urbanistic Zonal, pentru terenul în suprafață de 2894 mp., precum și a Regulamentului local aferent, pentru obiectivul “Construire service auto, hale depozitare și împrejmuire teren”, beneficiar Marius Gheorghe Calotă
gulamentului local aferent, pentru obiectivul “Construire service auto, hale depozitare şi împrejmuire teren”, înregistrată sub nr. 5210/05.05.2023; = Raportului de informare și c…
Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism Plan Urbanistic Zonal, pentru terenul în suprafață de 2.599 mp., precum și a Regulamentului local aferent, pentru obiectivul “Construire stație ITP, spațiu birouri, spălătorie auto, vulcanizare și împrejmuire teren”, beneficiari SC Andexil Speed SRL, SC Andrexil Active SRL și SC Andexil Smart SRL
entru obiectivul “ Construire staţie ITP, spaţiu birouri, spălătorie auto, vulcanizare şi împrejmuire teren”, înregistrată sub nr. 11337/10.10.2023; = Raportului de informare și c…
Hotărâre Pentru modificarea HCL nr.58/07.09.2022 privind aprobarea implementării proiectului „Achiziție buldoexcavator în comuna Aninoasa, judetul Dâmbovita”, în vederea depunerii spre finanţare externă nerambursabilă (FEADR), prin GRUPUL DE ACŢIUNE LOCALĂ „VALEA IALOMIŢEI", măsura M7/DI6B – „Investiţii în infrastructura de bază şi îmbunătăţirea accesului la servicii pentru populaţie”
, iar funcţionarea necorespunzătoare a utilajelor din dotare ar putea pune în pericol atât bunuri publice, cât și siguranța conducătorului acestora. Având in vedere insuficiența r…
Hotarare pentru aprobarea Studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul„Instalare stații de reîncărcare cu putere normală pentru vehicule electrice și hibride în Comuna Aninoasa, județul Dâmbovița”
e reîncărcare cu câte 2 spații de parcare aferente pentru fiecare stație astfel: Amplasamentul NR. 1 : Statie reincarcare 2x 7,5kW, Comuna Aninoasa, Sat Aninoasa, Str. Constantin…
Hotărâre privind asocierea unității administrativ-teritoriale .comuna Aninoasa prin Consiliul local al comunei Aninoasa, cu Judeţul Dâmboviţa, prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa, pentru implementarea obiectivului de investiții „Achiziție microbuze noi electrice pentru școlile din județul Dâmbovița”în vederea depunerii cererii de finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Pilonul VI. Politici pentru noua generație Componenta C15: Educație
hiziţionarea de microbuze verzi — apel "Microbuze electrice pentru elevi”. În calitate de al | subsemnatul/subsemnata „ identificat(ă) cu seria nr. eliberat(ă) de la data de „ cu…
Hotarare privind aprobarea documentației de urbanism Plan Urbanistic Zonal, pentru terenul în suprafață totală de 7673 mp., precum și a Regulamentului local aferent, pentru obiectivul “Construire stație ITPși dotări aferente”, beneficiar SC Târgoviște Premium Auto 2012 SRL.
3 mp., precum şi a Regulamentului local aferent, pentru obiectivul “Construire staţie ITP şi dotări aferente”, înregistrată sub nr. 5271/07.05.2026; = Raportului de informare şi c…
Hotarare pentru modificarea Anexei la Hotărârea Consiliului Local al comunei Aninoasa nr. 95/25.10.2023 privind aprobarea schimbării categoriei de folosință a două imobile – terenuri, înscrise în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Aninoasa, judeţul Dâmboviţa, în suprafață de 796 mp. și respectiv 1710 mp., având numere cadastrale 70308 și respectiv 70309, din curți – construcții în drum, precum și alipirii acestora
faţă de 796 mp. şi respectiv 1710 mp. având numere cadastrale 70308 şi respectiv 70309, din curți-construcții în drum, precum și alipirii acestora ; =Art.5 şi art.25 din Legea nr.…
Hotarare privind alegerea președintelui de ședință al Consiliului Local al comunei Aninoasa, județ Dâmbovița
ză."…
Hotarare privind aprobarea documentației de urbanism Plan Urbanistic Zonal, pentru terenul în suprafață totală de 4.154 mp., precum și a Regulamentului local aferent, pentru obiectivul “Construire stație betoane, anexe și cabină poartă”, beneficiar SC Mardor Trans SRL
nt, pentru obiectivul “Construire staţie betoane, anexe şi cabină poartă”, beneficiar SC Mardor Trans SRL ”, înregistrată sub nr. 12849/25.1 1.2025; = Raportului de informare și c…
Hotarare privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții, a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general pentru obiectivul de investiții „Modernizare străzi de interes local, comuna Aninoasa, județul Dâmbovița”
ue BERG /Pryg.…
Hotărâre privind aprobarea documentatiei de urbanism Plan Urbanistic Zonal pentru terenul în suprafață totala de 6058 mp, precum si a Regulamentului local aferent pentru obiectivul ”Construire hala depozitare si prestari servicii și împrejmuire teren”, beneficiar SC Platforma Green S.R.L.
ului local aferent pentru obiectivul "Construire hală depozitare şi prestări servicii și împrejmuire teren”, înregistrată sub nr. 12188/07.1 1.2022; = Raportului de informare și c…
Hotarare privind alegerea presedintelui de sedinta al Consiliului local al comunei Aninoasa, județ Dâmboviţa
resează."…
Hotărâre pentru participarea la Programul privind dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi/sau hibrid plug-in în localităţi, prin instalarea de staţii de reîncărcare cu putere normală"pentru proiectul „Instalare stații de reîncărcare cu putere normală pentru vehicule electrice și hibride în Comuna Aninoasa, județul Dâmbovița”
nr. 195/2006; - prevederile art.44, alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; - prevederile art. 129, alin (1…
Arhiva pe ani
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.