26 martie 2025

HCL 25/2025 Anina adoptată

Consiliul Local Anina decide să dea în folosință gratuită un spațiu de 63,91 mp situat în Anina, Str. Sfânta Varvara, nr. (imobil în CF 3180), pentru sediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ADI GAZ

Pe scurt

Consiliul Local Anina decide să dea în folosință gratuită un spațiu de 63,91 mp situat în Anina, Str. Sfânta Varvara, nr. (imobil în CF 3180), pentru sediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ADI GAZ. Asta înseamnă că ADI GAZ va putea să folosească spațiul fără plată, pentru a-și desfășura activitatea în proiectele de distribuție a gazelor din zona lor, pe termen nedeterminat, cu condiția respectării prevederilor legale și a avizelor primite. Decizia aparține unor proceduri prealabile și avize ale comisiilor de specialitate, iar spațiul va fi folosit ca sediu pentru ADE GAZ în cadrul localităților conectate la program.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

se va face în baza unui proces-verbal, care va fi încheiat între părți

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 25 din 2025 a Consiliului Local Anina
Titlu oficial
Hcl. nr. 25 din 26.03.2025
Emitent
Consiliul Local Anina
Număr
25 / 2025
Data
26 martie 2025
Localitate
Anina, județul Caraș-Severin
Stare
adoptată
Locuri citate
Mathias Hammer nr. 2 CF 3180, CF 31802, CF 31807, CF 3461

Pe același subiect în Anina

Documente

Text

- Li . - = ă am ROMÂNIA JUDEȚUL CARAŞ-SEVERIN CONSILIUL LOCAL ANINA de HOTĂRÂRE privind darea în folosinta gratuită a unui spatiu în suprafață de 63,91 mp? situat administrativ:în orașul Anina, Str Sfanta Varvara, Nr. Îletj. Unit.16, Jud. Caraş-Severin înscris în CF nr. 3180 - cu destinatia de sediu pentru Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ADI GAZ Consiliul Local al orașului Anina, întrunit în şedinţă ordinară; Cu respectarea dispoziţiilor art. 43 alin. (4) din Legea nr. 4/000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şi completările ulterioare, se confirmă prezența, referatului de aprobare al primarului orașului Anina, înregistrat sub nr.2080/18.3.2025, atât referatul de specialitate al persoanei delegate cu atribuții de architect şef al oraşului Anina, înregistrat cu nr. 2.081/1 din 18.03.2025, cât şi referatul de specialitate al Serviciului economic înregistrat cu nr/2.081 din $... precum şi avizul (consultativ) al comisiilor de specialitate, nr. ], nr. II şi nr. III a Consiliului ocal, înregistrate cu nr.3315/1 /26.03.2025, nr.3315 / 25.03.2025 respectiv nr.3315/2 / 26.03.2025; Luând act de faptul că prin Hotărîrea consiliului local Anina nr. 46 9.04.04, a fost aprobată iniţierea procedurilor de constituire a Asociaţii de Dezvoltare Intercomunitară în vederea implementării proiectului “Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuţie a gazelor naturale în vederea creşterii nivelului de flexibilitate, siguranță, eficienţă în operare, precum și de integrare a activităţilor de transport, distribuţie şi consum final în orașul Anina cu localităţile aparținătoare (Steierdort şi Anina), în comuna Caraşova cu localităţile aparținătoare (Caraşova, Nermed, labalcea), în comuna Ciudanoviţa cu localităţile aparținătoare (Ciudanoviţa, Jitin), în comuna Goruia cu localităţile aparținătoare (Goruia, Gârlişte, Giurgiova), în comuna Lupac cu localităţile aparținătoare (Lupac, Clocotici, Rafnic, Vodnic), în orașul Oraviţa (cartier Oraviţa Nord - blocuri şi satul Brădişorul de Jos), în comuna Târnova cu localităţile apartinătoare (Bratova şi Târnova), judeţul Caraș-Severin” Ținând cont de faptul că prin dovada disponibilităţii denumirii nr. 0156 eliberată la data de 6.0.05 a fost aprobată denumirea "Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ADI GAZ” În conformitate cu prevederile art. 5 lit. b), d) şi w), coroborat cu art.349 - 351 precum şi 36 alin. () in Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare coroborate cu art.7 alin.() şi ale art.874 din Codul Civil , adoptat prin Legea nr.87/009, republicat, cu modificările şi completările ulterioare; 3 Considerând a fi îndeplinite prevederile art. 7, alin. 13 din Legea nr. 52/2003, (*republicată* privind transparenţa decizională în administraţia publică*); În temeiul prevederilor art. 196, alin (1), lit. a) şi art. 197, alin (1), (4) din O.U.G. nr. 57/019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare Consiliul Local Anina HOTĂRĂȘTE Art.l. Începând cu data prezentei se aprobă darea în folosinţă gratuită, a unui spaţiu în suprafață de 68,91 mp cu destinaţia de birouri, către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ADI GAZ în vederea stabilirii sediului social şi adesfășurării activităţii specifice. Art.2. Contractul se prelungeşte de drept, prin act additional - în aceleaşi condiţii şi pentru aceeaşi perioadă, dacă niciuna dintre părți nu îşi manifestă expres şi în scris intenţia de a înceta contractul cu cel puţin 60 de zile înainte de data expirării termenului pentru care s-a încheiat, - conform Anexei nr.2, parte integrantă din prezenta hotărâre. îi) Art.3. Bunul imobil prevăzut la art. este în proprietatea orașului Anina, judeţul Caraş-Severin, “situat administrativ în oraşul Anina, Str Sfanta Varvara, Nr. 5l,etj. Unit.16, Jud. Caraş-Severin înscris în CF nr. 3180, având datele de identificare prevăzute în Anexa ur.], parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.4. Finanţarea cheltuielilor de întreţinere, reparaţii curente ale spaţiilor acordate în folosință gratuită, precum şi cele aferente utilităţilor se suportă de către comodatar. Art.5. Modalităţile de angajare a răspunderii şi sancţiunile sunt cuprinse în Contractul de folosință gratuită, prevăzut în Anexa 2, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.6. Predarea—primirea spaţiului identificat la art.1 se va face în baza unui proces-verbal, care va fi încheiat între părți. Art.7. Se împuternicește primarul oraşului Anina cu ducerea la îndeplinire a dispoziţiilor prezentei hotărâri, precum şi cu semnarea atât a Contractului de comodat cât şi a Actului additional. Art.8. Titularul dreptului de folosinţă are obligaţia respectării dispozitiilor art. 350-351 din OUG nr. 57/019 privind Codul Administrativ, sub sancţiunea aplicării dispoziţiilor art. 35 din actul normativ mentionat. .9. Prezenta hotărâre poate fi contestată la Tribunalul Caraş — Severin, instanța de contencios administrativ, în termenul prevăzut de Legea 554/004 cu modificările și compoletările ulterioare, cu respectarea procedurii prealabile; Art.10. Prezenta hotărâre se comunică în baza prevederilor O.U.G nr. 57/0169 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, prin Compartimentul Administraţie publică: >. Prefectului și instituției prefectului — județului Caraş-Severin, primarului orașului Anina; > Tuturor instituţiilor şi persoanelor interesate; > Se aduce la cunoştinţa publică prin afişare pe site-ul Primăriei orașului Anina. Contrasemne ru legalitate Sec eneral Francis; mus GAL ANINA LA: 26.03.2025 (3) NR. 25 Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ; Total consilieri în funcţie 15 Nr. total al consilierilor prezenţi 15 Nr total al consilierilor absenţi ----- Voturi pentru 15 Voturi împotrivă =--- Abţineri =--- Anexa nr.1 la HCL nr. 25 /26.03.2025 Str Sfanta Varvara, Nr. 51,etj. Unit.16, Jud. Caraş-Severin înscris în CF nr. 3180 Biroui de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Oravita [7.44 Oficiu! de Cadastru şi Publicitate imobiliară CARAS-SEVERIN Nr. cerere. [Zi Luna EXTRAS DE CARTE FUNCIARĂ [Ani | Cod varttiicare a LIU Carte Funciară Nr. 31802 Anina Semnat : cu semnatura electronica extinsa, cf. L 455/2001 si elIDAS A. Partea |. Descrierea Imobilului TEREN Intravilan Adresa: Nr. |Nr. cadastral Nr. suprafața” (mp) Observaţii / Referinte a 31802 5.087 9 ==s ct Nr cadastral Adresa Nr. topografic Observaţii / Referinţe Ai 31802-C1 Loc. Anina, ara, Nr. si, Ă A: construita i ALS 31802-C5 toc. oa Er ET VEeosra- Rr SI. Nr. EI: a E zi e A1.7 31802-C7 Loc. Anina, a ge Varvara, Nr. SI. . niv 1; S. construita mp: P+ mp. AL.6 31802-C6 Tae its AI EVER St- niveluri: 5- TE ZIV TAG: c mp Tip: AL.8 31802-C8 Loc. Anina, anta Varvara, Nr. 51. INr. TLE3 5 construita la = Loc. Anina, anca arvara, Nr. 51. . 1: A3e ia rii id. Caras-Severin STATIE _TRAFO. B. Partea Il. Proprietari şi acte Înscrieri privitoare la dreptul de proprietate şi alte drepturi reale Referinţe 7127 / 05/05/2016 Act Notarial nr. 100, din 05/04/2016 emis de CAHNITA CORNELIA ELENA; Se înfiinteaza cartea funciara 31807 3 ImoBIlului cu numarul cadastralțAi. ALI. AI 81 |318027Anina, rezultat din dezmembrarea imobilului cu numarul 9 cadastrai 261 (identificator electronic 30297) inscris in cartea funciara 3461/2 Steierdort ntificator onic 30297); Decizie nr.0; intabulare. drept de PROPRIETATE dezmembrare In seria rang! RI-AII B2 |incheierea nr. 298/2007, Act cabană cu aut. 61/2007. dobandit [prin Conventie, cota actuala 9) 1 ANINA. CIF:3227912 EI 902, emis de PRIMARIA ANINA); intabulare. e PR IETĂTEdezmembrare in seria rang AI STAI BAI 7. ALB. ALS B4 |incheierea nr. 298/2007. Act dezmembrare cu aut. 61/2007, dobandit prin Conventie, cota actuala 1/1 1) ORASUL ANINA, CIF:3227912 GESERVATII. pozitie transcrisa din CF 3023 7/Anina, inscrisa prin incheierea nr. 18406 din 18/11/2015; Act Notarial nr. 100, din 05/04/2016 emis de CAHNITA CORNELIA ELENA: Tntabulare. grept de SERVITUTEasupră parcele! cu Pir- Tadastral 31803 Al din CFE 31803 UAT Anina, ca fond aservit, se noteaza servitute de B7 |trecere in favoarea parcelei din aceasta fila, ca fond dominant, pe o lungime de 81 m si o latime de 4 m. in suprafata de 324 mp. pentru trecere nala si cu autovehicolul Docurnent care conține date cu caracter personal, protejate de prevederile Legii Hr. 677/2001. Pagina 1 din 4 Eotrazza pertru Intoamana crima 1 area GpORpaaneDĂze Forenutar versiunea 1.î Carte Funciară Nr. 31802 Comuna/Oraş/Municipiu: Anina : înscrieri dezmembrămintele de reale privind p-- perna pa Referinţe C. Partea II. SARCINI Înscrieri privind dezmembrămintele dreptului de proprietate, drepturi reale de garanţie şi sarcini Raterinte 7127 / 05/05/2016 Contract De Concesiune nr. 61/2007 emis de BNP GHEORGHISAN C: Ca Ţintabutare, drept de SERVITUTE, dobandit prin Conventie, cota ua | A OBSERVATII: pozitie transcrisa din CF 30297/Anina, inscrisa prin incheierea nr. 298 din 24/01/2007; Act Administrativ nr. 4683, din 26/06/2015 emis de SC PROFI ROM FOOD SRL- oras ANINA: Se înscrie contractul de Tachiriere cu nr. 4683726.06.2015, incheiat ATI ca intre ORASUL ANINA si SC PROFI ROM FOOD SRL, cu privire la suprafata de 450 mp din imobilul nr. cad. 30297-C1. pe o perioada de ni, in ta d 1.097.201 L de 30.06.2930 OBSERVATII: pozitie transcrisa din CF 30297/Anina, inscrisa prin incheierea nr. 578 gin 19/01/2016: AI Pagina 2 din 4 Formular veriizaa 11 Document care conține date cu caracter personsi. protejate de prevederile Legii Ptr. 677/2001. Poe pentr tona me 3 ac G9RUIODEIO Carte Funciară Nr. 31802 Comuna/Oraş/Municipiu: Anina Anexa Nr. 1 La Partea | Teren Nr cadastral! [Suprafaţa (mp) Observaţii / Referinţe 31802 5.087 7 Suprafaţa este determinată în planul de proiecţie Stereo 70. Date referitoare la teren. ur | Categorie [intra | Suprafaţa - EA folosință [via (mp) Taria Parcelă Nr. topo Observaţii / Referinţe curti TOTI TEZE CI CONSErUCEIT — CERIZU| - constructii să sai = =; 5. de ataceri Anina parcela ne ata prin dezmembrare din CF 30297 Date referitoare la construcţii Destinaţie Situaţie Crt Număr construcție Supraf. (mp) juridică Observaţii / Referinţe constructii 5 ZOrEtrUItS 15 S5T5IZ 75: 302971 | Aa 31802-c1 administrative si 812 Cu acte|CEnTRu DE AFACERI CU DEMISOL Si P+2 AL.5 31802-C5 industriale si 238 Cu acte|BiROURI Si HALE ii 28 pact (5. construita la sol:210 mp: 30297-C6 - HALA AL6 31802-c6 ia e si 210 Cu acte €. te E ZORSErUES 15 S0EZ7S Tip: 307577 = HALA! A1.7 31802-C7 administrative si 275 Cu acte|RECEPTII social culturale AL8 31802-C8 constructii anexa 209 Cu acte|S. construita ia soi:20 mp: 30297-C8 - ATELIER constructii . :9 mp: - i] AL.9 31802-C9 industriale si 9 Cu acte|TRAFO edilitare. Document care conține date cu caracter personal, protejate de prevederile Legii Hr. 677/2001. Pagina 3 din 4 Escraze peri e 13 ae Op AMEDEO Formular versiunea 1.1 Carte Funciară Nr. 31802 Comuna/Oraş/Mtunicipiu: Anina cn | Număr Destinaţie | Suprat. (mp) i pe a Observaţii / Referințe Fără Rp: E AL.10] 31802-C10 constructii anexa 8 acte |MAGAZIE An] 31802-C11 | constructii anexa 40 Fara [5- eoaairuts În satu mes SUBITII Tap: Viet morene a cn on rc Ben Punct! Lungime segment! Punct Punct Lungime R- sfârşit! e» (m) început| ___sfârşiti e (m) EI 2 1.728 EI 3 27 3 4 7.577 4 5 7422 E 6 5.059] 6 7 7.521 7 E 0.553 8 E 4.905 ŞI 10) 5.081 10) TI 0.667 TI 12 5.048 12 13 7.373) 13 tă 12-97] 14 15| 23.531 15) 16 4.051 16 17 4.728 17 18) 2818 18 19| 16.496 19) 20) 16.808 20 21 58.857) 21 22) 43.002 22 23| 15.098) 23 24| 8.627) 24 25 5.999 25 26| 15.135 26| 27 5.753) 27 28| 21.782 28) 29 14.513 29| 30) 42.581 30 1 4.355) SS urile Sgianăice at debara 1 pariu Ga pralecije Stăree 70 și rotunjite Ia 1 nlllratru. *** Distanța zar perete hene e arnie E aaeÎ leza per rair pen at că prezentul extras corespunde cu poziţiile in vigoare din cartea funciară originală, păstrată de acest rou. Prezentul extras de carte funciară este valabil la autentificarea de către notarul public a actelor juridice prin Ci 90 ing, monta fală proc uni e poină Deneteiee scame: iar informaţiile prezentate sunt susceptibile de orice modificare, in conditiile legii. S-a achitat tariful de 20 RON, -Online nr.3655947/07-10-2022 in suma de 20, pentru serviciul de publicitate imobiliară cu codul nr. 272. Data soluționării, Asistent Registrator, Referent. 11-10-2022 MIHAELA DORINA MICLAU Data eliberării, BA ja SA (parafa şi semnătura) fparată şi semnătura) Document care conține date cu caracter personal, protejate de prevederile Legii hr. 677/2001. Pagina 4 din 4 Extra petru inforeare a-i în adresa ap Angle Formular varza 1.1 = POI | > Va IEI _l& i î8 E Ha “: if |. (7 să sa LALA. [se al rai pe ama Fi ab SECOND FLOOR Contrasemnează pe Secret Francisc alitate eral s GAL TIPIZAT Anexa nr.2 La HCL nr.25 din 26.03.2025 CONTRACT DE FOLOSINTA GRATUITĂ (COMODAT) Nr. din I.PARTILE CONTRACTANTE Orașul Anina, CUI prin primar, cu sediul în Oraşul Anina, judeţul Caraș-Severin, Str. Mathias Hammer, nr. 2, Cod O Poştal 325100 tel / fax j 0255/240115, email: primar.aninayahoo.com.com, reprezentata legal prin primar „ denumita în continuare comodant, Şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ADI GAZ reprezentată prin BCE LERUDO GI ADIO E CI a 0 Ca încalitate de comodatar, pe o altă parte, au convenit să încheie prezentul contract de comodat cu respectarea prevederilor art. 861 alin. 3 şi a art. 874 din Legea nr. 287/2009, privind „ Codul civil, republicată, a prevederilor art. 108, art. 109 alin. (2) lit. c) o coroborat cu alin. (6) lit. a) şi aleart. 349 - 353 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare și a prevederilor Hotărârii Consiliului Local al orașului Anina Nr. i Doo da oa , şi a următoarelor clauze: II. OBIECTUL CONTRACTULUI Comodantul acordă comodatarului, sub formă de împrumut spaţiul în suprafață de 68.91 mp2? din imobilul situat în localitatea Anina, Str Sfanta Varvara, Nr. Sl,eţj. 2 Unit.16, Jud. Caraş-Severin înscris în CF nr. 31802 2.1. în vederea desfăşurării activității specifice. 2.2. Imobilul prevăzute la punctul 2.1. se acordă de către comodant comodatarului, în mod Gratuit. III. DESTINAȚIA BUNULUI DAT ÎN FOLOSINȚĂ GRATUITĂ 3.1 Bunul este dat în folosință gratuită pentru stabilirea sediului social şi desfăşurarea tuturor activităţilor specifice asociaţiei. IV. DURATA CONTRACTULUI 4.1 Părțile au convenit să încheie prezentul contract pe o perioadă de ani, începând cu data de ............ue.. pana la data de .............. 4.2 Contractul se prelungeşte de drept, prin act adiţional, în aceleaşi condiţii şi pentru aceeaşi perioadă, dacă niciuna dintre părţi nu își manifestă expres şi în scris intenţia de a înceta contractul cu cel puţin 60 de zile înainte de data expirării termenului pentru care s-a încheiat. 4.3. Predarea bunului prevăzut la punctul 2.1 va avea loc pe bază de proces-verbal de predare primire, care se va îmcheia ulterior datei de intrare în vigoare a prezentului contract. 4.4. Executarea contractului va începe de la data procesului verbal de predare - primire. V. DREPTURILE SI OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR 5.1. Drepturile si obligatiile proprietarului sunt următoarele: a) sa predea bunul mentionat la punctul 2.1, cu datele de identificare de mai sus, în starea tehnică în care acesta se găseşte, si cu dotarile aferente, prin Proces Verbal de predare-primire, care face parte integranta din contract; b) de a verifica periodic modul in care comodatarul foloseste bunul dat in folosinta gratuita, potrivit destinatiei sale fara a-l deterioara; c) de a solicita încetarea folosintei gratuite si restituirea bunului, atunci cand interesul public legitim o impune. 5.2. Obligaţiile proprietarului sunt următoarele: a) de a preda bunul ce face obiectul contractului b) de a de a verifica periodic modul in care este utilizat bunul primit în folosință gratuita 5.3 Obligatiile titularului dreptului de folosință sunt următoarele: a) de a folosi bunul primit în folosință gratuită potrivit destinaţiei acestuia, prevazută în contract. b) de a conserva si utiliza bunul primit în folosinţă gratuită asemeni unui bun proprietar; c) de a suporta din bugetul propriu toate lucrările si cheltuielile aferente generate de folosinta imobilului referitor la intretinere, energie electrica, încălzire combustibili solizi, apă, fosă septică, abonament telefon, internet, salubrizare, reparatii, asigurarea bunului care se va . suporta integral de către comodatar, precum si orice alte cheltuieli rezultate din folosința acestuia; d) cheltuielile rezultate din efectuarea unor eventuale îmbunătățiri aduse imobilului vor fi suportate integral de comodatar, dar vor fi efectuate numai cu acordul scris al comodantului; e) de a permite comodantului verificarea periodica a bunului primit în folosință gratuită; f) de a nu schimba destinatia bunului primit în folosință fără hotărârea Consiliului Local; g) comodatarul nu poate supune imobilul executării silite și nu poate constitui garanţii reale asupra lui; h) de a informa comodantul cu privire la orice tulburare adusa dreptului de proprietate publică, precum side existena unor cauze sau iminenta producerii unor evenimente de natura sa conduca la imposibilitatea exploatării bunului; i) folosinta dobandită în baza H.C.L ........... CIT nu poate fi transmisă, nici oneros si nici cu titlu gratuit, unei alte persoane. j) comodatarul este obligat sa respecte toate regulile de aparare impotriva incendiilor, conform legislatiei in vigoare, fiind direct raspunzator pentru distrugerea totala sau partiala a bunului dat in folosinta gratuita de catre acesta sau prepuşii săi; k) comodatarul are obligatia sa nu efectueze lucrări pentru care nu detine autorizaţii legale, chiar dacă are aprobarea scrisa a comodantului. VI. RESTITUIREA BUNULUI 6.1. Comodatarul va restitui bunul la termenul stabilit de părți prin contract, în starea în care a fost primit, cu eventualele îmbunătățiri efectuate pe durata desfaşurării prezentului contract, liber de orice sarcini, fără a putea pretinde contravaloarea îmbunătăţirilor. VII. INCETAREA CONTRACTULUI DE COMODAT 7.1 Raporturile contractuale încetează la data stabilită prin prezentul contract sau prin acordul părţilor, prin restituirea bunurilor în starea în care au fost primite. 7.2 Raporturile contractuale încetează dacă una dintre părți cesionează drepturile şi obligaţiile sale fără acordul celeilalte părţi. VIII. REZILIEREA CONTRACTULUI DE COMODAT 8.1 În caz de nerespectare a obligaţiilor asumate prin prezentul contract de către comodatar, comodantul poate rezilia contractul de plin drept, fără trecerea vreunui termen, fără punere în întârziere şi fără intervenţia instanţelor de judecată; 8.2 Comodantul poate solicita restituirea bunului şi înainte de împlinirea termenului pentru care s-a încheiat contractul, în baza unei notificări prealabile, transmisă comodatarului cu 60 zile înainte de împlinirea termenului la care rezilierea urmează să-și producă efectele; 8.3 Comodantul îşi rezervă dreptul de a denunța unilateral contractul de comodat, in cel mult 15 zile de la apariția unor circumstanțe care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului şi care conduc la modificarea clauzelor contractuale în aşa măsură încat îndeplinirea contractului respectiv ar fi contrară interesului public, prin notificare scrisă, fără punere în întârziere şi fără intervenția unei instanţe de judecată. IX. CAZUL FORTUIT SI FORȚĂ MAJORĂ 9.1 Cazurile de forță majoră sunt cele definite prin lege de natura incendiilor, inundaţiilor, cutremurelor precum şi a oricăror altor cazuri pe care reglementarile legale le prevad in mod ex pres; 9.2 Nici una dintre părţile contractante nu răspunde de neexecutarea în termen sau/şi de executarea în mod necore [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primaria-anina.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala