8 ianuarie 2024 · Inițiator: Primar, Amara (Primarul Orașului Amara)
HCL 2/2024 Amara adoptată
Aprobarea organizării reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar din Oraşul Amara, pentru anul şcolar 2024-2025
Pe scurt
Hotărârea aprobă organizarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar din Orașul Amara pentru anul școlar 2024-2025. Înseamnă că se stabilesc care școli și grădinițe activează, cum se repartizează clase și noi manually, plus termenele de organizare, conform metodologiei Ministerului, pentru ca elevii să știe unde învățăm în anul următor. Pentru locuitori, asta poate afecta numărul de ani în care se pot muta copii între unități, eventual bugetul local alocat educației și zonele în care își vor desfășura activitatea unitățile școlare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă organizarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din Oraşul Amara pentru anul şcolar 2024-2025, prevăzută în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.
JUDEŢUL IALOMIŢA
PRIMĂRIA ORAŞULUI AMARA
Amara, str.Nicolae Bălcescu, 91, 927020
Tel/fax:0243/266102e-mail :
www.primaria-amara.ro
HOTĂRÂRE
privind aprobarea organizării reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar din
Oraşul Amara, pentru anul şcolar 2024-2025
Consiliul Local Orășenesc Amara, întrunit în ședință ordinară,
Având în vedere:
-adresa nr.17974 din 15.12.2023, a Inspectoratului Școlar al Județului Ialomița;
-adresa nr. 3085 din 15.12.2023, a Școlii Gimnaziale ,,George Vâlsan” Amara;
-adresa nr.1136 din 18.12.2023, a Grădiniței cu Program Prelungit ,,Prichindel”
Amara;
-referatul de aprobare nr.3 din 08.01.2024, al Primarului Orașului Amara;
-raportul nr.4 din 08.01.2024, al Compartimentului de resort din cadrul aparatului
de specialitate al Primarului orașului Amara;
-raportul argumentativ nr.278 din 08.01.2024 privind structura rețelei școlare a
unităților de învățământ preuniversitar de stat din Orașul Amara pentru anul școlar 2024-
2025;
-raportul de avizare nr.3 din 09.01.2024, al Comisiei pentru activități social-
culturale, culte, învățământ, sport, sănătate și familie;
-avizul conform nr.18226 din 21.12.2023, al Inspectoratului Şcolar Județean
Ialomiţa pentru organizarea reţelei şcolare de pe raza Oraşului Amara, în anul şcolar
2024-2025,
Examinând :
-prevederile art. 16, art.19 alin. (6) lit.a) și 23 din Legea nr.198/2023 privind
învățământul preuniversitar;
-prevederile Ordinului Ministrului Educației nr.6.800 din 12.12.2023 pentru
aprobarea Metodologiei privind procesul de organizare a rețelei școlarea a unităților de
învățământ preuniversitar și pentru aprobarea Calendarului operațiunilor de organizare a
rețelei școlare pentru anul școlar 2024-2025;
-prevederile art. 129 alin. (2) lit. d) și alin. (7) lit a) din Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr. 57 din 2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările
ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr. 57 din 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare,
1
HOTĂRĂŞTE:
Art.1 Se aprobă organizarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar
de stat din Oraşul Amara pentru anul şcolar 2024-2025, prevăzută în anexa, care face
parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Prin grija secretarului general al orașului Amara prezenta hotărâre se va
comunica, spre aducere la îndeplinire, Primarului orașului Amara, Inspectoratului Şcolar
Judeţean Ialomiţa, precum şi unităţilor de învăţământ preuniversitar din Oraşul Amara,
urmând a fi publicată în Monitorul Oficial Local al Orașului Amara.
PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Alina-Lucia DUMITRAȘCU SECRETAR GENERAL
Tudorița IONESCU
Nr.2
Din 09 ianuarie 2024
Adoptată în Amara
Ex.5
2
JUDEŢUL IALOMIŢA
PRIMĂRIA ORAŞULUI AMARA
Amara, str.Nicolae Bălcescu, 91, 927020
Tel/fax:0243/266102e-mail :
www.primaria-amara.ro
-anexa la Hotărâre nr. 3 din 09.01.2024-
REŢEAUA ŞCOLARĂ
A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMĂNT LA NIVELUL ORAŞULUI AMARA ÎN ANUL
ŞCOLAR 2024-2025
Nr. Unitatea de învățământ cu Unitatea de învățământ fără Nivel de școlarizare Adresa
crt. personalitate juridică (PJ) personalitate
juridică/Structură –
Arondată ( AR)
1. Şcoala Gimnazială ,,George Nu are - nivel primar Str. Tudor
Vâlsan” - nivel gimnazial Vladimirescu
nr. 110
2. Grădiniţa cu Program Nu are - nivel preșcolar Str. Viilor nr.
Prelungit 70
„ Prichindel ”
PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Alina-Lucia DUMITRAȘCU SECRETAR GENERAL
Tudorița IONESCU
3
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.