Pe scurtConsiliul Local Amara aprobă organizarea rețelei unităților de învățământ preuniversitar de stat din oraș pentru anul școlar 2026-2027, conform prevederilor legale și avizelor primite de la Inspectoratul Școlar Județean și de la unitățile școlare. Se stabilește în mod oficial structura și funcționarea rețelei pentru anul viitor, cu termene și condiții conform calendarului operațional transmis de Ministerul Educației. Pentru locuitori, înseamnă că vor funcționa școlile existente în oraș în perioada 2026-2027, cu organizare și posibil impact în numărul de elevi, programul zilnic și eventuale modificări de destinație sau vecinătăți în zonele în care învață copiii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
JUDEŢUL IALOMIŢA
CONSILIUL LOCAL AL ORAŞULUI
AMARA
Amara, str.Nicolae Bălcescu, 91, 927020
Tel/fax:0243/266102
e-mail:
[email protected]
HOTĂRÂRE
privind organizarea reţelei unităţii de învăţământ preuniversitar de stat din Oraşul Amara,
pentru anul şcolar 2026-2027
Consiliul Local Orășenesc Amara, întrunit în ședință ordinară,
Având în vedere:
-Decizia nr.765 din 18.08.2025, a Inspectoratului Școlar Județean Ialomița;
-adresa nr.14832 din 03.11.2025, a Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, înregistrată
la Primaria orașului Amara, sub nr.18446 din 03.11.2025;
-adresa nr.2759 din 18.11.2025, a Școlii Gimnaziale ”George Vâlsan” Amara, înregistrată
la Primaria orașului Amara, sub nr.19209 din 18.11.2025;
-avizul conform nr.16211 din 02.12.2025, al Inspectoratului Şcolar Județean Ialomiţa
pentru organizarea reţelei şcolare de pe raza Oraşului Amara, în anul şcolar 2026-2027;
-referatul de aprobare nr.383 din 04.12.2025, al Primarului Orașului Amara;
-raportul nr.384 din 04.12.2025, al Compartimentului de resort din cadrul aparatului de
specialitate al Primarului orașului Amara;
-raportul argumentativ nr.19250 din 18.11.2025 privind structura rețelei școlare a
unităților de învățământ preuniversitar de stat din Orașul Amara pentru anul școlar 2026-2027;
-raportul de avizare, nr.292 din 15.12.2025, al Comisiei pentru activități social-culturale,
culte, învățământ, sport, sănătate și familie;
Examinând :
-prevederile din Legea nr.198/2023 privind învățământul preuniversitar;
-prevederile Ordinului Ministrului Educației și Cercetării nr.6637 din 30.10.2025 privind
aprobarea Calendarului operațiunilor de organizare a rețelei școlare pentru anul școlar 2026-
2027;
-prevederile art. 129 alin. (2) lit. d) și alin. (7) lit a) din Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr. 57 din 2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările
ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57 din 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1 Se aprobă organizarea reţelei şcolare a unităţii de învăţământ preuniversitar de stat
din Oraşul Amara pentru anul şcolar 2026-2027, prevăzută în anexa, care face parte integrantă
din prezenta hotărâre.
Art.2 Prin grija secretarului general al orașului Amara prezenta hotărâre se va
comunica, spre aducere la îndeplinire, Primarului orașului Amara, Inspectoratului Şcolar
Judeţean Ialomiţa, precum şi unităţii de învăţământ preuniversitar din Oraşul Amara, urmând a fi
publicată în Monitorul Oficial Local al Orașului Amara.
PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Ionuț CIOBOTARU-PETRESCU SECRETAR GENERAL
Tudorița IONESCU
Nr.193
Din 17 decembrie 2025
Adoptată în Amara
Ex.4
JUDEŢUL IALOMIŢA
PRIMĂRIA ORAŞULUI AMARA
Amara, str.Nicolae Bălcescu, 91, 927020
Tel/fax:0243/266102e-mail :
www.primaria-amara.ro
-anexa la Hotărârea nr.193 din 17.12.2025-
REŢEAUA ŞCOLARĂ
A UNITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMĂNT LA NIVELUL ORAŞULUI AMARA, ÎN ANUL
ŞCOLAR 2026-2027
Unitatea de învățământ Unitatea de învățământ Nivel de Adresă
cu personalitate juridică fără personalitate juridică școlarizare
(PJ) (AR)
Şcoala Gimnazială -primar Str. Tudor Vladimirescu,
,,George Vâlsan” Amara -gimnazial nr. 110
Grădiniţa cu Program -preșcolar Str. Viilor, nr. 70
Prelungit
„ Prichindel” Amara
PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Ionuț CIOBOTARU-PETRESCU SECRETAR GENERAL
Tudorița IONESCU
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.