Alexandria › 25 ianuarie 2023

HCL 8/2023 adoptată

Privește: aprobarea anulării creanţelor fiscale mai mici de 40 lei aflate în sold la data de 31 decembrie 2022

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL TELEORMAN MUNICIPIUL ALEXANDRIA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE Privește : aprobarea anulării creanţelor fiscale mai mici de 40 lei aflate în sold la data de 31 decembrie 2022 Consiliul Local al Municipiului Alexandria, judeţul Teleorman, întrunit în şedinţă ordinară, având în vedere :  Referatul de aprobare nr. 1630/12.01.2023 al Primarului Municipiului Alexandria;  Raportul de specialitate nr. 1632/12.01.2023 al Direcţiei Juridic Comercial;  Avizul comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale Consiliului Local al Municipiului Alexandria;  Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale cu modificările şi completările ulterioare;  Prevederile art. 266, alin. (5) și alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare;  Prevederile art. 129, alin. (1), lit. „b”, alin. (4), lit. „a” și lit. „c”; În temeiul prevederilor art. 136, alin. (1), art. 139, alin. (1) și alin. (3), lit. „a” şi lit. „c” și art. 196, alin. (1), lit. „a” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ al României, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE : Art. 1. Se aprobă anularea creanţelor fiscale restante mai mici de 40 lei, aflate în sold la data de 31 decembrie 2022. Plafonul se aplică totalului creanţelor datorate şi neachitate de debitori. Art. 2. Prin grija Secretarului General al Municipiului Alexandria, prezenta hotărâre va fi transmisă Instituţiei Prefectului Judeţului Teleorman pentru verificarea legalităţii, Primarului Municipiului Alexandria, Direcţiei Juridic Comercial, pentru cunoaştere şi punere în aplicare. PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ CONSILIER, SECRETAR GENERAL, Ioan AUGUSTIN Alexandru Răzvan CECIU Alexandria, Nr. 08 din 25 ianuarie 2023 MUNICIPIUL ALEXANDRIA Str. Dunarii, Nr. 139, Cod 140030, Alexandria, Judetul Teleorman Tel. 0247 / 317732, 317733, Fax: 0247/ 317728 E-mail: [email protected], Web: www.alexandria.ro Nr. 1630/12.01.2023 Referat de Aprobare la proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea anulării creanţelor fiscale mai mici de 40 lei aflate în sold la data de 31 decembrie 2022 Stabilirea acestui plafon, sub care sumele aflate în sold să fie anulate, se impune în vederea eficientizării activității de colectare, avându-se în vedere ca la sume mai mici cheltuielile efectuate cu urmărirea și executarea silită exced creanțelor de recuperat, creând adesea deficit în loc să determine plus valoare, atât din punct de vedere al activităților personalului cu funcție publică de execuție/conducere, cât și din punct de vedere material. Susținerea - din punct de vedere legal al proiectului propus - este fundamentată pe prevederile art. 266 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, și conține următoarele precizări : ⹂(1) În situaţiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poştă, sunt mai mari decât creanţele fiscale supuse executării silite, conducătorul organului de executare silită poate aproba anularea debitelor respective. (5) Creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 40 lei, se anulează. Plafonul se aplică totalului creanțelor fiscale datorate şi neachitate de debitori. (6) În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local, suma prevăzută la alin. (5) reprezintă limita maximă până la care, prin hotărâre, autorităţile deliberative pot stabili plafonul creanţelor fiscale care pot fi anulate.” Ca urmare, în conformitate cu prevederile art. 136, alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ al României, cu modificările și completările ulterioare, propun următorul proiect de hotărâre : aprobarea anulării creanţelor fiscale mai mici de 40 lei aflate în sold la data de 31 decembrie 2022. Proiectul de hotărâre va fi prezentat spre dezbatere și aprobare Consiliului Local al Municipiului Alexandria. PRIMAR, Victor DRĂGUȘIN MUNICIPIUL ALEXANDRIA Str. Dunarii, Nr. 139, Cod 140030, Alexandria, Judetul Teleorman Tel. 0247 / 317732, 317733, Fax: 0247/ 317728 E-mail: [email protected], Web: www.alexandria.ro Nr. 1632/12.01.2023 Raport de Specialitate privind aprobarea anulării creanțelor fiscale mai mici de 40 lei aflate în sold la data de 31 decembrie 2022 Prin Referatul de Aprobare nr. 1630 din data de 12.01.2023, Primarul municipiului Alexandria - domnul Victor Drăgușin - propune elaborarea unui proiect de hotărâre cu privire la aprobarea anulării creanţelor fiscale mai mici de 40 lei aflate în sold la data de 31 decembrie 2022. Stabilirea acestui plafon, sub care sumele aflate în sold să fie anulate, se impune în vederea eficientizării activității de colectare, avându-se în vedere ca la sume mai mici cheltuielile efectuate cu urmărirea și executarea silită exced creanțelor de recuperat, creând adesea deficit în loc să determine plus valoare, atât din punct de vedere al activităților personalului cu funcție publică de execuție/conducere, cât și din punct de vedere material. Susținerea - din punct de vedere legal al proiectului propus - este fundamentată pe prevederile art. 266 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, și conține următoarele precizări : ⹂(1) În situaţiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poştă, sunt mai mari decât creanţele fiscale supuse executării silite, conducătorul organului de executare silită poate aproba anularea debitelor respective. (5) Creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 40 lei, se anulează. Plafonul se aplică totalului creanțelor fiscale datorate şi neachitate de debitori. (6) În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local, suma prevăzută la alin. (5) reprezintă limita maximă până la care, prin hotărâre, autorităţile deliberative pot stabili plafonul creanţelor fiscale care pot fi anulate.” Scăderea creanțelor fiscale mai mici de 40 lei, nu produce un impact negativ asupra bugetului local al municipiului Alexandria, deoarece, în urma centralizării, a rezultat o creanță în sumă de 10.582,48 lei aferentă unui număr de 583 rol-uri. Cheltuielile efectuate cu urmărirea și executarea silită exced creanțelor de recuperat, creând adesea deficit în loc să determine plus valoare, atât din punct de vedere a activităților personalului cu funcție publică de execuție/conducere, cât și din punct de vedere material. 1/2 Față de cele prezentate, raportat la prevederile art. 129, alin. (1) și art. 136, alin. (1) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, considerăm că proiectul poate fi supus dezbaterii și aprobării Consiliului Local al Municipiului Alexandria, astfel că propunem spre analiză și aprobare prezentul Raport și proiectul de Hotărâre întocmit pentru aprobarea anulării creanțelor fiscale mai mici de 40 lei aflate în sold la data de 31 decembrie 2022. Direcția Juridic Comercial Director Executiv, Postumia CHESNOIU Întocmit Compartiment Recuperare Creanțe și Executare Silită Consilier Superior, Claudia BULIGAN 2/2

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: alexandria.ro