HCL 135/2024 adoptată
Privește: aprobarea Profilului Consiliului de administrație al S.C. Primalex Proiect Tel S.R.L.
Documente
- hcl HCL-135.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEȚUL TELEORMAN
MUNICIPIUL ALEXANDRIA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
Privește: aprobarea Profilului Consiliului de administrație al S.C. Primalex Proiect Tel S.R.L.
Consiliul local al Municipiului Alexandria, județul Teleorman, întrunit în ședință ordinară,
având în vedere :
- Referatul de aprobare nr. 27972 din 23.04.2024 al Primarului Municipiului Alexandria;
- Raportul comun de specialitate nr. 27976 din 23.04.2024 al Serviciului Financiar
Contabilitate, Salarizare, Sisteme de Management, Documente Clasificate, Serviciul
Juridic Comercial și Serviciul Achiziții Publice-Compartiment Guvernanță Corporativă;
- Avizul comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale Consiliului local al
Municipiului Alexandria;
- Hotărârea nr. 09/18.03.2024 emisă de A.G.A. a S.C. Primalex Proiect Tel S.R.L.;
- Dispoziția Primarului municipiului Alexandria nr. 561 din 19 martie 2024, privind
declanșarea procedurii de selecție și nominalizare pentru două posturi de administratori
neexecutivi-membri în Consiliul de administrație al S.C. Primalex Proiect Tel S.R.L.;
- Prevederile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și
completările ulterioare;
- Prevederile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice,
modificată și actualizată cu prevederile Legii nr. 187/2023 privind O.U.G. nr. 109/2011;
- Prevederile Hotărârii Guvernului nr. 639/2023 pentru aprobarea normelor metodologice de
aplicare a O.U.G. nr. 109/201 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice,
actualizată;
- Prevederile art. 129 alin. (2) litera a), b), d), alin. (3), litera d), alin. (7) litera n), art. 196
alin. (1), lit. a) din O.U.G.nr. 57/2019 privind Codul Administrativ al României, cu
modificările și completările ulterioare;
- În temeiul prevederilor art. 136 alin. (1), art.139 alin. (1) și alin. (5) din O.U.G. nr.
57/03.07.2019 privind Codul Administrativ al României, cu modificările și completările
ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă Profilul Consiliului de administrație al S.C. Primalex Proiect Tel S.R.L.,
conform anexei care face parte integrantă din prezenta Hotărâre.
Art.2. Se împuternicește pentru ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri, Primarul
municipiului Alexandria prin Serviciul Achiziții Publice-Compartimentul Guvernanță Corporativă;
Art.3. Prin grija Secretarului General al Municipiului Alexandria, prezenta Hotărâre va fi
transmisă Instituției Prefectului județului Teleorman pentru verificarea legalității, Primarului
municipiului Alexandria, S.C. Primalex Proiect Tel S.R.L, Serviciului Financiar Contabilitate,
Salarizare, Sisteme de Management, Documente Clasificate, Serviciului Juridic Comercial și
Serviciului Achiziții Publice-Compartiment Guvernanță Corporativă, pentru cunoaștere și punere în
aplicare.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE
Consilier, Secretar General,
FLORIN-VALENTIN CHIRAN ALEXANDRU-RĂZVAN CECIU
Alexandria,
Nr.135 / 29 aprilie 2024
JUDEȚUL TELEORMAN
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ALEXANDRIA
Nr. 27972/23.04.2024
REFERAT DE APROBARE
Privește: aprobarea Profilului Consiliului de administrație al S.C. Primalex Proiect Tel S.R.L.
În conformitate cu Legea nr. 187/2023 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, precum și conform
H.G. nr. 639/2023 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, procedurile de
selecție și nominalizare pentru posturile de administratori executivi și neexecutivi-membri în Consiliile
de administrație ale întreprinderilor publice al căror mandat este provizoriu sau expiră, se organizează
de către autoritățile publice tutelare.
Începând cu data de 19 martie 2024 a fost declanșată procedura de selecție și nominalizare pentru
ocuparea a două posturi de administratori-membri în Consiliul de administrație al S.C. Primalex Proiect
Tel S.R.L. și s-a procedat la emiterea documentelor necesare și obligatorii aferente etapelor procesului
de selecție; unul dintre aceste documente este Profilul Consiliului, care este un document ce cuprinde
un set de competențe, capacități, trăsături și aptitudini pe care consiliul trebuie să le dețină la nivel
colectiv, având în vedere contextul organizațional, misiunea, cerințele exprimate în scrisoarea de
așteptări și elementele de strategie organizațională existente sau ce trebuie dezvoltate.
Având în vedere cele expuse, este necesară aprobarea Profilului Consiliului de administrație al S.C.
Primalex Proiect Tel S.R.L.
Actuala propunere este făcută în conformitate cu prevederile următoarelor acte normative:
- Prevederile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice,
modificată și actualizată cu prevederile Legii nr. 187/2023 privind O.U.G. nr. 109/2011;
- Prevederile Hotărârii Guvernului nr. 639/2023 pentru aprobarea normelor metodologice de
aplicare a O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice,
actualizată;
În conformitate cu prevederile art. 136 alin. (1) , art. 139 alin. (1) și alin. (5), art. 196 alin. (1) lit. a).
din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ al României, propun elaborarea de către Serviciul
Financiar Contabilitate, Salarizare, Sisteme de Management, Documente Clasificate, Serviciul Juridic
Comercial și Serviciul Achiziții Publice-Compartiment Guvernanță Corporativă, a unui proiect de
hotărâre și a unui raport comun de specialitate cu privire la aprobarea Profilului Consiliului de
administrație al S.C. Primalex Proiect Tel S.R.L.
PRIMAR,
VICTOR DRĂGUȘIN
Judeţul Teleorman
Municipiul Alexandria
Serviciul Financiar Contabilitate, Salarizare, Sisteme de Management, Documente Clasificate
Serviciul Juridic Comercial
Serviciul Achiziții Publice
Compartiment Guvernanță Corporativă
Nr. 27976/23.04.2024
RAPORT COMUN DE SPECIALITATE
Privește: aprobarea Profilului Consiliului de administrație al S.C. Primalex Proiect Tel S.R.L.
Prin referatul de aprobare nr. 27972/23.04.2024, Primarul Municipiului Alexandria propune un
proiect de hotărâre cu privire la aprobarea Profilului Consiliului de administrație al S.C. Primalex
Proiect Tel S.R.L.
În conformitate cu Legea nr. 187/2023 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, precum și conform
H.G. nr. 639/2023 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, procedurile de
selecție și nominalizare pentru posturile de administratori executivi și neexecutivi-membri în Consiliile
de administrație ale întreprinderilor publice al căror mandat este provizoriu sau expiră, se organizează
de către autoritățile publice tutelare.
Începând cu data de 19 martie 2024 a fost declanșată procedura de selecție și nominalizare pentru
ocuparea a două posturi de administratori-membri în Consiliul de administrație al S.C. Primalex Proiect
Tel S.R.L. și s-a procedat la emiterea documentelor necesare și obligatorii aferente etapelor procesului
de selecție; unul dintre aceste documente este Profilul Consiliului.
Profilul Consiliului este un document ce cuprinde un set de competențe, capacități, trăsături și
aptitudini pe care consiliul trebuie să le dețină la nivel colectiv, având în vedere contextul
organizațional, misiunea, cerințele exprimate în scrisoarea de așteptări și elementele de strategie
organizațională existente sau ce trebuie dezvoltate.
Având în vedere cele expuse, este necesară aprobarea Profilului Consiliului de administrație al S.C.
Primalex Proiect Tel S.R.L.
Legalitatea proiectului:
- Prevederile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și
completările ulterioare;
- Prevederile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice,
modificată și actualizată cu prevederile Legii nr. 187/2023 privind O.U.G. nr. 109/2011;
- Prevederile Hotărârii Guvernului nr. 639/2023 pentru aprobarea normelor metodologice de
aplicare a O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice,
actualizată;
- Prevederile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. d) din O.U.G.nr. 57/2019 privind
Codul administrativ al României;
Față de cele prezentate, raportat la prevederile art. 129 alin.1 și art.136 alin.1 din O.U.G. nr.
57/2019 Cod Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, considerăm că proiectul poate fi
supus dezbaterii și aprobării Consiliului local al municipiului Alexandria, astfel că propunem spre
analiză și aprobare prezentul Raport și proiectul de Hotărâre întocmit pentru aprobarea Profilului
Consiliului de administrație al S.C. Primalex Proiect Tel S.R.L.
SERVICIUL FINANCIAR CONTABILITATE, SERVICIUL JURIDIC COMERCIAL
SALARIZARE, SISTEME DE MANAGEMENT, ȘEF SERVICIU,
DOCUMENTE CLASIFICATE Postumia CHESNOIU
ȘEF SERVICIU,
Mona RĂBOJ
SERVICIUL ACHIZIȚII PUBLICE COMPARTIMENT GUVERNANȚĂ
ȘEF SERVICIU, CORPORATIVĂ
Alina CIOACĂ CONSILIER,
Mihaela ZARZĂRĂ
Anexă la H.C.L. nr. 135/29 aprilie 2024
PROFILUL CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE
S.C. Primalex Proiect Tel S.R.L.
Introducere
Profilul Consiliului, profilul candidatului, analiza cerințelor contextuale ale societății în general și
ale consiliului în particular, matricea profilului consiliului, planul de interviu, termenele aferente
etapelor cuprinse între data declanșării procedurii de selecție și data prezentării raportului final, sunt
documente de lucru ce vor fi elaborate, în cadrul componentei integrale a Planului de selecție, de către
comisia de selecție și nominalizare, din care face parte și expertul independent.
Autoritatea publică tutelară va publica proiectul profilului consiliului pe pagina proprie de internet,
pe pagina întreprinderii publice și îl va transmite AMEPIP, în termen de 5 zile de la data aprobării
componentei inițiale a planului de selecție. Profilul consiliului și profilul candidatului fac parte din
componenta integrală a planului de selecție și vor fi aprobate împreună cu aceasta, prin act
administrativ, de către autoritatea publică tutelară și de către A.G.A. a întreprinderii publice.
Profilul consiliului se bazează pe următoarele componente: analiza cerințelor contextuale, scrisoarea
de așteptări a autorității publice tutelare și strategia întreprinderii publice și a sectorului din care face
parte. Profilul consiliului cuprinde un set de competențe, capacități, trăsături și aptitudini pe care
consiliul trebuie să le dețină la nivel colectiv, având în vedere contextul organizațional, misiunea,
cerințele exprimate în scrisoarea de așteptări și elementele de strategie organizațională existente sau ce
trebuie dezvoltate și se realizează pe baza unui tabel care cuprinde competențele măsurabile, trăsăturile
și pragul minim colectiv, precum și condițiile care trebuie îndeplinite în mod ideal de membrii
consiliului, individual și colectiv, împreună cu aptitudinile, cunoștințele, experiența și alte atribute ale
membrilor în funcție, precum și ale potențialilor candidați.
Selecția și evaluarea candidaților pentru poziția de membru în consiliul de administrație se
organizează și se desfășoară în conformitate cu principiile nediscriminării, tratamentului egal,
transparenței, asumării răspunderii și cu luarea în considerare a specificului domeniului de activitate al
întreprinderii publice.
Analiza cerințelor contextuale
Societatea comercială PRIMALEX PROIECT TEL S.R.L. este persoană juridică română având forma
juridică de societate comercială cu răspundere limitată, cu autofinanțare, având ca asociați: Municipiul
Alexandria prin Consiliul local deține 99,99% și S.C. Servicii Publice Alexandrias S.R.L. deține
0,01%, potrivit dispozițiilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și
completările ulterioare, O.U.G. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice cu
toate modificările și completările ulterioare, Legea nr. 187/2023 pentru modificarea și completarea
O.U.G. 109/2011, cu toate modificările și completările ulterioare, H.G. nr. 639/2023 pentru aprobarea
normelor metodologice de aplicare a O.U.G. 109/2011, republicată, cu toate modificările și
completările ulterioare. Societatea își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și cu
prevederile actului constitutiv. Sediul social este în municipiul Alexandria, strada Dunării, numărul
282, bloc GA4, scara A, parter, apartamentele 1,3 și 4, județul Teleorman.
În obiectul de activitate al societăţii se regăsesc următoarele:
Domeniul principal:
711-Activități de arhitectură, inginerie și servicii de consultanță, analiză tehnică legată de acestea
Activitatea principală:
7111-Activități de arhitectură
7112-Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea
Societatea Comercială Primalex Proiect Tel S.R.L. Alexandria este opersoană juridică română,
având forma de societate cu răspundere limitată, cu autofinanțare și se încadrează în categoria
societăților care urmăresc să creeze valoare economică. Societatea operează într-o piață concurențială,
ceea ce presupune adoptarea de către conducere, împreună cu organele de administrare, a unui plan
care să urmărească creșterea competitivității, a profitabilității, îmbunătățirea calității activelor și a
indicatorilor de risc.
Viziunea generală a autorității publice tutelare, realizabilă în următoarea perioadă, va fi concentrată pe respectarea
unor principii fundamentale de management corporativ, premise a maximizării eficienței și eficacității S.C. Primalex
Proiect Tel S.R.L., având următoarele obiective:
-principiul asigurării concordanței dintre parametri sistemului de management al organizației cu caracteristicile
sale esențiale și ale mediului în care își desfășoară activitatea. Asigurarea funcționalității și competitivității organizației
implică o permanentă corelare, adaptare și perfecționare a sistemului de management la situația efectiv existent în cadrul
său la contextul socio-economic în care își desfășoară activitățile,
-principiul managementului participativ: prin implicarea managerilor și specialiștilor din companie; prin
permanentizarea ședințelor cu participarea directorului și a altor specialiști din cadrul companiei; prin consultarea
salariaților, referitoare la principalele decizii cu impact în zona resurselor umane,
-principiul motivării tuturor factorilor implicați în activitatea societății, motivarea ca principiu general de
management al întreprinderii publice, exprimă necesitatea unei dimensionări și alocări de resurse, stabilirea și utilizarea
stimulentelor și a sancțiunilor materiale și morale de către factorii decizionali, astfel încât să se asigure o împletire
armonioasă a intereselor tutror părților implicare, generatoare de performanțe superioare ale companiei,
-principiul eficacității și eficienței, dimensionarea, structurarea, combinarea tuturor proceselor și relațiilor
manageriale, fiind necesar să se aibă în vedere maximizarea efectelor pozitive economico-sociale, cuantificabile și
necuantificabile ale organizației, baza asigurării unei competitivități ridicate.
În conformitate cu obiectivele strategice generale ale dezvoltării societății, indicatorii de performanță financiari și
nefinanciari vor urmări sustenabilitatea pe termen lung a companiei și asigurarea respectării principiilor de bună
guvernanță.
Obiectivele și criteriile de performanță vor fi cuprinse în contractele de mandat al directorului și membrilor
Consiliului de administrație. Acestea sunt: rata cheltuielilor de capital, rata lichidității curente, rata de rotație a activelor,
profitul, rata de plată a dividendelor, îmbunătățirea continuă a calității serviciilor furnizate, menținerea unui sistem de
management integrat, caracterizat prin securitate și sănătate în muncă și responsabilitate socială, menținerea imaginii
societății prin asigurarea și menținerea conformității cu reglementările în domeniu. Se pot avea în vedere și alți indicatori
de performanță, ca: perioada de rambursare a datoriilor restante, perioada de încasare creanțe restante, dezvoltarea și
perfecționarea competențelor personalului.
În vederea realizării acestor obiective, conducerea societății trebuie să prevadă măsuri concrete
de realizare a acestora, defalcate în timp şi prioritizate, astfel încât să poată agrea indicatorii de
performanţă relevanţi şi cuantificabili.
Așteptările autorității publice tutelare cu privire la politica de investiții aplicabilă întreprinderii publice
sunt:
-Aprobarea cheltuielilor viitoare de capital necesare îndeplinirii obiectivelor societății, cu respectarea
legislației în vigoare, privitoare la fundamentarea și aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli și cu
respectarea legislației privind achizițiile publice, precum și a altor dispoziții legale în domeniu;
-Luarea măsurilor necesare pentru achitarea în termenele legale a obligațiilor la bugetul de stat, la
bugetul local, a măsurilor pentru prevenirea înregistrării de plăți restante către furnizori sau de
cheltuieli suplimentare, majorări ori penalități de întârziere;
-Îmbunătățirea procedurilor de colectare a creanțelor de la clienți;
-Implementarea metodelor corespunzătoare pentru creșterea gradului de satisfacere a exigențelor
clienților, pentru îmbunătățirea calității serviciilor furnizate;
-Implementarea măsurilor corespunzătoare pentru reducerea costurilor, pentru creșterea productivității
muncii și creșterea performanțelor societății;
-Creșterea eficienței în condiții de siguranță privind protecția mediului, prin tehnologizare și reabilitare;
-Îmbunătățirea activităților care sunt mai puțin informatizate, prin extinderea sistemului informatic și
creșterea gradului de informatizare a societății;
-Respenctarea graficelor de implementare a investițiilor și îndeplinirea obligațiilor asumate;
-Identificarea de noi clienți și dezvoltarea relațiilor comerciale;
-Dezvoltarea de noi segmente profitabile, utilizând eficient resursele umane, financiare și tehnologice
ale societății.
Programul anual de investiții va fi înaintat spre aprobare Consiliului de administrație și Adunării
Generale a Asociaților, o data sau după aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli.
Societatea comercială are un sistem de administrare unitar și este
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.