Hotărâre privind alegerea preşedintelui de şedinţă care va conduce lucrările Consiliului local al municipiului Alba Iulia în data de 29 ianuarie 2019
Hotărâre privind aplicarea Municipiului Alba Iulia la "Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţe de judeţ" și aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai proiectului
Se aprobă proiectul de instalare a 5 stații de încărcare pentru vehicule electrice în orașul Alba Iulia, cu finanțare în principal din Ministerul Mediului (90%) și o contribuție lo…
Hotărâre privind încheierea unui act adițional la acordul de parteneriat nr. 73998/27.07.2018 dintre UAT Municipiul Alba Iulia și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în cadrul proiectului „Achiziție de mijloace de transport public –autobuze electrice”
Se încheie un act adițional la acordul de parteneriat dintre Primăria Alba Iulia și MDRAP pentru pregătirea și implementarea proiectului de achiziție de autobuze electrice. Practic…
Hotărâre privind aprobarea unei documentatii de urbanism
Municipiul Alba Iulia aprobă realizarea a 5 stații de încărcare pentru vehicule electrice în diverse zone ale orașului (Livezii, Piața Națiunii, Brândușei, Calea Moților și Revoluț…
Hotărâre privind modificarea Hotărârii nr. 205/2017 a Consiliului local cu privire la participarea Municipiului Alba Iulia în cadrul proiectului „Măsuri Integrate de Combatere a Excluziunii Sociale în comunitățile marginalizate din Municipiul Alba Iulia - MICESA”, cod proiect 101157
Se decide modificarea Hotărârii nr. 205/2017 pentru a aduce în obiectivele municipiului Alba Iulia încadrarea UMP-ului (Unitatea de Management a Proiectului) în cadrul proiectului …
Hotărâre privind aprobarea acoperirii deficitului sectiunii de functionare si a sectiunii de dezvoltare a bugetului local al Municipiului Alba Iulia aferent anului 2018 si a deficitului fondurilor externe nerambursabile aferent anului 2018
Hotărâre privind deplasarea delegației municipiului Alba Iulia în orașul Biograd na Moru din Croația în perioada 17 – 24 ianuarie 2019
Hotărâre privind aprobarea tarifelor pentru activitatea de colectare separata,transportul separat si depozitarea deseurilor municipale si a deseurilor similare provenite din activitati comerciale din industrie si institutii, inclusiv fractii colectate separat, fara a aduce atingere fluxului de deseuri de echipamente electrice si electronice, baterii si acumulatori, utilizate de SC Polaris M Holding, precum si a contraventiilor in domeniul serviciului de salubrizare
Se aprobă tarife noi pentru colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor municipale și a celor similare provenite din activități comerciale, în cadrul contractului de concesiu…
Hotărâre privind aprobarea implementarii sistemului de colectare separata pe patru fractii: hartie, metal, plastic si sticla
Se aprobă implementarea, începând cu 01.01.2019, a colectării separate în patru fracții (hârtie, mase plastice, metale și sticlă) pe raza municipiului Alba Iulia. Operatorul are ob…
Hotărâre privind modificarea Hotărârii nr. 44/2018 a Consiliului local cu privire la stabilirea salariilor de bază funcționarilor publici și personalului contractual din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia și din serviciile publice aflate în subordinea Consiliului local al municipiului Alba Iulia
Hotărâre privind acordarea de facilitați fiscale unei persoane fizice
Hotărâre privind aprobarea contractului colectiv de muncă pentru personalul contractual și a acordului colectiv pentru funcționarii publici din aparatul de specialitate al Primarului și din serviciile publice din subordinea Consiliului local al municipiului Alba Iulia
Se aprobă încheierea unui contract colectiv de muncă între Primăria Alba Iulia (angajator) și salariații din administrație și serviciile publice subordonate Consiliului local, cu r…
Hotărâre privind înscrierea provizorie a dreptului de proprietate a Municipiului Alba Iulia domeniul public si administrarea Consiliului local al municipiului Alba Iulia asupra imobilului (strada) Uranus, Micești
Hotărâre privind contribuţia Municipiului Alba Iulia la Asociaţia Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local pe anul 2019
Hotărâre privind însuşirea raportului de expertiză tehnică judiciară efectuată în Dosar nr.7509/176/2018 aflată pe rol la Judecătoria Alba Iulia
Hotărâre privind dezmembrarea și înscrierea dreptului de proprietate a municipiului Alba Iulia – domeniul privat, asupra unui teren situat în Alba Iulia, str. Albăstrelelor
Hotărâre privind însuşirea raportului de expertiză tehnică extrajudiciară efectuată în Dosar nr.7340/176/2018 aflată pe rol la Judecătoria Alba Iulia
Hotărâre privind acceptarea donaţiei făcute municipiului Alba Iulia a unui imobil (drum), situat în Alba Iulia, strada Cigaș
Hotărâre privind acceptarea donaţiei făcute municipiului Alba Iulia a unui imobil (drum), situat în Alba Iulia, strada Frații Jderi
Hotărâre privind aprobarea încheierii contractului de vânzare-cumpărare a unei locuinţe construite din fonduri A.N.L., situate administrativ în municipiul Alba Iulia, str. Ariesului, nr.37, bl.235, sc.B, ap.2
Arhiva pe ani
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.