HCL 442/2017 adoptată
privind aprobarea contractului colectiv de muncă pentru personalul contractual și a acordului colectiv pentru funcționarii publici din aparatul de specialitate al Primarului și din serviciile publice din subordinea Consiliului local al municipiului Alba Iulia
Documente
- hcl hcl-442-2017.pdf
- anexa hcl-442-2017-anexa2.pdf
Text
ROMÂNIA Anexa nr. 1 la HCL nr. 442/2017
JUDEȚUL ALBA
MUNICIPIUL ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL
ROM ÂNIA Sindicatul Liber
J U D E Ţ U L Alba Solidaritatea
Municipiul Alba Iulia
PRI MAR
Nr..................................
Nr...................................
CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ
În baza art. 129 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social şi a art. 229-230 din
Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, a
Constituţiei României, a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din
fonduri publice, a Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, a Legii nr. 195/2006 – Legea-cadru a descentralizării,
şi a Legii nr. 199/1997 pentru ratificarea Cartei europene a autonomiei locale, se încheie
prezentul Contract colectiv de muncă între cele două părţi contractante:
1. Municipiul Alba Iulia, reprezentat prin domnul Mircea Gheorghe HAVA - pri-
mar, în calitate de ordonator principal de credite şi Angajator;
2.Salariaţii Primăriei municipiului Alba Iulia şi salariaţii serviciilor publice înfiinţate
în subordinea Consiliului local al municipiului Alba Iulia, salariaţi cu contract individual de
muncă, numiţi în continuare salariaţi, reprezentaţi de doamna Dalia Elena DUMITRU,
preşedintele Sindicatului Liber Solidaritatea – Sindicat, afiliat la Federaţia Naţională a
Sindicatelor din Administraţie (F.N.S.A.).
OBIECTUL CONTRACTULUI COLECTIV DE MUNCĂ
Prezentul Contract colectiv de muncă are ca scop desfăşurarea corespunzătoare a
activităţii instituţiei, promovarea unor relaţii de muncă echitabile, de natură să asigure
protecţia socială a salariaţilor, eliminarea conflictelor de muncă sau preîntâmpinarea
grevelor, precum şi asigurarea premiselor pentru îndeplinirea în bune condiţii a obligaţiilor
salariaţilor, izvorâte din raporturile juridice de muncă. Obiectul prezentului act îl constituie
negocierea colectivă a drepturilor salariale, în limita celor prevăzute în actele normative în
vigoare, şi a obligaţiilor părţilor, stabilirea măsurilor referitoare la constituirea şi folosirea
fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă, sănătatea şi securitatea în
muncă, programul zilnic de lucru, perfecţionarea profesională, evenimente deosebite,
precum şi măsuri referitoare la sindicat şi la protecţia celor aleşi în organele de conducere
ale sindicatului.
CAPITOLUL I
1
DISPOZIŢII GENERALE
Art. 1 (1) Părţile contractante recunosc şi acceptă pe deplin că sunt egale şi libere în
negocierea Contractului colectiv de muncă la nivel de instituţie şi se obligă să respecte în
totalitate prevederile acestuia, ţinând cont şi de prevederile legale în vigoare.
(2) Executarea prezentului Contract este obligatorie pentru părţi şi consituie legea
părţilor. Neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract atrage răspunderea părţii care se
face vinovată de aceasta.
Art. 2 (1) Prezentul Contract colectiv de muncă se încheie pe durată de 2 ani.
(2) Părţile pot hotărî prin act aditional prelungirea aplicării contractului colectiv de
muncă, cu cel mult 12 luni.
Art. 3 (1) Orice solicitare de modificare a prezentului Contract colectiv va face obiectul
unei negocieri.
(2) Cererea de modificare se aduce la cunoştinţă în scris celeilalte părţi cu
cel puţin 45 zile înainte de data propusă pentru începerea negocierilor.
(3) Cererile de modificare a Contratului colectiv vor fi depuse de către
reprezentantul Sindicatului Liber Solidaritatea la angajator, şi de către reprezentantul
angajatorului, la Sindicatul Liber Solidaritatea.
(4) Modificările aduse Contractului colectiv de muncă produc efecte de la
data stabilită de părţi şi numai pentru viitor.
Art. 4 Suspendarea şi încetarea Contractului colectiv de muncă are loc potrivit legii.
Art. 5 (1) Drepturile salariaţilor prevăzute în prezentul Contract colectiv nu pot să
reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care au fost stabilite sau se
vor stabili prin contractele şi acordurile încheiate la nivelul F.N.S.A.
(2) În situaţia în care, în privinţa drepturilor ce decurg din prezentul Contract
colectiv, intervin reglementări legale mai favorabile salariaţilor, acestea vor completa
Contractul colectiv.
CAPITOLUL II
TIMPUL DE MUNCĂ ŞI DE REPAUS
Art. 6 (1) Durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi sau de 40 de ore pe
săptămână. Salariaţii au dreptul la pauză de masă de 15 minute, care se include în programul
de muncă, fără a fi afectat programul de lucru cu publicul, prin grija şefului
compartimentului de muncă.
(2) La locul de muncă unde, datorită specificului activităţii, nu există
posibilitatea încadrării în durata normală a timpului zilnic de lucru (ex. Direcţia Poliţia
locală, Direcţia de Evidenţă a Persoanei, Căminul de Persoane Vârstnice, etc), vor fi
stabilite forme specifice de organizare a timpului de lucru în ture, cu condiţia respectării
dispoziţiilor art. 112-116 din Codul muncii şi ale art. 33 din Legea nr. 188/1999.
Art. 7 (1) La solicitarea şi/sau din dispoziţia angajatorului, salariaţii vor efectua muncă
suplimentară, conform prevederilor legale în vigoare, respectiv art.21 din Legea 153/2017
(2) Efectuarea muncii suplimentare nu se poate face fără acordul salariaţilor, cu excepţia
cazului de forţă majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor
accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident.
Art. 8 (1) Programul normal de lucru se stabileşte, după cum urmează:
- luni – miercuri: 08-16;
(2) Pentru asigurarea accesului cetăţenilor la serviciile publice din primărie, programul de
lucru se stabileşte în conformitate cu HG nr.1723/14 octombrie 2004 prin act administrativ
al conducătorului instituţiei şi consultarea sindicatului reprezentativ la nivel de instituţie;
2
(3) Pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, circulaţia pe drumurile publice din cadrul
Serviciul Poliţia Local, programul de lucru este (Luni-duminică -07.00-15.00, 15.00-23,
23.00-07.00) pentru Biroul de Evidenţa Persoanei, Intervenţie Însoţire (Luni-duminică –
07.00-19.00, 19.00-7.00), pentru Biroul Administrativ, Instruire Logistică Mediu Comercial
şi Biroul Disciplina in construcţii şi afişajul stradal (luni – vineri: 08-16), Birou Pază (Luni-
duminică – 07.00-19.00, 19.00-7.00);
(4) Pentru asigurarea serviciilor sociale şi medicale oferite în cadrul Căminului pentru
Persoane Vârstnice programul de lucru este (luni–vineri: 08.00-16.00, luni–vineri: 07.00-
15.00, 11.00-19, luni–duminică: 07.00-19.00, 19.00-07.00, sâmbătă-duminică 07.00-15.00,
07.00-19.00)
(5) În toate cazurile în care se dovedeşte că este posibil, Angajatorul şi Sindicatul vor
purta negocieri pentru a stabili un program flexibil de lucru şi modalităţi de aplicare a
acestuia. Stabilirea programului flexibil de lucru nu afectează drepturile legale ale
salariaţilor.
Art. 9 (1) La cererea lor, salariaţii care au în îngrijire copii preşcolari şi şcolari, până la
clasa a IV-a inclusiv, au dreptul să opteze pentru un program flexibil, cu alte ore de începere
şi terminare a activităţii.
(2) Salariaţii care lucrează în condiţii deosebite, vătămătoare, grele sau periculoase,
beneficiază de reducerea duratei timpului de muncă sub 8 ore pe zi, în condiţiile prevăzute
de Legea nr. 31/1991 privind stabilirea duratei timpului de muncă sub 8 ore pe zi, şi nu pot
fi solicitaţi să efectueze ore suplimentare, cu exceptia cazurilor justificate de prevederi
exprese ale regulamentelor specifice activităţii respective sau a unor situaţii apărute fortuit.
(3) Durata reducerii timpului normal de muncă şi categoriile de personal care
beneficiază de acest program se stabilesc prin consultarea instituţiilor abilitate prin lege sa
constate acest lucru la cererea uneia dintre părti.
(4) La cererea uneia dintre parti, medicii de medicina muncii pot fi consultati
la modificarea duratei de lucru, acordarea de concedii suplimentare şi stabilirea condiţiilor
de muncă.
(5) Decizia medicului de medicina muncii sau a instituţiilor abilitate cu
controlul condiţiilor de muncă sunt obligatorii pentru părţi.
II. 1 MUNCĂ ÎN TIMPUL NOPŢII
Art. 10 (1) Se consideră muncă desfăşurată în timpul nopţii munca prestată în intervalul
cuprins între orele 22.00-06.00.
(2) Salariaţii care efectuează muncă de noapte, cel puţin trei ore din timpul lor zilnic de
lucru, beneficiază de un spor pentru munca prestată în timpul nopţii conform prevederilor
legale, în condiţiile legii.
II. 2 ZILELE DE SĂRBĂTOARE ŞI REPAUS
Art. 11 (1) Se consideră sărbători legale şi sunt zile de repaus următoarele:
Anul Nou – 2 zile (1-2 ianuarie);
Ziua Micii Uniri (24 ianuarie);
Prima şi a doua zi de Sfintele Paşti;
Ziua internaţională a muncii – (1 mai);
Ziua de 1 iunie;
Prima şi a doua zi de Rusalii;
Adormirea Maicii Domnului – (15 august);
3
Ziua de Sfântul Andrei, ocrotitorul României – (30 noiembrie);
Ziua Naţională a României – (1 Decembrie);
Prima şi a doua zi de Crăciun;
două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de
cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru salariaţii aparţinând
acestora.
(2) Zile de repaus – sâmbăta şi duminica.
(3) Fac excepţie salariaţii care, prin natura funcţiei şi activităţii, trebuie să asigure
permanenţa.
(4) Pentru persoanele care se află în concediu de odihnă, zilele prevăzute la
alin. (1) şi (2) nu vor fi luate în calculul concediului de odihnă.
(5) Pentru realizarea unor zile libere din preajma sărbătorilor, de comun
acord, se poate hotărî recuperarea acestora în zilele de sâmbăta şi duminica, munca
respectivă nefiind considerată muncă suplimentară.
II. 3 CONCEDIUL DE ODIHNĂ ŞI ZILELE LIBERE PLĂTITE
Art. 12 (1) Salariaţii au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă
plătit, în condiţiile legii. La calculul concediului de odihnă se scade perioada concediilor
fără salar.
(2) Concediul de odihnă se acordă, conform legii, în funcţie de vechimea în muncă,
după cum urmează:
- 21 zile lucrătoare – până la 10 ani vechime în muncă;
- 25 zile lucrătoare – peste 10 ani vechime în muncă.
(3) Aprobarea efectuării concediului de odihnă este obligatorie pentru angajator, iar
efectuarea sa este obligatorie pentru salariat.
(4) Programarea concediului de odihnă poate fi făcută fracţionat, conform art. 148
din Legea nr. 53/2003.
(5) Concediul de odihnă poate fi întrerupt şi/sau reprogramat în condiţiile legii.
(6) Salariatul poate fi rechemat, în scris, din concediul de odihnă, în condiţiile legii.
(7) În cazul în care ambii soţi lucrează în Primăria municipiului Alba Iulia aceştia au
dreptul la efectuarea concediului de odihnă în acceaşi perioadă.
(8) În cazul în care salariatul are bilet de odihnă şi tratament, va beneficia de
concediu de odihnă în perioada când are bilet, indiferent de programarea concediului, dacă
solicită acest lucru cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte de data începerii concediului de
odihnă.
(9) Salariaţii au dreptul la zile libere plătite pentru evenimente familiale deosebite.
Evenimentele familiale şi numărul de zile libere plătite sunt stabilite prin OG 6/2007 art.24
lit. d şi Regulamentul intern.
(10) Salariaţii nevăzători, precum şi cei care sunt încadraţi într-un grad de handicap,
au dreptul la 3 zile de concediu de odihnă suplimentar.
(11) În conformitate cu art. 147 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii şi a art.
18 din H.G. nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din
administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare,
salariaţii care lucrează în condiţii grele, periculoase sau vătămătoare, beneficiază de un
concediu de odihnă suplimentar cu o durată între 3-10 zile lucrătoare. Locurile de muncă şi
numărul de zile de concediu de odihnă suplimentar se aprobă de către angajator, la
propunerea şefului compartimentului de muncă.
II. 4 CONCEDIUL FĂRĂ SALAR
4
Art. 13 Raportul de muncă poate fi suspendat cu acordul părţilor, în cazul concediului fără
plată pentru studii sau pentru interese personale, în condiţiile legii. Cererea de suspendare se
va face cu cel puţin 15 zile lucrătoare înainte şi va fi avizată de către şeful compartimentului
de muncă.
II. 5 ÎNVOIRI
Art. 14 (1) La cererea salariatului, se acordă ore de învoire, până la o zi, fără plată sau cu
posibilitatea de recuperare, în următoarele situaţii:
- efectuarea unor analize sau tratamente medicale;
- citaţii în faţa organelor de cercetare penală sau la instanţele judecătoreşti;
- alte situaţii când salariatul solicită şi activitatea unităţii permite.
(2) În caz de nerecuperare, salariatul este plătit pentru timpul efectiv lucrat.
CAPITOLUL III
SALARIZARE, DREPTURI, FACILITĂŢI, INDEMNIZAŢII ŞI SPORURI
Art. 15 (1) Pentru munca prestată, salariaţii au dreptul la un salar şi/sau îndemnizaţie în lei,
corespunzătoare funcţiei pe care o ocupă, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
(2) La salariul şi/sau îndemnizaţia stabilită, vor fi aplicate toate indexările
şi compensările stabilite de lege.
(3) Sistemul de salarizare cuprinde, pe de-o parte salariul de bază,
reprezentând suma de bani stabilită prin hotărâre a consiliului local, în urma consultării
Sindicatului Liber Solidaritatea, în conformitate cu art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, şi pe de altă parte, o sumă
variabilă, reprezentând sporurile, indemnizaţii, prime, premii sau alte drepturi, în limita a
30% din suma salariilor de bază per total ordonator de credite şi 30% din salariul de bază
individual, în condiţiile legii (art. 24-25 din Legea nr. 153/2017);
(4) Pe lângă salariile de bază stabilite conform art. 11 din Legea-cadru privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice nr. 153/2017, salariaţii vor beneficia de alte drepturi
salariale, majorări, sporuri, premii, prime şi facilităţi, după cum urmează:
a) indemnizaţie lunară pentru titlu stiinţific de doctor în cunatum de 50% din nivelul
salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în conformitate cu art. 14 din Legea
nr. 153/2017;
b) majorare cu 10% a salariului de bază pentru desfăsurarea activităţii de control financiar
preventiv, conform art. 15 din Legea nr. 153/2017;
c) majorare cu până la 50% a salariilor de bază pentru personalul nominalizat în echipele de
proiecte finanate din fonduri europene nerambursabile, în condiţiile art.16 din Legea nr.
153/2017;
d) majorare cu până la 25% a salariului de bază pentru personalul care gestionează proiecte
finanţate din fonduri europene, conform art. 17 din Legea nr. 153/2017.;
e) începând cu 1 decembrie 2018, se acordă obligatoriu, lunar, indemnizaţia de hrană
reprezentând a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată,
conform art.18, alineatul (1) din Legea nr. 153/2017. Personalul Direcţiei Generale a Poliţiei
Locale va beneficia exclusiv de drepturile de hrană reprezentând norma de hrană în baza art.
35 ¹ din Legea Poliţiei Locale nr. 155/2010 pentru acordarea drepturilor de hrană în timp de
pace prevăzute de O.G. nr. 26/1994.
f) ) spor pentru orele lucrate în timpul nopţii de 25%, în condiţiile art. 20 din Legea nr.
153/2017 şi art. 10 din prezentul act;
5
g) spor de 75% pentru orele suplimentare prestate peste durata normală a zilei de lucru,
conform art. 21 alin. (2) din Legea nr. 153/2017, respectiv spor de 100%, conform art.21
alin (3), pentru munca suplimentară prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători
legale sau în alte zile nelucrătoare conform legii, în condiţiile art. 21 (1) din legea nr.
153/2017;
h) spor de 15% pentru activitatea desfăşurată de persoanele cu handicap grav sau accentuat,
în condiţiile art. 22 din Legea nr. 153/2017, în funcţie de categoriile stabilite prin HG.
i) spor de 5%, 10% respectiv 15% pentru condiţii de muncă, în condiţiile art. 23 din Legea
nr. 153/2017, coroborat cu H.G. nr. 596/2016 pentru aprobarea Regulamentului privind
stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporului pentru
condiții de muncă, precum și condițiile de acordare a acestuia pentru familia ocupațională
de funcții bugetare "Administrație" din administrația publică locală.
j) premiu de excelenţă lunar în limita a 5% din cheltuielile cu salariile aferente
personalului prevăzut în statul de funcţii. Aceste premii de excelenţă individuale nu pot
depăşi lunar două salarii de bază minim brute pe ţară garantate în plată şi se stabilesc de
către ordonator în limita sumelor aprobate în buget cu această destinaţie, în condiţiile legii,
avându-se în vedere elementele prevăzute la art. 26 alin (2). Aceste premii se acordă
conform art. 26 alin. (1)-(3) din Legea nr. 153/2017. Acordarea premiilor de excelenţă se
face prin decizie a ordonatorului de credite, la propunerea şefilor ierarhici superiori, cu
consultarea Sindicatului Liber Solidaritatea, pe baza criteriilor de performanţă prevăzute de
lege.
k) indemnizaţie de vacanţă anuală, începând cu 1 decembrie 2018, la nivelul unui salariu
minim brut pe ţară garantat în plată, în condiţiile art. 26 alin. (4)-(7) din legea nr. 153/2017,
pe baza unui referat de specialitate sau a unui regulament de acordare a voucherelor de
vacanţă, avizat şi de Sindicatul Liber Solidaritatea
(5) Acordarea drepturilor salariale se face cu respectarea prevederilor legale
în vigoare.
(6) Condiţiile şi lista locurilor de muncă la care se acordă unul din drepturile
salariale prevăzute la alin. (4) cuantumul în care se acordă unul sau mai multe din aceste
drepturi, dacă e cazul, , respectiv beneficiarii premiilor de excelenţă, vor fi stabilite şi
aprobate de către angajator, pe baza propunerilor făcute de către şefii de compartimente,
având la bază documente justificative şi/sau dacă intervin schimbări ale locurilor sau
condiţiilor de muncă.
(7) Salariaţii vor putea beneficia de tichete cadou, tichete de creşă, sau alte asemenea
drepturi, în condiţiile legii. În perioada de fundamentare a proiectului de buget pentru anul
următor, Angajatorul şi Sindicatul vor negocia cuantumul acestor drepturi , respectiv bugetul
alocat în acest sens, şi vor stabili de comun acord unitatea emitentă.
(8) Toate drepturile de natură salarială şi nesalarială cuvenite salariaţilor se plătesc înaintea
oricăror altor obligaţii financiare ale instituţiei.
(9) Având în vedere prevederile Art. VII din OUG nr. 82/2017 pentru modificarea şi
completarea unor acte normative, privind modificarea art. 129 din Legea nr.
62/2011(republicata) Legea dialogului social, p
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.