HCL 19/2022 adoptată
privind aprobarea proiectului cadru „Alba Iulia are Skepsis” pentru anul 2022
Documente
- hcl hcl-19-2022.pdf
Text
ROMÂNIA ANEXA la HCL nr. 19/2022
JUDEȚUL ALBA
MUNICIPIUL ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL
PROIECT CADRU
„ALBA IULIA ARE SKEPSIS 2022”
Durata desfăşurării proiectului: 15.01. 2022 – 15.12.2022
Locul de desfăşurare: Municipiul Alba Iulia
Partenerii oficiali ai proiectului cadru:
Municipiul Alba Iulia va susţine bugetul proiectului prin alocarea unei sume pentru
fiecare componentă a proiectului cadru din bugetul local.
Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia va acoperi cheltuieli legate de masă şi
cazarea grupurilor şi companiilor studenţeşti din România care vor participa la
evenimente şi activităţi propuse prin proiectul cadru pe fiecare componentă, va
acoperi cheltuiieli legate de promovarea activităţilor în mediul studenţesc din Alba
Iulia, va pune la dispoziţie săli şi spaţii pentru pregătirea spectacolelor, programelor şi
evenimentelor pentru fiecare componentă a proiectului cadru (săli pentru repetiţii şi
pentru prezentarea spectacolelor), va oferi echipamentul tehnic de scenă disponibil şi
va oferi asistenţă tehnică pentru prezentarea efectivă a producţiilor artistice;
Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia va oferi suport tehnic pentru spectacolele
desfăşurate în aer liber şi va oferi săli de prezentare a evenimentelor propuse prin
proiectul cadru;
Universitatea “1 decembrie 1918” Alba Iulia va contribui la realizarea proiectului
prin diseminarea informaţiilor legate de activităţile proiectului în rândul studenţilor şi
prin oferirea de servicii de masă şi cazare pentru invitaţii participanţi precum și prin
punerea la dispoziție de spații de desfășurare pentru activitățile proiectului.
Fundaţia “Inter-Art” Aiud va oferi asistenţă şi consultanţă în derularea unor
activităţi de specialitate din cadrul componentelor proiectului cadru şi va realiza trofee
unice, opere de artă originale pentru grupurile participante la evenimente propuse prin
proiectul cadru.
Fundaţia Comunitară Alba va oferi asistenţă şi consultanţă în derularea unor
activităţi de specialitate din cadrul componentelor proiectului cadru.
Parteneri Media:
Radio Reîntregirea; Radio Unirea FM; Atlas FM; Hit FM; Ziarul Unirea; ProAlba;
Alba 24; Urbea Mea; Ab.ro: Realitatea de Alba: Alba7; Ziarul Apulum; Albastiri.ro;
Albaiulianul, , Moldova9, Cugir Media; TVR Cluj;
Sponsori: S.C Tipo-Rex S.R.L.; Restaurant Steak House; Hanul lui Mircea; SC Solina S.R.L;
Pizzeria Iulia;
Scop: Dinamizarea vieţii socioculturale şi a ofertei artistice a Municipiului Alba Iulia prin
implementarea unui proiect cultural-artistic cu valență multianuală
Obiective:
Diversificarea ofertei de programe, activităţi şi evenimente culturale şi artistice în
viaţa socială a Municipiului Alba Iulia;
Implicarea tinerilor albaiulieni ca operatori culturali valorificând capitalul lor creativ
şi promovând spiritul de de deschidere, expresie, educaţie şi toleranţă prin Artă;
Crearea unor programe şi evenimente culturale emblematice care să promoveze
imaginea Municipiului Alba Iulia la nivel local, naţional şi internaţional;
Stimularea vieţii socioculturale a municipiului şi a spiritului civic de participare
folosind arta ca factor de coeziune socială;
Încurajarea dezvoltării colaborărilor şi a schimburilor deexperienţă cu caracter
intercultural între tineri artişti din ţară şi străinătate.
Populaţia vizată:
Prin specificul activităţii, populaţia vizată este reprezentată de populaţia generală, îndeosebi
cea tânără, din arealul municipiului Alba Iulia (locuitori şi turişti) în care se vor susţine
spectacolele în cadrul stagiunii. Impactul este garantat prin faptul că deja spectacolele ţinute
până acum au reuşit să atragă un public numeros - trupa de teatru susnumită se bucură de
notorietate în arealul Municipiului Alba Iulia şi a judeţului Alba, având un public constant cu o
medie de 200 spectatori la fiecare spectacol, atrăgând mai cu seamă segmentul tânăr al
populaţiei.
În al doilea rând, proiectul va avea un impact direct asupra membrilor trupei de teatru Skepsis
din Alba Iulia, care prin participarea la proiectul propus în calitate de producători de activităţi
şi evenimente artistice, vor avea ocazia de a se iniţia în noi dimensiuni ale artei actorului.
Acest lucru va conferi un plus de valoare abordărilor artistice ale trupei în viitor, ceea ce se va
reflecta şi în atragerea publicului şi satisfacţia participării.
Rezultate dorite:
Pregătirea şi prezentarea de către Grupul Skepsis a unui număr de 14 producţii artistice
(spectacole de sală şi de aer liber), pentru publicul din Alba Iulia – concitadini şi turişti.
Organizarea a două evenimente de impact reprezentative şi emblematice pentru Alba
Iulia - un festival de artă medievală şi un festival internaţional de teatru de tineret care
să extindă oferta de evenimente a oraşului pentru sezonul turistic.
Stimularea implicării tinerilor din Alba Iulia ca operatori culturali – implicarea unui
număr de 30 tineri actori voluntari din Alba Iulia în pregătirea şi desfăşurarea
proiectului cadru, pe toate componentele lui.
Dinamizarea participării publicului – atragerea şi menţinerea unei medii de 150-200
spectatori la fiecare spectacol şi eveniment public propus prin activităţile
componentelor proiectului cadru;
Atragerea unui număr cât mai mare de tineri (elevi şi studenţi) şi adulţi la reprezentaţii
– 60% din publicul prezent la fiecare eveniment din cadrul proiectului;
Creşterea experienţei de scenă şi a expresiei artistice a actorilor voluntari prin
organizarea de schimburi de experienţă şi a unui atelier intensiv de aprofundare a artei
actorului coordonat de specialist profesionist.
Beneficii – vizibilitatea proiectului
pe întreaga durată a derulării proiectului imaginea Municipiului şi potenţialul său turistic,
precum şi imaginile celorlalţi Parteneri vor fi promovate la nivel local, naţional şi
internaţional:
va fi vizată atragerea participării unui număr mare de persoane la spectacolele prezentate,
cele două festivale devenind un argument pentru coagularea socială din interiorul
comunităţii, fiind un motiv pentru ca membrii acesteia să se adune împreună într-o
atmosferă de destindere şi relaxare;
pe perioada desfăşurării evenimentelor şi programelor tip festival, grupurile artistice
invitate vor fi gazduite în Alba Iulia şi le va fi prezentat oraşul şi Cetatea, vor primi
broşuri în care vor primi detalii despre oraş şi despre principalele atracţii turistice ale lui,
astfel încât vor deveni multiplicatori ai imaginii oraşului în comunităţile din care provin;
Organizatorul şi partenerii vor fi menţionaţi cu denumire completă şi siglă la conferinţele
de presă organizate, în toate comunicatele de presă şi pe toate materialele de promovare a
Proiectului (afişe, fly-ere, programe de prezentare, broşuri, roll-upuri), precum şi la
prezentarea efectivă a fiecărui spectacol în faţa publicului.
Descriere componente – Proiecte subsumate:
Stagiunea cu Skepsis 2022
APOLLO- festival internaţional de teatru de tineret 2022
Zilele Medievale ale Bălgradului – festival de artă medieval 2022
Argument
Grupul Skepsis este un grup cu experienţă în dezvoltarea de programe, proiecte şi parteneriate
culturale în ţară şi străinătate. Pe parcursul celor 18 ani de activitate, Grupul Skepsis a
devenit un nume de marcă la nivel local şi naţional, bucurându-se de recunoaştere
internaţională şi funcţionând ca un real ambasador cultural al Municipiului Alba Iulia.
Grupul întreţine colaborări şi parteneriate de tradiţie cu companii şi organizaţii artistice
din ţară şi străinătate, iniţiind proiecte cultural-artistice în Alba Iulia pentru concetăţeni şi
turişti, cele mai notabile fiind:
- Stagiunea cu Skepsis desfăşurat anual în perioada 2014-2021
- Festivalul Internaţional de Teatru de Tineret APOLLO desfăşurat anual în
perioada 2014-2021
- şi Zilele Medievale ale Bălgradului – festival de artă medievală desfăşurat anual
în perioada 2015-2021.
Experienţa în derularea de proiecte:
Asociaţia Grupul Skepsis a fost înfiinţată în 2006 ca reprezentant legal al unei echipe de
tineri cu experienţă în derularea activităţilor cultural-artistice şi de educaţie alternativă
– membrii echipei activau deja din 2002 în cadrul trupei de teatru şi al unui grup de dezbateri
din Alba Iulia. Această perioadă a constituit o bază necesară dezvoltării grupului ca formă
asociativă. În cei 18 ani de activitate grupul a acumulat o vastă experienţă în arta spectacolului
în diversele ei forme, căutând mereu să prezinte publicului tânăr din rândul căruia s-au ridicat,
spectacole atractive, interactive şi cu un mesaj social puternic, transformând arta într-un
instrument eficient de educare non-formală.
Asociaţia are statutul de Membru Asociat într-un organism internaţional - Asociaţia Teatrelor
Tinere şi de Amatori. A reușit astfel, să se dezvolte organizaţional şi să valorifice relaţiile şi
legăturile în cadrul acestui organism prin intensificarea schimburilor interculturale şi a
mobilităţii tinerilor prin artă.
Experienţa este conferită, în primul rând, de participarea de-a lungul anilor la numeroase
evenimente culturale, festivaluri naţionale şi internaţionale de teatru şi umor adresate tinerilor.
Asociaţia a implementat un proiect cu finanţare prin programul Tineret în Acţiune - este vorba
de Festivalul Internaţional de Teatru de Tineret APOLLO, în anul 2014. De atunci
proiectul a fost reeditat anual (2015 - 2019) pe baza de finanţare prin parteneriate cu
autorităţile locale şi alte instituţii şi organizaţii şi din sponsorizări - proiectul vizând schimbul
cultural, mobilitatea tinerilor şi având valenţe educative.
În timp, s-au legat relaţii de colaborare cu alte trupe similare din ţară şi străinătate, precum şi
regizori profesionişti cu întâlniri periodice în cadrul unor programe, evenimente sau proiecte.
Remarcabil în acest sens este parteneriatul de lungă durată pe care Grupul Skepsis îl are
cu Fundaţia „Inter-Art” Aiud, unul dintre susţinătorii demersului de faţă. De altfel, calitatea
activităţii grupului şi nivelul înalt de exprimare artistică este dovedit şi de colaborarea
profesională cu Dr. Joke Elbers (Univ. de Arte, Amsterdam), personalitate direct implicată
în supervizarea evoluţiei grupului.
Adresându-se nevoii de cultură a comunităţii, grupul şi-a făcut o tradiţie din a prezenta
periodic, lunar, o serie de evenimente cultural-artistice complexe: spectacole de teatru şi de
divertisment, poezie şi muzică. Producţiile şi programele şi evenimentele se adresează
publicului tânăr, dar sunt menite să atragă şi celelalte segmente de vârstă ale populaţiei.
Menţionăm aici proiectul Stagiunea cu Skepsis, început în 2013 şi reluat în fiecare an cu
susţinerea autorităţii locale şi a partenerilor şi a sponsorilor locali. Din 2002, de la înfiinţare,
Trupa de teatru Skepsis organizează la Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia
spectacole de teatru. Din 2013 Grupul Skepsis organizează spectacole lunar având un
public fidel, numeros, de 200-250 spectatori la fiecare reprezentaţie.
În ceea ce ţine de lucrul cu tinerii, Asociaţia Grupul Skepsis a acumulat de asemenea o
experienţă bogată, putând spune chiar că este dependentă de interacţiunea cu aceştia. De-a
lungul anilor, grupul a primit noi membri şi a colaborat cu tineri pasionaţi de arta spectacolului
încercând să cultive motivaţia, abilităţile, talentul acestora, precum şi antrenarea abilităţilor
sociale prin intermediul artei dramatice ca formă de educaţie nonformală. Printre activităţile
grupului, există două clase de formare pe arta spectacolului, pe categorii de vârste (7-12 ani şi
14-18 ani). Astfel, Grupul Skepsis dezvoltă educaţia alternativă, non-formală, repetiţiile includ
serii de exerciţii de dicţie, memorie, concentrare, atenţie, încredere în sine, comunicare,
exprimare şi gestionarea a emoţiilor.
Toate spectacolele, proiectele, programele sau evenimentele sunt adresate în special
tinerilor şi adulţilor de toate vârstele, misiunea Asociaţiei fiind promovarea spiritului
civic, educaţiei şi a toleranţei prin artă.
În acest sens şi alegerea repertoriului nu este întâmplătoare, căutându-se punerea în lumină a
unui mesaj social prezentat sub o formă atractivă. Toate activitaţile şi programele derulate de
Asociaţie vizează educaţia, cultura şi arta, fiind foarte vizibile în comunitate şi având până
acum un impa=ct major asupra populaţiei. Ne dorim să capitalizăm acest impact prin
dezvoltarea unui proiect pe domeniul dezvoltarii personale a tinerilor prin artă, care să confere
permanenţă şi durabilitate demersurilor noastre de până acum.
PROPUNERE PROIECT CADRU: ALBA IULIA ARE SKEPSIS 2022
Descrierea Proiectului:
Având în vedere intenţia de a colabora pe termen lung pe baza unui program multianual în
scopul continuităţii prezenţei actului artistic de calitate în viata comunităţii – exprimată prin
Protocolul de Colaborare (încheiat conform HCL13/2017, nr. 10870/06.02.2017) - Asociaţia
Grupul Skepsis în parteneriat cu Municipiul Alba Iulia propune implementarea
proiectului cadru Alba Iulia are Skepsis, în cursul anului 2022.
Proiectul urmăreşte capitalizarea impactului avut de principalele proiecte şi programe
dezvoltate până acum, dorind să extindă dimensiunile vieţii sociale şi cultural-artistice din
Alba Iulia, să diversifice oferta cultural-artistică a municipiului şi să promoveze imaginea
acestuia pe plan naţional şi internaţional.
Proiectul cadru doreşte să confere mai multă rigoare şi forţă de impact programelor şi
evenimentelor produse şi organizate de către Asociaţia Grupul Skepsis în Alba Iulia. Proiectul
cadru va integra aşadar 3 componente – 3 proiecte cultural-artistice subsumate, fiecare
vizând o dimensiune specifică şi propunând o serie de obiective şi activităţi specifice:
STAGIUNEA CU SKEPSIS 2022
Această componentă propune sistematizarea ofertei cultural–artistice a grupului şi
organizarea ei sub forma unei stagiuni de spectacole prezentate la intervale riguroase,
care să stimuleze implicarea tinerilor ca agent activ în dezvoltarea vieţii cultural-artistice a
municipiului.
Asociaţia Grupul Skepsis îşi propune ca în cursul anului 2022 să ofere publicului albaiulian,
14 spectacole de teatru şi divertisment de sală, dar şi de teatru de stradă, în aer liber –
fiind vizată atragerea tinerilor (elevi şi studenţi), dar mai cu seamă a albaiulienilor şi turiştilor.
Valoare estimativă: 121.400 lei/an - din care Asociaţia Grupul Skepsis, în calitate de
Organizator şi Lider de Proiect, îşi asumă cu sprijinul partenerilor contribuţia de 115.600 lei/an
(bani, resurse umane, servicii). Diferenţa este asigurată cu ajutorul Sponsorilor.
Contribuția municipiului Alba Iulia ar fi 35.000 lei, din bugetul local pentru implementarea
acestei componente.
APOLLO – FESTIVAL INTERNAŢIONAL DE TEATRU DE TINERET 2022
Aceată componentă îşi propune să confere continuitate unui demers cultural unic în România
prin specificul său. Evenimentul, emblematic pentru Alba Iulia şi realizat anual din 2014, va fi
o invitaţie deschisă adresată trupelor şi companiilor tinere din toată lumea pentru a se întâlni,
pentru a învăţa prin schimb de experienţă şi pentru a oferi spectacole reprezentative, de calitate
comunităţii din Alba Iulia, România.
Timp de 4 zile, cât va dura festivalul, publicul va avea ocazia de a asista la reprezentaţii
diverse, evenimentul având un pronunţat caracter intercultural – grupurile invitate
provenind din ţări diferite, medii sociale diferite, având orientări şi viziuni teatrale diferite.
Proiectul va fi derulat anual în perioada 15.01.2022-15.09.2022 și are o pronunţată dimensiune
educaţională şi de formare – grupurile participante având şansa de a beneficia de un feedback
critic şi ateliere de formare coordonate de experţi invitaţi.
Pentru a dezvolta dimensiunile artistice ale festivalului, ediţiile viitoare vor integra şi expoziţii
de artă plastică având ca temă sau scurt spectacole lirice (poezie, muzică şi dans) cu rol de
promovare a tinerilor artiști.
Valoare totală estimativă: 142.200 lei/an - din care Asociaţia Grupul Skepsis, în calitate de
Organizator şi leader de proiect, îşi asumă cu sprijinul partenerilor pe proiect asigurarea unei
contribuţii de 130.200 lei/an (bani, resurse umane, servicii). Diferenţa de 12.000 lei este
asigurată cu ajutorul Sponsorilor.
Contribuția municipiului Alba Iulia ar fi de 40.000 lei, din bugetul local pentru implementarea
acestei componente.
ZILELE MEDIEVALE ALE BĂLGRADULUI – FESTIVAL DE ARTĂ MEDIEVALĂ, 2022
Această componentă propune organizarea în cursul anului 2022 a unui eveniment inedit
prin specificul său în agenda culturală a oraşului în perioada turistică. Zilele Medievale
ale Bălgradului –festival de artă medievală este un eveniment care reuneşte mai multe
companii şi grupuri artistice de tineret din România este conceput ca un atelier viu de artă
medievală, renascentistă şi tradiţională care reuneşte tineri artişti într-un spaţiu de creaţie,
descoperire şi cultură specific - un spaţiu atemporal în care se caută revitalizarea rădăcinilor
culturale europene.
Se readuce în mileniul trei viaţa şi spectacolul trupelor ambulante ale Evului Mediu,
renascentist şi baroc, dar şi tradiţiile acelor vremuri rămase în conştiinţa populară. Proiectul
aduce aşadar o ofertă de regăsire şi conştientizare a identităţii culturale europene, pusă sub
semnul înţelegerii interculturale, a artei şi bunei dispoziţii.
Prin acest proiect, subsumat proiectului cadru, ne propunem să aşezăm ferm Alba Iulia ca un
punct de reper anual în rândul oraşelor-cetăţi din România şi Europa care oferă concitadinilor
şi turiştilor Festivaluri de Artă Medievală.
Valoare totală estimativă: 74.100 lei/an, din care Asociaţia Grupul Skepsis, în calitate de
Organizator şi leader de proiect, îşi asumă cu sprijinul partenerilor o contribuţie de 68.100
lei/an (bani, resurse umane, servicii). Diferenţa este asigurată cu ajutorul Sponsorilor.
Contribuția municipiului Alba Iulia ar fi de de 23.000 lei din bugetul local pentru
implementarea acestei componente.
Valoare proiect cadru, pentru cele 3 componente cumulate:
Proiectul cadru are o valoare estimativă de 337.600 lei/an - din care Asociaţia Grupul Skepsis,
în calitate de Organizator şi Lider de Proiect, îşi asumă cu sprijinul partenerilor contribuţia de
313.900/an (bani, resurse umane, servicii). Diferenţa este asigurată cu ajutorul Sponsorilor.
Contribuția municipiului Alba Iulia
Contribuția municipiului Alba Iulia de maxim 98.000 lei/an din bugetul local ca şi
contribuţie la proiectul cadru cu următoarele mențiuni:
suma va fi repartizată pe fiecare componentă de către Organizator
suma va fi alocată Grupului Skepsis de către Municipalitate doar în urma
întocmirii rapoartelor narative şi financiare la finalul implementării fiecărei
componente
Municipiul Alba Iulia va avea statutul de Partener, imaginea
municipalității fiind promovată în cadrul tuturor activităților și
evenimentelor culturale realizate în spiritul bunei colaborări existente.
Contribuţia Partenerilor:
- Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia va acoperi cheltuieli legate de masă şi cazarea
grupurilor şi companiilor studenţeşti din România care vor participa la evenimente şi
activităţi propuse prin proiectul cadru pe fiecare componentă, va acoperi cheltuiieli legate
de promovarea activităţilor în mediul studenţesc din Alba Iulia, va pune la dispoziţie
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.