Alba Iulia › 27 aprilie 2021

HCL 186/2021 adoptată

privind aprobarea transmiterii în folosință gratuită către Parohia Ortodoxă Română Sf.Antonie cel Mare a unui imobil (teren) situat în Alba Iulia, str.Ștefan cel Mare

Documente

Text

ROMÂNIA Anexa la HCL nr. 186/2021 JUDEȚUL ALBA MUNICIPIUL ALBA IULIA CONSILIUL LOCAL CONTRACT DE COMODAT NR.-------/--------- I.Părţi contractante Încheiat între Municipiul Alba Iulia, cu sediul pe str.Calea Moţilor, nr.5A, reprezentat prin dl.PLEȘA GABRIEL CODRU - Primarul municipiului Alba Iulia în calitate de comodant pe de o parte şi PAROHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ SF.ANTONIE CEL MARE Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, str.Ștefan cel Mare, nr.1, reprezentată de preot paroh Bucurenciu Silviu Nicolae, în calitate de comodatar. În temeiul prevederilor Hotărârii Consiliului Local al municipiului Alba Iulia nr._________/______ s-a încheiat prezentul contract de comodat. II.Obiectul contractului Art.1. Obiectul contractului îl constituie transmiterea în folosinţă gratuită a imobilului (teren) situat în municipiul Alba Iulia, str.Ștefan cel Mare, FN, înscris în CF nr.113826 Alba Iulia, cu nr.cadastral 113286, în suprafață de 247 mp, având cod de clasificare 9 și valoarea de inventar de 86.303 lei, în scopul construirii unui lăcaș de cult(biserică). III.Termenul Art.2. Durata contractului este de 49 de ani începând de la data consemnată în procesul-verbal de predare-primire a terenului ce face obiectul prezentului contract. IV.Obligaţiile comodantului Art.3. Comodantul are următoarele obligații: a.-să predea comodatarului terenul ce face obiectul prezentului contract prin proces- verbal de predare-primire, în termen de cel mult 30 de zile de la data semnării contractului b.-să verifice modul în care sunt respectate de către comodatar obligațiile care îi revin, stabilite prin prezentul contract și prin lege și să dispună măsurile care se impun c.-să solicite încetarea folosinței gratuite și restituirea terenului ce face obiectul prezentului contract, atunci când interesul public legitim o impune V.Obligaţiile comodatarului Art.4. Comodatarul are următoarele obligaţii: a.-să întrebuinţeze terenul numai la destinaţia prevăzută în contract, sub sancţiunea de a plăti daune interese şi de a suporta riscul rezilierii contractului b.-să restituie, la expirarea termenului sau la încetarea contractului în orice alt mod, terenul ce face obiectul prezentului contract, în starea în care l-a primit și liber de orice sarcini c.-să comunice comodantului - cu cel puţin 20 de zile înainte de împlinirea termenului prevăzut la art.2 - intenţia de predare a bunului şi starea acestuia, urmând a se face verificarea în teren de către comodant d.-să se îngrijească de conservarea bunului ca un bun proprietar şi chiar mai bine decât de bunurile sale, pe care este obligat să le sacrifice la nevoie pentru conservarea bunului dat în folosinţă gratuită, întrucât contractul se încheie în interesul său e.-să nu execute nici un fel de construcţie, fie şi cu caracter provizoriu, fără a obţine toate avizele şi autorizaţiile prevăzute de lege f.-plata taxelor şi impozitelor aferente terenului ce face obiectul prezentului contract cade în sarcina comodatarului, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, acesta având obligaţia ca în termen de 30 de zile de la data semnării contractului să se prezinte la Direcţia Taxe şi Impozite Locale pentru luarea în evidenţă g.-să prezinte anual comodantului rapoarte privind activitatea de utilitate publică desfășurată, gradul de implementare la nivelul colectivității, precum și prognoze și strategii pentru perioada următoare h.-să permită accesul reprezentanților comodantului pentru efectuarea controlului asupra folosirii bunului transmis în folosință gratuită și să prezinte acestora toate evidențele și informațiile care i se solicită i.-să informeze comodantul cu privire la orice tulburare adusă dreptului său de proprietate, precum și cu privire la existența unor cauze sau iminența producerii unor evenimente de natură să conducă la imposibilitatea exploatării bunului. VI.Răspunderea comodatarului Art.5. Comodatarul răspunde material, contravențional sau penal, după caz, dacă a încredinţat bunurile unei terţe persoane, cu titlu gratuit sau cu titlu oneros, fiindu-i interzisă transmiterea dreptului de folosință. Art.6. Riscul pieirii fortuite – în toate cazurile – este suportat de către comodatar, precum şi în cazul în care întrebuinţează bunul contrar destinaţiei prevăzută prin contract. VII.Clauze speciale Art.7. În caz de neexecutare a obligaţiilor asumate de către părţi, contractul se consideră desfiinţat de drept, fără a mai fi necesară punerea în întîrziere şi fără altă formalitate prealabilă. Art.8. Comodantul îşi rezervă dreptul de a denunţa contractul atunci când apreciază că interesele de utilitate publică impun folosirea bunului în alte scopuri, comodatarul obligându- se să predea bunul în folosinţa comodantului liber de orice sarcini în termen de 30 de zile de la primirea înştiinţării, în aceste situaţii comodantul fiind exonerat de orice răspundere. Art.9.În caz de neutilizare a bunului pentru o perioadă mai mare de 30 de zile sau utilizarea pentru altă destinaţie decât cea înscrisă în contract, indiferent dacă aceasta se datorează sau nu culpei comodatarului, comodantul poate rezilia unilateral contractul. Art.10. Comodatarul are cunoştinţă de regimul juridic al terenului, toate riscurile construirii pe terenul altuia fiind în sarcina sa, comodantul fiind exonerat de orice răspundere. Art.11. În situaţia în care clauzele prezentului contract vor contraveni unor viitoare reglementări legislative, acestea se vor considera modificate în mod corespunzător sau nule de drept, după caz. Art.12.Orice litigiu, neânţelegere sau pretenţie decurgând din sau având legătură cu prezentul contract de comodat, sau încălcarea, încetarea sau invalidarea acestuia, vor fi soluţionate pe cale amiabilă între părţi. În cazul în care părţile nu se înţeleg, litigiile se vor soluţiona de către instanţele judecătoreşti competente. Prezentul contract s-a semnat azi ___________________________în 4 exemplare, câte 2 pentru fiecare parte. COMODANT COMODATAR Alba Iulia, 27 aprilie 2021 Președintele ședinței, Contrasemnează, Consilier Secretar general Medrea Bogdan Jeler Marcel

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: se.apulum.ro